de pe drum, poz(n)e

Plimbare pe Cheile Turzii

Nu cu foarte vreme in urma, dupa vizita la Salina Turda, mi-a reusit planul si-am reusit s-o surprind pe domnita cu o iesire pe care n-o prevazuse Smile with tongue out. Cheile Turzii, desi la doi pasi de Cluj si de la distanta vazute doar o bucata de loc, ascund cateva surprize cat se poate de placute.

Peisajul este superb iar traseul abordabil pentru orice nivel de experienta sau conditie fizica. Hmmmm, daca m-as lua dupa unele personaje intalnite, poate chiar prea abordabil. Destinatie deja clasica pentru iubitorii de alpinism, Cheile Turzii ofera multe trasee ce grade multiple de dificultate.

Totusi, la una din opriri, am avut parte de un adevarat spectacol de escalada:

Escalada pe Cheile Turzii

Am ramas mut de admiratie – escalada libera, fara nici o coarda de siguranta, pe un perete care numai sigur nu parea. Tot respectul pentru acel om. L-am urmarit o buna bucata de vreme si parea foarte la locul sau. Minunat.

Ne-am continuat plimbarea si am avut parte de o tolba plina de peisaje superbe:

Singurul regret este ca infrastructura locala lipseste cu desavarsire. Se achita taxa la intrarea pe traseu dar cabana este complet parasita, in paragina. Pacat.

Reclame
Standard
ca-n viata, evenimente, ganduri

un vis de varf implinit

Zau ca tara asta si unii oameni din ea nu inceteaza sa ma minuneze. Combinat cu articolul de ieri al lui Adrian, nu face decat sa arate inca un alt fel, stramb, pe care-l avem in a privi lumea. Inca ne sta prea des in fire sa cautam nod in papura, inca ne prinde asa de bine expresia referitoare la capra vecinului. Si cand ai ocazia sa dai valul la o parte, sa intelegi cat de simplu si usor poate fi totul – sau cel putin, mai simplu si mai usor – atunci chiar ca simti genul asta de reactii ca fiind lovituri ca-n box. Noroc ca-s destul de harsit printre unii si altii si pielea mi-i tabacita in ani de lupta.

Dar pana cand nu vom schimba acest gen de reactii, nu vom avea progres real. Nu avem cum. Din fericire, asa cum o tot zic, simt un aer proaspat in noul val. Sunt mai putin intoxicati de neincrederea asta bolnavicioasa, mai putin indarjiti si legati de petecul de pamant de sub ei. Sunt mai deschisi si mai dornici de provocare, mai entuziasmati de schimbare, mai increzatori.

Va invit sa urmariti si sa va puneti intrebari:

La acelasi clip, postat pe Facebook, am avut ca prima reactie intrebarea:

si de unde isi permite la 15 ani sa faca toate acestea ? 🙂 din banii de alocatie ?

Eu am perceput clipul de mai sus nu neaparat cu mandria romanului ci ca pe o provocare si in acelasi timp o confirmare – da, se poate. Nu ma apuc sa urc 10 varfuri din lume dar cand ma voi mai gandi ca mi-e dor de munte dar am asta si asta de facut sau e vremea nu stiu cum, amintirea copilei de mai sus, care la 6 ani urca la Vf. Omu, va fi o mica palma de luat peste nas – si o motivatie in plus sa zic HAI 😀

Standard