Dap, am facut-o si pe asta 😀 Un 1 de Mai sarbatorit, clasic si banal, in Vama Veche – dar cu o mica diferenta – de data asta am ajuns acolo calare in saua bicicletei, tot drumul, mai exact 301 de Km pedalati din Bucuresti pana in Vama. A fost greu dar zau ca a meritat absolut fiecare efort facut. Cei care mai arunca un ochi si pe retelele de socializare stiu prin ce peripetii am trecut dar am sa reiau si aici, sper cat mai in detaliu, cele patru zile ale acestei minunate nebunii.

Dupa toata nebunia cu organizarea, pentru care le multumesc mult lui Iulian Barbuceanu si lui Gabriel GMC care s-au ocupat de mai toate detaliile tehnice ale turei, in dimineata de 28 Aprilie, la ora 6.30 (si un pic) ne strangeam cu totii la iesirea din Bucuresti. Dupa doar o ora de somn, eram numai bun de taiat lemne, la cat de mult entuziasm si adrenalina aveam. Orice as face, imi este clar ca in noaptea dinaintea unor iesiri de genul asta trebuie sa-mi iau ramas bun de la somn. Fac ce fac si las mereu foarte multe de finalizat pe ultima suta de metri dar chiar si de n-ar fi asa, tot n-as putea dormi, stau ca pe ace 😛 Asa ca am purces la drum carpit de somn, sa ma intalnesc cu Cezar pentru a-i preda bagajele. Am avut noroc ca l-am ascultat si ca bicla mea a avut loc in Scooby Doo (detaliez imediat ;)), asa ca am scapat de traversarea orasului la prima ora – a prins bine 😛

Buuuun, asa se face ca trupa de mai sus, care mai de care mai adormit dar si dornic de duca, s-a adunat la punctul de plecare si de intalnire cu masina de suport. Caci aceea este Scooby Doo, dubita care alaturi de Cezar si de de Adina ne-a fost inger pazitor de-a lungul traseului si care ne-a carat bagajele cele mai grele si voluminoase. Saracuta a avut multe de carat si de indurat pe tot drumul dar pana la final si-a facut datoria cu brio – multe multumiri. Tot ea este cea care a dat un plus de farmec expeditiei, culoarea fiindu-i deja iconica pentru cam toti din trupa – cum vedem portocaliu, cum stim ca ne asteapta o pauza placuta 😀

Aveam planuit ca in prima seara sa campam la Manastirea Dervent, la aproximativ 130 Km de Bucuresti. Destul de mult si indraznet, asa cum aveam sa aflam. Pentru ca desi per total am avut parte de vreme buna (adica nu ne-a plouat prea tare/mult) vantul ne-a fost insotitor vajnic pe tot traseul. Vorba lui Iulian, acum daca iesim la o tura si nu bate vantul o sa avem probleme in a merge cu o viteza cat de cat decenta 😛 Sincer nu ma asteptam sa ne tina atat de mult in loc dar asta e, am redus ritmul si ne-am vazut de drum. Inca de la inceput ne-am impartit in doua grupe, cei care au folosit avantajul masinii de transport si au mers cu un ritm mai sustinut si cei care si-au carat singuri toate bagajele, un grup de 6 biciclete care au mers mai incet si pe un traseu usor modificat. Ne-am re-intalnit insa in aproape fiecare seara cu totii.

Prima pauza mai lunga, pentru regrupare, am facut-o in localitatea Calareti, judetul Calarasi. Pana acolo, in ciuda vantului destul de sustinut, ritmul a fost relativ bun, cu o viteza medie de pedalare de aproape 21 Km/h (20,8 mai exact). Dupa o gustare binevenita am avut marele noroc sa dam peste o cafea absolut excelenta, facuta de o doamna foarte amabila la Cafe-Bar-ul din localitate. Si cand spun excelenta nu exagerez cu nimic – o cafea facuta cu draga inima. Care a mai costat si 1,5 lei, de nu ne venea sa credem 😛

Dupa Calareti, grupul mare a inceput sa se imparta usor in cam trei grupuri mici, fiecare cu ritmul sau. Portiunea Calareti – Lehliu am facut-o in ritm destul de sustinut si chiar cu vantul destul de puternic, senzatia de drum liber si libertate si-a facut din ce in ce mai puternic loc in suflet. Deja eram trecut de toate grjile si emotiile plecarii, nu mai aveam de facut decat sa ma bucur de drum. Ceea ce am si facut, din plin 😉

Urmatoarea pauza lunga a fost facuta la Lehliu Gara, pauza care s-a transformat in cea principala a zilei, avand in vedere ca in Plevna nu prea aveam unde sa mancam. Deja aici nu mai eram in efectiv complet, Iulian alergand ceva mai tare decat plutonul a vrut sa-si pastreze ritmul din zilele anterioare si era deja cu multi Km in fata, sarind peste pauze. L-am mai recuperat abia la intrarea in Calarasi.

Dupa Lehliu, adica dupa un pranz mai mult decat consistent, a urmat o sosea luuuuuunga si batuta de un vant din ce in ce mai indaratnic. Plus o veste proasta, venita exact atunci cand prinsesem ritmul drumului mai cu drag – Scooby Doo avea probleme si inca unele grave. Din motive necunoscute, undeva pe drum si-a pierdut o piulita – desi nu pare grav, fara acea piulita (anume cea de la planetara spate-dreapta) nu putea continua drumul.

Ce-i de facut, masina era imobilizata la cativa Km de Calarasi iar noi la mai bine de 30 😐 Prima idee (si singura buna) a fost sa o contactam pe Andreea Badragan, ea fiind de fel din Calarasi si stiam ca parintii ei locuiesc acolo. Si tare bine am facut, ajutorul oferit de catre tatal ei fiind salvator la propriu. Dar am sa revin la patania lui Scooby Doo cat de curand.

Dupa ce am aflat vestea, cum nu puteam face mare lucru la distanta, am dat bice cat am putut. Numai bine ca fix atunci a inceput sa ploua 😛 Nu tare dar suficient cat sa-mi treaca plictiseala de drumul lung privind la picurii care mi se scurgeau de pe casca 😐 Partea buna insa a fost ca in acelasi timp s-a mai oprir si vantul, asa ca a fost cred bucata de drum cu cel mai mare spor ca si distanta acoperita. Dar n-am sa uit curand cei 7 Km care se tot anuntau pana in localitatea Visini (unde voiam sa fac o pauza scurta de recuperare) si care nu se mai terminau (printre altele si pentru ca sunt doua borne kilometrice diferite pe care scrie ca mai sunt inca 7 Km pana in Visini :P). Dar sincer mi-a prins bine acel sprint solitar, mai ales ca in drum am tot depasit alti biciclisti, localnici, care-mi raspundeam cu placere la salut. In zona aceea chiar se merge mult cu bicicleta, zau asa 😀

Intr-un final, pe la 5 si ceva, am ajuns langa Scooby Doo, la cativa Km de Calarasi si aproximativ 15 Km de localitatea Chiciu, unde urma sa traversam cu bacul. Cam rupt dupa vantul infruntat dar dupa cum aveam sa aflu, inca mai era loc de pedalat 😛

Continui insa povestea intr-un articol viitor, sa va spun cum de ne-a aflat tot judetul Calarasi ca avem probleme cu masina si cum este sa dormi pe malul Borcei, sub cerul liber 😉

Fotografii din cele 4 zile de expeditie gasiti in albumul de aici.