ganduri

photoshop-ul vietii personale

Mi s-a tot intamplat in ultima vreme (cu bataie mai lunga, ce-i drept) sa ajung din vorba-n vorba sau mai direct sa iau la purecat unii dintre cei apropiati mie. Apropiati dar nu chiar din cei de zi cu zi, mai ales dupa mutare, mai greu cu tinut pasul. Oameni pe care-i stiam ca le merge nu bine ci chiar foarte bine. Impliniti, cu „succesuri”, tot tacamul. Veseli, incantati si plini de verva. Sau nu…

Dupa cateva discutii mai mult sau mai putin serioase, aflu ca de fapt lucrurile nu stau chiar asa. Ca aia nu prea e bine, ca acolo nu prea merge, ca ea/el de fapt n-a fost alungat/a ci mai degraba invers si tot asa. Si eu stau ca prostul cu gura stramba si-ntreb drept: pai si, de ce n-ai zis nimic? De ce astepti pana ustura tare ca sa versi? Stau ca vitelul si compar cele stiute, multe din sursele clasic -moderne de socializare mai mult sau mai putin on-line, si vad ca nu se pupa. Ba, da deloc. Si eu care ii invidiam sincer pe unii dintre ei. Ca uite cat de bine s-au legat treburile, in fine au ajuns sa faca aia si aia si pe dincolo, chiar asa cum isi doreau de ceva vreme. Ce bine de ei. Si cand colo, hop leopardul, cusca deloc aurita. N-o fi fost ea nici chiar neagra dar nici bine nu era. Pai, te cam pune pe ganduri…

Cumva, ma tot gandesc ca scenariul asta nu-i chiar asa exceptional si ca de fapt se intampla cam des. Ca prea prea am luat in serios nebunelile astea de PR personal si nu prea mai stim sa facem altceva. Uitam ca American Beauty e doar un film si memorabila afirmatie a lui Buddy Kane: „In order to be successful, one must project an image of success at all times.este doar o replica de film. Ne-am interiorizat asa de bine acest stil de comunicare incat uitam sa mai lasam sa se vada si cum ne simtim cu adevarat. Marketing ca marketing, dar chiar sa te transformi singur intr-un produs scos la mezat, parca nu-i bine.

Nu de alta dar incepe sa devina un film prost, o placa care se tot repeta. Si care influenteaza in stanga si-n dreapta, ca deh, asa suntem noi, umanii, ne uitam mereu peste gard. Si daca A arata ca totul e roz si cu scantei, B se sforteaza sa-i fie si lui la fel, ca doar este posibil, uite la A cum face. Si chiar daca nu-i iese, de ciuda si de frustrare, arata si el mai departe ca-i iese, cu scantei si stele. Iar A se uita la B, vede ce bine-i merge si, stiind cum ii e lui in realitate, nu-i e prea bine. Si mai rau apar frustrarile si necazul. Mai crunte sfortarile sa faci ca totul sa iasa bine, frumos si lucios – ca de revista, ca doar asa trebuie sa ne aranjam vietile, nu?  Doare ceilalti reusesc, musai trebuie si noi. Ca daca nu, e bai mare. Uite-asa, gata spirala, rezolvata. Tare mi-e teama ca multi, prea multi suntem prinsi in spirala asta, care numai sus nu duce. Sincer mi-e teama sa nu cad, inconstient, in aceeasi greseala. Imi place sa cred ca nu. Ca am fost si sunt in stare sa spun mai departe si cand e rau, si cand e negru si apasator. Sper ca sunt in stare sa comunic si cand nu-i bine, cand stiu ca nu-i bine si ca doare si ca-s incapabil sa fac ceva. Pentru ca daca nu stim sa facem si asta, suntem pierduti. Daca ne rezumam numai la floricele pe campii, cand lucrurile devin cu adevarat serioase si dure, nu vom mai gasi resursele sa ne apropiem de cei apropiati si sa le cerem ajutorul. Sau macar suportul.

Ar fi tare trist daca am ajunge sa ne vindem unii altora doar ambalaje frumoase, numai si numai din nevoie de a nu fi eu mai prost decat celalat. Are Cabral o scriere faina, care chiar daca-i pe o alta tema, are la radacina cam acelasi principiu. O gasiti aici: http://www.cabral.ro/despre-altii/faza-cu-piti-de-oras. Eu zic ca merita sa deschidem ochii. Si cateodata, sa deschidem si gura larg si sa ne tipam si necazurile, nu doar bucuriile. Pentru ca daca nu putem face asta, inseamna ca nu mai avem pe nimeni alaturi.

