filme, ganduri

festin intelectual

Nu-s dese momentele in care pot sa spun cu atat de multa lejeritate „UAU”. Aveti mai jos o discutie superba intre patru minti de calibru cu adevarat greu. Putin cam formala intalnirea dar tot si-au dat „in petec” si au ajuns la probleme majore.

Va invit sa va petreceti o ora din care sa castigati idei cat pentru cativa ani:

Are We Ready For the Coming „Age of Abundance?”

Eu inca stau si ma gadesc cum oare o fi sa lucrezi cu oameni al caror etalon-tinta este sa „ajunga sa atinga viata a minim 1.000.000.000 de oameni in urmatorii 10 ani”. Cum spuneam la inceput – UAU.

Reclame
Standard
de pe drum, ganduri, poz(n)e

carnetul de mot

Am dat in seara asta peste urmatoarea imagine. M-a impresionat mult si mi-a adus aminte de-o poveste de curand.

Fotografie tarani port traditional romanesc

De curand, partener de calatorie cu CFR-ul ce ma regasesc cand si cand, am avut parte de niste personaje tare interesante. De obicei profit de calatoriile cu trenul (si din aceasta cauza le si prefer) pentru a ma bucura de lectura – gasesc timpul petrecut in tren ca fiind foarte bine imperecheat cu aceasta indeletnicire. Zis si facut, la inceputul calatoriei ma regaseam cu castile in urechi si cartea in mana, pus pe treaba. Parteneri de compartiment o domnisoara studenta care vorbea non-stop la telefon, o doamna in varsta care motaia si un domn care se tot cinstea dintr-o sticla de doi litri de „cola„.

La prima statie insa, in compartiment apar inca doua personaje: un student si un domn … interesant. O combinatie de bulibasa (dupa palaria stil texano-buzoian (de acolo era omul), pantofii cu cioc de 15 cm si parul strans intr-o coada de cal aproape alba) si un smecheras de cartier moda veche, dupa vorba si dupa povesti. Roman 100%, moldovean pe deasupra, mi-a trezit interesul de cum l-am vazut venind catre compartiment. Si n-am gresit ;).

Am oprit muzica dar am lasat castile in urechi si am tras discret cu urechea. Nu pentru mult timp caci m-a atras repejor in discutie si pe mine – avea un aer foarte dezinvolt si cat se poate de comunicativ. Doua ore mai tarziu trecusem prin partide de pocher cu magistratii buzoieni, povesti despre lumea interlopa din Calarasi, de vreo doua ori am ajuns prin Spania si parca odata prin Italia. Am povestit despre vinurile moldovenesti, politica, educatie si revolta civica – evident, si de traficul auto. Totul in termeni cat se poate de civilizati si educati – la scoala vietii, dar urmata cu sarg si aplecare. Cum spuneam, interesant.

Dar nu despre domnul grizonat si greu de incadrat social voiam sa va povestesc, de fapt. Ci despre acelasi domn care la inceputul serii tot sorbea din sticla de doi litri. Din vorba-n vorba, a fost si el atras in povestile noastre. Cu ocazia vizitei nasului am aflat ca dansul este de fel din Alba si mandrul posesor al unui „carnet de mot” (o alta descriere) – nu auzisem in viata mea de existenta a asa ceva, acum stiu. Cu aceasta ocazie, povestile au inceput sa prinda un alt ritm si o alta directie.

Dupa ce parca ne pregatise cu o simpla dar foarte eficienta comparatie intre painea de la magazin si cea pe care o fac ei, acasa, la cuptorul cu lemne din curte, au inceput povestile cele frumoase. Spuse cu graiul, accentul si lentoarea specifice Tarii motilor, punctate cand si cand de binecunoscutul „no” spus clar si apasat, au urmat povesti venit parca dintr-o alta lume, dintr-un alt timp.

