cu bicla, de pe drum

inca un vis

Clubul de Cicloturism Napoca - CCNSe intampla acum vreo 4 ani, undeva intr-un Noiembrie tarziu, intors mandru dintr-o tura cu bitele prin jurul Bucurestilor. Atunci am aflat prima oara despre existenta unui club aproape mitologic (pentru mine) la vremea aceea, cu ativitati atat de faine, de intense si de captivante incat am ramas fara cuvinte. Cateva zile bune dupa acea intalnire am fost picat rau pe ganduri, blocat de diferenta imensa intre ceea ce puteam eu face la acel moment (si credeam ca nu ma descurc prea rau) si ceea ce ei faceau de ani de zile. Ei bine, expresia cu ani-lumina se potrivea de minune ;).

Povestesc acum de prima intalnire cu Clubul de Cicloturism „Napoca”CCN, intalnire realizata in cadrul unei prezentari tinute de Radu Mititean. O prezentare foto atat despre activitatea in general a CCN cat si despre tura Bike Romania Tour 2010. Prea multe nu-s de spus, pe langa sentimentul imens de ASA DA pe care l-am avut in urma prezentarii. Ca de obicei pe fuga, Radu a sters-o rapid la gara imediat dupa prezentare asa ca la momentul respectiv n-am mai avut timp de stat la povesti. Din pacate, pentru ca povesti erau destule de impartit. Dar am ramas cu amintirea prea puternic intiparita a unui grup de oameni cel putin fantastici.

Ei bine, ai grija ce-ti doresti :D. Patru ani (chiar un pic mai putin de atat) mai tarziu si iata ca am inceput sa fac bagajele pentru… Bike Romania Tour 2013. Sa mai spun cat de mandru sunt de asta? Nici prin cap nu-mi trecea acum patru ani ca voi putea ajunge sa fiu membru activ al CCN si sa particip alaturi de ei intr-unul din proiectele Bike Romania Tour. Asa ca ne pregatim pentru 8 zile de ture ciclo-turistice montane si de explorare, de cartare GPS si identificare de potentiale trasee de ciclo-turism, de inregistrare a problemelor de mediu intalnite. Pe scurt, un intreg concediu in saua bicicletei, alaturi de oameni pasionati de-o viata intreaga de ciclo-turism si activism in domeniul ecologiei si sanatatii mediului. Suna bine? Dap, suna tare bine.

Abia astept :D. Promit sa revin cu multe poze si cu si mai multe amitiri faine.

Anunțuri
Standard
cu bicla, de pe drum, poz(n)e

pe dealuri

Scurta istorie din traficul clujean.

Pe una din muuuuultele urcari ale acestui oras, pe un pasaj de unde se desprinde o bretea catre dreapta pedalam de zor, gafaind, sa ajung la birou (dupa un detur). Luni dimineata, nici iarba nu creste, chef nevoie mare. De undeva din spatele meu o Dacie 1300 (editie princeps, cred, dupa cum arata) incerca sa ma depaseasca. Spun incerca pentru ca desi eu aveam undeva in jur de 18-20 Km/h, depasirea se producea in reluare. Am recunoscut usor masina, dupa pacaniturile iesite pe teava de esapament – imi taiase usor fata cu aproximativ 1 Km mai devreme, iesind fara sa lase prioritate de pe o strada laterala – o Dacie visine, cu numar de Cluj.

Partea interesanta abia acum vine – in timp ce ma depasea pe partea dreapta, cu mirobolanta viteza de ~22Km/h (da, eram in urcare, dar totusi…) soferul a deschis geamul si m-a interpelat cu „Du-te ba pe dealuri”. Soferul, o persoana de varsta a treia, cu parul grizonat puternic, undeva in jur de 70 de ani. Initial m-am enervat si am vrut sa ma duc dupa el sa-l iau la rost. Intorcand insa capul, am vazut in spatele lui o coloana de alte 4-5 masini care mergeau cu viteza melcului ametit – deja din cauza lui, in nici un caz din cauza mea, caci traseele ne erau despartite. Numai ca Dacia si-a continuat drumul, si pe coborare, cu aceeasi impresionanta viteza. Am renuntat, m-a apucat un ras copios.

Si apoi, daca ma duceam dupa el, ce sa-i spun? Ca, de fapt, mai degraba pe dealuri era locul sau, cu tot cu masina, in nici un caz in trafic? Sincer, nu cred ca ar fi inteles. Am ramas cu-n zambet.

