ganduri

cam asa arata un Cetatean

Chiar daca acest pusti – Jeff Bliss, din Duncanville, Texas – are doar 18 ani, in mai putin de doua minute reuseste sa tina un discurs memorabil despre ce inseamna educatie, pedagogie si per total dovedeste scurt si la obiect ceea ce inseamna sa fii un Cetatean.

Ceva mai multe detalii despre discursul lui Jeff Blis, Duncanville, Texas, puteti gasi aici.

Eu unul nu ma satur sa-l ascult. Este un orator excelent, chiar daca nu are atat de multa experienta in spate. Mai mult, este un elev prin propria alegere – a renuntat la scoala pentru o perioada si apoi tot el a decis sa revina, descoperind insemnatatea educatiei pe termen lung. Da, este mai matur decat colegii lui (cu aproximativ 2 ani) dar prin discursul sau, prin ideile si mai ales modul in care le-a sustinut arata o maturitate emotionala si civica superioara  chiar si profesoarei sale.

Acest elev ar trebui promovat si incurajat in a-si cizela talentul de orator. Iar profesoara ar trebui concediata instant, pentru lipsa totala de decenta fata de opinia propriului elev. Practic a reactionat ca un puber frustrat, in loc sa caute sa inteleaga opiniile elevului sau Jeff Bliss si sa poarte un dialog cu acesta. Foarte amar gustul lasat de non-reactia profesoarei.

Insa pustiul are acea scanteie de om care poate porni revolutii. Si daca-si va pastra actuala atitudine, chiar imi doresc sa ajunga sa porneasca cel putin una. Felul in care vorbeste, patosul cuvintelor sale, energia imensa provenita din sublimarea frustrarii asupra gaurilor din sistemul de educatie – frustrare justificata, in mod evident, de starea de fapt – totul duce la un discurs, cum spuneam, memorabil. Inclusiv gestica este adaptata cum nu se poate mai bine.

Imi pare rau ca cei din sala, colegii sai, nu au reactionat pe masura discursului lui Jess. Mi-ar fi placut sa-i vad intelegand, simtind momentul si aplaudandu-l fara retinere. Dincolo de asta, finalul este absolut demential:

„You’re welcome! And if you would like, I’ll teach you a little more so you can actually learn how to teach a freaking class, because since I got here, I’ve done nothing but read packets; so don’t try to take credibility for teaching me jack.”

Cum spuneam, pur si simplu nu ma satur sa-l ascult. Dovedeste ca, poate, mai avem o sansa.

Anunțuri
Standard
cu bicla, evenimente

Marsul Tacerii – un lung sir de liniste alba

Stiu, scriu cam mult(e) despre biciclete (din nou) dar nu ma pot abtine sa impart gandurile adunate in ultimele evenimente. Asa ca … asta e.

Marsul Tacerii 2011Ieri s-a intamplat Marsul Tacerii. Nu mai explic despre ce a fost vorba, mai multe detalii sunt aici, aici si aici. Vreau insa sa va spun ca a fost cu mult peste ceea ce ma asteptam. Ca desi nu mai sunt chiar un copil usor de impresionat, acele 20-30 minute de mars au fost extrem de incarcate si m-au facut sa ma simt cat un purice.

Pana la plecare, nimic nou. Doar mult, foarte mult alb in jurul nostru. Si pe biciclete, multumita Adinei care a venit cu ideea de a pregati si lega de ghidonul biclelor panglici albe – multe paglici albe.

Multam mult si Olimpiei care s-a ocupat de tiparirea unui mic manifest al Marsului Tacerii. O placuta supriza, eu nu am reusit sa ma mai gandesc si la asa ceva. Dar cum spuneam, este un mars al comunitatii si iata cum comunitatea s-a implicat si totul a iesit asa de frumos.

Dupa discutiile deja obisuite inainte de plecare, dupa ce am pus totul la cale cu politia (care a fost absolut cu totul alturi de noi, n-am avut nici cea mai mica problema in a comunica cu ei, ne-am inteles de minune), la ora 8 fix ne-am pus in miscare. Si cam de aici au inceput si diferentele.

Marsul Tacerii 2011Pentru ca in mod normal, startul unui mars este insotit de multa, muuuuulta galagie, de claxoane, de rasete, de chemari, de multa agitatie. De data asta insa totul s-a petrecut intr-o tacere totala. Ne-am coordonat prin semne si am plecat, incet, in liniste. Primele sute de metri nu prea am realizat asta, eram prea concentrat sa fie coloana in ordine, sa ne gasim un ritm egal toti si pastrez o viteza cat mai redusa. Asa ca eram mai mult atent la detaliile tehnice, sa le spunem.

