ganduri

bi-ci-cle-ta

Cam asa a rasunat Clujul in seara zilei de Vineri, 31 Mai 2013 – mai tot orasul, caci putine zone au „scapat” nevizitate de Masa Critica, editia Cluj Napoca, Mai 2013. In cateva cuvinte, vazut de mine, a fost cam asa:

alergare, viteza, telefoane, fluturasi, salutari, pornire, galagie, politie, trafic, biciclete, intersectii, multe benzi ocupate, soare, muzica, jonglerii, alte salutari, flaut, strigate, fluiere, galagieeeeeee, claxoane si sonerii de biciclete, punk unguresc, culori, fixie, MTB, BMX, role, skate, longboard, cartiere, alte intersectii, alte cartiere, zambete, poze, filme, motoare, soferi, telefoane, fotografii, galagieeeeeeeee, mai mult punk, Free Styler, stindarde, Rosia Montana, tandem, primarie, BI-CI-CLE-TA, zambete, multe multe zambete, apus, TIFF, lansare, tura, Piata Unirii, din nou Piata Unirii, din nou din nou Piata Unirii, intersectii, sensuri giratorii, coloana, snakes, doua trei ture de sens giratoriu, stradute, centru, prieteni, bere 😀

In imagini, a aratat cam asa:

Ca sa rezum: MI-NU-NAT :D. M-am incarcat cu zambete si poze cat sa ma tina o vara intreaga. Si tare mai aveam nevoie ;).

Anunțuri
Standard

Apus de soare

Am dat peste imaginea asta, salvata in zona pentru pus pe blog – asa ca m-am conformat. Tare mi-a adus aminte de inceputul de Septembrie al anului trecut cand inca totul era nou pe aici pe langa mine :).

poz(n)e

apus de peste vara

Imagine
evenimente, muzica

Concert aniversar Semnal M – unde din alte vremuri

In ultima perioada am ajuns ceva mai rar pe la concerte. Nici nu prea am avut timpul disponibil, nici prea multe concerte nu se inghesuie la Cluj. Asa ca evenimentul celor de la Semnal M, Concertul aniversar 35 de ani, a picat cum nu se poate mai bine.

Pe langa alte trupe din vechea scoala a rockului romanesc,  de pe vremea cand chiar aveam asa ceva, Semnal M au fost cumva in umbra numelor mari, de scena. Poate tocmai de asta, au reusit sa-si pastreze, de-a lungul timpului, un stil aparte. Influenta lui Iulian Merca a fost si inca este cat se poate de prezenta in ce priveste activitatea grupului. Cu siguranta ca s-ar fi bucurat nespus sa fie prezent aseara, in sala Casei de Cultura a Studentilor din Cluj. De fapt, a si fost prezent, fiind mentionat nu odata atat de membrii trupei, cat si de invitatii acesteia. Intr-o formula relativ noua dar foarte echilibrata, Semnal M inseamna acum: Stefan Boldijar (voce, chitara bas), Florin Stefan (chitara, voce), Solomon Francisc (tobe), Nicu Barna (chitara, voce) si Catalin Pop (chitara). Plus o serie de invitati de seama, dar ii vom pomeni pe fiecare la randul sau.

Intr-o sala aproape plina, Semnal M au inceput concertul cu putin dupa ora anuntata, in jur de ora 20.15. Poate si din cauza frigului, poate si din cauza incarcaturii emotionale a concertului, startul a fost lent si oarecum timid. Este drept ca nici sala nu a ajutat prea mult, cel putin in prima parte. Comunicare cam putina, piese mai degraba din prima parte a istoriei trupei. Din pacate nici sonorizarea n-a fost ce trebuia sa fie – si asta s-a simtit cam in toata seara. Ceva distorsiuni la chitara lui Florin Stefan, Nicu Barna s-a tot plans ca nu i auzea chitara cum trebuie in monitoare, sonorizarea per total destul de slaba. Din fericire, cam aici s-au oprit si partile nemultumitoare.

