evenimente, ganduri

despre cadouri de Craciun

Una din primele amintiri legate de Craciun este legata de o confuzie foarte grava, din fericire rezolvata cu succes. Se intampla la prima vizita oficiala a lui Mos Craciun, in vremea cand acesta era inca un personaj real pentru mine. Evident ca bucuria nu ne-a  lasat loc si pentru Mos Ene, asa ca tarziu in noapte am adormit iepureste, asteptand marele eveniment, deja anuntat de parinti. Toate bune si frumoase, Mosul a venit si bucuria nici ca putea fi mai mare. Pana cand am ajuns langa bradul de Craciun, sub care erau, evident frumos asezate in jurul Mosului, cadourile. Toate bune numai ca unul dintre cadouri semana ingrozitor de mult cu o masina de cusut in miniatura (deci de jucarie, deci un cadou de Craciun). Problema era ca in familie suntem doi baieti, nicidecum vreo fata. Si cumva eram convins ca acela era cadoul adresat mie.

campania „Traieste spiritul Craciunului”  - ILux.roNu va pot povesti ce dramatic a fost momentul in care am realizat CONFUZIA. Era clar, Mosul a gresit destinatarul si cadoul vreunei fetite oarecare m-a gasit pe mine. Tocmai pe mine. „Nuuuu” era tot ce-mi trecea prin cap. Duse pe copca au fost si bucuria Craciunului si emotia asteptarii lui Mos Craciun, in balarii si recitarea poeziei, tot. Eu nu ma gandeam decat la destinatia cadoului, ce sa ma fac eu cu o masina de cusut. Ce?!

Finalul, evident dramatic, a  venit odata cu oferirea cadourilor. Cu groaza am asteptat clipa cand Mosul  s-a intins spre mult temuta cutie, cu clasica intrebare: „Oare ce avem noi aici pentru Marian?!” Mie aproape ca imi venea sa plang de ciuda, desi am tacut malc.

Spre marea (si placuta) mea surprindere am descoperit ca eroarea mi se datora numai mie. In cutie se afla un tanc teleghidat, o minunatie de jucarie ce mi-a bucurat multe ore ale copilariei mele razboinice. Numai oboseala si emotia mea au transformat antenele, senilele si turela in ace de cusut si alte accesorii mult prea feminine la acea varsta. Din fericire, totul e bine cand se termina cu bine.

Dintre toate cadourile de Craciun acesta este cel care mi s-a intiparit cel mai bine in amintire. Acesta este momentul la care ma intorc cel mai adesea atunci cand doresc sa-mi reamintesc caldura Craciunului si bucuria unui cadou primit din tot sufletul.

Mai tarziu, pe masura ce anii s-au mai adunat, cadourile si-au pierdut din stralucire. Au inceput mult prea obisnuitele cadouri „utile”: camasi, pulovere, tricouri si asa mai departe. Apoi, cand varsta era deja potrivita, eternele – setul de spuma de ras, after-shave si deodorant pentru domni. Le recunoasteti, cred, se gasesc in orice magazin si sunt solutia „ideala” pentru a „rezolva problema” cadourilor de Craciun. Mai frumos ar fi sa alegem cadouri pentru barbati care sa le placa si sa le aduca o bucurie, nu credeti? La fel si in cazul doamnelor, unde toti stim de trusele de farduri „gata ambalate” sau cele cu aer mai familial, setul de cozonac si eventual o sticla de vin. Asta ca sa-i impacam pe amandoi dintr-o singura lovitura. Credeti-ma, ele ar aprecia mai mult daca ar primi cadouri pentru femei alese in functie de preferintele si necesitatile lor.

Si mai tarziu, cu mult mai relevanta a devenit aglomeratia urbana din preajma sarbatorilor. Pe ultima suta de metri toata lumea alearga disperata pentru a cumpara cadouri – „prea putin timp”, se spune, pentru a mai cauta si alege cadoul potrivit pentru cei dragi.

