ca-n viata, cu bicla, de pe drum

centurist de Duminica

He he, am facut-o si pe asta :D. Acum vreo 2 luni am zarit la cineva, pe contul de RunKeeper (multam pentru idee), un traseu interesant – o tura completa a drumului de centura al Bucurestiului si mi s-a parut foarte tentant. Asa ca am profitat de-o zi cu vreme numai buna si am purces la drum. Cum in ultima vreme am tot fost agitat prin mai toate partile, am vrut sa am parte de putina solitudine asa ca mi-a rezervat aceasta tura doar pentru mine. In plus bicla a fost putin plecata saptamana trecuta, fiind data in incredintare lui GabiGMC care a luat parte la startul de la Triathlon Challenge Mamaia 2011. Asa ca aveam nevoie de putin timp impreuna, sa ne povestim ce si cum a fost 😉

Foto - cu bicla la start - traseu Soseaua de centura Bucuresti

Mno, zis si facut, cu noaptea-n cap (oarecum, sa n-o luam chiar literalmente) am facut hop in sa si da-i bice. Am avut bafta de vreme aproape perfecta – temperatura ideala – 30 de grade, cer senin si (cel putin la inceput :P) fara vant. S-au mai schimbat putin conditiile pe parcurs, adaugandu-se ceva vant si ceva grade in plus dar per total a fost excelent. Am plecat cu ideea de a face 2 pauze, cate una la fiecare 25 de Km parcursi si un timp estimat de 4-5 ore. Initial nu stiu cum am reusit sa incurc in mintea mea turele, aveam impresia ca-i un traseu de mai multi Km, spre 130 – dar cand am facut traseul pe bikemap de dimineata am vazut ca sunt in total doar 75 Km – perfect pentru o plimbare de Duminica ;). Am vrut sa parcurg intreaga centura – cu ocazia asta am aflat ca se numeste DNCB.

Mno, pe scurt, traseul in date tehnice: 2.54 ore de pedalare la care se adauga aproximativ 20 min de pauza, temperatura medie 31 grade, vant moderat, viteza medie 26 Km/h, viteza maxima 45,7 Km/h, distanta totala parcursa 75.42 Km. Pe seara am mai adaugat inca 12 Km dar de plimbare – cu ocazia asta am depasit si primii 1000 Km monitorizati cu RunKeeper – recomand aceasta aplicatie, este foarte utila si placut de utilizat ;). Am facut numai o pauza pana la urma pentru ca am simtit ca se putea si asa – cred ca la o conditie fizica mai buna traseul se poate face fara nici o oprire. Eu am oprit foarte scurt pentru realimentare cu apa fix la jumatatea traseului, la iesirea dinspre Popesti-Leordeni catre Oltenita si apoi o pauza de masa la Km 63, imediat dupa iesirea catre Bragadiru – Alexandria.

Ganduri si impresii:

Se vede ca m-am lenevit si ca in ultima vreme am iesit mai rar cu bicla – ma cam intreaba de sanatate genunchiul stang si la fel a facut si pe traseu. Mersul constant, chiar daca nu pe distante lungi, este al dracului de important la astfel de trasee. Sa nu mai zic si de sa, mai exact de urmele lasate :P.

Am mare nevoie de trasee de anduranta – imi par cel mai bun tratament pentru spiritul competitiv pe care, vreau nu vreau, il am. Am plecat pe traseu pornit sa scot un timp foarte bun si pe primii 20 de Km am tras destul de tare, lucru care s-a simtit repejor :|.  Nu prea am vazut mai nimic pe drum, atentia imi era concentrata mai mult la kilometraj, din pacate. In plus, cand am simit oboseala cam prea devreme, am inteles ca nu-i cazul sa exagerez – apoi totul a fost mai lin si mai placut si chiar m-am bucurat de drum. La turele lungi, in mod clar conteaza nu cand ajungi ci cat de placut e drumul si, mai ales, sa ajungi la destinatie.

