cu bicla, de pe drum

inca un vis

Clubul de Cicloturism Napoca - CCNSe intampla acum vreo 4 ani, undeva intr-un Noiembrie tarziu, intors mandru dintr-o tura cu bitele prin jurul Bucurestilor. Atunci am aflat prima oara despre existenta unui club aproape mitologic (pentru mine) la vremea aceea, cu ativitati atat de faine, de intense si de captivante incat am ramas fara cuvinte. Cateva zile bune dupa acea intalnire am fost picat rau pe ganduri, blocat de diferenta imensa intre ceea ce puteam eu face la acel moment (si credeam ca nu ma descurc prea rau) si ceea ce ei faceau de ani de zile. Ei bine, expresia cu ani-lumina se potrivea de minune ;).

Povestesc acum de prima intalnire cu Clubul de Cicloturism „Napoca”CCN, intalnire realizata in cadrul unei prezentari tinute de Radu Mititean. O prezentare foto atat despre activitatea in general a CCN cat si despre tura Bike Romania Tour 2010. Prea multe nu-s de spus, pe langa sentimentul imens de ASA DA pe care l-am avut in urma prezentarii. Ca de obicei pe fuga, Radu a sters-o rapid la gara imediat dupa prezentare asa ca la momentul respectiv n-am mai avut timp de stat la povesti. Din pacate, pentru ca povesti erau destule de impartit. Dar am ramas cu amintirea prea puternic intiparita a unui grup de oameni cel putin fantastici.

Ei bine, ai grija ce-ti doresti :D. Patru ani (chiar un pic mai putin de atat) mai tarziu si iata ca am inceput sa fac bagajele pentru… Bike Romania Tour 2013. Sa mai spun cat de mandru sunt de asta? Nici prin cap nu-mi trecea acum patru ani ca voi putea ajunge sa fiu membru activ al CCN si sa particip alaturi de ei intr-unul din proiectele Bike Romania Tour. Asa ca ne pregatim pentru 8 zile de ture ciclo-turistice montane si de explorare, de cartare GPS si identificare de potentiale trasee de ciclo-turism, de inregistrare a problemelor de mediu intalnite. Pe scurt, un intreg concediu in saua bicicletei, alaturi de oameni pasionati de-o viata intreaga de ciclo-turism si activism in domeniul ecologiei si sanatatii mediului. Suna bine? Dap, suna tare bine.

Abia astept :D. Promit sa revin cu multe poze si cu si mai multe amitiri faine.

Anunțuri
Standard
de pe drum

solitudine si zapada

SOLITÚDINE ~i f. 1) Situație solitară; singurătate. 2) Loc solitar. [G.-D. solitudinii] /<lat. solitudo, ~inis, it. solitudine, fr. solitude (sursa aici: http://dexonline.ro/definitie/solitudine).

solitudineCam asta a fost una din definitiile zilei de azi (Duminica, 09.12.2012). Doar una, e drept, insa una dintre cele importante. Dupa ce ieri am facut pe CicloMosii si am infruntat traficul de Cluj printre fulgii de zapada, iar azi-noapte o nins intr-una, am zis ca a venit vremea unei zile pentru mine. Cum afara era deja zapada de mai bine de juma’ de metru, planul a fost simplu: echiparea si hop pe traseu.

Aveam de ceva vreme pata pusa pe traseul de cruce albastra ce pleaca de langa fostul poligon militar de langa Cluj si duce la Varful Peana, parte din Dealul Feleacului. Teoretic, conform marcajului, ar fi traseu de 3 ore – asta vara, evident, nu cu zapada pana la genunchi. Mi-am facut rapid desaga si am luat-o din loc – fara harta, fara sa ma uit inainte de traseu cat de cat, fara frontala, cam fiul ploii, sincer. M-am bazat insa pe faptul ca afara ningea, asa ca ploaia nu avea cum sa-mi strice planurile :P. In plus, era si cam tarziu – deja trecut de 1 cand am intrat pe traseu. Eh, nu-i chiar prima oara cand fac traznai, a mers si de data asta :P.