Am auzit povesti nu sfatoase dar mandre despre o familie asezata, grupata intr-o singura gospodarie formata din parinti, 4 frati si o sora, fiecare cu casa lui, in acelasi spatiu comun, si evident fiecare cu copii de randuiala. Iar la intrebarea „Si nu mai ies certuri intre voi, nu iese cu scandal”, venita de la domnul mentionat mai sus, raspunsul a venit pe atat de scurt, pe atat de intrigat – „Da de ce sa ne certam? Nu suntem frati? Ce treaba avem sa ne certam?”. Greu de pus in cuvinte hotararea, apasarea raspunsului – si cu atat mai putin profunda lui sinceritate. Ne-a povestit cum toti se ocupa, pe rand, de-a lungul anului, cu dogaritul – activitatea principala a familiei, cu produsul de palinca, taiatul de lemne, cositul si strangerea fanului, taierea si prepararea porcului, afumarea carnurilor, coacerea painii si multe, atat de multe si atat de frumoase.

A fost minunata intrigarea – usor ironica, usor superioara, ca a unui om mare in fata poznelor unor copii, cand s-a pomenit de rasele de porci mai noi, cele cu strat redus de slanina :P. El se lauda, mandru, cu stratul de slana lat de mai bine de-o palma de pe porcii pe care-i cresc in gospodarie, cum putea sa conceapa o rasa selectata special pentru a nu avea slana? Cata risipa. Da, dar pentru ei, alaturi de cinzeaca de dimineata, acea slana inseamna un combustibil strict necesar, la cat de multa munca fizica au de facut.

Ne-a povestit, cu mandrie (da, stiu ca ma repet, dar este minunat sa vezi un om atat de profund mandru de ceea ce este si de ceea ce face), despre butoaiele ce-i ies din maini de-a lungul anului, pe care tocmai ce fusese la targ, langa Bucuresti, sa le vanda. Si era tare bucuros ca, dupa o saptamana, se intorcea acasa la nevasta si copii si ca are cu ce sa-i intretina. A fost geniala povestirea drumului cu TIR-ul ce a incarcat butoaiele de acasa si care apoi gonea cu 120 Km/h pe Valea Oltului, cu motul nostru ingrozit pe locul pasagerului. Savuros moment – este usor de inteles aversiunea unui molcom ardelean fata de viteza unui bolid imens.

Mi-e greu sa-mi aduc aminte de toate povestile dar am ramas atat de placut impresionat de acest om, simplu dar mandru, care stie sa-si castige traiul, atat al lui cat si al familiei, fara sa depinda de absolut nimeni altcineva. Care stie mersul pamantului si-al cerului, stie sa se descurce in lumea anului de gratie 2012 fara probleme si in acelasi timp nu da socoteala decat tatalui sau – nimanui altcuiva aici pe pamant. Da, este o viata grea, aspra – dar cu cata seninatate ne privea acel om, cu cata liniste si incredere in sine, e greu de descris. Pentru mine, intalnirea cu acest om a fost ca un balsam pentru suflet.

Mai mult decat atat, ca ei sunt majoritatea in satul, nu tocmai mic, unde locuieste. Iar copii, desi mici acum, se pare ca dau semne ca ar vrea sa continue acelasi drum. Doamne Ajuta. Poate mai avem, totusi, sanse de viitor. Poate. Poate ca imaginea de la inceputul povestii va mai ramane printre noi, ceva vreme.

Sursa foto: Facebook

Standard
ganduri

Mellow Mood

Tot n-am mai pus eu deloc muzica pe aici de ceva vreme. Am descoperit astazi aceasta piesa, de la batranul Bob Marley – pur si simplu nu-mi iese din minte. Se potriveste atat de bine cu starea pe care o am incat s-a mulat perfect peste aceasta zi putin lenesa, putin visatoare, putin innorata, cu mult dor.

Bob MarleyMellow Mood

Versuri:

I’ll play your fav’rite song, darlin’.

We can rock it all night long, darlin’.

‘Cause I’ve got love, darlin’:

Love, sweet love, darlin’.

Mellow mood has got me,

So let the music rock me.

‘Cause I’ve got love, darlin’:

Love, sweet love, darlin’.

Quiet is the night,

Please turn off your light.

I’ll play your fav’rite song, darlin’.

We can rock it all night long, darlin’.

‘Cause I’ve got love, darlin’:

Love, sweet love, darlin’.

Strike the hammer while iron is hot;

Strike the hammer while iron is hot;

Strike the hammer while iron is ‘ot now.

