evenimente, ganduri

o mana intinsa – de ce Lecturi Urbane

Logo Lecturi UrbanePovesteam saptamana trecuta cum este cu Romania mea. Acum, ca a trecut si ultima editie de Lecturi Urbane din acest an, pot sa-mi pun gandurile laolalta si sa spun – au mama, ce an a fost. Dar asta putin mai tarziu.

Din pacate, pe meleagurile noastre, din motive mai mult sau mai putin clare, o mana intinsa inseamna, de cele mai multe ori, unul din urmatoarele doua lucruri: ori acuzatie, ori pomana.

O mana intinsa de prea multe ori inseamna agresivitate. De prea multe ori inseamna o mana care te acuza, cu sau fara dreptate. Este o mana care arata, cu violenta, spre un vinovat, real sau inchipuit. Nu de putine ori, este chiar mana care loveste. Un om drag sau un necunoscut, mana intinsa spre a lovi nu este o amintire deloc placuta. Si oricat am dorieste aproape imposibil de reprimat.

Sau o mana intinsa ajunge sa fie denumita, in deradere internationala, salutul romanesc. Da, trist, dar de cate ori nu am asistat la prea binecunoscutul gest al mainii intinse spre a capata ceva. La mana care cerseste. La mana care, in loc sa faca, in loc sa-si asume o existenta, cere de altii un dram de bunavointa si se multumeste cu atat. Fara sa-i pese cat de injositoare si fara de iesire devine.

Continuă lectura

Standard
evenimente

povestea Romaniei mele

Logo Lecturi Urbane Romania mea este o tara minunata. O tara in care oamenii isi zambesc. In care, atunci cand se intalnesc, oamenii se saluta si-si vorbesc ca vechi prieteni, ca vechi cunostinte. Dupa ce schimba cateva vorbe, unii dintre ei se privesc in ochi, intind mainile unii catre ceilalti si isi ofera unii altora mici cadouri. Nimic valoros in aparenta dar dupa cum se vede, ei le pretuiesc nespus.

Romania mea este plina de priviri luminoase. De ocheade entuziaste si interesate de lumea din jur. Sau daca nu, poti suprinde priviri lasate in jos, cu genele insa larg deschise – privesc undeva, atent, alert, captivat. Unde oare?

Romania mea este vesela. Si de cele mai multe ori nerabdatoare. Dar nu-i grabita. Chiar daca timpul trece uneori prea repede, nimeni nu se supara – ba stii ceva, cei mai multi chiar se bucura. I-am intrebat de ce si mi-au spus ca acel timp le-a fost prieten. Ca-l tin la suflet si le este tare drag de el. Si ca, asa fiind lucrurile, nu vor regreta niciodata ca a trecut. Pentru ca in fapt ramane cu ei pentru multa vreme. Cine stie, poate pentru totdeauna.

Continuă lectura

Standard
foto Lecturi Urbane editia Noiembrie metrou
evenimente, ganduri

lectura provoaca frustrari

Aşa a fost punctul de răscruce al ediţiei Lecturi Urbane din data de 2 Noiembrie, anul curent. Doi tineri, trecând grăbiţi prin vagoanele de metrou, la un moment dat şi-au exprimat vocal nelămurirea – Băi da’ chiar toată lumea citeşte în metroul ăsta?

Şi în mod deja puţin suprinzător, răspunsul pe care singuri şi l-au dat într-un final a fost cât se poate de afirmativ. Pentru că, nu aşa, se întâmpla ediţia cu marca Viva Lecturi Urbane :D Reacţia lor a stârnit un val de râsete în tot vagonul şi pe lângă râsete, un sentiment de împlinire greu de strecurat în cuvinte.

După agitaţia aducerii cărţilor, a distribuirii lor către participanţi, după planurile şi detaliile stabilite în ultima secundă şi salutările fugare cu cei care, deja, ne-au devenit prieteni, să primeşti un aşa cadou e mare lucru.

A fost o ediţie în care am simţit, iarăşi, freamătul şi bucuria celor care oferă şi primesc. O ediţie în care s-au distribuit aproape 300 de cărţi în mod aproape fulgerător. Pur şi simplu zburau cărţile din sacoşele în care le-am adus iar noi nu incetam să ne mirăm şi să ne bucurăm. Încă de când ne-am suit în primul vagon, am zărit câteva persoane care deja citeau – au primit ca încurajare un semn de carte – pe care l-au plătit cu vârf şi îndesat cu un zâmbet.