Foto - cu bicla - traseu Soseaua de centura BucurestiTraseul in sine merita facut din pacate doar de palmares – zona de centura a Bucurestiului este atat de saraca in cam orice altceva in afara de campuri virane, unitati militare, depozite si … cam atat. Pacat.

Am observat ca in cea mai mare parte a soselei de centura, avem in paralel cu drumul si o cale ferata care cu usurinta poate descrie un cerc complet al Bucurestiului. Ma intreb cat de greu ar fi de proiectat si pus in functiune un sistem de transport in comun paralel, bazat pe aceasta cale ferata plus cateva curse de autobuz/microbuz care sa faca legatura intre centru si cercul exterior. Cred ca am castiga foarte mult timp iar investiile nu ar trebui sa fie deloc mari. Numa’ zic …

Fata de acum doi ani, se pare ca s-a schimbat ceva apropos de cadavrele de animale (roadkill) de pe marginea drumului :P. Daca atunci m-au insotit pe tot traseul, acum, pe o distanta similara, am vazut doar vreo 3 – si nu erau prea vechi, maxim cateva zile. Se pare ca exista totusi cineva care face curat – un progres binevenit. Si tot la capitolul animale, ca tot s-a ridicat problema intr-o discutie pe facebook, pe tot traseul nu am avut nici o problema cu vreun caine sau alt animal. Si nici de vazut nu prea am vazut, sincer sa fiu.

In ce priveste traficul, nu recomand acest traseu in alta zi decat Duminica, preferabil in prima jumatate. Mai ales daca nu aveti experienta in mersul pe drumuri cu trafic intens. Asfaltul este bun in cea mai mare parte, spre perfect in bucata Mogosoaia – Stefanesti, dar si cu ceva zone cu sleauri, mai ales in zona de sud si sud-vest, unde trebuie mers mai cu atentie.

In zona Jilava, fara sa gasesc nici o explicatie, exista foarte multe omizi sinucigase care aleg ca solutie terminala traversarea soselei. Unele dintre ele au fost chiar greu de evitat :P. Si ca veni vorba de insecte, dor cam tare la impactul cu craniul, mai ales cand nu ai casca la tine. Si zau ca nu glumesc.

Faptul ca stau in Chitila a fost un avantaj – practic n-am avut de ce sa fac vreun ocol sa ajung pe traseu, eram deja de la start pe drumul potrivit :P.

Ca traseu de Duminca, merita facut – dar doar odata, nu simt deloc nevoie sa-l refac – deloc :P. Cea mai placuta zona, de departe, a fost cea dinspre Fundeni, la trecerea peste lacuri – zona care clar merita cercetata mai cu atentie – sper cat mai curand ;).

Standard
cu bicla, evenimente

Triathlon Challenge Mamaia 2011

Logo Triathlon ChallengeCum spuneam mai demult, proiectele faine incep sa apara din ce in ce mai des pe la noi. Bun. Multe dintre ele sunt bune si foarte bune asa ca prind si raman sa-si arate si editiile urmatoare, nu doar cele de inceput. Foarte bun. Unele dintre ele au devenit deja clasice si au istoric si din ce in ce mai multa vizibilitate. Excelent.

Unul dintre aceste proiecte este Triathlon Challenge care se desfasoara la Mamaia. Rezist inca la provocari si n-am participat dar se pare ca din ce in ce mai multi dintre amicii si prietenii mei isi incearca fortele la acest eveniment. Numai de bine. Anul asta avem si o provocare, venita catre mine via Bogdan Antohe – si el participant anul trecut la eveniment, la proba de bicicleta. Mai exact, cei din online s-au organizat anul acesta si au infiintat Galeria Blogerilor.

Nu pot sa nu particip si eu si sa-mi anunt sustinerea pentru echipa SPORTLOCAL, formata din: Rares Cojocaru (inot) – Gabriel Ciobanu (bicicleta) – Florea Cristian (alergare). Nu va spun inca dar am si un motiv suplimentar pentru care ii sustin pe ei (prietenii stiu ;)).

