Apus de soare

Am dat peste imaginea asta, salvata in zona pentru pus pe blog – asa ca m-am conformat. Tare mi-a adus aminte de inceputul de Septembrie al anului trecut cand inca totul era nou pe aici pe langa mine :).

Anunțuri
poz(n)e

apus de peste vara

Imagine
cu bicla, de pe drum, poz(n)e

pe dealuri

Scurta istorie din traficul clujean.

Pe una din muuuuultele urcari ale acestui oras, pe un pasaj de unde se desprinde o bretea catre dreapta pedalam de zor, gafaind, sa ajung la birou (dupa un detur). Luni dimineata, nici iarba nu creste, chef nevoie mare. De undeva din spatele meu o Dacie 1300 (editie princeps, cred, dupa cum arata) incerca sa ma depaseasca. Spun incerca pentru ca desi eu aveam undeva in jur de 18-20 Km/h, depasirea se producea in reluare. Am recunoscut usor masina, dupa pacaniturile iesite pe teava de esapament – imi taiase usor fata cu aproximativ 1 Km mai devreme, iesind fara sa lase prioritate de pe o strada laterala – o Dacie visine, cu numar de Cluj.

Partea interesanta abia acum vine – in timp ce ma depasea pe partea dreapta, cu mirobolanta viteza de ~22Km/h (da, eram in urcare, dar totusi…) soferul a deschis geamul si m-a interpelat cu „Du-te ba pe dealuri”. Soferul, o persoana de varsta a treia, cu parul grizonat puternic, undeva in jur de 70 de ani. Initial m-am enervat si am vrut sa ma duc dupa el sa-l iau la rost. Intorcand insa capul, am vazut in spatele lui o coloana de alte 4-5 masini care mergeau cu viteza melcului ametit – deja din cauza lui, in nici un caz din cauza mea, caci traseele ne erau despartite. Numai ca Dacia si-a continuat drumul, si pe coborare, cu aceeasi impresionanta viteza. Am renuntat, m-a apucat un ras copios.

Si apoi, daca ma duceam dupa el, ce sa-i spun? Ca, de fapt, mai degraba pe dealuri era locul sau, cu tot cu masina, in nici un caz in trafic? Sincer, nu cred ca ar fi inteles. Am ramas cu-n zambet.

Daca tot m-a provocat, i-am urmat „indemnul” si am fost si pe dealuri. Cam asa arata cerul cand m-am intors:

La apus, cu bicla pe dealuri

Standard

De cand m-am mutat la Cluj unul din cele mai placute momente ale zilei este cel de la apus. Am norocul (prietenii stiu de ce ;)) sa stau intr-o zona foarte aerisita si cu vedere directa catre apus. Iar configuratia terenului din partea de Vest a Clujului este cat se poate de darnica.

Asa ca am inceput un mic proiect fotografic, fara mari pretentii de calitate a imaginilor dar cu destul de multa incarcare afectiva pentru mine. De-a lungului unei perioade cat mai lungi am sa incerc sa capturez cat mai multe imagini cu si la apus. Nu musai din acelasi loc dar toate vor avea ca si concept momentul apusului. Sa vedem ce iese ;).

Apus a la Cluj

Restul fotografiilor sunt aici: http://sdrv.ms/OXRg7D. Unele dintre ele sunt facute direct cu telefonul, in lipsa unei camere foto la indemana. Pe masura ce se mai aduna si alte imagini am sa le adauga la aceasta colectie.

de pe drum, poz(n)e

apus – a la Cluj

Imagine
ca-n viata, ganduri, poz(n)e

picnic la inaltime

Sunt perioade cand imi este greu sa-mi gasesc ritmul. Cand orice as face, am impresia ca nu-i destul, ca nu fac de ajuns, ca nu ma implic, ca ce fac e fara spor si asa mai departe. Solutia – incerc sa fac si mai multe, cu evident acelasi rezultat. Cantitatea de frustrare acumulata creste si tot creste si nu gasesc acel ritm care sa-mi ofere mult necesara gura de aer. Presupun ca starea este cunoscuta, de atat de multe ori alergam tot mai repede si mai mult, mai departe si tot mai sus doar pentru ca nu realizam propriul progres. Pentru ca pierdem contactul ce propriul ritm.

Fotografie - apus de soare de terasa blocului

Este una din cele mai inselatoare stari pentru ca iesirea din acest ciclu presupune exact ceea ce ne ferim sa ne oferim – o pauza. Caci pauza, schimbarea de ritm, oprirea din fuga sunt starile care ofera suficienta detasare incat sa ne permitem sa observam, la rece, ca situatia nu-i deloc asa de dramatica. Ca ritmul alert nu-i asa de fara spor cum credeam initial dar ca alergarea sub presiune tinde sa creeze exact starea pe care doreste s-o inlature. Aparent insa, greu de pus in practica.

De cele mai multe ori, o pauza nu-i deloc o catastrofa si nicidecum nu cere atat de multe resurse pe cat ar parea la prima vedere. O simpla iesire din ritm de cateva ore poate face mult bine la echilibrare si la regasirea unei linisti si a unei energii de nebanuit cu numai putin timp inainte.