Odata ajunsi la jumatatea serii, primul invitat al trupei a fost nimeni altul decat uriasul Ioan Gyuri Pascu. Omul acesta reuseste sa umple de energie o sala intreaga in mai putin de 10 secunde, negresit. Cam asa a facut si aseara, dupa primele cuvinte deja avea publicul de partea sa. A avut si „norocul” sa aiba probleme cu stativul microfonului, care in nici un chip nu voia sa-si pastreze pozitia. Rezultatul a fost un Ioan Gyuri Pascu cantand aproape aplecat pe jumatate, incercand sa ajunga la microfonul care tot cadea. La cat de inalt este Gyuri, va dati seama cat haz s-a putut face de situatie :D. Desi era programat sa cante doar doua melodii, una impreuna cu Semnal M si una singur, publicul pur si simplu nu l-a lasat sa plece de pe scena. Asa ca a urmat si o a treia piesa, din repertoariul propriu: „Nu te lasa„, piesa la care si-a pus excelent in valoare vocea sa impreionanta.

A.G. Weinberger, urmatorul invitat, a schimbat iarasi ritmul serii. Un instrumentist desavarsit, a adus pe scena ritmuri de blues cu influente de exotice. Dupa un scurt discurs ezoteric A.G. a facut ceea ce stie cel mai bine – am impletit corzile chitarei asa de placut incat ambii chitaristi Semnal M au devenit, la randul lor, spectatori fascinati. Superbe improvizatiile lui A.G. dar si Semnal M a tinut pasul cu brio.

Al treilea invitat de onoare, coleg de generatie cu inceputurile Semnal M si bun prieten cu Iulian Merca, Mircea Baniciu a adus, iarasi, un suflu nou pe scena. Trecand de la blues catre folk, cele doua mari influente ale celor de la Semnal M, Mircea Baniciu a ajuns si el rapid catre sufletele celor din sala. Deja publicul era intr-o cu totul alta forma, aplauzele si versurile acompaniindu-i pe cei de pe scena. Nicu Barna facand percutie la o sticla de Jager (goala) a fost savuros :D.

Reveniti in formula initiala, Semnal M au adus, in mod suprinzator, un suflu nou. Cu un public mult mai receptiv si mai participant, a doua parte a concertului aniversar a fost din ce in ce mai buna, cu fiecare piesa. „La fereastra ta„, „Mi-e dor„, noua lor piesa, „Mai avem multe de facut„, „Spune-mi cine esti„, „Descult in iarba„, „Da-mi de stire„, „Hupupu” sunt doar cateva dintre piesele ce mi le amintesc. In total au fost aproape 3 ore de concert, un efort apreciabil pentru membrii trupei, care, sincer, ne se dadeau plecati de pe scena. Dupa al doilea bis, in mod vizibil, nu le venea sa creada ca inca sunt aplaudati incontinuu. Superb concertul, o trupa care are multa istorie in spate si care a avut multe de spus. Este drept ca n-ar fi deloc rau daca s-ar apuca sa compuna si cateva piese noi, s-a simtit nevoia si de un aer mai proaspat.

O surpriza fantastica a fost ultima invitata a serii, fiica marelui Iulian Merca – Iulia Merca. Desi foarte emotionata si retinuta la inceput, Iulia Merca a avut o prestatie superba, din toate punctele de vedere. O voce puternica, clara (deh, anii de opera din spate se simt), o prezenta scenica dezinhibata si foarte activa. Se vedea pe chipul ei suprinderea ca totul a iesit asa de bine si da, chiar a avut doua piese superbe. Sa mai spun si ca-i o femeie foarte frumoasa? Fara sa exagerez, mi-a adus in memorie perioada buna a trupei Nightwish, impreuna cu Tarja. Iulia Merca ar face bine sa-si caute o trupa de rock pe masura, combinatia ar fi excelenta.

Inainte de final, cateva vorbe si la adresa organizarii. Daca tot v-ati ocupat si ati trimis acreditari de presa, mai oameni buni, cum v-ati gandit voi sa oferiti access in sala, dar fara locuri, la un concert la care se sta pe scaune? Credeti ca este foarte confortabil sa stai bat timp de 3 ore, intr-o sala in care toata lumea sta pe scaune? Pai, va zic eu – nu prea e. Deloc. Noroc ca au fost si scaune libere, sincer. O acreditare de presa trebuie sa includa un mimin de acces, comparabil cu cel al unui spectator, nu? Ca doar din acest punct de vedere ar trebui redata experienta.