Prin urmare, cu surle si trambite, hai baietiiiiiiii 😀

Standard
ca-n viata, cu bicla, de pe drum, ganduri

Romanie draga – am cam obosit

Intr-o tara in care simplul fapt sa merg pe strada, pe bicicleta sau ca pieton devine un risc, sincer, simt ca incep sa obosesc. Simt cum toata energia – si n-a fost putina – investita in a crede si a pune umarul, atat cat imi este posibil, pentru a face zona asta de lume mai calda, mai curata si mai frumoasa mi se scurge usor usor printre degete – sau printre dinti, scrasnind cateodata de neputinta. Si de frustrarea unui om care nu cere altceva decat normalitate – decat firesc.

Haideti sa ma explic si sa-mi explic vorbele spuse cu obida mai sus. Imi cer scuze pentru calitatea si continutul relatarii ce urmeaza, am sa folosesc cuvintele asa cum au fost ele spuse, fara a le cenzura in vreun fel – de ambele parti. Deci limbajul va fi foarte explicit – daca nu doriti sa cititi anumite expresii vulgare ale limbii romane, va puteti opri aici. Multumesc.

Dupa o superba intalnire aseara in Parcul Izvor cu un grup extins de prieteni si amici pentru a ne bucura impreuna de-o seara de vara si a ne zbantui in diverse sporturi (volei, badminton, rugby, fotbal, etc – am sa revin sper la povestea asta) am purces agale catre casa, spre inserat. Obositi si dupa o zi lunga, de inceput de saptamana, am pedalat in doi, impreuna cu domnisoara mea cea draga, la o prelungita plimbare de seara. Numai ca finalul nu avea sa fie chiar placut – si nici vesel.

Pe parcursul drumului am avut parte de:

Faaaaa, vezi ca ai facut clabuci la pizda – spus din trecere, de pe geamul din spate al unei dacii nova rosii, undeva in zona Podul Constanta. In masina patru specimene muncitori necalificati, dupa vorba, dupa port. N-am apucat sa-i ajung din urma, au avut grija sa-si arunce vorbele din mers.

Cateodata, imi doresc pur si simplu sa dispar. Ca femeie, sunt momente in care nu vrei sa existi – spus de ea, dupa ce am lasat-o 5 minute singura in afara unui magazin aflat in centrul orasului Chitila. Nu mi-a explicat de ce, n-am insistat. Voiam sa ajungem cat mai repede acasa.

Cum a treia oara e cu noroc, la nici 1 Km distanta, cu mai putin de 100 m de primaria Chitila, vad urmatorul scenariu:

Protagonisti: o masina parcata pe trotuar (Seat Leon galben, numar de inmatriculare B 999 YCA – cred, nu mai sunt sigur de litere) si paralel cu ea, in mijlocul benzii, o alta masina, un Audi A4 negru (nu i-am retinut numarul de inmatriculare din pacate).

Scena: un drum cu o singura banda pe sens, curba dubla fara vizibilitate, linie continua, evident. Adica un loc unde nu ai voie si nici cum sa depasesti. Este foarte riscant.

Cele doua masini nu pareau a fi oprite de doar 1 minut (nu ca ar fi fost normal nici atat) sau ca ar intentiona sa se deplaseze. Ca sa fie scena completa, din spatele nostru venea un TIR maricel, apropiindu-se incet dar sigur. Pentru o imagine mai buna, acolo de obicei TIR-urile nu ma depasesc nici cand sunt cu bicla, asteapta sa ia putina viteza, fiind usor in urcare iar strada fiind destul de ingusta. Oricum, nu-i nici o placere cand trec zecile de tone pe langa tine, la cateva zeci de centimetri. Mno, acolo s-au gasit ei sa se apuce de povesti. Fix acolo.