Dupa ce am vazut ca toata coloana a pornit si e totul bine, am realizat ca tot ce auzeam (pe langa zgomotul masinilor, evident :|) era fasaitul usor al anvelopelor pe asfalt si usoarele tacanituri ale lanturilor de bicicleta in mers. SI ATAT! M-am cutremurat pentru ca nu am mai simtit niciodata asa ceva – este atat de ciudat si coplesitor sa simti toata coloana aia in spatele tau, sa ai langa tine oameni pe care-i cunosti sau nu dar totul sa se desfasoare in liniste. Nu stiu daca am auzit mai mult de 4-5 cuvinte pana la final si asta doar pentru ca a trebuit sa clarific o nelamurire de traseu. In rest tacere totala. Eram asa de prins de aceasta stare incat am realizat abia la final ca cel care a pedalat mai tot drumul langa mine imi este un bun si vechi prieten – multam Gabi pentru tovarasia tacuta.

Alt element care a accentuat starea mea a fost si viteza foarte redusa pe care a avut-o coloana in deplasare. Daca in mod normal circul cu viteza destul de mare, acum rar am depasit 15 Km/h – si a fost asa cum trebuia sa fie. Un mars al tacerii, o procesiune de comemorare nu se poate desfasura decat lent. Pentru ca amintirile sa ramana alaturi de noi cat mai mult. Am apreciat din suflet faptul ca de data asta nimeni n-a mai vrut sa mearga mai repede sau mai in frunte. Si ca tot grupul a mers, a curs de-a lungul traseului in liniste si calm. Multumesc mult participantilor, am impartit un moment greu de uitat.

Marsul Tacerii 2011

Asa cum greu de uitat sper sa fie si ideea acestui mars – nu intotdeauna norocul este de partea noastra. Si ca sa-l ajutam, e bine sa nu fugim de ingerul nostru pazitor, oricare ar fi acela – sa fugim impreuna cu el, niciodata mai repede.

Cei care nu mai sunt, odihneasca-se-n pace – si ture faine acolo unde-ar fi. Ceilalti, sa nu-i uitam si sa luam aminte.

Multumiri pentru foto: Alin Pandaru si multumiri Bicla.ro pentru sustinere si pentru clipul video.

Standard
evenimente, ganduri

Lecturi Urbane – din nou la metrou

Lecturi UrbaneSunt vremuri in care, dincolo de vrerea noastra, suntem nevoiti sa ne indepartam chiar si de cele mai dragi proiecte. Din fericire nu mereu pentru mult timp sau mai bine zis pentru prea mult timp. Lecturi Urbane este unul din proiectele care te atrage oricat de departe ai fi. Si bine face.

Dupa o perioada in care la suprafata nu s-a simtit vreo framantare, iata ca lecturile au iesit iarasi in lume, cu chef de viata. Si cu pofta de impartit zambete si carti faine. Promitem ca de aici incolo vom fi mai prezenti 😉 Marti, 19 Aprilie a fost prima editie in metrou pentru Lecturi Urbane Bucuresti pentru acest an. Si ultima pana dupa vara, cat de curand iesim la aer curat – revenim cu detalii 😉

Grele sunt emotiile dupa o pauza asa de lunga. Mare este tensiunea dinaintea unui eveniment – cum facem cu autorizarea, cum facem cu cartile, cu semnele, cu sticker-ele, cu transportul, cum anuntam lumea, cine face comunicatul, muuuuulte si multe amanunte (printre altele era pregatita o sceneta foarte interesanta impreuna cu Metrorex dar din pacate n-a mai fost timp pentru a o pune in practica :|). Iar din toate, parca ultimele 30 de minute inainte de ora de incepere sunt cele mai grele – cu alergatura, cu incordarea ca nu vom ajunge la timp, cu telefoane sa ne sincronizam pentru a aduce in timp util cartile pe peron, cu emotiile care nu dispar niciodata.

Iar de data asta n-am fost deloc scutiti de momente tensionate. Primele au fost cand sacosele cu care am adus cartile au inceput sa cedeze una cate una pe drum, fiind foarte frumoase dar … din hartie. Apoi ne-am trezit la intrarea in metrou ca exista o problema cu autorizarea – in sensul ca nimeni nu stia de ea 😐 Problema care, fara sa fie vina noastra, ne-a intarziat cam un sfert de ceas – dar din fericire s-a rezolvat cu cateva telefoane, dintre care unul fiind cel al lui Adrian, scapat pe jos pe peron (a scapat, atat el cat si Adi ;)). Pana la urma insa totul a iesit bine.

Dupa toate astea insa, momentele in care participantii vin grabitit si curiosi sa-si aleaga cartile, intrebarile despre proiect, despre ce urmeaza sa facem si cum, despre carti si planuri sunt atat de frumoase si de calde incat fac sa merite orice efort. Iar la aceasta editie parca am avut parte de si mai multe intrebari decat de obicei avand in vedere numarul mare de participanti noi, aflati la prima tura de Lecturi Urbane. Sunt convins ca nu si la ultima 😉 M-am bucurat sa vad ca proiectul a ajuns la noi si noi oameni, conteaza atat de mult sa vedem ca suntem sprijiniti in mod constant.