Per total insa, concertul aniversar Semnal M a fost un eveniment excelent. Trei ore de concert care au trecut mult prea repede.

Standard
de pe drum

solitudine si zapada

SOLITÚDINE ~i f. 1) Situație solitară; singurătate. 2) Loc solitar. [G.-D. solitudinii] /<lat. solitudo, ~inis, it. solitudine, fr. solitude (sursa aici: http://dexonline.ro/definitie/solitudine).

solitudineCam asta a fost una din definitiile zilei de azi (Duminica, 09.12.2012). Doar una, e drept, insa una dintre cele importante. Dupa ce ieri am facut pe CicloMosii si am infruntat traficul de Cluj printre fulgii de zapada, iar azi-noapte o nins intr-una, am zis ca a venit vremea unei zile pentru mine. Cum afara era deja zapada de mai bine de juma’ de metru, planul a fost simplu: echiparea si hop pe traseu.

Aveam de ceva vreme pata pusa pe traseul de cruce albastra ce pleaca de langa fostul poligon militar de langa Cluj si duce la Varful Peana, parte din Dealul Feleacului. Teoretic, conform marcajului, ar fi traseu de 3 ore – asta vara, evident, nu cu zapada pana la genunchi. Mi-am facut rapid desaga si am luat-o din loc – fara harta, fara sa ma uit inainte de traseu cat de cat, fara frontala, cam fiul ploii, sincer. M-am bazat insa pe faptul ca afara ningea, asa ca ploaia nu avea cum sa-mi strice planurile :P. In plus, era si cam tarziu – deja trecut de 1 cand am intrat pe traseu. Eh, nu-i chiar prima oara cand fac traznai, a mers si de data asta :P.

Afara o vreme absolut superba, ningea usor, asezat, fara pic de vant. Cele -4 grade chiar nu le-am simtit deloc. Singurul regret a fost ca era innorat, asa ca lumina nu m-a ajutat prea mult. In rest minunat.

Mi-am facut de la bun inceput calculul ca daca nu ajung pana la ora 4 la Varful Peana, nu insist si fac cale intoarsa. Ar fi insemnat sa prind ultima bucata de drum pe intuneric dar deja mai trecusem de cateva ori pe acolo, nu era o problema. In plus ma ajuta mult si zapada proaspat cazuta, nivelul de lumina era mult mai ridicat decat in conditii obisnuite.

De aici incolo a urmat o zi din cele care-ti merg direct la suflet. Liniste, pace, o padure primitoare si aproape pustie. In total m-am intalnit cu 3 grupuri, unul de pensionari maghiari, un cuplu de batranei ce se intorcea deja de pe traseu (carora le-am urmat poteca pe mai tot traseul, au mers excelent) si o gasca de tineri ce se harjoneau sus in Poiana Penii. In rest, eu si padurea. A fost superb. Am prins destul de repede un ritm sustinut si da-i, mai ales ca pe-o bucata de traseu a trebuit sa tai poteca prin zapada, nu trecuse nimeni pe acolo :D.

In total mai bine de 5 ore de traseu facut in liniste si pace aproape absolute – numai sunetul vreunui avion razlet mai strica aceasta pace deplina. M-am bucurat ca un copil, inca de cand am ajuns la Cluj imi doream sa fac de unul singur o asa tura de munte. Am savurat prajitura pana la capat. Partea de intoarcere a fost superba, chiar daca atentia imi era deja putin alerta, avand in vedere ca se cam intunecase si oricat de linistit as fi vrut sa fiu, instinctele de protectie tot erau prezente.

Padurea este minunata, nu prea deasa, veche si, acoperita de zapada, aproape pierduta in timp. Rare sunt luminisurile, din pacate, dar nici nu se simte chiar asa de tare nevoia lor, mai ales acum pe zapada. Cu incantare am descoperit numeroase urme de animale, dupa aparente ciute, caprioare si mistreti. Poate si ceva iepuri dar nu-s sigur. A fost o zi rupta de si din timp, in care singurul rost al ceasului era sa-mi indice cand ar trebui s-o iau inapoi.