Restul articolului pe Orasul Citeste

Standard
Banner Lecturi Urbane
evenimente

hai la rascoala

Nu e chiar o editie aniversara dar nici mult nu mai e (shhhhh, mai mult nu mai zic :P) Lecturi Urbane iese iarasi in lume, la o noua tura de manifestare atipica a unor oameni atipici – asta doar prin comparatie cu cei din jurul lor, pentru ca ei nu reprezinta, in fapt, nimic altceva decat normalitatea, firescul unei societati asa cum ar putea fi.

Ei bine, cum noi chiar credem in acest firesc, ne adunam iarasi fortele si energiile sociale si facem sa fie bine.

Mai exact, pe 2 Noiembrie, la ora 19.00, ne vedem iarasi pe peron, la statia de metrou Unirii 1, pentru o noua tura de lectura cat se poate de urbana 😀

Continuă lectura

Standard
Foto Lecturi Urbane
evenimente, ganduri

omul de langa mine

Membrii din echipa Lecturi Urbane respecta cu multa sfintenie principiile si traditiile. Un astfel de principiu, vechi si batatorit, este ca daca ridici o problema vei fi nevoit s-o si rezolvi. Am discutat la una dintre intalniri, acum ceva vreme, despre faptul ca sunt oameni, multi, care nu inteleg motivatia reala a proiectului, afirmand ca totul este doar o sarada de imagine, ca nu avem cum sa citim cu adevarat in conditiile  locatiilor unde se organizeaza de obicei Lecturi Urbane.  Cum eu am deschis discutia respectiva, prin consecinta directa, iata motivatia acestui articol 😀

Foto Lecturi UrbaneDincolo de orice, proiectul Lecturi Urbane exista in primul rand pentru oameni. Nu pentru oameni ca termen sociologic, de sondaj de opinie, abstract, generic si fara continut emotional. Lecturi Urbane este pentru oamenii implicati in proiect in mod direct – voluntar sau incidental.

Inca tin minte reactiile celor care, participand la primele editii de Lecturi Urbane, au descoperit metroul ca pe un spatiu mult mai accesibil si primitor. Sau cei care au aflat ca oamenii noi sunt prilej de bucurie, nu de stanjeneala. Si tot asa, altii – inclusiv eu – au descoperit ca nu-i nici o tragedie in abordarea unei persoane complet necunoscute, intr-un context social neutru. Ba dimpotriva, de multe ori esti rasplatit cu un zambet. Prima oara cand cineva mi-a spus ca stie de proiect – era dupa prima aparitie la Radio Guerilla – m-am simtit ca un norisor, pluteam de fericire. Pentru ca stiam, in felul asta, ca ajungem la oamenii de langa noi. Bucuria gestului atat de simplu – si totusi atat de rar intalnit – de a oferi unui om complet necunoscut o carte este greu de cuprins in cuvinte. Dar cu atat mai mult este o sursa de bucurie si entuziasm, de ambele parti.

Restul articolului se afla pe OrasulCiteste.ro

Standard
Foto tablou Visator / Daydreamer - Staniceck
ganduri

somnambuli

Stiam demult ca multi dintre prietenii mei sunt visatori. Din cei profesionisti vreau sa zic, au acte in regula si martori cat cuprinde. Bine, nu ca m-as exclude dar … sa vorbim despre ei 😀 Visatori de categorie grea, cand stai de vorba cu ei iti spun numai povesti potrivite mai repede unui Lewis Carroll decat unui om normal 😛 De curand insa am ajuns la concluzia ca da, sunt ei visatori dar nu-i deajuns termenul pentru a-i descrie intrutotul. Mult mai bine s-ar potrivi definirea lor ca somnambuli.

Foto tablou Visator / Daydreamer - StaniceckVisator / Daydreamer de Jon Stanicek


De ce somnambuli? Pai, din ce povesti si planuri au, asa cum am spus, sunt evident visatori. Asta este clar, nici un dubiu. Dar ei nu se multumesc sa viseze. Nu, dimpotriva, fac planuri si le pun in aplicare. Planurile fiind, evident, creatie a viselor lor. Pai daca ei si viseaza si pun in aplicare planuri, cum ar putea fi posibila o alta explicatie? Clar, sunt somnambuli.