Afara o vreme absolut superba, ningea usor, asezat, fara pic de vant. Cele -4 grade chiar nu le-am simtit deloc. Singurul regret a fost ca era innorat, asa ca lumina nu m-a ajutat prea mult. In rest minunat.

Mi-am facut de la bun inceput calculul ca daca nu ajung pana la ora 4 la Varful Peana, nu insist si fac cale intoarsa. Ar fi insemnat sa prind ultima bucata de drum pe intuneric dar deja mai trecusem de cateva ori pe acolo, nu era o problema. In plus ma ajuta mult si zapada proaspat cazuta, nivelul de lumina era mult mai ridicat decat in conditii obisnuite.

De aici incolo a urmat o zi din cele care-ti merg direct la suflet. Liniste, pace, o padure primitoare si aproape pustie. In total m-am intalnit cu 3 grupuri, unul de pensionari maghiari, un cuplu de batranei ce se intorcea deja de pe traseu (carora le-am urmat poteca pe mai tot traseul, au mers excelent) si o gasca de tineri ce se harjoneau sus in Poiana Penii. In rest, eu si padurea. A fost superb. Am prins destul de repede un ritm sustinut si da-i, mai ales ca pe-o bucata de traseu a trebuit sa tai poteca prin zapada, nu trecuse nimeni pe acolo :D.

In total mai bine de 5 ore de traseu facut in liniste si pace aproape absolute – numai sunetul vreunui avion razlet mai strica aceasta pace deplina. M-am bucurat ca un copil, inca de cand am ajuns la Cluj imi doream sa fac de unul singur o asa tura de munte. Am savurat prajitura pana la capat. Partea de intoarcere a fost superba, chiar daca atentia imi era deja putin alerta, avand in vedere ca se cam intunecase si oricat de linistit as fi vrut sa fiu, instinctele de protectie tot erau prezente.

Padurea este minunata, nu prea deasa, veche si, acoperita de zapada, aproape pierduta in timp. Rare sunt luminisurile, din pacate, dar nici nu se simte chiar asa de tare nevoia lor, mai ales acum pe zapada. Cu incantare am descoperit numeroase urme de animale, dupa aparente ciute, caprioare si mistreti. Poate si ceva iepuri dar nu-s sigur. A fost o zi rupta de si din timp, in care singurul rost al ceasului era sa-mi indice cand ar trebui s-o iau inapoi.

Simpatic, desi oarecum de asteptat avand in vedere conditiile mele :P, a fost ca n-am reusit sa ajung la Varful Peana – si culmea, nu din cauza timpului :P. Odata iesit in Poiana Penii, marcajul de cruce albastra dispare brusc, nemafiind copaci disponibili. Presupun ca, fara zapada, as fi descoparit ceva stanci pe care sa regasesc marcajul – acum insa, nimic. Asa ca am incercat toate directiile cu poteca, fara reusita insa. Am redescoperit marcajul dupa mai bine de jumatate de ora de incercari si da-i vesel pe el. Numai ca… surpriza, era de fapt acelasi traseu pe care am venit, redescoperit cumva dupa o bucla. Mai fain e ca nu mi-am dat seama de asta decat dupa ce m-am hotarat ca nu mai are rost sa insist si am facut cale-ntoarsa catre casa. Pe acelasi traseu, in mod evident, dupa ce am facut bucla in sens invers :P.

Putin suparat ca n-am apucat sa ajuna la destinatie, mai ales ca dupa ce vad pe harta, chiar nu mai aveam decat o aruncatura de bat, am reluat drumul casa. De data asta, absolut solitar, nu mai era nici un alt om in padure. Abia spre margine, la doi pasi de Cluj, am descoperit un grup care se pregatea de-un foc de tabara. Chiar m-au surprins, nu ma asteptam sa mai gasesc pe cineva la ora aia in padure.

O experienta haioasa a fost senzatia avuta dupa ce am iesit de pe bucata de traseu unde a trebuit sa tai poteca, direct in poteca mare, deja batuta bine. Pentru ca picioarele mele erau obisnuite cu un nivel de efort mai ridicat de la zapada afanata, cum am ajuns pe zona batuta aveam impresia ca topai, ca am ceva arcuri la picioare. Cred ca senzatia este similara cu o situatie de gravitatie scazuta. Absolut geniala senzatia, oricat de mult ai constientiza-o, tot nu poti sa te corectezi. A trecut relativ repede dar m-am distrat copios.