Simpatic, desi oarecum de asteptat avand in vedere conditiile mele :P, a fost ca n-am reusit sa ajung la Varful Peana – si culmea, nu din cauza timpului :P. Odata iesit in Poiana Penii, marcajul de cruce albastra dispare brusc, nemafiind copaci disponibili. Presupun ca, fara zapada, as fi descoparit ceva stanci pe care sa regasesc marcajul – acum insa, nimic. Asa ca am incercat toate directiile cu poteca, fara reusita insa. Am redescoperit marcajul dupa mai bine de jumatate de ora de incercari si da-i vesel pe el. Numai ca… surpriza, era de fapt acelasi traseu pe care am venit, redescoperit cumva dupa o bucla. Mai fain e ca nu mi-am dat seama de asta decat dupa ce m-am hotarat ca nu mai are rost sa insist si am facut cale-ntoarsa catre casa. Pe acelasi traseu, in mod evident, dupa ce am facut bucla in sens invers :P.

Putin suparat ca n-am apucat sa ajuna la destinatie, mai ales ca dupa ce vad pe harta, chiar nu mai aveam decat o aruncatura de bat, am reluat drumul casa. De data asta, absolut solitar, nu mai era nici un alt om in padure. Abia spre margine, la doi pasi de Cluj, am descoperit un grup care se pregatea de-un foc de tabara. Chiar m-au surprins, nu ma asteptam sa mai gasesc pe cineva la ora aia in padure.

O experienta haioasa a fost senzatia avuta dupa ce am iesit de pe bucata de traseu unde a trebuit sa tai poteca, direct in poteca mare, deja batuta bine. Pentru ca picioarele mele erau obisnuite cu un nivel de efort mai ridicat de la zapada afanata, cum am ajuns pe zona batuta aveam impresia ca topai, ca am ceva arcuri la picioare. Cred ca senzatia este similara cu o situatie de gravitatie scazuta. Absolut geniala senzatia, oricat de mult ai constientiza-o, tot nu poti sa te corectezi. A trecut relativ repede dar m-am distrat copios.

Per total a fost o zi minunata, un reboot complet si atat de necesar pentru mine dupa ultimele saptamani care au fost destul de incarcate. Sa mai zic ca traseul incepe la nici jumatate de ora, mers pe jos, de acasa? Nu mai zic ca sigur ma injurati :D. Vad eu maine cum am sa descurc cu febra de la picioare, la cum am mers, sigur o sa am parte de asa ceva. Dar a meritat din plin ;).

Cateva poze, cam putine ca nu era nici lumina potrivita si nici atentia mea nu prea a fost directionata spre fotografie: http://sdrv.ms/Z1Q5uM.

PS – dupa ce am ajuns acasa, m-am rasfatat cu o portie imensa de mere cu biscuiti, date prin razatoare si cu ceva scortisoara. Pfiuuuuu, tare bine au picat ;). Copil pana la capat :D.

Standard
cu bicla, evenimente

joaca de-a Mos Craciun – pe biciclete

Cum arata un oras luat pe sus de-o gasca de Mosi Craciuni pedaland prin zapada? Cu intrebarea asta in minte am luat-o din loc astazi de acasa, la -6 grade si pe un firav inceput de fulguiala. Habar n-am avut ce ma astepta.

La inceput de CicloMos - Mas Craciun pe bicicletaEvident ca am profitat de tura prin centrul Clujului si am facut o oprire scurta si la Targusorul casei, la Casa Tiff. Ne-a cinstit Soni c-un bab gulyas de zile mari, facut proaspat la ceaun, c-o muratura zemoasa alaturi de-am lins blidele. Zau.

Cu burta potrivita de-amu caci deh, doara Mos Craciun fara burta nu s-a mai vazut, echipati in costumatia completa am purces catre locul de intalnire pentru Tura de CicloMos. Chiar si pe drumul de venire am tot fost salutati cu ceva claxoane, flururari de maini si multe zambete dar inca n-a fost nimica fata de ce urma.

Echipa completa a numarat peste 70 de participanti, majoritatea costumati complet in deja traditionalul pachet pentru Mos Craciunii amatori. Sincer, nu m-am asteptat sa vad atat de multi participanti, avand in vedere conditiile meteo: -6 grade in centrul orasului si o ninsoare din ce in ce mai hotarata. La plecare deja eram toti nametiti iar pe sosele incepuse sa se aseze zapada.

