Arhive pe categorii: ganduri

ganduri

photoshop-ul vietii personale

Mi s-a tot intamplat in ultima vreme (cu bataie mai lunga, ce-i drept) sa ajung din vorba-n vorba sau mai direct sa iau la purecat unii dintre cei apropiati mie. Apropiati dar nu chiar din cei de zi cu zi, mai ales dupa mutare, mai greu cu tinut pasul. Oameni pe care-i stiam ca le merge nu bine ci chiar foarte bine. Impliniti, cu „succesuri”, tot tacamul. Veseli, incantati si plini de verva. Sau nu…

Dupa cateva discutii mai mult sau mai putin serioase, aflu ca de fapt lucrurile nu stau chiar asa. Ca aia nu prea e bine, ca acolo nu prea merge, ca ea/el de fapt n-a fost alungat/a ci mai degraba invers si tot asa. Si eu stau ca prostul cu gura stramba si-ntreb drept: pai si, de ce n-ai zis nimic? De ce astepti pana ustura tare ca sa versi? Stau ca vitelul si compar cele stiute, multe din sursele clasic -moderne de socializare mai mult sau mai putin on-line, si vad ca nu se pupa. Ba, da deloc. Si eu care ii invidiam sincer pe unii dintre ei. Ca uite cat de bine s-au legat treburile, in fine au ajuns sa faca aia si aia si pe dincolo, chiar asa cum isi doreau de ceva vreme. Ce bine de ei. Si cand colo, hop leopardul, cusca deloc aurita. N-o fi fost ea nici chiar neagra dar nici bine nu era. Pai, te cam pune pe ganduri…

Cumva, ma tot gandesc ca scenariul asta nu-i chiar asa exceptional si ca de fapt se intampla cam des. Ca prea prea am luat in serios nebunelile astea de PR personal si nu prea mai stim sa facem altceva. Uitam ca American Beauty e doar un film si memorabila afirmatie a lui Buddy Kane: „In order to be successful, one must project an image of success at all times.” este doar o replica de film. Ne-am interiorizat asa de bine acest stil de comunicare incat uitam sa mai lasam sa se vada si cum ne simtim cu adevarat. Marketing ca marketing, dar chiar sa te transformi singur intr-un produs scos la mezat, parca nu-i bine.

Nu de alta dar incepe sa devina un film prost, o placa care se tot repeta. Si care influenteaza in stanga si-n dreapta, ca deh, asa suntem noi, umanii, ne uitam mereu peste gard. Si daca A arata ca totul e roz si cu scantei, B se sforteaza sa-i fie si lui la fel, ca doar este posibil, uite la A cum face. Si chiar daca nu-i iese, de ciuda si de frustrare, arata si el mai departe ca-i iese, cu scantei si stele. Iar A se uita la B, vede ce bine-i merge si, stiind cum ii e lui in realitate, nu-i e prea bine. Si mai rau apar frustrarile si necazul. Mai crunte sfortarile sa faci ca totul sa iasa bine, frumos si lucios – ca de revista, ca doar asa trebuie sa ne aranjam vietile, nu?  Doare ceilalti reusesc, musai trebuie si noi. Ca daca nu, e bai mare. Uite-asa, gata spirala, rezolvata. Tare mi-e teama ca multi, prea multi suntem prinsi in spirala asta, care numai sus nu duce. Sincer mi-e teama sa nu cad, inconstient, in aceeasi greseala. Imi place sa cred ca nu. Ca am fost si sunt in stare sa spun mai departe si cand e rau, si cand e negru si apasator. Sper ca sunt in stare sa comunic si cand nu-i bine, cand stiu ca nu-i bine si ca doare si ca-s incapabil sa fac ceva. Pentru ca daca nu stim sa facem si asta, suntem pierduti. Daca ne rezumam numai la floricele pe campii, cand lucrurile devin cu adevarat serioase si dure, nu vom mai gasi resursele sa ne apropiem de cei apropiati si sa le cerem ajutorul. Sau macar suportul.

