ganduri

azi suntem eco

Un mos si o baba, sot si sotie, mor intr-un accident si ajung in Rai.
Acolo, ingerul de serviciu ii duce pe o plaja plina de palmieri, cu o frumoasa casuta de lemn, si le spune ca tot ce au de facut ei acum este sa se bucure de conditiile minunate din Rai.
Mosul se intoarce catre baba si ii zice:
– Vezi ce proasta ai fost? Puteam sa fim aici de 10 ani dar, NUUUU… tu voiai sa mancam sanatos!

 

Deja temele eco incep sa apara si in bancuri. Nu-i rau. Si am publicat bancul asta dupa ce am citit azi ca Vegetarienii pot salva planeta. Conform articolului mentionat, consumul de carne este extrem de daunator planetei, prin multitudinea de efecte nocive asociate: consum crescut de apa, emisii de metan de la animale, etc. Ceea ce ar duce la cresterea pretului la carne si alimente din aceeasi categorie, incurajandu-se astfel un regim vegetarian.

Nu sunt nici vegetarian, nici vegan 😛, nici carnivor. Incerc sa mananc cat de cat echilibrat, o lume plina de norisori albi nu ma atrage in mod deosebit si deci nu ma grabesc sa ajung acolo prea repede 😛 Altceva vreau insa sa zic, plecand de la ideile de mai sus. Toate aceste initiative nu sunt decat slabe tentative de amanare a unei concluzii ce devine din ce in ce mai evidenta: suntem prea multi.

Suntem mult prea multi consumatori pe o planeta care deja nu ne mai poate sustine. Oricat de mult am incerca sa gasim solutii, la final vom ajunge in fix acelasi impas – suntem prea multi. Suntem o specie care nu stie sa se auto-regleze in functie de habitatul sau. Orice alta specia de pe planeta isi ajusteaza numarul de membrii dintr-o zona geografica in functie de resursele avute la dispozitie – intr-un echilibru perfect. Numai noi nu facem asta, noi continuam sa crestem numarul de indivizi cu mult peste limita de sustenabilitate a ecosistemului. Teoria nu e noua, fanilor Matrix cred ca le este destul de usor sa-si aminteasca paralela dintre specia umana si virusi 😉 Continuand in acelasi ritm, peste nu multa vreme vom ajunge la concluzia ca cea mai buna hrana este Produsul verde. Viitor care devine usor usor previzibil.

Nu vad nicaieri insa idei de schimbare a modului de gandire, a mentalitatii, a paradigmei sociale. Toate solutiile propuse pana acum nu fac altceva decat sa trateze simptome si sa amane un colaps previzibil. Ideile si teoriile aplicate se bazeaza tot pe acelasi principiu – consum, cat mai mult consum. Sa gasim solutii sa producem mai mult, sa introducem in lantul de consum noi resurse. Nici o propunere insa nu trateaza problema de fond – suntem prea multi. Si daca inca nu suntem, vom fi curand.

Limitarea cresterii exponentiale este cred singurul tratament cu adevarat eficient, reprezinta vindecarea bolii, nu ameliorarea simptomelor. In mod evident asa ceva nu se poate face peste noapte dar se poate face. In mod evident asa ceva nu se poate impune – ar fi prea mult – dar se poate educa. Nu pot sa nu ma gandesc cum ar arata o societate in care numai cei care cu adevarat si-au adus aportul la cresterea sociala isi vor putea permite sa se gandeasca la a avea copii. O limitare in nici un caz exterioara lor ci o auto-analiza critica si mai ales realista. Suntem incurajati in orice mod sa ne indragostim,  sa ne casatorim, sa formam cupluri si sa facem copii. Adica sa consumam, sa producem consumatori la randul nostru.  Oare instinctul reproducerii sa fie cu adevarat determinant pentru noi? Cum se face ca exista totusi atat de multe cupluri fericite care au ales sa nu aiba copii? Si culmea, de multe ori acele cupluri au o viata implinita si foarte productiva.