Singura dezamagire a fost politia locala care, desi a promis echipaj de suport, la startul turei a cam uitat de eveniment si n-a fost prezenta nici o masina. Am avut insa parte in locul politiei de trei masini de suport, este drept ca civile dar care si-au facut treaba in mod impecabil. Abia astept sa vad pozele facute de catre cei din masini ;).

Per total tura a fost excelenta, s-a mers lent (cu o mica exceptie pe final) si in conditii de deplina siguranta. In ciuda zapezii care deja se depusese pe asfalt n-am avut nici un incident major asa ca pot spune ca a fost o reusita organizatorica.

Ceea ce m-a uimit insa a fost reactia concetatenilor. Am primit, per total, cred ca trei sau patru claxoane de iritare, in conditiile in care, mai ales pe stradutele laterale, am incurcat binisor traficul. Insa aceste evenimente izolate au fost compensate din plin de zeci de alte claxoane de salut, unele chiar in ritm de colinde, de alte zeci de fotografi ad-hoc care s-au oprit sa ne fure o imagine, de multii parinti care aratau copiilor cum trece coloana de Mosi Craciun, de zecile de pietoni care ne-au salutat cu veselie. A fost minunat sa vedem cum, pe masura ce-l traversam, orasul a luat o pauza si s-a bucurat, sincer si deschis, de trecerea noastra. Ho-ho-ho-urile au fost la ordinea zilei si numarul de zambete provocate se numara cu sutele. A fost chiar atat de bine.

CicloMos - Mas Craciun pe bicicletaCu siguranta si mai imbucurator de atat a fost obiectivul principal al evenimentului: vizita la Gradinita de copii Nr.65. Situata sus pe deal, in Gruia, intr-o curta spatioasa si plina deja de zapada, gradinita era plina de copii nazdravani si nerabdatori. Le-am implinit, sper, nerabdarea cu o ploaie de cadouri, atat din sponsorizari cat si aduse de catre fiecare dintre participanti. Camera in care ne asteptau copii a fost umpluta de zambete, bucurie, de Mosi Craciuni care s-au amestecat printre copii si de multe multe cadouri. Nu si de prea mult zgomot insa, gradinita nr. 65 are ca specific copii hipoacuzici. Dar lipsa vorbelor a fost compensata din plin de zambete si bucurie. Este minunat sa-i vezi pe copii atat de bucurosi, minunat.

Usurati de cadouri dar incarcati cu bucuria copiilor, dupa o scurta vizita la sediul TV Cluj am incheiat in stil mare un eveniment deja foarte reusit. Ce alta destinatie mai suie pentru un grup de cateva zeci de Mosi Craciun pe bicicleta decat… la mall. Dap, acest bastion al consumerismului, fata-n fata cu auto-suficienta si nesfarsita libertate a bicicletei. Mare mi-a fost mirarea sa vad ca nu numai ca n-am suprins la intrare dar am si primit permisiunea sa traversam intregul stabiliment alaturi de dragele noastre biciclete.

Ei bine, asa ceva chiar nu vezi prea des – un sir de zeci de biciclete, insotite de Mosi Craciun in costumatie completa, traversand de la un capat la altul un intreg mall. Expresia priceless este cea mai potrivita, sincer nu am alt termen de comparatie mai bun. Dealtfel tot cu acelasi termen as descrie si reactia multor dintre cei cu care ne-am intersectat. Din fericire, surpriza initiala s-a transformat, de fiecare data, in zambete si veselie.

A fost o zi minunata si care m-a adus mult mai repede decat ma gandeam in spiritul sarbatorilor. Iar Clujul a fost un oras minunat de primitor pentru acest eveniment. Inca nu-mi ies din minte multitudinea de claxoane, salutari din mana si sutele de zambete cu care am fost intampinati. Asta a creat o incredibil de placuta stare de bine.

CicloMos - Mas Craciun pe bicicleta

Multam Cluj pentru primire. Multam Clujul Pedaleaza pentru organizare. Traseul complet aici: http://runkeeper.com/user/vulupe/activity/135431543.