Cum eram in spate, ii spun ei sa depaseasca, ar fi avut timp. Din cauza galagiei si a vantului nu m-a auzit asa ca a oprit in spatele masinii negre, eu depasind-o pe partea din stanga. Cam in acelasi timp a venit din spate si TIR-ul – deci eram in paralel cu masina neagra, in mijlocul strazii, iar din spatele meu se apropia un maldar de fiare. Placut, cat se poate de placut.

Avand si proaspete in memorie evenimentele anterior mentionate plus o iritare nativa fata de cretini si nesimtiti, am izbucnit si am strigat, in timp ce depaseam:

Vezi ba ca ai blocat toata strada, in pula mea – da, eram si nervos si in acelasi timp voiam sa fiu inteles asa ca am vorbit pre limba lor. In acelasi timp, ii faceam semne catre cap, sa inteleaga poate ca nu-i tocmai intreg.

TIR-ul nu a facut decat sa claxoneze lung si sa-si vada de drum. Deh, ce treaba avea el. Desi, daca in timpul depasirii ar fi venit tare o masina de pe contra-sens, s-ar fi lasat cu multe fiare indoite si probabil mult sange – din fericire n-a fost cazul.

Dupa ce am depasit iar TIR-ul a trecut, am oprit uitandu-ma in spate sa vad ca ma ajunge si domnita din urma pentru a ne continua drumul. Numai ca in loc de a o vedea pe ea am vazut audi-ul negru venind paralel cu mine:

– De ce mortii ma-tii ma injuri ba?

– Nu te-am injurat, ti-am urlat ca ai blocat toata strada, tu nu vezi unde ai oprit?

– Fu-ti gura ma-tii de barbos jegos, ma fut in barba ta. Urmat de o flegma, peste amicul care statea pe locul din dreapta, catre mine.

– Tu de ce injuri?

– Baga-mi-as pula in fata ta de barbos, vrei sa-ti sparg dintii? Zii ma, vrei sa te las fara dinti?

Moment in care am inteles ca nu are sens sa continui monologul. Am inceput sa pedalez iar el la un metru in spatele meu. Intentionat am mers incet – unul in caz ca ma lovea din spate sa pot sa ma redresez si doi pentru ca nu fugeam in fapt. A venit dupa mine si a tras in diagonala, catre bordura, in asa fel incat sa ma forteze sa opresc. Totul insotit de o noua flegma, de data asta a amicului de pe locul din dreapta – poate pentru ca avusese parte de gustul primeia, nu stiu exact dar s-a simtit dator sa participe si el la discutie. Doar ca ei nu s-au gandit ca o masina poate fi ocolita si prin spate iar o bicicleta vireaza mult mai strans decat o masina. Drept pentru care am intors de ghidon, hotarat fiind sa o sterg catre politie – care era la mai putin de cateva sute de metri.

Numai ca in acel moment am vazut-o pe ea, 10 metri mai in fata, asistand inghetata la tot acest spectacol. Am inghetat si eu intelegand, prea tarziu, la ce risc imens am expus-o – fara sa ma gandesc la acest lucru. Drept pentru care am depasit pur si simplu masina neagra si am continuat drumul. Multumit ca cei din spate nu au continuat incidentul.

Nu am reusit sa retin numarul de inmatriculare al masinii negre si dupa toata povestea asta, odata ajunsi acasa, nu am mai avut energie sa ies iar si sa ma intorc la politie. Pur si simplu nu am mai putut s-o fac. Procentul de incredere in rezolvarea cumva pozitiv al acestui incident nu este atat de mare incat sa ma fi motivat sa continui. Nu am mai avut energia si nici motivatia sa mai fac nimic altceva.

Aceasta este povestea, acestea sunt faptele. Poveste care a reusit sa ma consume energetic in mod incredibil de sustinut si de profund. Va las sa judecati voi, eu alte comentarii n-am. Si incep sa cred ca nu-si mai au rostul. Simpatica a fost solutia oferita astazi de o cunostinta, dupa ce i-a relatat cele de mai sus – pai simplu, nu mai mergeti cu bicicleta. Mda, draga noastra Romanie, are solutii pentru toate. Iar maine nu vom mai merge … si punct.

