ganduri

proiectii, presupuneri, scenarii

Dintre multele feluri in care reusim sa ne facem viata amara as pune daca nu chiar pe primul loc, macar pe podium triada mentionata in titlu. Pentru ca, asa din fuga, nu stiu sursa mai mare de conflicte, nemultumiri si frustrari decat aceasta pacatoasa treime.

Cati nu ati ajuns in situatia de va enerva, mania chiar pe un partener (de afaceri, de viata, de pahar, etc) numai ca sa aflati, ulterior, ca de fapt nu ati avut nici un motiv s-o faceti? Asta numai in cazul fericit in care ati avut rabdarea, dorinta si deschiderea de a va acorda timpul sa va lamuriti sursa reala a conflictului.

Totul provenind nu neaparat din cauza unei proaste exprimari cat mai ales a unei defectuoase receptii, celalt capat al comunicarii. Poate ca partenerul s-a exprimat mai putin clar, poate ca nu a oferit o imagine clara si completa a mesajului – dar reactia puternica isi are ca sursa modul in care voi ati tradus acel mesaj. Modul in care v-ati adus in aceasta traducere, voluntar sau nu, constient sau mai degraba subconstient, experiente similare din trecut care semanau in oarece masura cu situatia prezenta. Modul in care v-ati proiectat bagajul emotional (caci de acolo pornesc de obicei conflictele, nu?) in situatia prezenta. Cu ce rezultat? Cu ce v-a ajutat?

Cati nu ati avut o imagine perfect formata asupra unei situatii, unei intamplari, unei scene de la care va asteptati la atat de multe impliniri numai ca sa ajungeti in situatia reala si un ceva marunt (de obicei) sa va distruga toata savoarea? Cate intamplari minunate nu au fost ratate din cauze fara importanta intr-un alt context? Sau invers povestit, cate dintre amintirile placute nu s-au nascut din situatii si povesti pe care nu le-ati prevazut deloc? Povesti pentru care nu ati avut pregatit un scenariu anume.

De cate ori vi s-a intamplat sa asteptati cu o puternica angoasa o intalnire sau o intamplare? De care ori nu v-ati infuriat de frustrare in asteptarea unui conflict prevazut dar care n-a mai aparut sau a fost de-o foarte mica intensitate? Situatii in care ati desfasurat mental, in anticipare, multe linii de dialog contradictoriu, ati gasit argumente peste argumente si nivelul frustarii v-a crescut considerabil numai ca sa descoperiti ca premisa conflictului nu exista in realitate. Va este cunoscut? De cate ori ati facut presupuneri despre o situatie sau persoana numai ca sa descoperiti, in urma unui consum interior deloc nesemnificativ, ca acestea nu au avut nici o baza reala, in ciuda nenumaratelor justificari aparente?

Departe de mine intentia de a contesta valoare psihologica a acestor trei mecanisme, foarte valoroase in sine ca si unelte de adaptare si dezvoltare sociala. Dar, la fel ca orice unealta, fundamental se doveste modul in care sunt folosite, pentru a obtine un tip sau altul de rezultate. In intrebarile de mai sus am incercat sa cuprind multe din situatiile de viata ce nu-mi sunt straine, atat de-o parte cat si de alta a lantului de comunicare. Si desi mecanismul imi este cunoscut, de multe ori imi este greu sa-l surprind in timp util pentru a-i putea contracara efectele negative.

Stiu insa ca toate cele trei tipuri de situatii pot aduce multa frustrare, tristete, dezamagire si un consum energetic foarte important in a le traversa. Si asta ma duce cu gandul la incercarea de a le evita pe cat posibil – usor de spus, greu de facut insa. Atat de-o parte cat si de alta, tentatia de a ne supune sau de a fi supusi proiectiilor, presupunerilor si scenariilor nu-i deloc de neglijat.

Exista insa o categorie umana care nu este aproape deloc afectata de aceste trei situatii – si anume copii, in special pana in perioada de pre-adolescenta. Oare (si) din aceasta cauza sa fie aceasta perioada cea mai senina din viata umana? Ma intreb si va intreb …

Standard
ca-n viata, ganduri, poz(n)e

lupte de guerrilla la SRI

Wow, suna dur, nu-i asa? Nu, nu suna deloc dur, dimpotriva, cred ca e un termen destul de lejer. Despre ce este insa vorba? Hai s-o iau cu inceputul, catinel, sa avem totusi un termen de referinta si sa stim de unde plecam – unde vom ajunge n-am nici cea mai vaga idee.

Aseara, dupa mai mult decat placuta plimbare de la Bikewalk, am ajuns cu cativa prieteni in P-ta Constitutiei, sa savuram, ca tot romanul normal si intreg la minte intr-o Duminica seara, o bere ieftina 😛 – mai nene, la 2,5 lei, chiar mai conteaza cata apa au pus in ea? – la naiba, e mai ieftina decat in Vama 😀 Zis si facut, ne-am achizitionat noi placuta licoare si ne-am retras, elegant, la umbra (era ora 21.00) unei cladiri mai mult decat impozante – mai exact ne-am odihnit dosurile obosite pe un pervaz al vestitului SRI. Parca am ales locul, potrivire mai nimerita nici ca ne-ar fi iesit cu sceneta care, fara stirea noastra, a inceput sa se desfasoare sub ochii nostrii. Si totusi, sceneta a fost cumva sugerata de la bun inceput, vecinul nostru de palier fiind:

 

lupte de guerrilla la SRI - scena I

lupte de guerrilla la SRI - scena I

 

Ce a urmat descrie mult mai savuros decat as putea-o face eu vreodata Buddha, asa ca ma voi limita numai la o scurta trecere in revista si imagini a celor intamplate, evenimente in care am fost prinsi fara a putea avea cumva vreo optiune. La nici cateva minute dupa ce ne-am ocupat in mod teritorial nisa noastra proprie pe zidurile SRI, vajnic hotarati sa avem o discutie elevata prin care sa ridicam nivelul online-ului romanesc :P, un drac de copil a aparut in mod inexplicabil printre picioarele noastre si s-a atasat in mod simbiotic de piciorul lui Adrian.