Dupa start povestile au inceput sa curga. Nu le reiau, au scris deja altii despre ele: Ionut Bunescu, bookaholic.ro, Pandutzu, Cristina Mitu. Dar multumesc tuturor celor care au participat si mai ales celor care ne-au inghesuit cu intrebari si idei. Dupa eveniment ne-am retras la o cafea/suc/ceai/bere dimpreuna cu cei care au mai ramas si am avut lungi discutii despre cum se vede Lecturi Urbane si din alte priviri. Si a fost atat de fain sa vezi si sa asculti idei si propuneri si ganduri. Multumesc din nou, nu le-am notat dar le-am luat pe toate cu mine si sper sa le putem prinde in proiect, mai devreme sau mai tarziu.

De luna viitoare, cu Lecturi Urbane ne vedem la aer si verdeata 😉

Foto: Catalin Georgescu

Standard
evenimente, ganduri

o mana intinsa – de ce Lecturi Urbane

Logo Lecturi UrbanePovesteam saptamana trecuta cum este cu Romania mea. Acum, ca a trecut si ultima editie de Lecturi Urbane din acest an, pot sa-mi pun gandurile laolalta si sa spun – au mama, ce an a fost. Dar asta putin mai tarziu.

Din pacate, pe meleagurile noastre, din motive mai mult sau mai putin clare, o mana intinsa inseamna, de cele mai multe ori, unul din urmatoarele doua lucruri: ori acuzatie, ori pomana.

O mana intinsa de prea multe ori inseamna agresivitate. De prea multe ori inseamna o mana care te acuza, cu sau fara dreptate. Este o mana care arata, cu violenta, spre un vinovat, real sau inchipuit. Nu de putine ori, este chiar mana care loveste. Un om drag sau un necunoscut, mana intinsa spre a lovi nu este o amintire deloc placuta. Si oricat am dorieste aproape imposibil de reprimat.

Sau o mana intinsa ajunge sa fie denumita, in deradere internationala, salutul romanesc. Da, trist, dar de cate ori nu am asistat la prea binecunoscutul gest al mainii intinse spre a capata ceva. La mana care cerseste. La mana care, in loc sa faca, in loc sa-si asume o existenta, cere de altii un dram de bunavointa si se multumeste cu atat. Fara sa-i pese cat de injositoare si fara de iesire devine.

Continuă lectura

Standard
evenimente

povestea Romaniei mele

Logo Lecturi Urbane Romania mea este o tara minunata. O tara in care oamenii isi zambesc. In care, atunci cand se intalnesc, oamenii se saluta si-si vorbesc ca vechi prieteni, ca vechi cunostinte. Dupa ce schimba cateva vorbe, unii dintre ei se privesc in ochi, intind mainile unii catre ceilalti si isi ofera unii altora mici cadouri. Nimic valoros in aparenta dar dupa cum se vede, ei le pretuiesc nespus.

Romania mea este plina de priviri luminoase. De ocheade entuziaste si interesate de lumea din jur. Sau daca nu, poti suprinde priviri lasate in jos, cu genele insa larg deschise – privesc undeva, atent, alert, captivat. Unde oare?

Romania mea este vesela. Si de cele mai multe ori nerabdatoare. Dar nu-i grabita. Chiar daca timpul trece uneori prea repede, nimeni nu se supara – ba stii ceva, cei mai multi chiar se bucura. I-am intrebat de ce si mi-au spus ca acel timp le-a fost prieten. Ca-l tin la suflet si le este tare drag de el. Si ca, asa fiind lucrurile, nu vor regreta niciodata ca a trecut. Pentru ca in fapt ramane cu ei pentru multa vreme. Cine stie, poate pentru totdeauna.

Continuă lectura

Standard
Foto Afis Bikewalk 24 Iulie
cu bicla, evenimente

Bikewalk sau mars pe biciclete

Intre criza economica, investitii care nu exista, fonduri care dispar, canicula verii, strazi pline de gropi si infrastructura aproape inexistenta, exista oameni care-si fac loc si razbat in sistem ca sa faca lucruri MARI.

Unul dintre ele este – sau va fi cat de curand – Bikewalk – marsul biciclistilor urbani care vor sa iasa in strada cu un motiv: Pentru ca suntem multi. Ariel, am zis bine?

Pe scurt – o mana de oameni au reusit sa-i puna la masa cu realitatea pe mai marii urbei noastre. Si i-au convins ca bicicleta nu mai este doar o amintire de la tara ci este prezenta in tot ce inseamna mediul urban in Romania. Ca un mars regulat al biciclistilor nu este utopic, este vital. Asa ca Bikewalk s-a facut mare:

Foto Afis Bikewalk 24 Iulie

Mai multe detalii, traseul si regulamentul pe pagina Bikewalk.

Asa ca ne vedem Sambata, 24 Iulie 2010, ora 18.00 la intrarea in Parcul Tineretului pentru o zi memorabila. Hai sa aratam ca putem mai mult decat cred altii despre noi.

Update: Vor fi disponibile si 50 de biciclete gratuit, oferite de Cicloteque 😉

Standard