Numai ca, din pacate, aceste „cadouri” nu vor aduce niciodata nimic mai mult decat un amabil „multumesc” si-un zambet de complezenta. Cam atat. Vor disparea din amintire la fel de repede pe cat a durat „alegerea” lor din raftul magazinului aflat cel mai in drum.

Si totusi, poate nu asta ne dorim sa primim, nu-i asa? Poate, la fel, si cei de langa noi isi doresc sa primeasca un cadou din suflet,  nu unul cumparat de la „automatele de cadouri”. Poate, anul acesta, ne vom gandi de doua ori inainte sa amanam pe ultima suta de metri cadourile pentru cei dragi. Poate ne amintim sa daruim un zambet, o amintire calda, nu doar un simplu pachet. Poate putem sa transformam „corvoada cadourilor”  intr-o placuta re/descoperire a celor dragi. Si de ce nu, un magazin pentru cadouri de Craciun online ne poate ajuta.

Poate ;).

 

Nota – acest articol face parte din campania „Traieste spiritul Craciunului” de promovare a magazinului de cadouri online: ILux.ro. Campania incearca sa readuca in atentie placerea oferirii de cadouri personalizate, combatand clasicele cadouri „la pachet”.

Standard
din Vama

prima Vama

M-a starnit Andreea cu povestea ei din Vama de ieri si nu-mi ies din cap propriile amintiri legate de felul in care am m-am intalnit si eu cu Vama in primele vizite. Asa ca e timpul sa le pun pe hartie, se pare.

Nu stiu cum am facut eu dar la vremea la care lumea umbla in lung si-n lat, adica prin facultate, numai de plimbari nu m-am tinut. Am avut altele de facut, credeam eu pe atunci. Asa ca am ajuns prima oara in Vama undeva prin 2004, dupa ce terminasem cu facultatea de ceva vreme si eram om cu servici. Dar mai bine mai tarziu decat deloc, vorba cantecului. Prima senzatie pe care am simtit-o a fost ca sunt acasa. Astea mi-au fost si vorbele, dupa ce am apucat sa ma dezmeticesc oleaca. Am stat o saptamana, la o gazda pe care inca o mai sun cand ajung in Vama si nu pot sa stau la cort, dintr-un motiv sau altul. In anii trecuti doar ii spuneam ca vin si-mi spunea in ce camera sa intru – nu conta ora la care ajungeam sau daca mai era sau nu acolo. Ne vedeam la plecare, schimbam cateva vorbe si asta era de ajuns.

Tin minte entuziasmul unei adolescente, cred ca prin anii de final de liceu, care undeva pe strada mare comenta cu voce tare catre prietenii ei: „Unde ma uit, numai plete. In fata pleata, in spate pleata, in stanga pleata, in spate pleata. Ma simt acasa, locul asta este minunat.” Si exact astea erau si sentimentele mele. M-am intors cu o suvita impletita care mi-a stat in par vreo 2 ani si am simtit ca am rupt ceva din mine cand am dat-o jos. A durat cred ca doua ore sa fie impletita si cel care mi-a facut-o n-a vrut sa-mi ceara mai multi bani decat oferta initiala, desi el nu s-a prins de la bun inceput ca pentru mine era cererea :D.

Am stat pe plaja si intr-o zi vad doi punkeri, in cel mai agresiv aspect cu putinta, intanzand un cearceaf de cativa metri lungime. Mi-am spus in gand ca urma sa vina o gasca foarte mare si ca sigur vor agita atmosfera si eram destul de nemultumit. Insa dupa ce s-au asezat si n-a mai venit nimeni altcineva dupa ei, un vecin de plaja i-a intrebat de ce acest cearceaf imens. Raspunsul a fost pe atat de simplu pe cat de puternic: „Pai, noi tot il aveam si am zis ca poate mai stau si altii, care nu au adus cearceaf cu ei„. Mi-am inghitit gandurile si cu ele multe dintre prejudecati.