Ar fi tare trist daca am ajunge sa ne vindem unii altora doar ambalaje frumoase, numai si numai din nevoie de a nu fi eu mai prost decat celalat. Are Cabral o scriere faina, care chiar daca-i pe o alta tema, are la radacina cam acelasi principiu. O gasiti aici: http://www.cabral.ro/despre-altii/faza-cu-piti-de-oras. Eu zic ca merita sa deschidem ochii. Si cateodata, sa deschidem si gura larg si sa ne tipam si necazurile, nu doar bucuriile. Pentru ca daca nu putem face asta, inseamna ca nu mai avem pe nimeni alaturi.

Standard
evenimente, ganduri

despre cadouri de Craciun

Una din primele amintiri legate de Craciun este legata de o confuzie foarte grava, din fericire rezolvata cu succes. Se intampla la prima vizita oficiala a lui Mos Craciun, in vremea cand acesta era inca un personaj real pentru mine. Evident ca bucuria nu ne-a  lasat loc si pentru Mos Ene, asa ca tarziu in noapte am adormit iepureste, asteptand marele eveniment, deja anuntat de parinti. Toate bune si frumoase, Mosul a venit si bucuria nici ca putea fi mai mare. Pana cand am ajuns langa bradul de Craciun, sub care erau, evident frumos asezate in jurul Mosului, cadourile. Toate bune numai ca unul dintre cadouri semana ingrozitor de mult cu o masina de cusut in miniatura (deci de jucarie, deci un cadou de Craciun). Problema era ca in familie suntem doi baieti, nicidecum vreo fata. Si cumva eram convins ca acela era cadoul adresat mie.

campania „Traieste spiritul Craciunului” - ILux.roNu va pot povesti ce dramatic a fost momentul in care am realizat CONFUZIA. Era clar, Mosul a gresit destinatarul si cadoul vreunei fetite oarecare m-a gasit pe mine. Tocmai pe mine. „Nuuuu” era tot ce-mi trecea prin cap. Duse pe copca au fost si bucuria Craciunului si emotia asteptarii lui Mos Craciun, in balarii si recitarea poeziei, tot. Eu nu ma gandeam decat la destinatia cadoului, ce sa ma fac eu cu o masina de cusut. Ce?!

Finalul, evident dramatic, a  venit odata cu oferirea cadourilor. Cu groaza am asteptat clipa cand Mosul  s-a intins spre mult temuta cutie, cu clasica intrebare: „Oare ce avem noi aici pentru Marian?!” Mie aproape ca imi venea sa plang de ciuda, desi am tacut malc.

Spre marea (si placuta) mea surprindere am descoperit ca eroarea mi se datora numai mie. In cutie se afla un tanc teleghidat, o minunatie de jucarie ce mi-a bucurat multe ore ale copilariei mele razboinice. Numai oboseala si emotia mea au transformat antenele, senilele si turela in ace de cusut si alte accesorii mult prea feminine la acea varsta. Din fericire, totul e bine cand se termina cu bine.

Dintre toate cadourile de Craciun acesta este cel care mi s-a intiparit cel mai bine in amintire. Acesta este momentul la care ma intorc cel mai adesea atunci cand doresc sa-mi reamintesc caldura Craciunului si bucuria unui cadou primit din tot sufletul.

Mai tarziu, pe masura ce anii s-au mai adunat, cadourile si-au pierdut din stralucire. Au inceput mult prea obisnuitele cadouri „utile”: camasi, pulovere, tricouri si asa mai departe. Apoi, cand varsta era deja potrivita, eternele – setul de spuma de ras, after-shave si deodorant pentru domni. Le recunoasteti, cred, se gasesc in orice magazin si sunt solutia „ideala” pentru a „rezolva problema” cadourilor de Craciun. Mai frumos ar fi sa alegem cadouri pentru barbati care sa le placa si sa le aduca o bucurie, nu credeti? La fel si in cazul doamnelor, unde toti stim de trusele de farduri „gata ambalate” sau cele cu aer mai familial, setul de cozonac si eventual o sticla de vin. Asta ca sa-i impacam pe amandoi dintr-o singura lovitura. Credeti-ma, ele ar aprecia mai mult daca ar primi cadouri pentru femei alese in functie de preferintele si necesitatile lor.

Si mai tarziu, cu mult mai relevanta a devenit aglomeratia urbana din preajma sarbatorilor. Pe ultima suta de metri toata lumea alearga disperata pentru a cumpara cadouri – „prea putin timp”, se spune, pentru a mai cauta si alege cadoul potrivit pentru cei dragi.