Sunt somnambuli ce-si traiesc visele. Ei se poarta in lumea reala asa cum au descoperit ca se intampla in visele lor. Viata este doar o prelungire a viselor in ceea ce-i priveste. Pentru ei, totul sau aproape totul este realizabil, posibil, este la indemana. Somnul lor devine contagios chiar, prin refuzul de a se trezi si de a se conforma unei realitati reci si gri care, din fericire, le ramane distanta. Prin entuziasmul lor, prin culoarea lor, prin firescul lor, acesti dragi somnambuli ajung sa creeze o lume ca cea din vis. O lume care nu crede ca nimic nu se poate face, care nu accepta ca nu are rost sa te zbati, ca un zambet nu-ti aduce nimic si deci nu are rost sa-l oferi. Iar cei de langa observa cu surprindere ca se poate si altfel decat au fost invatati sa creada pana acum. Si dupa surpriza intiala, se lasa contaminati de povestile somnambulilor. Si incep sa le creada visele. Unii chiar incep sa le viseze la randul lor.

Cum arata visele lor? Iata doar cateva dintre ele, unele mai mari altele mai mici, toate insa la fel de frumoase: Lecturi Urbane, Bicla.ro, Let’s do it Romania, Pasi catre viataCivika.ro,  Lume buna, Bikewalk, GloryBox, Matasari 17, Soup NightsArtTweetMeet, Let’s Bike it Romania si multe multe altele. Acestea sunt doar cateva dintre cele care au crescut repede si s-au facut mari. Dar pe langa ele, sunt si apar mereu alte si alte vise care prind aripi si devin planuri. Iar de acolo, toata lumea este a lor.

Candva, nu vor mai avea nevoie sa doarma pentru a visa o lume frumoasa. Candva, cu totii vom avea acelasi vis si acesta va fi realitatea de langa noi. Pana atunci insa, hai sa visezi si tu cu noi. Vino si tu sa fii un somnambul si lasa-ti visele sa-ti transforme lumea.

Standard
evenimente

si totusi exista – prima parte

Marti – 02.03.2010 – Zi de Lecturi Urbane. Sambata am chiulit de la intalnirea de pregatire din Matasari 17 dar motivat, am avut adeverinta medicala de guturai. Zau. Asa ca trebuia sa ajung mai devreme, sa ma aduc la zi cu informatiile. Si s-a facut ora 6. Seara. Si discutiile de la birou nu se terminau. Nu puteam spune nimic, erau importante. Si unele de interes foarte personal. Deci tot importante 😛 6.15 – e bine, inca am timp. Ideal ar fi ca la 6.45 sa fiu pe peron. 6.20 – gata, inchid orice discutie, trebuie sa fug. Ma duc sa inchid calculatorul, mesaj: „mergi la Lecturi Urbane?” – mda, normal ca merg. Ioana, sta la 100 de metri de birou. Pot sa refuz rugamintea? „In 5 minute esti jos, trec sa te iau, bine?” / „Da dar vezi ca sunt cu un amic, ai loc si pentru el?” (saracul, numai de Lecturi Urbane nu cred ca avea el chef :P) / „Da, am, haideti”. Si da bice vulupe, ca deja era trecut de 6.30. Evident ca cele 5 minute s-au facut ele vreo 10 dar treaca mearga. Aglomeratie, fugi, parchez langa Unirii 2, de data asta intalnirea era la Unirii 1 – macar atat am apucat sa aflu. Fuga, pe drum ma suna Andreea: „Unde sunteti?” / „Pe drum catre peron, jos la McDonalds, la Unirii” / „Pai noi suntem la Unirii 2” / „Nu acolo, acolo ne-am intalnit de fiecare data pana acum, acum insa nu, e cealalalta Unirea”. Si fugi. Ajungem de partea cealalata a parcului, trecere de pietoni ioc. Trecem ca gasim loc, imi zic. Ioana insa e pe tocuri. Mari. Asa ca stai sa pandesti masinile sa avem loooooc si tiiiiimp sa traversam. In fine ajungem pe peron, scot cartela de metrou si dupa ce trec realizez ca am pe ea calendarul de Lecturi Urbane pe anul asta: 02.02 si 02.03 😀 Intr-un final, ajungem pe peron, vedem gasca, mergem la ei. Era aproape 7. Putini. Mult mai putini decat de obicei. Suna iarasi Andreea: „Unde sunteti?” / „Pe peron, acum trece un tren in statie” / „Si noi, trece intradevar un tren dar nu va vedem”. Blocaj. „Care peron?” / „Unirii 1, suntem sub McDonalds” / „Pai si noi suntem aici, unde naiba sunteti ca nu va vad” / „Aici, pe peron dar nici noi nu va vedem” / „Ridica si tu mainile pe sus, vin catre voi :P”. Intr-un final, ne vedem. Toti, evident, in cealalata parte de peron. Multi. E bine, gata, ne-am adunat. Ma uit fugitiv, da, suntem multi. Peste 100, cineva spune spre 150 de oameni. Foarte posibil, vad ca de data asta ne-au insotit si cei de la UNSR si sunt si ei multi. E bine, intr-un final e bine. Ma linistesc, de aici incolo totul isi are deja curgerea lina, stiuta si mai ales placuta. Aleg cateva carti care-mi spun ca am sa le gasesc oameni sa-i bucure. Salut lumea in stanga si dreapta, pe cate unii de mai multe ori chiar. Si plecam. Tot peronul era plin de oameni cu carti in maini. Inca n-am gasit o imagine care sa suprinda asta dar cat se poate de concret va spun, de la un capat la altul al trenului erau cititori asezati la start. La startul catre entuziasm, catre implicare, care actiune, la startul unei noi calatorii printre vise, idealuri, dorinte si impliniri. Caci Lecturi Urbane este un vis care se implineste de la o editie la alta. Si este extraordinar sa vezi asa ceva, sa fii martor al unui lucru pe care multi il cred imposibil: un vis care prinde viata in fata ta, il vezi cum prinde forma, capata substanta. Si e bine. Este foarte bine.

