ganduri

dvs versus dumneavoastra

Nu stiu altii cum sunt dar eu zau ca am alergie la prescurtari. Mai ales la cele intrate in vorbirea curenta a unei anumite categorii de vorbitori si vorbitoare (gradi, plicti, etc) dar acum ma refer la cele trecute in comunicarea scrisa. Forma cea mai des intalnita si care ma irita de departe cel mai tare este dvs.

Dvs versus dumneavoastraAdica o formula de adresare respectuoasa, de politete, care este scrisa in mod prescurtat. Mai exact, politete, sa fie, dar asa, in forma redusa, ca noi ne grabim. V-am respecta dar doar asa putin, in fuga. Nu avem timp. Intr-un e-mail sau o comunicare ce contine zeci de cuvinte, cele cateva instante ale cuvantului dumneavoastra aduna in total nu mai mult de aproximativ 65 de caractere. Cat timp real castigam daca ne folosim de prescurtari?

Tot in aceeasi tema intra si raspunsurile cu un singur cuvant, cateodata chiar cu o simpla silaba. Raspunsuri care, de multe ori, duc in mod natural la cererea de clarificari. Caz in care, nu cumva de fapt mai mult timp pierdem?

Dar se pare ca mai important decat o colaborare corecta, o comunicare clara si completa, un discurs amabil, politicos si respectuos este sa lasam impresia ca suntem ocupati. Ca pentru noi pana si cea mai scurta secunda castigata este utila, necesara, vitala. Imagine, domnilor si doamnelor, ce conteaza foarte mult, se pare. Suntem prea ocupati pentru a mai comunica – asta in plina perioada de explozie a platformelor de comunicare ;).

Este oare atat de greu sa ne ingrijim de modul in care ne prezentam ideile? Oare nu cumva modul in care ne exprimam, mai ales in scris, ne reprezinta mai mult decat statutul de oameni ocupati, decat imaginea pentru care, in mod ironic, cheltuim atat de mult timp (si bani) pentru a o crea si mentine?

Va multu dvs pt citire :P.

Sursa foto

Standard
ganduri

acuzari si acuzati

In Foto Acuzari si acuzati - banca in zapadageneral ma descurc destul de bine in a-mi mentine calmul, chiar si in situatii destul de incordate. Exista insa un personaj care, indiferent de cat de calm si echilibrat sunt, reuseste in cel mai scurt timp posibil sa ma faca sa reactionez destul de puternic. Chiar daca de multe ori ma pot stapani suficient cat sa nu trecem de nivelul unor mici frecusuri, usor nu-mi este aproape niciodata. Partea interesanta este ca dintre toate discutiile conflictuale pe care le am, acestea sunt cele care ma taxeaza cel mai mult. La finalul unor astfel de meciuri sunt efectiv stors de energie.

Asa ca am tot stat sa ma intreb unde este de fapt problema. Aparent, cauza principala pare a fi faptul ca mai de fiecare data, discutiile nu raman la stadiul de dezbatere de idei ci ajung foarte repede in zona direct personala. Deh, orgoliile masculine 😛 Si totusi, chiar si asa, exista destule metode si modalitati de a duce discutia mai departe fara asa o mare incarcare afectiva. Topicele sunt independente in fapt de personajele aflate in discutie deci in teorie ar trebui sa fie relativ neutre. Nu sunt sau nu raman insa asa 😛

Apoi am realizat, dupa multe analize, ca o posibila cauza este imaginea pe care cei doi parteneri in discutie o au unul despre celalalt. Am observat, ducand firul discutiei mai departe, ca multe din reactiile si mai ales alegerile de interpretare a mesajelor au ca punct central anumite asumptii despre celalalt – mai exact despre mine, in cazul de fata. Observatie foarte interesanta, avand in vedere ca stiu ca parte din imaginea pe care o am pentru aceasta persoana este intradevar foarte specifica – as spune unica. Cu alte cuvinte, este singura persoana care imi atribuie anumite particularitati si in paralel este singura persoana cu care am genul asta de conflict. Interesant.

Daca ducem ideea mai departe – si argumente in observatiile facute pot gasi in mod constant – putem trage concluzia ca, pe langa propria (reala?) personalitate, in comunicarea cu alti oameni suntem supusi (si modelati?) imaginii pe care acestia o au despre noi. Tu ma consideri ca sunt x si y, atunci, in comunicarea cu tine, voi deveni x si y – cel putin pana la un punct. Bun – cum putem folosi aceasta concluzie? Intorcand situatia. Constientizand cauza si efectul, putem – cel putin incerca – sa le folosim pentru a purta o discutie, negociere sau conflict intr-o directie dorita, nu intamplatoare.

Prin urmare, daca doresc sa am o discutie decenta, deschisa si cooperanta pot obtine acest lucru prin a incepe discutia presupunand ca partenerul de dialog detine aceste calitati. Si comportandu-ma ca atare. Teoria ca teoria, practica ce ne spune? Dar bunul simt? Cum se termina discutiile incepute cu persoane pe care le consideram calme si echilibrate si cum se termina cele cu persoanele de la polul opus? Avand in vedere ca elementul comun a fost propria persoana, chiar nu putem influenta deloc cursului unei comunicari? As spune ca putem si una din modalitati este cea descrisa mai sus.

Ar fi interesant de aflat si opinia cuiva mult mai in tema decat mine, asa ca sa pasez intrebarea catre Andreea Badragan. Poate este o idee buna de prezentat mai pe larg intr-unul din viitoarele ei articole 😉

Standard
din Vama

Undeva in Vama

Este o piesa pe care o ascult aproape obsesiv de ceva vreme. Din multe motive frantura asta de note ma duce intr-o alta lume, de fiecare data mai calda si mai buna decat cea in care ma aflu. Si tot de fiecare data, ma duce cu gandul la sutele, miile de oameni care o asculta, poate in acelasi timp sau poate in acelasi oras, cu ganduri, sentimente, vise, dorinte similare cu ale mele.

Si tot cu piesa asta in suflet, undeva in noapte, intr-o alta Vineri tarzie, ascultand muzica „la stalp” si asteptand deja obisnuitul Bolero de la rasarit, ma uitam in jur, privind oamenii de langa mine. Cati din cei de acolo nu asculta sau au ascultat piesa asta, visand la acel rasarit? Cati dintre cei de acolo nu simt nevoia aproape viscerala, aproape sau chiar dureroasa de a se bucura de astfel de stari, de astfel de trairi?

Si totusi, evitam cu un deosebit talent si cu extrema eficienta orice apropiere de un alt om. Stam sau dansam, radem si zambim catre prieteni daca sunt cu noi dar cu gandul in alta parte, cu gandul la cortul, la marea si la soarele din melodie. Si cu dorinta de a avea cu cine il imparti, de a avea cui il darui. Cu prima ocazie insa refuzam orice apropiere de un strain, punem zeci de baraje si de limite in comunicare, asteptam tot felul de semne si de indicii si totul pentru? Pentru un fals sentiment de securitate, pentru un fals sentiment de control, pentru … ce?

Cat de greu este sa lasi gandurile sa curga in vorbe, sa lasi sentimentele sa curga in priviri si-n gesturi libere, necenzurate, netematoare … Suntem impreuna dar de cele mai multe ori suntem singuri. Si asta numai pentru ca asta este alegerea noastra.

Standard