Open up your heart;

Open up your heart.

Love love come running in, darlin’:

Love, sweet love, darlin’;

Love, sweet ma love, darlin’.

I’ll play your fav’rite song, darlin’.

We can rock it all night long, darlin’.

‘Cause I’ve got love, darlin’:

Love, sweet love, darlin’.

Mellow mood has got me, darlin’,

So let the music rock me, darlin’,

‘Cause I got your love, darlin’:

Love, sweet love, darlin’.

I’ll play your fav’rite song, darlin’.

We can rock it all night long, darlin’.

‘Cause I’ve got love, darlin’:

Ma love, ma sweet, ma love, darlin’.

Standard
ganduri

un citat

Orasele zvelte

 

Orasul Sofronia se compune din doua jumatati de oras. Intr-una se afla uriasul montagne-russe cu cocoase abrupte, caruselul cu lanturile ca niste raze, roata cu cabine care se-nvartesc, putul mortii cu motociclistii cu capu-n jos, cupola circului cu ciorchinele de trapeze atarnand in mijloc. Cealalta jumatate de este de piatra, marmura si ciment, cu banca, uzinele, palatele, abatorul, scoala si tot restul. Una dintre cele doua jumatati de oras este fixa, cealalta, provizorie, iar cand vremea zabovirii sale s-a scurs, e scoasa din piroane, demontata si dusa de-acolo ca sa fie instalata pe terenul nesigur al unei alte jumatati de oras.

Astfel, in fiecare an, vine ziua in care salahorii desprind frontoanele de marmura, desfac zidurile de piatra, pilonii de ciment, demonteaza ministerul, monumentul, docurile, rafinaria de petrol, spitalul, le incarca in remorci, ca sa urmeze, din piata-n piata, itinerarul de fiecare an. Atunci ramane doar jumatatea de Sofronia cu trasul la tinta si cu caruselele, cu strigatul suspendat din vagonul de montagne-russe, cu capul in jos si incepe sa numere cate luni, cate zile trebuie sa astepte pentru a vedea caravana intorcandu-se si pentru ca viata intreaga sa reinceapa.

Italo CalvinoOrasele invizibile

Nu stiu din ce motiv anume, acest pasaj mi-a ramas adanc intiparit in minte. Metafora aceasta, a partii dure, stabile, „eterne” a unui oras care devine nomada, pe cand cealalta jumatate ramane „infrigurata” in asteptare mi se pare geniala. Si foarte, foarte profunda. Nu stiu de ce…

Standard
ganduri

Rezident EX sau bine ai venit acasa Kempes

Dupa cateva incursiuni destul de ciudate in peisajul muzicii romanesti editia Folk You! de anul acesta, a opta la numar, a reusit sa vina cu un program de zile mari. Mai degraba de nopti mari, daca stau sa ma gandesc bine. Totusi, n-am sa povestesc despre festivalul in sine, care a iesit neasteptat de bine, ci am sa ma rezum doar la concertul de inchidere: Rezident EX, cu Ovidiu Ioncu – Kempes revenit pe scena.

Personal, de cand am auzit vestile despre reintoarcerea lui Kempes am simtit o mare bucurie insa amestecata cu multa teama. Stiam ca nu a mai repetat, ca in perioada plecarii sale in Australia nu si-a intretinut vocea. Si ca au trecut aproape 10 ani de cand n-a mai urcat pe scena. Si ca acum 10 ani, inainte plecarii, erau destule probleme. Kempes este pentru mine un personaj aparte, un om fain si o voce absolut unica, nu numai in muzica romaneasca. Asa ca, poate cu egoism, imi era teama ca revenirea lui sa nu stirbeasca amintirile de acum ceva vreme, cand Cargo erau pe scena si nimic altceva nu se ridica la nivelul lor. Asa ca, sincer, aveam mari temeri cu privire la acest concert – in acelasi timp, imi doream enorm sa-l pot revedea si reauzi pe Kempes.

