ganduri

daydreaming cu luna

Gandurile vin atunci cand le astepti mai putin. Atunci cand te pregatesti de lunga iarna, soarele rasare si nu intelegi ce naiba e cu vremea asta, a innebunit de tot? Mda, concluzionezi subit, tragand intelepciune din lunga experienta pe care, evident, ai adunat-o – este doar o zi ciudata, soarele dispare el repede si iarna isi continua drumul. Dar iata ca nu-i chiar asa, vremea buna se incapataneaza sa stea cu tine, soarele nu mai vrea sa plece si caldura incepe usor usor sa te dezmorteasca. Si te intrebi, totusi, ce se intampla? Nu intelegi nimic si te uiti in jurul tau si tot nu intelegi si te uiti in tine si tot nu intelegi. Te ascunzi, te retragi la umbra – soarele te zapaceste, soarele te incalzeste si te face sa plutesti si nu stii de ce – dar si la umbra, desi nu-l vezi, soarele te incalzeste la fel de tare. Nu intelegi de ce caldura nu dispare asa cum se intampla de obicei, nu intelegi de ce nepasarea nu-si reia locul de cinste, de ce nelinistea e acolo dar totusi s-a schimbat ceva la ea.

Nelinistea, sentimentul ce te-a cuprins de atat de mult timp si ti-a devenit cel mai bun prieten, a devenit a doua ta natura. Un prieten pe care l-ai imbratisat atat de strans, pe care il cunosti atat de bine incat ii simti chiar si cea mai mica schimbare, cea mai mica tresarire. Si de data asta, nelinistea ta, chiar daca in cotinuare iti e alaturi, s-a schimbat. A crescut, a devenit mai puternica dar in acelasi timp, asa cum nu stiai ca poate, a devenit mai calda, framantarea ta stie acum sa zambeasca – usor, din coltul buzelor doar dar adanc si senin. Si iarasi nu intelegi, oare de ce, de unde, cum, de cand?

Alexandrina HristovDans les fleurs

De cand ai prins oare curajul sa ridici ochii din tine? De cand zambetul tau nu se mai adreseaza lor ci tie? Tie si … mai e oare cineva? Mai e cineva pe care zambetul tau cauta? Mai e cineva de care zambetul tau are nevoie sa se deschida? Si stai in loc, nelamurit si chiar te intrebi: e cineva? Raspunsul, neasteptat, necautat dar atat de dorit vine din stralucirea ochilor ei, din lumina privirii care te face sa vrei mai mult, care te face sa revii de fiecare data cand te intorci sa pleci. Stralucirea acelei priviri care a topit raceala toamnei tarzii si face ca iarna sa para undeva departe, ramasa doar amintirea unor nopti uitate. Si te face sa vrei mai mult, tot mai mult, sa vrei sa te simti invaluit de caldura atat de placuta, sa uiti de vant si de distante, sa uiti de somn si de tot numai ca sa ai parte de acea privire. Caci ea ajunge, purtata de acei frumosi ochi, pana in adancul tau, acolo unde nici tu nu ai fost de mult – de prea mult. Si deschide fara cel mai mic efort usi care se cer deschise, care tremura si se zbat din nevoia de a fi date la perete si de a lasa lumina sa patrunda.

Iar zambetul tau devine o stare, caldura care te-a invaluit devine placere si lumina se transforma, ajunge sa faca parte din tine si tu devii, la randu-ti, stralucitor. Doar sa treci prin lume devine motiv de bucurie si de zambet, o adiere aduce cu ea fericire si totu-ti pare mai frumos. Caci, nu-i asa, toamna e cel mai frumos dintre anotimpuri. Sau poate vara, primavara si de ce nu iarna, caci ea le intrece pe toate in frumusete atata vreme cat privirea ei te invaluie. Si doresti mai mult, din ce in ce mai mult sa te pierzi in privirea ei, sa te dizolvi, sa-i simti mirosul cald si parfumat al parului cand o imbratisezi, sa-i simti linistea respiratiei care-ti aduce in dar si tie ritmul calm al somnului de dimineata. Nu vrei sa adormi, vrei sa o strangi in brate dar ti-e teama ca ai s-o trezesti si farmecul se va pierde in aburul visului oprit inainte de timp. O atingi dar n-ai curaj sa te apropii de frica propriei tale ierni, de frica sa nu spargi vraja si sa revii iar la imbratisarea rece si formala, ca in atatea alte nopti. Caci noaptea este timpul tau, timpul in care de atatea alte ori ai inceput sa visezi iar dimineata, cruda ca orice dimineata fara lumina, ti-a spulberat visul fara nici o explicatie, fara nici un motiv, fara macar sa poti sa inchizi ochii cat sa mai pastrezi putin visul.