Sa iei o carte, o patura, o salata incropita in 2 minute, doua cutii de bere si sa dai o fuga sus pe terasa blocului este atat de usor de facut incat de cele mai multe ori uitam ca avem o astfel de optiune. La nici doi pasi de casa, literalmente. Un apus tarziu de soare, savurat pana la ultima raza de lumina intr-o seara calda de vara este tamaduitor pentru un suflet agitat. Caldura din aer este deja dusa si adie placut vantul de seara, in timp ce plafonul radiaza incet din caldura acumulata de-a lungul zilei – minunata senzatie ce alinta un corp obosit. Iar placerea unei carti savurate pe indelete, in lumina calda de amurg este greu de pus in cuvinte – dar face minuni pentru a ne schimba pe nesimtite agitatia in placuta fascinatie.

Fotografie - apus de soare de terasa bloculuiRecomand cu multa caldura. Pe langa obtinerea foarte rapida a unei stari de bine, o escapada pe terasa blocului va poate ajuta si la gasirea unei noi relationari fata de imobilul in care locuiti. Va poate arata un punct de vedere cu totul nou si poate neasteptat de placut fata de imaginea pe care o aveati anterior. Merita incercat ;).

Standard
poz(n)e

lumina padurii

Padurea se joaca, asta stiam demult, prin florile si ramurile si fluturii si toate cele pe care ni le scoate in cale, cand avem timp sa-i dam linistea ca ea sa ne poata bucura. Dar nu stiam ca printre jucariile sale se afla si lumina si surata ei umbra. Intr-o dupa-amiaza tarzie, cautand cumva apusul care se lasa asteptat, misunam printre frunze si copaci, cautandu-le privirea. Si nu mica mi-a fost supriza sa descopar un mic luminis, chiar langa poteca, unde joaca era deja in toi. Iarba, copacii, coaja lor, ramurile si frunzele s-au apucat de-o partida de-a fata-ascunselea cu lumina si umbra de au uitat de toti si toate. Asa ca, nevazut si nestiut, m-am bagat si eu in joaca lor 😀


Foto apus, lumina difuza pe trunchi de copac

Asta este ce-am prins eu – la fata locului, multe alte minunatii se mai intamplau 😉

Standard
ca-n viata, cu bicla, poz(n)e

apus de trestii

Dupa multa vreme, astazi am reusit performanta sa ajung la o ora chiar matinala acasa. Cum asa ceva se intampla foarte rar, in pofida faptului ca sunt varza de oboseala dupa un sfarsit de saptamana in care somnul nu a prea avut loc in program, n-am putut sa ratez sansa unei, poate ultime, ture cu bicla pe coclaurii mei dragi. Zis si facut, pe la ora 19 eram sus in sa si da-i pedale.

Cunosc un loc, descoperit inca de prin primavara, la care stiu ca pot ajunge in aproximativ 20 de minute de pedalat sustinut si care ofera de fiecare data un apus minunat – cu conditia sa ajungi la ora potrivita. In seara asta, fiind deja prea tarziu, stiam ca nu mai am sansa de a vedea soarele culcandu-se sub orizont dar tot mai puteam sa ma bucur de culorile cerului. Am norocul sa stau intr-o zona foarte darnica in ce priveste apusurile, in marea majoritate a serilor deasupra orizontului se gasesc nori usori si nu foarte desi, numai buni pentru a se transforma intr-o panza imensa pe care soarele sa-si picteze primele vise.

Ceea ce s-a intamplat si in seara asta, Doamne si cat de mult s-a intamplat. Imi smulg parul din cap ca nu am luat camera cu mine dar in acelasi timp sunt si mai fericit din cauza asta, nu a stat nimic intre mine si frumusetea de la orizont. Am avut momente absolut minunate, imi pare rau ca nu sunt religios caci le-as putea denumi chiar de inaltare. Frumosul se afla peste tot in jurul meu, cele mai calde si vii culori pe cerul indepartat, avioane care venind dispre orizont se vad ca niste luceferi care se apropie, lacul in spatele meu cu mirosul de trestie care ma imbata de fiecare data, randunici si pescarusi zburand peste tot, un liliac maricel dadea si el ture caci deja venise ora lor, pe lac cateva rate adormite. Nu cred ca sunt cuvinte sa distilez trairea avuta dar chiar au fost momente in care am simtit ca lumea este in totalitatea ei formata numai din frumos, ca esenta a ceea ce ne inconjoara este frumosul, ca minunat este un cuvant lipsit de stralucire.

Oameni buni, iesiti din case, iesiti din orase, mergeti in fiecare seara in afara orasului si bucurati-va ochii, mintea si mai ales, mai ales sufletul de frumusete. Lasati dracului trafic si masini si job si nervi si stres si frustrari si griji si orice altceva si mergeti sa aveti clipe de inaltare. Sunt inca atat de plin de frumosul acesti seri incat nu am stare si nu ma pot opri sa visez la acele momente. Avem nevoie de ele, avem nevoie sa iesim din firesc si rutina.

Luati o bicicleta si bucurati-va de vant, de aer, de inserare si de apus. Lumea este cu adevarat frumoasa …

claudiasofronhome, relaxed, happy, tea

Apus de soare la Chitila si Mogosoaia

Poza este facuta cu alta ocazia dar in acelasi loc de care vorbeam mai sus.

Standard