Una dintre cele mai greu de inteles vorbe de duh din copilaria si adolescenta mea a fost asta: „n-ai sa intelegi pana nu dai cu capul de pragul de sus„. Mi-am pus mereu problema evitarii pragului de jos, fiind fundamental o persoana centrata pe probleme si rezolvari. De visat am visat mereu, tupeu am avut cat incape – tocmai de aceea, pragul de sus imi parea o non-problema. Era ceva care-mi depasea puterea de intelegere si intuitie.
Cum anume, sa dai de pragul de sus? Pai pana acolo era atat de mult loc incat asa ceva devenea practic imposibil. Ca o consecinta directa, daca tot aveam tot spatiul la dispozitie sa ma intind, am si purces la a-mi lua in stapanire toate drepturile – cu ele insa si obligatiile. Fapt care a dus in timp la o dezvoltare prea puternica a sentimentului de responsabilitate, a unui ego exagerat. Pe scurt, cam toate problemele intampinate imi erau musai adresate, toate trebuiau rezolvate de mine si numai de mine, era datoria mea. Magulitor in aparenta, apasator in realitate. Si cateodata egoist. Dar asta am aflat mult mai tarziu.
Copilarie, povesti, istorii, bunica, primele carti, primele povestiri. Alamanah, enciclopedii, atlas, zoologie. Primul acvariu, primele emotii, prieteni, scoala, bunici, casa cu curte.
Primele taste, primul monitor, prima linie de cod, prima rutina reusita, prima schema logica, primul concurs, prima tabara olimpica la Navodari, a doua si urmatoarele, anii de liceu in care profesorii de informatica-mi erau prieteni. Prima expeditie pe munte, primul cort in spate, miros de independenta. Si primul pachet de tigari.
Eliade, Cioran, filosofie, carti, discutii, analize, intrebari, nopti pierdute cu nelinisti existentiale, concepte si framantari, yoga si asceza, religie si cunoastere. Iubire absoluta, contopire totala, pierdere si regasire, disperare si cautare. Uitare?
Psihologie, tratate, pedagogie, sociologie, cursuri, Bucuresti, voluntariat, educatie sexuala pentru liceeni, TNT, tehnici de training, colaborator TV si radio, Tele 7 ABC emisiunea Primul Pas si echipa de redactie, comunitate, oameni, dragoste, regie si scenariu. Strada Matasari, gazda, independenta, carti, univers propriu. Studiu, planuri, colegi, Szondi, planuri, educator, viitor.
Acvaristica, pesti, studiul domeniului, oameni, piata de pesti din Obor, acvarii, multe, din ce in ce mai multe. Reproduceri de specii, descoperirea de noi si noi familii de pesti ornamentali, carti de specialitate. Planuri, Victor Palade, un biolog extraordinar, vise de acvariu public in Bucuresti. Mutare, renuntare, regret.
Voi ati inteles ceva? Eu inca nu, e un vartej prea mare si cand il adun pe tot la un loc, ametesc si nu mai inteleg nimic. Pe bucatele pare ca ar avea logica, ar avea un sens. Insa adunate asa, de-a furca, puse pe o pagina, zau ca nu mai au nici urma de coerenta. Si cum deja nici eu mai simt a avea un contact suficient de ferm cu realitatea, ma retrag si imi promit ca am sa continui, candva, acest post.
Una dintre cele mai greu de inteles vorbe de duh din copilaria si adolescenta mea a fost asta: „n-ai sa intelegi pana nu dai cu capul de pragul de sus„. Mi-am pus mereu problema evitarii pragului de jos, fiind fundamental o persoana centrata pe probleme si rezolvari. De visat am visat mereu, tupeu am avut cat incape – tocmai de aceea, pragul de sus imi parea o non-problema. Era ceva care-mi depasea puterea de intelegere si intuitie.
notele lui Vulupe 