Practic ne-am organizat vacanta in jurul acestui eveniment, am facut in asa fel incat sa putem fi in Vama Veche in noaptea de 5 August, sa-l intampinam pe Kempes asa cum se cuvine. Si n-am gresit ;) . Cea mai mare parte a temerilor s-a spulberat inca de la probele de sunet, din timpul zilei. Nu eram langa scena dar aveam cortul destul de aproape si ce s-a auzit a fost bine – foarte bine. Vocea lui suna bine, suna curat, puternic – a acoperit fara probleme toata plaja. Iar instrumentalul, caci au cantat cateva piese bune la probe, era la acelasi nivel. Asa ca deja aveam un zambet larg pe fata.

Dupa asteptarea serii, dupa surpriza extrem de placuta a celor de la Vita de Vie care au facut un spectacol excelent, a venit si ora demult asteptata – ora vrajitoarelor, i-as putea spune. Vrajitoare care de acum ceva vreme poarta numele de Rezident EX, supergrupul format in urma cu un an, compus din: Adrian Popescu – chitara, Franta, Christian Podratzky – bass, Germania, Florin Cvasa – tobe, Romania, Tibi Göjdö – clape, Ungaria, Ovidiu Ioncu – Kempes – voce, Australia, Tavi Iepan – chitara, Germania, Matthias Lange – chitara, Germania. De alta introducere nu cred ca mai au nevoie, sunt oameni care au pus umarul, acum ceva ani, la ceea ce acum putem spune rock-ul romanesc. Si inca se simte mostenirea lor.

Plaja era plina ochi, desi ora era undeva dupa 1 noaptea. Sincer cred ca doar cei care chiar n-au mai avut cum sa ramana pana Luni de dimineata nu erau prezenti, stiu destule persoane care au plecat, imediat dupa concert, in mijlocul noptii, catre casa pentru ca era musai sa ajunga si la munca, peste doar cateva ore. Nici unul dintre ei nu cred ca a regretat in vreun fel noaptea pierduta pe drum.

In uralele publicului si cu strigate repetate de Kempes – Kempes – Kempes, in intuneric, pe scena au urcat membrii trupei, mai putin, evident, chiar Kempes. Prima piesa, inceputa doar instrumental, a fost aleasa sa fie “Buletin de stiri“, piesa compusa in vremea in care Tavi Iepan era inca membru al trupei Cargo. Kempes era undeva in stanga scenei, in mod vizibil emotionat. Este greu de povestit reactia publicului cand si el a urcat pe scena (in ciuda faptului ca s-a impiedicat de un cablu prost asezat, dar fara urmari). Dupa care s-a facut, brusc, liniste in intregul public. Toata lumea asculta vocea lui Kempes. Vocea pe care am asteptat-o atat de mult si care suna, iarasi, impecabil. De aici incolo a fost un dezmat si o desfatare muzicala.

Desi, ca trupa, se simte ca nu sunt rodati asa cum trebuie, Rezident EX au aratat ca stiu sa cante, ca stiu ce si cum trebuie facut acolo sus, pe scena. Si s-au achitat din plin de o nota de plata imensa, asteptarile din partea lor au fost cat se poate de mari.

Revenind la Kempes, desi vocea ii suna cat se poate de bine, s-a simtit ca la inceput a fost destul de temator. Nu-si lasa vocea sa se ridice la maxim, era destul de retinut si, intr-un fel, timid. Mai bine de la piesa la piesa, pragul de trecere a fost piesa “Oglinda”, compusa de asemenea de Tavi Iepan acum mai bine de 20 de ani. Ei bine, cu piesa asta au rupt, efectiv. Am ramas cu totii cu gurile cascate si, dupa reactia lor, chiar si membrii trupei. Le-a iesit perfect, din toate punctele de vedere. Piesa asta a sunat impecabil: stilistic, instrumental, emotional, vocal, absolut totul a fost perfect. De aici incolo, in mod vizibil, Kempes a uitat orice temere si a trecut la joaca. Atat cu vocea, cat si cu publicul.

Au urmat, din piesele vechi: “Povestiri din gara” si “Brigadierii” iar din piesele noi: “Catedrala sufletului”,  “Iarna”“Inchis pe caz de boala”, „Soldatul cazut” si “Roy Black Sabbath” plus altele. Greu, greu de pastrat altceva decat emotia unor piesa excelente, intr-o interpretare pe masura.