M-am dus sa iau o cafea, la unul din micile barulete de pe plaja care acum nu mai exista. In timp ce se pregatea, ascultam muzica de la bar, ceva in stil symphonic metal si clatin usor din cap, imi placea ce aud fara sa am habar cine canta. Barmanul ma intreaba daca-mi place si-i raspund ca suna bine dar ca ar merge si o voce feminina, ar completa stilul trupei. La care el imi prezinta pe domnisoara din bar, care tocmai pregatea cafeaua comandata, si-mi spune ca el este chitaristul si vocea masculina din trupa si ca din toamna, dupa ce se intorc din Vama, domnisoara ii va insoti ca voce feminina.

La 4 si ceva dimineata, in asteptarea rasaritului, pe terasa demult disparuta de la Jack, barmanul imi pune un pahar plin ochi de cafea si-n loc de 2,5 lei imi cere doar 2, „de ce sa ne mai complicam cu marunt la ora asta matinala„. Apoi la masa vine un tip, se aseaza langa noi, ciocnim berea si ne intreaba ce album Metallica ne place si de ce. Doua ore mai tarziu inca discutam despre muzica si nu numai. Nici acum nu stiu cum il cheama sau ce face – dar stiu ca avea gusturi muzicale foarte faine.

Corturi in Vama VecheAnul urmator ne-am hotarat sa lasam gazda sa se odihneasca si sa venim cu cortul – desi nu mai dormisem la cort din scoala generala. Ne-am apucat sa montam cortul, dupa ce de fapt am descoperit ca cel imprumutat de noi nu era complet si a trebuit sa cumparam cu 80 lei fix acelasi cort care in Metro era 45. N-am terminat bine ca langa noi s-a asezat, pe nisip, o domnisoara care ne-a oferit un borcan de miere. Ei tocmai plecau si s-au gandit ca noua nu va fi de mai mult ajutor, doar ce ne instalam. Pe seara, in aceeasi zi, cineva ne bate la usa cortului. Cum ies, dau de un tip care ne oferea doi stiuleti de porumb copt. La privirea mea mirata mi-a raspuns ca „noi am facut un foc si am copt stiuletii pe care-i aveam dar nu-i putem manca pe toti, sunt prea multi. Dar sunt buni tare, luati si voi. Pe seara o sa iesim si cu o chitara, daca vreti sa veniti va asteptam„. Si asa am descoperit magia unei seri pe plaja, langa un foc facut din te miri ce, cu o chitara si cateva voci impletite cu sunetul valurilor.

Stuful, cu ale sale dansuri pe plaja, langa eternul stalp/totem, ne-a gazduit intr-o seara furtunoasa, trei prieteni la o masa undeva langa izvorul fericirii, la o lunga noapte de povesti soptite printre Led Zepellin, Deep Purple, Pink Floyd si alti vechi prieteni. Era frig si foarte umed, asa ca perspectiva cortului nu ne imbia prea tare – dar Stuful a fost o buna gazda si acea noapte n-am s-o uit vreodata.

O amintire unica, tot din acel al doilea an, cand, dupa un mic dejun copios si fericit, am avut parte de vizita delfinilor. Trei, jucausi dar nu foarte activi, ne-au intampinat la putina vreme dupa rasarit si dupa cateva ture de onoare au plecat inspre larg.

Incepand din acel prin an si pana acum nu tin minte sa fi ajuns in Vama fara sa primesc – fara sa cer – cate ceva de la vreun strain. Ba un covrig, o gura de bere, o mana de pufuleti, o sticla de vin (da da, una intreaga, cu un vin de casa din zona Moldovei de ne-am lins pe bot dupa el :D), ba te miri ce alte bunatati. Toate doar pentru simpla bucurie a gestului. Este, intr-un fel, modul Vamii de a-mi spune bun venit.

Da, mi-e dor sa ma pierd pe plaja de acolo, sa uit de lume si de timp si sa fie totul simplu si firesc.