De sapuneala luata acasa nu va povestesc acum, o las pentru un articol viitor. Nu de alta dar chiar este o experienta din care reies multe idei … interesante.

Standard
cu bicla, de pe drum, evenimente

jurnal de calatorie – Bucuresti – Vama Veche pe biciclete

Dap, am facut-o si pe asta 😀 Un 1 de Mai sarbatorit, clasic si banal, in Vama Veche – dar cu o mica diferenta – de data asta am ajuns acolo calare in saua bicicletei, tot drumul, mai exact 301 de Km pedalati din Bucuresti pana in Vama. A fost greu dar zau ca a meritat absolut fiecare efort facut. Cei care mai arunca un ochi si pe retelele de socializare stiu prin ce peripetii am trecut dar am sa reiau si aici, sper cat mai in detaliu, cele patru zile ale acestei minunate nebunii.

Fotografie toata trupa la plecarea din Bucuresti catre Vama Veche pe biciclete

Dupa toata nebunia cu organizarea, pentru care le multumesc mult lui Iulian Barbuceanu si lui Gabriel GMC care s-au ocupat de mai toate detaliile tehnice ale turei, in dimineata de 28 Aprilie, la ora 6.30 (si un pic) ne strangeam cu totii la iesirea din Bucuresti. Dupa doar o ora de somn, eram numai bun de taiat lemne, la cat de mult entuziasm si adrenalina aveam. Orice as face, imi este clar ca in noaptea dinaintea unor iesiri de genul asta trebuie sa-mi iau ramas bun de la somn. Fac ce fac si las mereu foarte multe de finalizat pe ultima suta de metri dar chiar si de n-ar fi asa, tot n-as putea dormi, stau ca pe ace 😛 Asa ca am purces la drum carpit de somn, sa ma intalnesc cu Cezar pentru a-i preda bagajele. Am avut noroc ca l-am ascultat si ca bicla mea a avut loc in Scooby Doo (detaliez imediat ;)), asa ca am scapat de traversarea orasului la prima ora – a prins bine 😛

Buuuun, asa se face ca trupa de mai sus, care mai de care mai adormit dar si dornic de duca, s-a adunat la punctul de plecare si de intalnire cu masina de suport. Caci aceea este Scooby Doo, dubita care alaturi de Cezar si de de Adina ne-a fost inger pazitor de-a lungul traseului si care ne-a carat bagajele cele mai grele si voluminoase. Saracuta a avut multe de carat si de indurat pe tot drumul dar pana la final si-a facut datoria cu brio – multe multumiri. Tot ea este cea care a dat un plus de farmec expeditiei, culoarea fiindu-i deja iconica pentru cam toti din trupa – cum vedem portocaliu, cum stim ca ne asteapta o pauza placuta 😀

Scooby Doo, masina de suport, la plecare

Aveam planuit ca in prima seara sa campam la Manastirea Dervent, la aproximativ 130 Km de Bucuresti. Destul de mult si indraznet, asa cum aveam sa aflam. Pentru ca desi per total am avut parte de vreme buna (adica nu ne-a plouat prea tare/mult) vantul ne-a fost insotitor vajnic pe tot traseul. Vorba lui Iulian, acum daca iesim la o tura si nu bate vantul o sa avem probleme in a merge cu o viteza cat de cat decenta 😛 Sincer nu ma asteptam sa ne tina atat de mult in loc dar asta e, am redus ritmul si ne-am vazut de drum. Inca de la inceput ne-am impartit in doua grupe, cei care au folosit avantajul masinii de transport si au mers cu un ritm mai sustinut si cei care si-au carat singuri toate bagajele, un grup de 6 biciclete care au mers mai incet si pe un traseu usor modificat. Ne-am re-intalnit insa in aproape fiecare seara cu totii.