Matthias Lange a aratat ca nu este doar un foarte bun chitarist ci si un excelent show-man. A comunicat foarte des si mult cu publicul, s-a luat la intrecere cu Kempes la volumul de voci pe care le poate “scoate” din public, a fost prezent pe toata scena. Un om cu multa carisma si o foarte buna prezenta scenica, va aduce multa savoare concertelor Rezident EX pe viitor.

Tavi Iepan s-a aratat retras, putin retinut, asa cum ii este stilul. Dar modalitatea lui de exprimare, versurile si piesele compuse, au facut mult mai mult decat niste vorbe frumoase adresate publicului. Si asta a compensat din plin.

Poate parea ciudat dar, reascultand primele cateva piesa pe care trupa le-a publicat deja pe YouTube, pot sa spun fara teama de eroare ca in concert au sunat mult mai bine. Se simte ca au mai lucrat, ca au mai repetat (inclusiv pe tren, pe drumul catre Folk You!, dupa cum au povestit chiar ei) si ca vocea lui Kempes a prins din nou curaj. In ce ma priveste am dezvoltat o obsesie pentru piesa “Oglinda” in versiunea ascultata pe nisipul din Vama Veche.

Superba a fost reactia publicului care, desi la inceput a scandat doar numele lui Kempes, undeva la jumatatea concertului (care a tinut mai bine de 90 de minute) a inceput sa scandeze Rezident EX. Trupa a fost, astfel, recunoscuta si primita in randul trupelor mari romanesti – pe merit. Si este bine si corect sa fie asa – Kempes, desi o emblema in rockul romanesc, este totusi doar unul dintre membrii trupei – iar aceasta trebuie sa-si gaseasca identitatea proprie. Sunt pe drumul bun si se misca foarte repede in directia potrivita, asta s-a vazut din plin la concertul din Vama Veche.

Am sa inchei citand unul dintre fanii din primele randuri. In pauze se tot strigau nume de piese mai vechi, din perioada Cargo, in speranta ca trupa le va interpreta. La un moment dat unul dintre fani a strigat, concluzionand: “Kempes, canta ce vrei.” Ei bine, cam asta era starea generala – Kempes ar fi putut canta orice, la cat de bine o facea, nu mai conta ce anume canta. A fost un concert foarte puternic incarcat emotional. Abia astept concertul de la Sala Polivalenta Arenele Romane, din data de 21 Septembrie 2012. Sunt convins ca va fi un concert cu adevarat memorabil.

Pittis cred ca a avut o seara frumoasa, prinvind scena Folk You! in seara concertului Rezident EX. Cred ca a fost multumit, acolo sus :).

Standard
cu bicla, ganduri

din motul Clujului

Pentru cateva zile, mai exact 15-21 August, turnul bisericii Sf. Mihail din centrul Clujului a fost deschis pentru public. Tocmai bine pentru a prinde sansa unei persepective „din balon” asupra noului oras de resedinta.

Turnul are nu mai putin de 80 de metri si daca tot am prins un moment mai liber, fara nici unul dintre „cerberi” prezenti, am profitat si am urcat chiar pana in varful acestuia. Literalmente printre porumbei (si unele produse mai putin tentante ale acestora) si pe o caldura absolut infernala – dar a meritat. Dupa cele 166 de trepte (spune legenda, ca numai de numarat n-am stat) am ajuns eroic, prin praf si falfait de porumbei, la o ferestruica de 50X50 cm, numai buna sa-ti vari capul si obiectivul prin ea. Dar privelistea este impresionanta, avand la picioare intregul Cluj cat si muuuuult din zonele adiacente.

Evident ca nu am ratat momentul si am luat cu mine si cateva poze: http://sdrv.ms/PoLdun . Sper sa va placa perspectiva de la nivelul porumbeilor ;).

Mai putin incantat sunt de faptul ca pe la mijlocul coborarii m-a lasat bateria de la camera (stie ea de ce :P) asa ca ultimele poze sunt facute cu telefonul care s-a descurcat, ce-i drept, onorabil, zic eu.

Standard