Standard
ganduri, muzica

amintiri cu lumanari

Sunt multi, foarte multi, prea multi ani de cand nu am mai ascultat piesa de mai jos si nici altele de la Gorky Park. Mi-am adus aminte acum nu mult timp de ei dar am tot amanat cautarea. Acum insa am reusit sa-i gasesc si asa cum banuiam, vremurile acelea au revenit chiar mai repede decat ma asteptam.

 

 

Eram pe acea vremea, de sfarsit de liceu, indragostit nebuneste de-o fata (Poesis :P), asa cum se obisnuieste sa faci. Caci nu puteam sa fac nota discordanta, nu-i asa? Mda, acum glumesc, atunci lumea parea a fi deja disparuta in neant. Am ascultat de nenumarate ori piesa asta si altele care-mi aminteau de ea, obsesiv asa cum numai adolescentii pot fi. Acea iubire, puritatea si infinitatea acelor sentimente nu le-am regasit apoi nicaieri desi n-as putea spune ca nu le-am cautat. O astfel de pasiune nu stiu daca poti avea de mai multe ori in viata, stiu insa ca merita efortul. Chiar si doar odata avuta, inseamna ca n-ai pierdut trecand prin viata asta, ai luat din ea tot ce-i mai bun. Sunt unii insa care nu se multumesc cu ce au avut si cauta mereu sa regaseasca acel sentiment definitoriu, fara urma de indoiala, fara nici o retinere pe care numai o iubire absoluta ti-l poate da. Si eu, caposul si indaratnicul de mine, nu ma pot abtine sa nu ma numar printre acestia. Multa vreme am fost convins ca nu este posibil si ca amintirile din acea vreme nu vor putea fi depasite vreodata. Ca nu voi putea sa gasesc o alta iubire care sa se poata compara cu flacara de atunci, cu pierderea de sine avuta cu EA. Acum insa cred ca este posibil, din ce in ce mai mult cred asta. N-am fost niciodata in stare sa iau de bune traditiile si cutumele lumii din jur si cu cat se aduna anii in urma mea, vad ca aceasta tendinta se accentueaza 😛

Asa ca iata cum am ajuns, in timp, sa fac un pariu cu lumea (si in unele momente si cu mine). Pariul are ca miza multe frustrari, pe care nu odata le-am simtit cum nu se poate mai acut, multe nopti cu stele indepartate si poate ani de cautari – asta este ceea ce risc sa pierd. Din pacate insa, tot aici raman si multe amintiri frumoase, adunate in timp, care insa nu sunt atat de puternice incat sa stinga setea de mai mult. Si din aceasta cauza ajung sa ramana doar atat, amintiri frumoase, chiar daca pe alocuri dureroase. Sper ca si cele cu care am impartit si cel mai probabil voi mai imparti aceste amintiri vor simti la fel.

Am insa de castigat cu mult mai mult si toti cei care au ca amintire o completa renuntare la individualitate pentru o si mai completa regasire in DOI pot intelege ca riscul este cu mult mai mic decat premiul. Unde mai pui ca eu vreau si coronita 😀

 

 

Gorky ParkTwo Candles

Loneliness is my only guest
Who visits alone at night
When it comes I light two candles
Just the way it was
And pretend the flames become your eyes
Emptiness is a friend I guess
The shadow played upon the wall
If I let the candles take me
I can see your face
And remember hearing
someone call your name
My candles are crying
candles are crying
They’re crying for you
They’re waiting for you
I’m waiting for you
Is it you knocking at my door
Or may be just a ghostly wind
How I wish that you were here
Sitting by my side
And you’ll bring me back to
life again tonight

 

Standard
evenimente, muzica

ah, amintirile

Dupa ce ne-am tot rascolit pe twitter amintiri vechi – Metallica ’99 cat si mai noi – Metallica ’08, newdada ne aduce aminte cum a fost in pe ploaie 😉 Hai sa ne aducem aminte de mai demult, caci deja avem istorie impreuna – Metallica si Bucuresti:

 

 

Undeva prin primul rand eram si eu – ce pacat ca betele lui Lars mi-au trecut pe deasupra capului …

Standard
ca-n viata, ganduri

trenul de Franta

Da, mi-e dor de-o vacanta. Nu de concediu, nu de un weekend fie el si prelungit, mi-e dor de o VACANTA. Una de aia care tine de zici ca nu se mai termina (asta la inceputul ei ca la sfarsit plangi), o vacanta adevarata cum nu am mai avut din anii de liceu. Voua nu?