Daca tot m-a provocat, i-am urmat „indemnul” si am fost si pe dealuri. Cam asa arata cerul cand m-am intors:

La apus, cu bicla pe dealuri

Standard
cu bicla, evenimente

Marsul tacerii – Bucuresti 2012

Marsul tacerii - Bucuresti 2012Inceput in 2003, ca urmare a initiativei lui Chris Phelan, in White Rock Lake din Dallas, USA, a avut loc prima editie a Marsului Tacerii. Initial gandit ca un eveniment singular, ideea a prins amploare si 10 ani mai tarziu se desfasoara, ca un tavalug, in zeci de tari si pe toate cele 7 continente. Anul acesta sunt deja confirmate 256 de orase in care se va desfasura marsul si inca mai sunt inscrieri.

In Bucuresti suntem deja la a doua editie si speram sa continuam, indiferent de conditii, atata vreme cat astfel de marsuri vor mai avea motivatie.

Pe scurt, este un mars de comemorare, organizat in fiecare an in cea de-a treia Miercuri din luna Mai. Anul acesta asta inseamna data de 16 Mai. Ora de plecare este aceeasi in fiecare tara, ora 19.00, in acest mod realizandu-se practic un mars continuu, intins peste toate zonele orare de pe mapamond.

Este un mars lent si mai ales tacut. Regula de baza a acestui mars este linistea. Fara claxoane, fara comentarii, fara nici un fel de sunet decat daca este absolut necesar. Tacerea este cea care va insoti acest mars.

Vom vedea ce se poate face in asa fel incat acest mars sa fie desfasurat cu aprobarea si suportul instutiilor legale – avem acest drept. Voi reveni cu detalii pe masura ce vor fi progrese in organizare dar concluzia este clara:

Punctul de intalnire va fi intrarea in Parcul Izvor dinspre Casa Poporului, iar traseul va fi: Parcul Izvor, Strada Izvor, Calea 13 Septembrie, B-dul Libertatii, P-ta Unirii, P-ta Alba Iulia si retur pe B-dul Unirii catre Parcul Izvor.Harta este aici.

Ora de intalnire este 18.30 iar plecarea la ora 19.00.

La fel ca si anul trecut, cred ca o idee buna ar fi sa venim imbracati in alb, ca si evocare a bicicletelor fantoma.

Daca sunt alte orase care vor sa organizaze, le stau la dispozitie cu orice informatii am. Pagina de inscriere pentru eveniment o gasiti pe Facebook, aici:

Cateva date preluate de pe site-ul initiatorilor – Ride of Silence:

DATE: May 16, 2012 (always the 3rd Wednesday of May)

TIME: 7:00 pm

WHERE: Hundreds of locations world wide Join cyclists worldwide in a silent slow-paced ride (max. 12 mph/20 kph) in honor of those who have been injured or killed while cycling on public roadways.

WHY DOES THIS ORGANIZATION EXIST?

  • To HONOR those who have been injured or killed
  • To RAISE AWARENESS that we are here
  • To ask that we all SHARE THE ROAD

THE RIDE OF SILENCE WILL NOT BE QUIET

On May 16, 2012 at 7:00 PM, the Ride of Silence will begin in North America and roll across the globe. Cyclists will take to the roads in a silent procession to honor cyclists who have been killed or injured while cycling on public roadways. Although cyclists have a legal right to share the road with motorists, the motoring public often isn’t aware of these rights, and sometimes not aware of the cyclists themselves. In 2003, Chris Phelan organized the first Ride of Silence in Dallas after endurance cyclist Larry Schwartz was hit by the mirror of a passing bus and was killed. (Read the full history here…) The Ride of Silence is a free ride that asks its cyclists to ride no faster than 12 mph and remain silent during the ride. There are no sponsors and no registration fees. The ride, which is held during National Bike Month, aims to raise the awareness of motorists, police and city officials that cyclists have a legal right to the public roadways. The ride is also a chance to show respect for those who have been killed or injured.

Si despre istoric:

A little history of this ride and how it came to be…. The 2003 Ride of Silence™ at White Rock Lake in Dallas drew 1,000 cyclists through word of mouth and email communication over a period of only ten days. There was no registration and no fees. Local media reported the ride to be incredibly moving as these cyclists rode in silence, occasionally wiping away a tear or patting a friend on the back. Chris Phelan, a friend of Mr. Schwartz and the person responsible for starting this initiative, thought the ride was a one-time event. However, as word got out other cyclists began to contact him with a desire to do the same thing in their own communities.  Read Chris’ report from the first ride here.