Dupa prima tura in care am vrut doar sa citesc, sa las lucrurile si starea mea sa se linisteasca, schimbam metroul si ne intoarcem. Bun, a venit momentul sa ma apuc de treaba. Langa mine, o tanara si draguta domnisoara are treaba cu telefonul – cred ca se juca. Mai buna o carte, nu-i asa? O salut si incep sa-i spun despre proiect. Supriza. Stia deja despre Lecturi Urbane. De unde? De la Radio Guerilla, a auzit de noi acum cateva saptamani. Da, asa este, ar fi trebuit chiar sa participe impreuna cu noi la editia trecuta dar ei nu au mai putut ajunge. Noi insa da. Recunosc insa ca m-a bucurat tare mult sa stiu ca deja suntem cunoscuti. I-am oferit o carte pe care a inceput s-o rasfoiasca imediat. Da, e bine. Este cum nu se poate mai bine.

Impartind carti la Lecturi UrbaneFoto: Marius Matache

Cateva statii si cateva carti mai tarziu, deja mai toti participantii erau complet integrati. Si incepeam sa aud deja clasicele: „Am dat prima carte, ce fain a fost, mi-a multumit si s-a apucat sa citeasca imediat”. Este incredibil cum un gest atat de mic poate avea un impact atat de MARE. Aproape toti cei care au venit la Lecturi Urbane si au oferit carti altora au avut si au acest sentiment minunat de daruire si de bucurie. Am un singur regret ca participant: mi-as dori foarte mult sa stiu cum este sa primesti o carte, la metrou, de la un om care-ti zambeste si iti ofera cu caldura in dar ceea ce el sau ea crede ca te poate bucura. Imi imaginez ca se simte tare bine. Dar nu pot decat sa-mi imaginez. In schimbul acestui regret, am imensa multumire de a sti cum arata un tren de metrou in care peste 100 de oameni citesc. In care calatorii ajung sa se simta nevoiti sa faca liniste pentru a nu-i deranja pe cei care citesc. In care procentul  celor cu o carte deschisa in maini depaseste de multe ori procentul celor care isi tintuiesc privirea goala in podea. In care poti sa vezi si sa ti se para firesc ca doi oameni sa fie atat de absorbiti de lectura:

Cuplu citind in metrou la Lecturi UrbaneSursa: Marius Matache

Lecturi Urbane incepe sa devina un val. Un val al tinerilor care aleg sa se implice, care aleg sa actioneze in loc sa se planga. Al celor care au inteles ca nimeni nu poate repara aceasta societate stramba care se numeste Romania in afara de noi, cei care ne numim Romani. Si s-au apucat de treaba, cu zambetul pe buze si cateodata, cu flori in maini.

Carti si flori la Lecturi Urbane, 2 Martie 2010Sursa: Marius Matache

Continuarea cat se poate de repede cu ce s-a intamplat si la Matasari 17 😉

Au mai scris:

Alina
Anemaya

Marius Badragan
Andrei Lucu
Roxana
Vincent Vinyl
Ariel Constantinof
Apa de ploaie
Dragos

Foto de la:

Andrei Bogdan
Marius Matache (aici si aici)
Stelian Pavalache

Continuarea aici

Standard