Numai ca, din pacate, aceste „cadouri” nu vor aduce niciodata nimic mai mult decat un amabil „multumesc” si-un zambet de complezenta. Cam atat. Vor disparea din amintire la fel de repede pe cat a durat „alegerea” lor din raftul magazinului aflat cel mai in drum.

Si totusi, poate nu asta ne dorim sa primim, nu-i asa? Poate, la fel, si cei de langa noi isi doresc sa primeasca un cadou din suflet,  nu unul cumparat de la „automatele de cadouri”. Poate, anul acesta, ne vom gandi de doua ori inainte sa amanam pe ultima suta de metri cadourile pentru cei dragi. Poate ne amintim sa daruim un zambet, o amintire calda, nu doar un simplu pachet. Poate putem sa transformam „corvoada cadourilor”  intr-o placuta re/descoperire a celor dragi. Si de ce nu, un magazin pentru cadouri de Craciun online ne poate ajuta.

Poate ;).

 

Nota – acest articol face parte din campania „Traieste spiritul Craciunului” de promovare a magazinului de cadouri online: ILux.ro. Campania incearca sa readuca in atentie placerea oferirii de cadouri personalizate, combatand clasicele cadouri „la pachet”.

Standard
filme, ganduri

festin intelectual

Nu-s dese momentele in care pot sa spun cu atat de multa lejeritate „UAU”. Aveti mai jos o discutie superba intre patru minti de calibru cu adevarat greu. Putin cam formala intalnirea dar tot si-au dat „in petec” si au ajuns la probleme majore.

Va invit sa va petreceti o ora din care sa castigati idei cat pentru cativa ani:

Are We Ready For the Coming „Age of Abundance?”

Eu inca stau si ma gadesc cum oare o fi sa lucrezi cu oameni al caror etalon-tinta este sa „ajunga sa atinga viata a minim 1.000.000.000 de oameni in urmatorii 10 ani”. Cum spuneam la inceput – UAU.

Standard
de pe drum, ganduri, poz(n)e

carnetul de mot

Am dat in seara asta peste urmatoarea imagine. M-a impresionat mult si mi-a adus aminte de-o poveste de curand.

Fotografie tarani port traditional romanesc

De curand, partener de calatorie cu CFR-ul ce ma regasesc cand si cand, am avut parte de niste personaje tare interesante. De obicei profit de calatoriile cu trenul (si din aceasta cauza le si prefer) pentru a ma bucura de lectura – gasesc timpul petrecut in tren ca fiind foarte bine imperecheat cu aceasta indeletnicire. Zis si facut, la inceputul calatoriei ma regaseam cu castile in urechi si cartea in mana, pus pe treaba. Parteneri de compartiment o domnisoara studenta care vorbea non-stop la telefon, o doamna in varsta care motaia si un domn care se tot cinstea dintr-o sticla de doi litri de „cola„.

La prima statie insa, in compartiment apar inca doua personaje: un student si un domn … interesant. O combinatie de bulibasa (dupa palaria stil texano-buzoian (de acolo era omul), pantofii cu cioc de 15 cm si parul strans intr-o coada de cal aproape alba) si un smecheras de cartier moda veche, dupa vorba si dupa povesti. Roman 100%, moldovean pe deasupra, mi-a trezit interesul de cum l-am vazut venind catre compartiment. Si n-am gresit ;).

Am oprit muzica dar am lasat castile in urechi si am tras discret cu urechea. Nu pentru mult timp caci m-a atras repejor in discutie si pe mine – avea un aer foarte dezinvolt si cat se poate de comunicativ. Doua ore mai tarziu trecusem prin partide de pocher cu magistratii buzoieni, povesti despre lumea interlopa din Calarasi, de vreo doua ori am ajuns prin Spania si parca odata prin Italia. Am povestit despre vinurile moldovenesti, politica, educatie si revolta civica – evident, si de traficul auto. Totul in termeni cat se poate de civilizati si educati – la scoala vietii, dar urmata cu sarg si aplecare. Cum spuneam, interesant.