Exista si un poem, pe care de asemenea am sa-l redau mai jos:

The Ride of Silence…

Tonight we number many but ride as one
In honor of those not with us, friends, mothers, fathers, sisters, sons
With helmets on tight and heads down low,
We ride in silence, cautious and slow
The wheels start spinning in the lead pack
But tonight we ride and no one attacks
The dark sunglasses cover our tears
Remembering those we held so dear
Tonight’s ride is to make others aware
The road is there for all to share
To those not with us or by our side,
May God be your partner on your final ride

Mike Murgas

Marsul tacerii…

In noaptea asta toti vom fi ca unul
In cinstea lor vom urma drumul
Prieteni, mame, tati, surori sau fii
Aceia care dorm etern, usor…
In liniste, atenti, incetisor,
Porni-vom rotile in grup
Prin intuneric, ca un singur trup
Lacrimi se-ascund sub negrii ochelari
Ivite-n amintirea acelor dragi hoinari
Aflati, cei ce priviti Plimbarea Noptii,
Drumul e-aici sa-l impartim cu totii !
Voi dragi plecati fulgerator
Sa fie Domnul al vostru pazitor
In ultima plimbare.
Prin Rai… Incetisor…
(traducere libera,  dupa Mike Murgas, de Bikepress)

Multam Bikepress pentru versuri si grafica.

Standard
ca-n viata, cu bicla

biking in the rain II

Saptamana trecuta am avut, in cea mai mare parte, timp de biciclit. Chef este mereu, cu bugetul de timp stau mai prost in ultima vreme. Dar cum era Vineri si nu era strict necesar sa stau la birou pana tarziu, m-am echipat si hop in sa. Inainte sa plec am aruncat un ochi pe strada si am vazut ca deja nu mai era atat de ud pe jos si incepea sa se insenineze – perfect imi spun, numai bine ajung acasa pe la apus, am de ce sa ma bucur ;).

Imediat ce am iesit pe sosea, m-a apucat pofta de umblat. Asa ca mi-am refacut usor traseul si am ales s-o iau pe la Pasajul Basarab, sa mai am parte si de ceva urcare. Zis si facut, numai ca dupa ce am trecut de Cismigiu vremea nu parea deloc sa se imbuneze ci dimpotriva a inceput sa picure. Din ce in ce mai serios. Prima tendinta a fost sa revin rapid la traseul cel mai scurt si s-o tai catre casa. Mi-am spus insa apoi ca totusi cateva picaturi n-or sa ma topeasca, mai ales ca am experienta la pedalatul prin ploaie, asa ca am continuat capos catre directia initiala. Asta pana cand am ajuns sus la Leu, cand am vazut ca traficul era blocat catre pasaj, pe directia catre Titulescu, cum voiam eu sa merg si un echipaj de politie redirecta pe toata lumea inspre Cotroceni sau Lujerului. Mi-am cam muscat eu barba dar nu prea aveam ce face. Daaaar, dupa ce am putut sa inaintez, in treacat am intrebat pe un politist ce se intampla si daca totusi nu pot trece cu bicla.

Zona de confortRaspunsul a fost fix pe placul meu: erau niste lucrari in carosabil dar puteam trece linistit pe langa, pe trotuar, de zona in lucru. He he, va imaginati zambetul meu? Sa va mai spun ca, avand in vedere cele de mai sus, am avut parte de cea mai mare parte din Pasajul Basarab, pe sensul meu, numai si numai pentru mine? Nici o masina, nici un motor, NIMIC :D. Ranjeam la traficul de pe sensul opus, evident foarte blocat. Toata traversarea pasajului am facut-o scaldat in lumina apusului care trecea printre norii de ploaie, facand slalom larg printre segmentele liniei de demarcatie dintre benzi si razand cu toata fata. Brusc, imaginea de alaturi mi-a revenit in minte cat faceam slalom pe mijlocul drumului pustiu. Si scena cu Times Square pustiu din Vanilla Sky, daca ati vazut filmul. Daca as fi ales varianta de confort, sub nici o forma nu m-as fi bucurat de un asa cadou.