Nota bene: pe viitor, manusile de iarna serioase sunt obligatorii. M-am increzut in manusile de bicla (care sunt, culmea, pentru vreme rece) si n-am luat cu mine manusile de ski. Mare noroc am avut insa ca am pus in rucsac si o pereche de manusi din polar, subtiri e drept dar care impreuna cu primele si-au facut treaba onorabil. Altfel as fi avut o pereche de maini tare degerate la acest moment :P.

Standard
de pe drum, poz(n)e

Plimbare pe Cheile Turzii

Nu cu foarte vreme in urma, dupa vizita la Salina Turda, mi-a reusit planul si-am reusit s-o surprind pe domnita cu o iesire pe care n-o prevazuse Smile with tongue out. Cheile Turzii, desi la doi pasi de Cluj si de la distanta vazute doar o bucata de loc, ascund cateva surprize cat se poate de placute.

Peisajul este superb iar traseul abordabil pentru orice nivel de experienta sau conditie fizica. Hmmmm, daca m-as lua dupa unele personaje intalnite, poate chiar prea abordabil. Destinatie deja clasica pentru iubitorii de alpinism, Cheile Turzii ofera multe trasee ce grade multiple de dificultate.

Totusi, la una din opriri, am avut parte de un adevarat spectacol de escalada:

Escalada pe Cheile Turzii

Am ramas mut de admiratie – escalada libera, fara nici o coarda de siguranta, pe un perete care numai sigur nu parea. Tot respectul pentru acel om. L-am urmarit o buna bucata de vreme si parea foarte la locul sau. Minunat.

Ne-am continuat plimbarea si am avut parte de o tolba plina de peisaje superbe:

Singurul regret este ca infrastructura locala lipseste cu desavarsire. Se achita taxa la intrarea pe traseu dar cabana este complet parasita, in paragina. Pacat.

Standard
de pe drum, ganduri, poz(n)e

carnetul de mot

Am dat in seara asta peste urmatoarea imagine. M-a impresionat mult si mi-a adus aminte de-o poveste de curand.

Fotografie tarani port traditional romanesc

De curand, partener de calatorie cu CFR-ul ce ma regasesc cand si cand, am avut parte de niste personaje tare interesante. De obicei profit de calatoriile cu trenul (si din aceasta cauza le si prefer) pentru a ma bucura de lectura – gasesc timpul petrecut in tren ca fiind foarte bine imperecheat cu aceasta indeletnicire. Zis si facut, la inceputul calatoriei ma regaseam cu castile in urechi si cartea in mana, pus pe treaba. Parteneri de compartiment o domnisoara studenta care vorbea non-stop la telefon, o doamna in varsta care motaia si un domn care se tot cinstea dintr-o sticla de doi litri de „cola„.

La prima statie insa, in compartiment apar inca doua personaje: un student si un domn … interesant. O combinatie de bulibasa (dupa palaria stil texano-buzoian (de acolo era omul), pantofii cu cioc de 15 cm si parul strans intr-o coada de cal aproape alba) si un smecheras de cartier moda veche, dupa vorba si dupa povesti. Roman 100%, moldovean pe deasupra, mi-a trezit interesul de cum l-am vazut venind catre compartiment. Si n-am gresit ;).

Am oprit muzica dar am lasat castile in urechi si am tras discret cu urechea. Nu pentru mult timp caci m-a atras repejor in discutie si pe mine – avea un aer foarte dezinvolt si cat se poate de comunicativ. Doua ore mai tarziu trecusem prin partide de pocher cu magistratii buzoieni, povesti despre lumea interlopa din Calarasi, de vreo doua ori am ajuns prin Spania si parca odata prin Italia. Am povestit despre vinurile moldovenesti, politica, educatie si revolta civica – evident, si de traficul auto. Totul in termeni cat se poate de civilizati si educati – la scoala vietii, dar urmata cu sarg si aplecare. Cum spuneam, interesant.