Dar nu despre domnul grizonat si greu de incadrat social voiam sa va povestesc, de fapt. Ci despre acelasi domn care la inceputul serii tot sorbea din sticla de doi litri. Din vorba-n vorba, a fost si el atras in povestile noastre. Cu ocazia vizitei nasului am aflat ca dansul este de fel din Alba si mandrul posesor al unui „carnet de mot” (o alta descriere) – nu auzisem in viata mea de existenta a asa ceva, acum stiu. Cu aceasta ocazie, povestile au inceput sa prinda un alt ritm si o alta directie.

Dupa ce parca ne pregatise cu o simpla dar foarte eficienta comparatie intre painea de la magazin si cea pe care o fac ei, acasa, la cuptorul cu lemne din curte, au inceput povestile cele frumoase. Spuse cu graiul, accentul si lentoarea specifice Tarii motilor, punctate cand si cand de binecunoscutul „no” spus clar si apasat, au urmat povesti venit parca dintr-o alta lume, dintr-un alt timp.

Am auzit povesti nu sfatoase dar mandre despre o familie asezata, grupata intr-o singura gospodarie formata din parinti, 4 frati si o sora, fiecare cu casa lui, in acelasi spatiu comun, si evident fiecare cu copii de randuiala. Iar la intrebarea „Si nu mai ies certuri intre voi, nu iese cu scandal”, venita de la domnul mentionat mai sus, raspunsul a venit pe atat de scurt, pe atat de intrigat – „Da de ce sa ne certam? Nu suntem frati? Ce treaba avem sa ne certam?”. Greu de pus in cuvinte hotararea, apasarea raspunsului – si cu atat mai putin profunda lui sinceritate. Ne-a povestit cum toti se ocupa, pe rand, de-a lungul anului, cu dogaritul – activitatea principala a familiei, cu produsul de palinca, taiatul de lemne, cositul si strangerea fanului, taierea si prepararea porcului, afumarea carnurilor, coacerea painii si multe, atat de multe si atat de frumoase.

A fost minunata intrigarea – usor ironica, usor superioara, ca a unui om mare in fata poznelor unor copii, cand s-a pomenit de rasele de porci mai noi, cele cu strat redus de slanina :P. El se lauda, mandru, cu stratul de slana lat de mai bine de-o palma de pe porcii pe care-i cresc in gospodarie, cum putea sa conceapa o rasa selectata special pentru a nu avea slana? Cata risipa. Da, dar pentru ei, alaturi de cinzeaca de dimineata, acea slana inseamna un combustibil strict necesar, la cat de multa munca fizica au de facut.

Ne-a povestit, cu mandrie (da, stiu ca ma repet, dar este minunat sa vezi un om atat de profund mandru de ceea ce este si de ceea ce face), despre butoaiele ce-i ies din maini de-a lungul anului, pe care tocmai ce fusese la targ, langa Bucuresti, sa le vanda. Si era tare bucuros ca, dupa o saptamana, se intorcea acasa la nevasta si copii si ca are cu ce sa-i intretina. A fost geniala povestirea drumului cu TIR-ul ce a incarcat butoaiele de acasa si care apoi gonea cu 120 Km/h pe Valea Oltului, cu motul nostru ingrozit pe locul pasagerului. Savuros moment – este usor de inteles aversiunea unui molcom ardelean fata de viteza unui bolid imens.

Mi-e greu sa-mi aduc aminte de toate povestile dar am ramas atat de placut impresionat de acest om, simplu dar mandru, care stie sa-si castige traiul, atat al lui cat si al familiei, fara sa depinda de absolut nimeni altcineva. Care stie mersul pamantului si-al cerului, stie sa se descurce in lumea anului de gratie 2012 fara probleme si in acelasi timp nu da socoteala decat tatalui sau – nimanui altcuiva aici pe pamant. Da, este o viata grea, aspra – dar cu cata seninatate ne privea acel om, cu cata liniste si incredere in sine, e greu de descris. Pentru mine, intalnirea cu acest om a fost ca un balsam pentru suflet.

Mai mult decat atat, ca ei sunt majoritatea in satul, nu tocmai mic, unde locuieste. Iar copii, desi mici acum, se pare ca dau semne ca ar vrea sa continue acelasi drum. Doamne Ajuta. Poate mai avem, totusi, sanse de viitor. Poate. Poate ca imaginea de la inceputul povestii va mai ramane printre noi, ceva vreme.

Sursa foto: Facebook

Standard