Bucurie care insa a fost destul de scurta. Cand am inceput sa cobor la iesirea de pe pasaj catre Titulescu, practic s-au rupt norii. A inceput o ploaie cu adevarat torentiala (mai putin temperatura ei) si dupa nu multa vreme amestecata cu grindina. Din fericire, nu prea mare, asa ca am putut-o suporta. Practic in cateva minute eram ud fleasca si tot ce mai era uscat pe mine, adica adidasii, s-au inmuiat cu spor imediat ce am intrat pe Grivitei, unde apa era deja de cativa zeci de centimetri inaltime pe alocuri – sau mai bine spus, pe alocuri mai putin, in rest cam asa. Mno, ce sa fac? Ud eram deja, daca ma ascudeam undeva mare branza nu obtineam, apa fiind si foarte rece pe mine. Asa ca am zis taci si da-i mai departe – ceea ce am si facut.

Am avut parte de soferi in cea mai mare parte intelegatori, avand in vedere ca nu mergeam chiar langa bodura, unde picioarele imi atingeau apa de pe sosea, ci undeva spre mijlocul benzii I sau chiar mai la stanga. Doar doi soferi au fost mai grabiti si cand m-au depasit m-au salutat cu cate un val de apa. Am considerat ca au dorit sa-mi arate respectul lor, spalandu-mi picioarele, asa cum se facea pe vremuri ;).

Cel mai rau dintre toate a fost ca practic mai aveam 10% din puterea de franare, din cauza apei ce-mi spala sabotii de frana. Iar pe locul doi, la foarte mica distanta, apa rece din adidasii mei care efectiv balteau – si mi-au cam inghetat picioarele. Termometrul de pe ciclocomputer arata 3 grade C si la cat de frig imi era, tind sa-l cred.

Simpatic a fost ca, evident, odata ce m-am apropiat de casa s-a oprit si ploaia :D. Asa ca dupa ce am parcat, am luat-o fleosc, fleosc catre casa unde m-am aruncat direct in cada, la o baie fierbinte, sa fiu in stare a doua ziua sa particip la Marsul Biciclistilor, asa cum am promis. Si m-am tinut de cuvant, revin cu detalii ;).

De ce toata povestea asta? Simplu – pentru cel mai bun argument este propria piele. In cazul de fata, ea fiind cea murata la cel mai propriu sens al expresiei. Si totusi nu regret asta. Nu regret pentru ca am avut parte atat de-o experienta fantastica, servita de intamplarea momentului, cat si de-o noua lectie despre mine si limitele mele. Inainte de aceasta experienta as fi refuzat categoric o pedalare printr-o ploaie torentiala in luna Martie, temator atat de riscurile implicate cat si de disconfortul asociat. Ei bine nu-i deloc asa. Odata iesit din zona de confort, descoperirile curg garla.

Nu vreau sa afirm ca o viata implinita trebuie desfasurata numai in afara zonei de confort personal, ar fi o absurdidate. Dar cu cat mai dese incursiunile in afara acestui spatiu, cu atat mai multe descoperirile si dezvoltarile personale. Cand mi-e teama de ceva, atunci nici nu pot sa fac sau sa simt acel ceva. Dupa ce insa il infrunt, stiu ca-mi va fi, cel mult, greu de realizat sau obtinut – dar in nici un caz imposibil.

Credit foto: Ffffound.com

Standard
cu bicla, ganduri

masini, biciclete si motoarele lor

Asta seara, pedaland fara nici o graba catre casa, ma gandeam la diferentele dintre masini si biciclete. La cat de mult conteaza, in cazul primelor, motorul ce toarce, mai mult sau mai putin zgomotos, sub capota. La cat de mare este competitia, in special masculina, referitoare la potenta motorului. La cat de mult am ajuns sa ne identificam cu aceasta potenta, sa ne subscriem ei. La cat de mult conteaza aceasta diferentiere, aceasta clasificare in viata noastra sociala (nu neaparat sunt de acord cu asta dar este un fapt real).

Ei bine, daca stau sa ma gandesc serios, in cazul bicicletei lucrurile nu stau nicidecum altfel. Avem acelasi criteriu de identificare, de delimitare, de clasificare – motorul. Avem, in situatii similare, acelasi spirit de competitie si de bravada. Exista insa o diferenta fundamentala.

In cazul bicicletei, motorul este inima proprie. Va doresc, prin urmare, cat mai multi „cai putere” ;). Sa va bucurati de ei.