 

guerrilla la SRI - part II

guerrilla la SRI - part II

 

 

Pana sa ne revenim noi din soc, a mai rasarit inca un alt ghindoc, acesta din urma incercand sa-l convinga pe primul sa-l insoteasca si sa-l asigure de protectia lui. Simbiontul era insa foarte speriat si plangea de mama focului declarand ca este urmarit de altii care vor sa-l fure si sa sa-l dea la drogati. Care altii nu au intarziat sa apara, locul devenind subit foarte populat si mai ales animat.

 

guerrilla la SRI - part III

guerrilla la SRI - part III

 

Dupa ceva negocieri fara succes si multa bravada fata de grupul nostru, dupa inca o tura de lacrimi si disperare din partea asaltatului, trupetii au apelat la vechi cunostinte strategice – au simulat o retragere. La sfaturile noastre, ghindocul cu pricina a mai zabovit o vreme pana cand, intr-un final, klingonienii s-au indepartat suficient, moment in a rupt-o la fuga de am zis ca am nimerit pe platou la Star Trek. Si rau n-a facut caci d-sra care inainte poza de mama focului si care cu putina vreme in urma ii dadea asigurari ca totul va fi OK s-a intors rapid in recunoastere si in mod evident a declansat ofensiva in momentul in care a observat miscarea evaziva a inamicului.

 

guerrilla la SRI - part IV

guerrilla la SRI - part IV

 

Care ofensiva, din fericire, n-a durat prea mult si nici finalizata cu lauri n-a fost – ghindocul s-a dovedit a fi mai vajnic decat credeau ei si s-a facut nevazut in timp util.  Ma intreb insa cum va scoate camasa la urmatoarea intalnire cu ei caci mi-e greu sa cred ca totul se va termina asa de simplu.

 

guerrilla la SRI - part V

guerrilla la SRI - part V

 

Si uite asa, intamplarea de mai sus a reusit, in cateva minute de desfasurare, sa ma trimita inapoi in timp cu vreo 10 ani, pe cand lucram ca educator la FOC si aveam contact zilnic cu genul asta de personaje. Am invatat atunci ce inseamna un cersetor si cum sa relationez cu el. In nici un caz prin a-i da bani 😉

Revenind insa la intamplarea de mai sus, nu ma pot opri sa nu ma gandesc la ce ar fi patit ghindocul respectiv daca nu gasea acel picior pe post de scut. In mod sigur ar fi luat cel putin o mama de bataie – desi nu am reusit sa aflam totusi care-i era vina – si cu siguranta nu ar fi fost prima din viata lui. Dar sa nu uitam, personajele din povestea de mai sus (ce bine era sa fie doar poveste) nu au mai mult de 10-12 ani. Si totusi sunt, iata, in stare de o perversitate in gandire si actiunea care de multe ori ne este straina noua ca oameni, teoretic, maturi. Sunt in stare sa minta si sa se prefaca in mod absolut natural, firesc, sunt in stare ca acum sa alerge precum haita dupa prada si in 30 de secunde sa pozeze zambind. He he, oare unde era ea Madonna sa le explice cum e cu discriminarea – sigur ea ar fi rezolvat problema 😉 Dincolo de discursuri insa, astfel de istorii se repeta probabil zi de zi. Cumva, ghindocul ala mi-a adus aminte de personajul Bean din Jocul lui Ender (daca nu ai citit-o, recomand cu caldura intreaga serie) dar din pacate el nu avea avantajele genetice imaginate de Orson Scott Card. Acel copil haituit la modul cat se poate de direct invata pe pielea lui, la propriu, ca in viata trebuie sa dai ca sa poti razbate – si asta va face de aici incolo pentru totdeauna, putini sunt cei care mai au vreo sansa de recuperare. Si noi ne plangem de manelisti si de nesimtiti in trafic – acesti actualmente copii vor creste si vor deveni cu adevarat un pericol. Acum ne-au trezit un zambet, poate putina ingrijorare dar nimic mai mult – peste citiva ani insa, este posibil sa ne trezeasca cu totul alte reactii.

Inca nu-mi ies din minte lacrimile pustiului si disperarea lui – chiar asa in mare parte falsa si in mod sigur exagerata. Ce putem face noi, nu ca societate caci asta stiu prea bine ce (nu) se poate face dar ca si comunitate, ca si grup de oameni care incercam sa nu trecem pe strada fara sa aruncam o privire in jurul nostru?

Am sa incerc aici o mica leapsa, chiar mi-as dori sa vad care sunt gandurile si trairile celor care au fost acolo si de fapt nu numai ei. Asa ca am sa arunc ideea mai departe catre Adrian Ciubotariu care stiu ca oricum are de gand sa scrie despre povestea de mai sus 😉 Prin urmare, acum ca avem si pozele, hai sa aflam parerea lui despre ce ar putea face in mod real comunitatea, online sau offline, pentru a diminua macar impactul unor astfel de intamplari.

Update – mai multe poze de la razboi aici

Standard