Prima pauza mai lunga, pentru regrupare, am facut-o in localitatea Calareti, judetul Calarasi. Pana acolo, in ciuda vantului destul de sustinut, ritmul a fost relativ bun, cu o viteza medie de pedalare de aproape 21 Km/h (20,8 mai exact). Dupa o gustare binevenita am avut marele noroc sa dam peste o cafea absolut excelenta, facuta de o doamna foarte amabila la Cafe-Bar-ul din localitate. Si cand spun excelenta nu exagerez cu nimic – o cafea facuta cu draga inima. Care a mai costat si 1,5 lei, de nu ne venea sa credem 😛

Dupa Calareti, grupul mare a inceput sa se imparta usor in cam trei grupuri mici, fiecare cu ritmul sau. Portiunea Calareti – Lehliu am facut-o in ritm destul de sustinut si chiar cu vantul destul de puternic, senzatia de drum liber si libertate si-a facut din ce in ce mai puternic loc in suflet. Deja eram trecut de toate grjile si emotiile plecarii, nu mai aveam de facut decat sa ma bucur de drum. Ceea ce am si facut, din plin 😉

Fotografie bicilete pe sosea - sosirea in Lehliu Gara - tura catre Vama Veche pe bicicleteUrmatoarea pauza lunga a fost facuta la Lehliu Gara, pauza care s-a transformat in cea principala a zilei, avand in vedere ca in Plevna nu prea aveam unde sa mancam. Deja aici nu mai eram in efectiv complet, Iulian alergand ceva mai tare decat plutonul a vrut sa-si pastreze ritmul din zilele anterioare si era deja cu multi Km in fata, sarind peste pauze. L-am mai recuperat abia la intrarea in Calarasi.

Dupa Lehliu, adica dupa un pranz mai mult decat consistent, a urmat o sosea luuuuuunga si batuta de un vant din ce in ce mai indaratnic. Plus o veste proasta, venita exact atunci cand prinsesem ritmul drumului mai cu drag – Scooby Doo avea probleme si inca unele grave. Din motive necunoscute, undeva pe drum si-a pierdut o piulita – desi nu pare grav, fara acea piulita (anume cea de la planetara spate-dreapta) nu putea continua drumul.

Ce-i de facut, masina era imobilizata la cativa Km de Calarasi iar noi la mai bine de 30 😐 Prima idee (si singura buna) a fost sa o contactam pe Andreea Badragan, ea fiind de fel din Calarasi si stiam ca parintii ei locuiesc acolo. Si tare bine am facut, ajutorul oferit de catre tatal ei fiind salvator la propriu. Dar am sa revin la patania lui Scooby Doo cat de curand.

Dupa ce am aflat vestea, cum nu puteam face mare lucru la distanta, am dat bice cat am putut. Numai bine ca fix atunci a inceput sa ploua 😛 Nu tare dar suficient cat sa-mi treaca plictiseala de drumul lung privind la picurii care mi se scurgeau de pe casca 😐 Partea buna insa a fost ca in acelasi timp s-a mai oprir si vantul, asa ca a fost cred bucata de drum cu cel mai mare spor ca si distanta acoperita. Dar n-am sa uit curand cei 7 Km care se tot anuntau pana in localitatea Visini (unde voiam sa fac o pauza scurta de recuperare) si care nu se mai terminau (printre altele si pentru ca sunt doua borne kilometrice diferite pe care scrie ca mai sunt inca 7 Km pana in Visini :P). Dar sincer mi-a prins bine acel sprint solitar, mai ales ca in drum am tot depasit alti biciclisti, localnici, care-mi raspundeam cu placere la salut. In zona aceea chiar se merge mult cu bicicleta, zau asa 😀

Fotografie probleme cu Scooby Doo - tura catre Vama Veche pe bicicleteIntr-un final, pe la 5 si ceva, am ajuns langa Scooby Doo, la cativa Km de Calarasi si aproximativ 15 Km de localitatea Chiciu, unde urma sa traversam cu bacul. Cam rupt dupa vantul infruntat dar dupa cum aveam sa aflu, inca mai era loc de pedalat 😛

Continui insa povestea intr-un articol viitor, sa va spun cum de ne-a aflat tot judetul Calarasi ca avem probleme cu masina si cum este sa dormi pe malul Borcei, sub cerul liber 😉

Fotografii din cele 4 zile de expeditie gasiti in albumul de aici.