Per total a fost o zi minunata, un reboot complet si atat de necesar pentru mine dupa ultimele saptamani care au fost destul de incarcate. Sa mai zic ca traseul incepe la nici jumatate de ora, mers pe jos, de acasa? Nu mai zic ca sigur ma injurati :D. Vad eu maine cum am sa descurc cu febra de la picioare, la cum am mers, sigur o sa am parte de asa ceva. Dar a meritat din plin ;).

Cateva poze, cam putine ca nu era nici lumina potrivita si nici atentia mea nu prea a fost directionata spre fotografie: http://sdrv.ms/Z1Q5uM.

PS – dupa ce am ajuns acasa, m-am rasfatat cu o portie imensa de mere cu biscuiti, date prin razatoare si cu ceva scortisoara. Pfiuuuuu, tare bine au picat ;). Copil pana la capat :D.

Standard
de pe drum, poz(n)e

dor de munte

Pentru ca tot mi-a adus aminte domnita de cantatul pe munte, am zis sa pun si aici pozele din tura din muntii Gilau de acum o luna si-un pic. Desi se anunta vreme ploioasa, am avut bafta sa fim mai mult sub copaci si scurtele perioade cand a picurat nici nu le-am simtit. Am profitat de vremea calma si faptul ca am fost doar doi in tura si am stat de povesti pe cele mai diverse teme: ecologie, orientare, istorie, geografie, filosofie, drept, medicina mediului si tot asa. O zi plina, cu un sentiment de liniste minunat la sfarsit de tura.

Piesa cu care m-o starnit aia mica este:

 

PS – Albumul poate fi gasit complet aici: http://sdrv.ms/RDjVjJ

Standard
de pe drum, poz(n)e

pe vreme frumoasa

Pe vreme frumoasa nu se sta in casa. Clar. E Mare pacat. Si cateodata, pe vreme foarte frumoasa, se intampla sa te poti bucura de niste peisaje absolut delicioase. Asa am facut noi, o mana de oameni, Sambata asta, in zona Muntele Baisoarei. Pozele sunt mai mult decat graitoare.

Nu stiu ce am facut bine dar sigur am facut noi ceva de am parte de asa vreme la inceput de Noiembrie – mai ales de asa cer. Minunat, va spun sincer. Sa iei pranzul privind in zare la crestele Fagarasilor este de poveste. Traseul a fost: Catunul Murgesti – Muntele Cacovei – traversare Valea Vadului – Muntele Boinic – Crucea Crencii – Valea Vadului – retur Catunul Murgesti

PS – Albumul poate fi gasit complet aici: http://sdrv.ms/RzTb4U

Standard
de pe drum, poz(n)e

Plimbare pe Cheile Turzii

Nu cu foarte vreme in urma, dupa vizita la Salina Turda, mi-a reusit planul si-am reusit s-o surprind pe domnita cu o iesire pe care n-o prevazuse Smile with tongue out. Cheile Turzii, desi la doi pasi de Cluj si de la distanta vazute doar o bucata de loc, ascund cateva surprize cat se poate de placute.

Peisajul este superb iar traseul abordabil pentru orice nivel de experienta sau conditie fizica. Hmmmm, daca m-as lua dupa unele personaje intalnite, poate chiar prea abordabil. Destinatie deja clasica pentru iubitorii de alpinism, Cheile Turzii ofera multe trasee ce grade multiple de dificultate.

Totusi, la una din opriri, am avut parte de un adevarat spectacol de escalada:

Escalada pe Cheile Turzii

Am ramas mut de admiratie – escalada libera, fara nici o coarda de siguranta, pe un perete care numai sigur nu parea. Tot respectul pentru acel om. L-am urmarit o buna bucata de vreme si parea foarte la locul sau. Minunat.

Ne-am continuat plimbarea si am avut parte de o tolba plina de peisaje superbe:

Singurul regret este ca infrastructura locala lipseste cu desavarsire. Se achita taxa la intrarea pe traseu dar cabana este complet parasita, in paragina. Pacat.

Standard