Acum insa lumina nu mai spulbera, lumina aduce stralucire, aduce caldura si aduce nevoie, aduce dor. Dor de ea, dor de privirea ei, dor de joaca zambetului si a cautarii, dor de nelinistea care te face sa nu vrei sa te opresti. Si zambesti catre tine si te bucuri caci, desi nu-i langa tine, stii toate astea – stii cum arata ochii ei, cum arata privirea ei, ce parfum are parul ei, ce placuta ii este respiratia somnului fara griji. Stii ca nu vei putea sa mai rezisti si ca in curand, peste mai putin de-un fir de nisip in clepsidra, vei fi iarasi langa ea – caci o vei cauta, nu vei putea sa mai rezisti s-o stii departe.

Soarele de toamna aduce cu el o lumina ce te invaluie si acopera totul cu alte culori. Ati vazut cat de frumoasa este lumea la inceput de toamna?

o dimineata in Vama Veche

o dimineata in Vama Veche

Standard
muzica

printre flori

………. – atat, restul spune Alexandrina:

 

 

Printre flori te-am cautat
Printre munti si stele
Zile-ntregi si nopti la rand
Si nu te-am gasit
Poate rau te cat, te cat
Poate cerul m-a mintit
Chiar si marea-n lung si-n lat
Am mers marea-n lung si-n lat
Si nisip am treierat
Balene am omorat
Si nu te-am gasit
Poate rau te cat, te cat
Poate marea m-a mintit
Chiar si codrii din pamant
Am zmuls codrii din pamant
Am baut livezi de poama
Am cazut de mii de ori
Tot gandind ca te-ai ascuns sub flori
Poate rau te cat, te cat
Poate lumea m-a mintit
Unde esti, iubirea mea?

Standard
ca-n viata, ganduri, muzica

noi

 

 

O lume la picioare /  Ce sa fac cu ea?

 

Chiar, ce sa fac cu ea? Ce sa faca ea cu mine? Ce facem noi cu lumea, ce face ea din noi? Cum si de ce ne poarta pe un drum sau altul? Stie ea oare de noi? Stie ea de mine si de tine, de suferintele noastre? Stie ea de lacrimi sau de durere? Stie ea de rasete zglobii sau de zambete curioase? Stie ea de vise cu flori, de rasarit si apus, de zapada de pe munte si de valul marii? Stie ea de delfini si de pescarusi? Stie ea sa arda sau sa se topeasca? Stie ea de lebede sau de plutiri? Stie ea de rontait, de o noapte furisata, de povesti pentru copii, de somnul furat la primele ore ale diminetii? Stie ea macar ceva din toate astea?

Ea nu stie nimic, isi vede impasibila de cursul ei, de drumul ei, neoprind pentru nimeni si pentru nimic. Acest drum care poate fi atat de frumos, atat de plin de viata. Nu vreau sa ma opresc, nu vreau sa cobor, nu vreau sa stau pe loc. Viata, da-i bice, drumul e greu si abrupt uneori dar fie cum va fi, vreau sa merg mai departe. Acolo unde arde soarele, acolo unde luna ne acopera de lumina.

 

Drumul nostru a fost unul / Dar aici s-a despicat / O lume la picioare / Intelegi ce vreau sa spun …

Standard
ca-n viata

Iasomie

O noapte perfecta, calda si luminata de o luna moale. Un cuib simplu, mirosind a iasomie. Si peste tot EA, umpland acest spatiu si timp cu lumina, cu zambet, cu caldura. Stingand astfel focul interior, alungand usor si discret orice apasare, facand cu un simplu gest ca totul sa dispara in neant. Sa ramana doar EA si emotia ei, sa ramana doar bucuria si veselia, sa zambeasca si sa topeasca restul lumii intr-o pasta colorata …

 

 

„Si eu langa tine / Intinsa usor pe masa / Baby, baby, baby, viata-i frumoasa / Baby viata-i frumoasa”

E atat de usor …

Standard