Standard
cu bicla, de pe drum, evenimente

Un om fericit

Dupa aproape 300 de Km, cu bicicleta de la Bucuresti la Vama Veche, amandoi ne racorim rotile in mare 😀 Inca un vis implinit 😉

Fotografie - Un om fericit - cu bicla in mare la Vama Veche

Actualizare – povestea pe larg incepe aici cu ziua 1 (partial :D)

Standard
cu bicla, de pe drum

Cluj – Bucuresti – Vama Veche – de 1 Mai pe biciclete

Na ca incep cu versuri (doar tot m-a facut George Hari poet, acum vreun an si ceva :P). Cum insa se leaga cele din titlu? Pai simplu, zau asa. Inca de la inceputul anului trecut ma bate paste gandul de-o tura pe biciclete pana in Vama Veche. Si cum tot vine 1 Mai, era momentul sa trecem la treaba. Dar cum vorba ca ardelenii sunt mai domoli nu mereu se dovedeste adevarata, uite cum Clujul a fost c-un pas inainte si s-or gandit ei cum sa puna pe harta o asa nebunie.

Fotografie Cluj - Bucuresti - Vama Veche - de 1 Mai pe bicicletePrin urmare amicul Iulian Barbuceanu (a la Cluj) s-a gandit sa ia niste prieteni cu el si s-o porneasca tocmai din orasul de resedinta pana hat la marea cea mare. Cu trecere prin Bucuresti. Pai in acest caz, nu-i mai frumos sa ne alaturam? Zis si facut, amicul Gabriel GMC a sarit in ajutor cu organizarea trupei locale. Mai multe detalii, inclusiv harta traseului si programul de tura puteti gasi ori pe pagina de facebook a evenimentului ori pe site-ul dedicat.

Foarte pe scurt, plecare va fi in data de 28 Aprilie, urmeaza sa pedalam incet si lejer si sa ne oprim la punctele de interes turistic de pe traseu, in asa fel incat sa ajungem in Vama Veche pe 30 dupa-masa, numai buni de incins nisipul de la Stuf 😉 Cazarea va fi la cort pe tot traseul, inclusiv in Vama, indiferent de ce vor spune autoritatile 😛

Partea frumoasa este ca, daca avem putin bafta, bagajele vor fi carate cu ajutorul unei superbe dubite VW, multumita colegului meu Cezar Gradinariu. Sper din tot sufletul ca masina sa fie in forma buna dpdv tehnic, caci au fost ceva probleme in ultimele zile 😐

Trupa anuntata este destul de mare, in total, impreuna cu cei din Cluj, vom fi peste 20 de biciclete pe traseu. Ceea ce suna cum nu se poate mai bine. Vama draga, sa te pregatesti sa ne primesti cum se cuvine caci venim cu drag.

Ce ziceti, ne vedem la start? Ca loc pe sosea ar mai fi, promit 😉

ACTUALIZARE:

Adaug si o lista sper cat mai completa de echipament si accesorii pt drum. La mine sunt urmatoarele, va rog sa completati si voi in comentarii cu ce mai stiti necesar:
– bicla 😛
– camera/e de rezerva
– petice pt camere
– scule pt reparatii asupra bicicletei – in mod special pompa, sa nu lipseasca (multam Mona ;))
– accesorii obligatorii pt drum: lumini, vesta, recomandat casca, etc
– echipament pt drum, care sa fie cat mai lejer si strans pe corp – de evitat bumbacul care se umezeste repede si se usuca foarte greu, de preferat materiale sintetice (lycra)
– un rucsac mic pt drum, pe langa cel principal care va sta in masina de suport
– cel putin un bidon de apa accesibil in mers, recomandabil 2 plus o sticla de 2L in rucsacul de drum
– mancare energizanta pentru drum, pe langa mesele principale – de recomandat batoane energizante, fructe uscate, etc – atentie cu ciocolata, este posibil sa fie prea cald si sa se topeasca