As putea duce ideea si mai departe, biologic si instinctual vorbind nu suntem deloc diferiti de alte mamifere. Si sunt foarte multe exemple de specii care nu incurajeaza reproducerea pe scara larga ci dimpotriva, se limiteaza la progeniturile care au cea mai mare sansa de a deveni exemplare mature de succes. Lupii si suricatele sunt doar doua exemple de specii inteligente si foarte gregare care au acest comportament. Si le iese foarte bine.

Astfel de transformari insa nu sunt posibile intr-un timp scurt, este nevoie de generatii dupa generatii pentru a putea castiga teren. Dar o societate bazata pe excelenta, nu intr-un sens orwellian ci intr-un sens interiorizat la nivel de mentalitate individuala, ar avea in mod evident sanse nu de a supravietui ci chiar de a prospera si a se dezvolta intr-un sistem ecologic limitat. Pentru ca dezvoltarea ar inceta sa mai fie pe orizontala, bazata pe expansiune continua si consum si ar incepe sa fie una verticala, bazata pe crestere personala, pe dezvoltare a individului catre maximul de potential al acestuia.

 

 

 

viitor nebulos

viitor nebulos

 

 

 

 

Tu ce crezi? Avem vreo sansa sa continuam cu aceasta abordare, de a consuma din ce in ce mai mult, chiar daca o facem mai eficient?

Standard
ca-n viata

iubi

E doar un banc dar mi-a placut enorm, hazul de situatie este genial. Plus ca aduce noi semnificatii apelativului atat de des folosit – iubi


Maria se trezise cam târziu luni  dimineaţă, sărise peste câteva etape premergătoare mersului la lucru, chiar şi peste fardat, lucru neobişnuit  pentru ea – de obicei stătea câte douăzeci de minute  în faţa oglinzii. „Mă fardez în maşină, nu mai am timp să stau acum să mă aranjez”, işi spuse.

Acest lucru, plus excesul de viteză exact în dreptul unui radar amplasat între două intersecţii de pe Splaiul Unirii fusese motivul pentru care o oprise agentul de circulaţie. Avea trusa de farduri în poală, pensula într-o mână şi oglinda retrovizoare îndreptată nefiresc în jos, într-o poziţie care o trăda. Nu a mai avut nici un argument care să-i susţină nevinovăţia în faţa agentului de circulaţie, era evident cu ce se ocupa ea în timp ce conducea.
– Bună dimineaţa, doamnă. Agent Popescu de la Poliţia Rutieră (…) Permisul şi talonul la control, vă rog.
– Domnişoară! Avocat Maria B.
– Mă scuzaţi, actele, vă rog.
– Ştiţi, mă grăbeam tare, am o şedinţă la ora 9 şi nu-mi pot permite să întârzii.
– Înseamnă că aveţi maşina timpului, pentru că este deja 9:25.
– Vedeţi! Este foarte important să…
– Îmi pare rău, mă simt nevoit să vă reţin permisul, sunteţi un pericol pentru trafic.
– Dar…
– Îmi pare rău.
A doua zi se trezi şi mai târziu decât în dimineaţa precedentă.
Îşi aminti instant de povestea de luni dimineaţă şi rememorarea faptelor o plesni aproape la fel de tare ca gândul că a uitat să cumpere cafea pentru dimineaţa asta şi că, peste toate astea mai presus decât orice – va trebui să meargă la birou cu troleibuzul. Ea cu troleibuzul?! Să-şi frece deux-piece-ul de toţi nespălaţii, să respire acelasi aer cu pulimea într-un spaţiu închis de câtiva metri pătraţi?
– F….-l în gură de neşcolarizat, mi-a oprit carnetul! Ţăranul dracului! îşi spuse cu voce tare. Da, să creadă el că-mi frec eu coatele de toată pleava în transportul în comun. Să le-o trag, iau maşina!
Plecă cu gândul că ceea ce se întâmplase în ziua precedendă nu fusese decât un accident, pe ea nu o oprise niciodată vreun poliţist sau dacă o oprise zâmbise frumos şi plecase în secunda urmatoare fără nici un fel de problemă. Fusese doar o întamplare nefericită faptul că ieri o oprise un impertinent. Asta nu o să se mai repete niciodată. Nu în viaţa asta. Cel puţin cât o să fie tânara şi atrăgătoare…