Dar nu despre domnul grizonat si greu de incadrat social voiam sa va povestesc, de fapt. Ci despre acelasi domn care la inceputul serii tot sorbea din sticla de doi litri. Din vorba-n vorba, a fost si el atras in povestile noastre. Cu ocazia vizitei nasului am aflat ca dansul este de fel din Alba si mandrul posesor al unui „carnet de mot” (o alta descriere) – nu auzisem in viata mea de existenta a asa ceva, acum stiu. Cu aceasta ocazie, povestile au inceput sa prinda un alt ritm si o alta directie.

Dupa ce parca ne pregatise cu o simpla dar foarte eficienta comparatie intre painea de la magazin si cea pe care o fac ei, acasa, la cuptorul cu lemne din curte, au inceput povestile cele frumoase. Spuse cu graiul, accentul si lentoarea specifice Tarii motilor, punctate cand si cand de binecunoscutul „no” spus clar si apasat, au urmat povesti venit parca dintr-o alta lume, dintr-un alt timp.

Am auzit povesti nu sfatoase dar mandre despre o familie asezata, grupata intr-o singura gospodarie formata din parinti, 4 frati si o sora, fiecare cu casa lui, in acelasi spatiu comun, si evident fiecare cu copii de randuiala. Iar la intrebarea „Si nu mai ies certuri intre voi, nu iese cu scandal”, venita de la domnul mentionat mai sus, raspunsul a venit pe atat de scurt, pe atat de intrigat – „Da de ce sa ne certam? Nu suntem frati? Ce treaba avem sa ne certam?”. Greu de pus in cuvinte hotararea, apasarea raspunsului – si cu atat mai putin profunda lui sinceritate. Ne-a povestit cum toti se ocupa, pe rand, de-a lungul anului, cu dogaritul – activitatea principala a familiei, cu produsul de palinca, taiatul de lemne, cositul si strangerea fanului, taierea si prepararea porcului, afumarea carnurilor, coacerea painii si multe, atat de multe si atat de frumoase.

A fost minunata intrigarea – usor ironica, usor superioara, ca a unui om mare in fata poznelor unor copii, cand s-a pomenit de rasele de porci mai noi, cele cu strat redus de slanina :P. El se lauda, mandru, cu stratul de slana lat de mai bine de-o palma de pe porcii pe care-i cresc in gospodarie, cum putea sa conceapa o rasa selectata special pentru a nu avea slana? Cata risipa. Da, dar pentru ei, alaturi de cinzeaca de dimineata, acea slana inseamna un combustibil strict necesar, la cat de multa munca fizica au de facut.

Ne-a povestit, cu mandrie (da, stiu ca ma repet, dar este minunat sa vezi un om atat de profund mandru de ceea ce este si de ceea ce face), despre butoaiele ce-i ies din maini de-a lungul anului, pe care tocmai ce fusese la targ, langa Bucuresti, sa le vanda. Si era tare bucuros ca, dupa o saptamana, se intorcea acasa la nevasta si copii si ca are cu ce sa-i intretina. A fost geniala povestirea drumului cu TIR-ul ce a incarcat butoaiele de acasa si care apoi gonea cu 120 Km/h pe Valea Oltului, cu motul nostru ingrozit pe locul pasagerului. Savuros moment – este usor de inteles aversiunea unui molcom ardelean fata de viteza unui bolid imens.

Mi-e greu sa-mi aduc aminte de toate povestile dar am ramas atat de placut impresionat de acest om, simplu dar mandru, care stie sa-si castige traiul, atat al lui cat si al familiei, fara sa depinda de absolut nimeni altcineva. Care stie mersul pamantului si-al cerului, stie sa se descurce in lumea anului de gratie 2012 fara probleme si in acelasi timp nu da socoteala decat tatalui sau – nimanui altcuiva aici pe pamant. Da, este o viata grea, aspra – dar cu cata seninatate ne privea acel om, cu cata liniste si incredere in sine, e greu de descris. Pentru mine, intalnirea cu acest om a fost ca un balsam pentru suflet.

Mai mult decat atat, ca ei sunt majoritatea in satul, nu tocmai mic, unde locuieste. Iar copii, desi mici acum, se pare ca dau semne ca ar vrea sa continue acelasi drum. Doamne Ajuta. Poate mai avem, totusi, sanse de viitor. Poate. Poate ca imaginea de la inceputul povestii va mai ramane printre noi, ceva vreme.

Sursa foto: Facebook

Standard