– ochelari de soare

– pelerina de ploaie, cat mai larga
– de preferat crema de plaja, in caz ca avem perioade insorite

– crema de buze (strugurel) pentru protectie la vant – este nevoie cu siguranta (multam Gabi)
– cort si accesorii (de preferat sa-l verificati inainte de plecare ;)), izopren, sac de dormit
– lanterna, preferabil frontala
– haine de schimb si haine mai groase, noaptea se anunta temperaturi de ~3 grade
– mancare consistenta si vase, tacamuri, etc
– medicamente: aspirina, paracetamol, algocalmin/antinevralgic, fasa, spirt, pansamente, etc

– telefon si incarcator pt telefon

– acte, bani de drum si de consum 😀

– altele necesare: trusa de igiena corporala, hartie de buda, prosop, etc, etc, etc
– multa voie buna

Standard
cu bicla, evenimente, ganduri

dincolo de nori

Seara asta a avut un aer de magie. De magie buna, alba, frumoasa. Si de multa visare. Cum altfel m-as fi putut simti dupa ce timp de cateva ore Anka Berger ne-a luat de mana si ne-a dus la multe mii de metri, sus printre stancile din Himalaya?

Foto dincolo de nori Himalaya

Foto: Anka Berger

Povestea si-o denumeste Himalaya accesibila si a reusit sa adune in sute de fotografii, cateva filmulete si putine vorbe cele 18 zile magice petrecute de ea pe cararile din Himalaya. Singura – ea, gandurile si mascota. Cu o seara de Craciun la -17 grade, cu halvita adusa de-acasa si privind pe geam la Varful Everest. Mai multe nu mai spun, caci nu mai am cuvinte. Gasiti inceputul povestii aici, restul il veti descoperi singuri.

Mai departe, cat inca nu revenisem in lumea obisnuita, la un pahar de vorba cu cativa amici, imediat dupa prezentare, aflu ca doi dintre ei si-au stabilit plecarea in vacanta – doar ei doi, pe bicla. Incep de 1 Mai cu drumul pana la Vama Veche si apoi continua … prin Europa. Toata. Cu cortul in genti, vantul in spate si inima libera. Si imediat dupa ei ar mai fi si altii care planuiesc o plecare similara. Sa nu mai zic ca am si eu niste planuri dar inca-s doar pentru mine.

Am descoperit de curand cum o fosta colega de liceu bate lumea pe motor, trecand pana acum prin Himalaya si Patagonia, iar o alta colega de clasa se plimba prin 10 tari si 3 continente in doar 6 luni. Si tot asa.

Unde vreau sa ajung? Pai sa zic, tare, cat de tare pot, ca se poate. Ca lumea asta nu-i pierduta, atata vreme cat inca avem oameni suficient de puternici si independenti care, fara sa aiba nevoie de nici un fel de ajutor, reusesc sa aduca in realitate aventuri de genul asta. Ca plecarile solitare (sau cel mult in cuplu) sunt inca posibile, ba chiar tot mai abordabile. Ca nu suntem iremediabil pierduti si defecti, ca societate. Ca exista inca spirit, ca exista nerv, ca existam.

Si peste toate gandurile astea, cand am iesit din sala unde s-a tinut prezentarea am intrat intr-o ninsoare parca adusa din povesti. Care ne-a invaluit de parca ne spunea ca visele noastre nu-s doar vise, ca se vor aseza in realitate ca si fulgii aceia mari din jurul nostru. A fost o seara in care mi-am incarcat bateriile cu varf si indesat. Am luat o portie maaaaare  de entuziasm, de care avem tot atat de mare nevoie. Acum insa e bine 😉

Standard