Dacă Doamne fereşte se întamplă din nou să mă oprească vreun imbecil, am să ma folosesc de datele Cristinei, ea are carnet dar nu-l foloseşte niciodată pentu pentru că n-are maşină. Seems fair to me, îşi zise în timp ce băga cheia în contact.
Hotărî, ca măsura de precaţie, să nu meargă totuşi cu viteză foarte mare şi să nu vorbească la mobil în timp ce  conducea.
După nici o mie de metri un agent îi făcu semn să tragă pe dreapta.
– F….-vă!!!
Imposibil! Acum ce-am mai făcut?! Formă un număr de telefon la repezeală:
– Andrei, o să te sune un poliţist, fii foarte atent: o să te întrebe de mine. Atenţie! NU SUNT CINE ŞTII TU CĂ SUNT!!!
Apucă să închidă în grabă şi să arunce telefonul pe scaunul din dreapta înainte ca poliţistul să se aplece către ea.
– Bună dimineaţa, doamnă. Agent Ionescu de la Poliţia Rutieră a (…) Permisul şi talonul dvs, vă rog.
– Domnişoara… făcu Maria gâtuită de emoţii.
– Mă scuzaţi, actele, vă rog.
– Ştiţi, nu le am la mine, mă grăbeam când am plecat şi…
– Cum vă numiţi, va trebui să facem o verificare.
– Cristina F.
La doua minute după ce dădu prin staţie poliţistul primi un răspuns de la colegi.

– Domnişoara Cristina F, unde aveţi domiciliul?
– Strada Sibiu 12!
Yes, îşi spuse satisfacută, în gând.
– Şi cum se numesc pe părinţii dvs?
Maria amuţi. De unde dracu’ să ştie ea cum îi chema pe părinţii ţoapei de Cristina, nu mai ştia mare lucru despre Cristina măcar, nici dacă mai trăieşte, de unde să ştie de mă-sa şi de tac-su, dacă nu cumva şi aceştia erau deja la 2 metri sub pământ de mult timp, pentru că nici Cristina nu mai era tocmai tânără, cugeta pentru sine Maria… Îşi putu aduce aminte adresa  pentru că nu putea uita placuţete cu numele străzii şi numarul, le văzuse de atâtea ori când erau prietene şi mergeau una pe la alta în vizită, nu le-ar fi putut uita.
Dar numele părintilor Cristinei?
Dumnezeule, poate fi mai rău de atat? De ce mi se întamplă MIE? îşi spuse înca odată.
Trase aer în piept şi reveni cu jumatate de gura:
– Nnnu ştiu… eu le spun „mami” şi „tati”…
Linişte. Poliţistului nu-i venea să creadă. Din acest motiv nu mai scoase nici un cuvânt timp de câteva momente bune.
– Domnişoară, nu abuzaţi de bunătatea mea. Trebuie să…
– Nu, pe cuvânt domnule, uitaţi, îl sunăm acum pe prietenul meu să vă confirme că SUNT  Cristina!
Lua precipitată telefonul fără măcar să aştepte să i se confirme că acest lucru era necesar, formă numărul lui Andrei şi i-l înmână agentului.
– Bună ziua, Agent Ionescu de la Poliţia Rutieră a (…). Puteţi să-mi confirmaţi, vă rog, ce spune prietena dvs?
– Ce anume?
– Prietena dvs… Cum o cheamă pe prietena dvs, domnule, în primul rând… ? întrebă agentul deja nervos.
Linişte…
Cum o cheamă?! De unde mama dracului să ştie el drept cine se dăduse Maria?! Aceasta din grabă omisese să-i dea acest mic detaliu.
– Nnnu ştiu, domnule, ştiţi… eu când o f… îi zic „iubi”!

Standard