 

Da intai play si apoi citeste 😉 Da bine la atmosfera

 

 

Mi-e dor de timpul ala fara timp in care nu-ti pasa daca pierzi timpul o ora sau doua sau o zi sau o saptamana. Nu conteaza, ai destul, nu ai de ce sa-l plangi. De noptile luuuungi, cu MTV si Beavis and Buthead, cu muzica ascultata la casti, la walkman, de pe benzi copiate de la prieteni. Cat de fericit eram cand faceam rost de o caseta noua. Aveam (inca il am) obiceiul de a asculta un album nou pana la epuizare, pana stiam fiecare vers si fiecare acord. Muzica se auzea prost, nu stiam ce-i aia hai fai sau dolbi sau alte acronime dar stiam ca-mi placea. Stiam ca am ceva valoros in mana cand ascultam un album nou – pentru mine – de la o trupa sau alta. Sunam prietenii si le puneam sa asculte cate o piesa intreaga la telefon. Si apoi ieseam in oras, ne adunam cu totii si gaseam un loc, de cele mai multe ori acelasi, pentru a petrece impreuna seara. He he, cum zice si Gabi aici, sunt fantome deja 😛

Mi-e dor de discutiile interminabile pe n-spe mii de teme, una mai visatoare decat alta, una mai arzatoare ca alta. Nu de putine ori ne-a prins dimineata prin oras tot despicand 4-ul in fire, ne goneau maturatorii de pe strazi acasa. Si cica invatam pentru admitere 😀 De invatat am invatat si inca multe, e drept ca nu la admitere am folosit acele invataminte. Cel putin nu la cea de la facultate …

Mi-e dor sa ma trezesc si sa stiu ca nu am nimic de facut. Pur si simplu nimeni nu-mi cere sa fac nimic, nimeni nu se asteapta ca eu sa fac, sa zic ceva anume, sa fiu gata la o anumita ora sau sa fiu intr-un anumit loc la o alta anumita ora. Sa am libertatea sa mai intind somnul pentru o ora sau doua, sa iau micul dejun fara graba, sa trag de o cana de cafea pana la limita nesimitirii si nimanui sa nu-i pese. Sa sun un prieten si sa stau la taclale, sa astept vizita unor prieteni cu care sa nu facem nimic, pur si simplu sa ne bucuram impreuna de timpul nostru.

Mi-e dor sa citesc o carte pana in zori, numai sa ma reapuc de ea imediat ce am facut ochi intr-o dimineata tarzie. Sa ma ingrop in paginile ei si sa uit de tot si toate, sa nu am nici un alt motiv sa ma opresc decat atunci cand nu mai vad paginile sau cand apare o alta tentatie mai mare 😀

Mi-e dor sa am atat de mult timp liber incat sa ajungem, intre prieteni, sa ne intrebam – ce mai facem? Si sa dam din umeri si sa zicem – vedem noi – si uite asa se continua seara. Sa faci orice fel de plan, sa stii ca la fel de mult timp vei avea si maine, si poimaine si saptamana viitoare si tot asa.

Mi-e dor de tabere (asta e o poveste in sine, poate gasim timp si altadata) care erau ca niste vacante in mijloc de vacanta.

Mai tineti minte cum e sa ai timp? Mai tineti minte rima?

Vine vacanta, cu trenul de Franta

 

trenul de Franta

trenul de Franta

Standard