Bun, sa continui dara ideile incepute nu demult in prima parte, aici.

Urmeaza cea de-a treia generatie, care teoretic nu a suferit nici o influenta directa din partea sistemului comunist. Formata din cei care, la acea vreme, aveau doar cativa ani, erau cel mult in primii doi sau trei ani de scoala. Cei care nu prea au amintiri decat vagi de pe atunci, pentru care amintirea acelor timpuri este formata mai mult din povesti. Generatia care acum cuprinde varste intre 25 si spre 30 de ani. Deja limitele sunt mai stricte si mai bine marcate, diferentierile apar pe zone mai scurte de timp, transformarile incep sa fie mai accelerate. Oare sa fie bine?

Foto: Kip

Din pacate, desi neatinsa de sistem, desi il reneaga  cu desavarsire, este si aceasta generatie influentata extrem de puternic de acelasi putred izvor. Absenta unei platforme stabile de valori, lipsa unor modele si a unor expectante reale, combinata cu desprinderea, de data asta completa, de opresiunea mentala a sistemului a dus la formarea unei generatii care nu stie decat sa refuze.

O generatie ce nu a gasit alta identitate decat NU. Si ca in povestea fetitei care l-a luat pe NU in brate (oare cati mai stiu acea poveste, ma intreb?) aceasta generatie nu are loc in existenta sa pentru nimic altceva. Este marcata de sindromul rebelului fara cauza, care provoaca si reneaga orice sistem si absolut orice forma de autoritate dar care nu propune nimic in schimb.

Este generatia etern plictisita, obosita, enervata si deranjata fara nici un motiv. Ei au descoperit ca pot sa fie altfel dar nu au reusit sa descopere cum anume vor sa fie. Ei sunt mereu impotriva, fara a putea oferi o alternativa viabila. Stiu foarte bine ceea ce nu vor, ceea ce refuza dar energia lor este consumata total de aceasta renegare. Nu le ramane suficienta forta sa caute in mod activ ceea ce vor, sa-si construiasca alternativele proprii. Este generatia refuzului agresiv-pasiv – si atat.

Si asta ma aduce la cea patra generatie pe care am putut-o urmari indeaproape. Anume, cei care nu existau, cel putin la nivel constient, in perioada evenimentelor anterior mentionate, anume Decembrie 1989. Cei care acum au undeva intre 18 si 24 de ani, sunt sau au fost de curand putin ocupati prin oarece institutii de invatamant superior. Ma tot invart in jurul a doua puncte mari de reper, anume perioada 1989, pentru schimbarea pe care ar fi trebuit s-o genereze, si in paralel institutia Universitatii, care imi pare de foarte mare importanta in evolutia unei generatii. In acelasi timp, sunt constient ca mai toate observatiile mele sunt in legatura cu persoane care au trecut si au fost influentate de aceste repere si prin urmare imi asum subiectivismul celor spuse. Dar sa revin 😀

Foto: Matang Kuwago

Cea din urma generatie, denumita asa strict din punct de vedere cronologic, este prima cu adevarat desprinsa de influenta dura a sistemului. Ma refer aici la cel comunist, pentru ca deja se resimt influentele unui alt sistem, la fel sau poate chiar mai puternic – dar asta este alta poveste. Este in fine o generatie care nu are nici o amintire gri, care nu a simtit in nici un fel agresiunea si opresiunea institutionalizate. In acelasi timp, a trecut, se pare, suficient timp incat mediul sau macar premizele acestuia sa devina echilibrate.

Este o generatie care a crescut ascultandu-i pe cei care povestesc despre atunci cu groaza, altii care afirma ca este posibil sa faci ceea ce vrei desi lor le este teama. Si in acelasi timp, ei au deja, in fara lor, dovada ca se poate sa refuzi – nu trebuie sa se zbata pentru dreptul de a spune NU. Ceea ce le lasa lor un foarte larg teren de joaca. Si cum joaca nu e niciodata doar atat, acest teren se transforma intr-o scena in care ei incep sa-si dezbata propria evolutie. De data asta, se pare ca au inteles ca o pot face asa cum vor ei. Si le place acest sentiment asa de mult, incat au inceput sa-si scrie propriile piese. Au descoperit liberatea si bucuria de a o folosi. Au descoperit ca se poate si ca e voie. Pentru ei – sau cel putin pentru o buna parte din ei – de la idee la actiune inseamna atat de putin incat sunt momente in care raman blocat.

Dincolo de entuziasmul dat de varsta cronologica, aceasta generatie chiar crede in ea si in puterea ei. In felul asta, proiecte utopice acum nu multi ani devin acum realizate si inca mai mult decat atat, devin din ce in ce mai mari si mai multe. Proiecte precum Lecturi Urbane, Bicla.ro, Let’s do it Romania, Pasi catre viata, Civika.ro,  Lume buna, Bikewalk, Matasari 17, Soup Nights, ArtTweetMeet, Let’s Bike it Romania, Romanian Papergirl si multe altele devin realitate tocmai pentru sunt initiate, sustinute, purtate si implinite de catre aceasta generatie.

Este o generatie care are vigoare, care are entuziasm, care are vise ce le transforma cu eleganta in planuri. Pentru prima oara, este o generatie implicata, careia ii pasa si care se ofera. Care a deschis ochii si vede ce se intampla in jur si nu doar ca vede si pune mana si indreapta ce este de indreptat. Si face asta fara sa se planga, fara sa incrunte, fara sa urle. Este o generatie fireasca.

Foto: James L. Stanfield

Oare ce va urma? Cum vor fi generatiile care acum abia se formeaza?