Reclame
Standard
ganduri, muzica

luni de fiere

Am fost se pare pus la plata pentru noptile petrecute pe twitter la joaca de-a muzica 😛 Am adunat deja cateva nopti frumoase in care m-am jucat ba cu @idah0 ba cu @blueanka ba cu @newdada tot propunand o piesa muzicala sau alta, pornind de la o tema intiala dar ajungand cine stie unde. Un exercitiu frumos care m-a facut sa zambesc si sa bucur de multa muzica buna, sa-mi aduc aminte de multe intamplari frumoase sau cel putin semnificative din viata. Ceea ce inseamna ca voi continua, in masura posibilului, sa provoc si sa raspund la astfel de jocuri – e pacat sa nu ne bucuram de muzica buna.

iYli imi paseaza o leapsa muzicala, un alt fel de joc in urma celor povestite mai sus. Multumesc frumos 😉 Ar trebui sa postez piesa mea preferata dar zau ca imi este imposibil sa aleg o singura piesa care sa fie aceea. Cam toata viata mea a fost insotita, mai mult sau mai putin evident, de muzica. In cea mai mare parte rock dar in nici un caz nu este o alegere exclusiva – ba chiar as putea spune ca rock-ul asa cum il stiam la 18 ani nu mai este atat de central pozitionat in lumea mea muzicala – muzica buna insa, da. Totusi, de multe ori ma regasesc in acordurile rock-ului de calitate, am nevoie de o chitara sa ma faca sa vibrez, am nevoie de o voce puternica sa ma trezeasca si de un ritm de baterie care sa-mi regleze propriul ritm atunci cand nu mai e in gama potrivita. Si cum imi place sa caut si sa ma bucur de multe din valorile romanesti, imi este destul de la indemana sa ma gandesc si sa vibrez pe acordurile unui rock romanesc de calitate. Luna Amara este o trupa in care am crezut de mult timp si pe care ii redescopar cu placere de fiecare data. Pot spune ca sunt un fan al lor, daca ma gandesc ca numai anul asta i-am vazut in concert de vreo 6 ori si tocmai citeam cu tentatie 😀 despre concertul lor de maine seara. Una din piesele in care ma regasesc si pe care am ascultat-o de foarte multe ori in ultimul an este Luni de fiere.

De ce piesa asta? Pentru ca de fiecare data ma face sa ma gandesc la alegerile pe care le-am facut sau pe care trebuie sa le fac, pentru ca in versurile ei gasesc mereu energia si vointa de a ramane pe drumul meu. Pentru ca imi aduce aminte ca nu esti al tau sa te pierzi cum suna un alt vers tot din Luna Amara. Pentru ca undeva candva / lumea se-ntampla /
dar nu stiai ca era a ta …

Leapsa merge mai departe catre: idah0 care deja stie ce piesa sa aleaga :P, newdada care nu rateaza concertele importante, DaniT care mereu propune o muzica superba, Gabi care ma bucura cu imagini pline de suflet si Cabral care … ma rog, e Cabral, ce rost are sa-l mai descriu eu.

Si mai jos versurile, merita citite si simtite.

Luna amaraLuni de fiere

undeva candva
dar nu aici
din pamant ochii ai sa-i ridici
undeva candva
dar nu acum
ai sa fii mai bun, vei avea un drum
stai in tine
si-ti doresti sa intalnesti
pe cineva cineva in care poti sa crezi
fara sa te vinzi, fara sa te pierzi

undeva candva
lumea se-ntampla
dar nu stiai ca era a ta
undeva candva
ai uitat sa simti, ai stiut sa minti, si nu-i asa?
stai in tine
si iti doresti sa intalnesti
pe cineva candva in care poti sa crezi
fara sa te vinzi, fara sa te pierzi

undeva candva
lumea se-ntampla
dar nu stiai ca era a ta
undeva candva
ai uitat sa simti, ai stiut sa minti, si nu-i asa?
stai in tine
si iti doresti sa intalnesti
pe cineva candva in care poti sa crezi
fara sa te vinzi, fara sa te pierzi

nu mai stiu, nu mai stiu, nu mai
nu mai stiu, nu mai stiu
daca as fugi, as mai fi…
nu mai stiu, nu mai stiu, nu mai
nu mai stiu, nu mai stiu
daca as fugi, as mai fï eu?…

Standard
ca-n viata

OAMENI de urmat

Da, cu majuscule. Nu am, din nou, cuvinte, citind randuri scrise de acest OM. Un OM adevarat, un OM care stie sa fie OM fara sa faca nici un fel de eroism din asta. Va rog cititi cele spuse si facute de Cabral. Este, cred, singurul mod in care putem si mai mult decat atat, avem obligatia sa schimbam lumea – si aici ma adresez celor care nu sunt multumiti de ea asa cum este. Cei care sunt – somn usor in continuare.

Multumesc Cabral – imi aduci aminte ce inseamna sa fiu OM

Standard