Standard
ca-n viata, cu bicla

din trafic 2

Motivele de bucurie marunte sunt cateodata cele care-ti aduc cele mai frumoase zambete. Asa a fost aseara si nu ma pot abtine sa nu redau si aici intamplarea.

Dupa o seara foarte agitata, cu multe alergaturi si vizionari la apartament pentru inchiriere (fara rezultat) ma intorceam catre casa, undeva in jur de 9 seara. Cum vremea inca tine cu mine, am scos bicla la plimbare, ca nu se mai poate, se simte nevoia de miscare.

Buuun, ma apropiam de intersectia de la Dristor, venind dinspre Dudesti – semaforul rosu si o coloana chiar lunga de masini, in ciuda orei tarzii. Ca de obicei, am continuat sa rulez pe marginea din dreapta, langa bordura, pe langa coloana de masini. Pana cand m-am apropiat de una care era oprita prea aproape de marginea drumului, in asa fel incat era dificil de strecurat pe langa – ceea ce de obicei fac – mai ales ca eram si destul de obosit. Asa ca am incetinit pana aproape sa ma opresc – moment in care vad cum masina respectiva se misca usor catre stanga, facandu-mi loc :D. Am zambit si dupa ce am trecut de masina, am facut semnul de OK catre sofer, obicei pe care incerc sa-l pun in practica in astfel de intamplari de trafic. Si mi-am continuat drumul. Cum imediat dupa s-a facut verde, la putin timp dupa intersectia respectiva masina m-a depasit la randul ei, facandu-mi semn din luminile de avarie :D. Pentru cei care nu stiu, respectivul dialog s-ar traduce prin: multumesc, urmat de cu placere. Este un limbaj de trafic auto, in special.

Ei bine, dincolo de politetea in sine, tocmai asta m-a bucurat atat de mult. Practic, respectivul sofer m-a considerat (in mod firesc, ar trebui) drept un partener de trafic absolt egal unei masini – si s-a comportat ca atare. Ii multumesc, desi sunt convins ca sansele de a citi multumirile mele sunt destul de mici – dar nu chiar zero. Da, cu o floare nu se face primavara, stiu – dar face ca peisajul sa arate ceva mai bine ;). Singura parte mai putin vesela este ca, dupa gestul mentionat, m-am uitat si pe placuta de inmatriculare iar numarul nu era de Bucuresti, ci de Vrancea. Poate totusi au ceva de invatat soferii bucuresteni si de la colegii lor din provincie, ma gandesc ;).

Standard
cu bicla, evenimente, filme

filme si spite

Afis Noaptea Alba a Filmului Romanesc

Diseara reincepe Noaptea Alba a Filmului Romanesc – cum noptile albe nu-mi sunt straine, asa ceva nu este de ratat ;). Noaptea Alba a Filmului Romanesc este un eveniment cultural organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc – practic un maraton al productiilor autohtone de film, care se desfasoara in acelasi timp, mai exact în noaptea dintre 16 septembrie – 17 septembrie in cinematografele din Bucuresti, Iasi, Cluj si Timisoara.

Traseul planuit il găsiti aici, multumita copchilei care tare s-a mai batut cu bikemaps-ul :P. Care cum doreste, va asteptam ori pe traseu, ori la locul proiectiilor – numai sa dati un semn dinainte, sa stim sa va asteptam.

Intrarea la filme va fi libera, in limita locurilor disponibile, prin urmare bine ar fi sa ajungem din timp – adunarea de baza ar fi la ora 20.00 la MTR. Apoi, continuam cu programul de mai sus.

Dupa ce anul trecut am avut parte de-o superba seara la Uranus 144 vizionand Operatiunea monstru si Nunta muta, anul acesta e musai s-o repetam. Programul complet il gasiti aici. Noi am ales asa:

Noul Cinematograf al Regizorului Romȃn 
21:00 Bună! Ce faci?

Green Hours (Terasă)
23:00 Animaţii de la Anim’est – pauza intre vizionari 😉

Cinema Studio
00:15 Concertul

Important pentru biciclisti: la MTR avem “parcare”, la Green Hours avem un gang pe care trebuie sa gasim un stalp de care sa le legam, iar la Cinema Studio ne gandeam ca le putem gazdui la McDonald’s-ul de vis-a-vis ;).

Deci, cu cine ne vedem diseara?

Standard