din Vama

prima Vama

M-a starnit Andreea cu povestea ei din Vama de ieri si nu-mi ies din cap propriile amintiri legate de felul in care am m-am intalnit si eu cu Vama in primele vizite. Asa ca e timpul sa le pun pe hartie, se pare.

Nu stiu cum am facut eu dar la vremea la care lumea umbla in lung si-n lat, adica prin facultate, numai de plimbari nu m-am tinut. Am avut altele de facut, credeam eu pe atunci. Asa ca am ajuns prima oara in Vama undeva prin 2004, dupa ce terminasem cu facultatea de ceva vreme si eram om cu servici. Dar mai bine mai tarziu decat deloc, vorba cantecului. Prima senzatie pe care am simtit-o a fost ca sunt acasa. Astea mi-au fost si vorbele, dupa ce am apucat sa ma dezmeticesc oleaca. Am stat o saptamana, la o gazda pe care inca o mai sun cand ajung in Vama si nu pot sa stau la cort, dintr-un motiv sau altul. In anii trecuti doar ii spuneam ca vin si-mi spunea in ce camera sa intru – nu conta ora la care ajungeam sau daca mai era sau nu acolo. Ne vedeam la plecare, schimbam cateva vorbe si asta era de ajuns.

Tin minte entuziasmul unei adolescente, cred ca prin anii de final de liceu, care undeva pe strada mare comenta cu voce tare catre prietenii ei: „Unde ma uit, numai plete. In fata pleata, in spate pleata, in stanga pleata, in spate pleata. Ma simt acasa, locul asta este minunat.” Si exact astea erau si sentimentele mele. M-am intors cu o suvita impletita care mi-a stat in par vreo 2 ani si am simtit ca am rupt ceva din mine cand am dat-o jos. A durat cred ca doua ore sa fie impletita si cel care mi-a facut-o n-a vrut sa-mi ceara mai multi bani decat oferta initiala, desi el nu s-a prins de la bun inceput ca pentru mine era cererea :D.

Am stat pe plaja si intr-o zi vad doi punkeri, in cel mai agresiv aspect cu putinta, intanzand un cearceaf de cativa metri lungime. Mi-am spus in gand ca urma sa vina o gasca foarte mare si ca sigur vor agita atmosfera si eram destul de nemultumit. Insa dupa ce s-au asezat si n-a mai venit nimeni altcineva dupa ei, un vecin de plaja i-a intrebat de ce acest cearceaf imens. Raspunsul a fost pe atat de simplu pe cat de puternic: „Pai, noi tot il aveam si am zis ca poate mai stau si altii, care nu au adus cearceaf cu ei„. Mi-am inghitit gandurile si cu ele multe dintre prejudecati.

M-am dus sa iau o cafea, la unul din micile barulete de pe plaja care acum nu mai exista. In timp ce se pregatea, ascultam muzica de la bar, ceva in stil symphonic metal si clatin usor din cap, imi placea ce aud fara sa am habar cine canta. Barmanul ma intreaba daca-mi place si-i raspund ca suna bine dar ca ar merge si o voce feminina, ar completa stilul trupei. La care el imi prezinta pe domnisoara din bar, care tocmai pregatea cafeaua comandata, si-mi spune ca el este chitaristul si vocea masculina din trupa si ca din toamna, dupa ce se intorc din Vama, domnisoara ii va insoti ca voce feminina.

La 4 si ceva dimineata, in asteptarea rasaritului, pe terasa demult disparuta de la Jack, barmanul imi pune un pahar plin ochi de cafea si-n loc de 2,5 lei imi cere doar 2, „de ce sa ne mai complicam cu marunt la ora asta matinala„. Apoi la masa vine un tip, se aseaza langa noi, ciocnim berea si ne intreaba ce album Metallica ne place si de ce. Doua ore mai tarziu inca discutam despre muzica si nu numai. Nici acum nu stiu cum il cheama sau ce face – dar stiu ca avea gusturi muzicale foarte faine.

Corturi in Vama VecheAnul urmator ne-am hotarat sa lasam gazda sa se odihneasca si sa venim cu cortul – desi nu mai dormisem la cort din scoala generala. Ne-am apucat sa montam cortul, dupa ce de fapt am descoperit ca cel imprumutat de noi nu era complet si a trebuit sa cumparam cu 80 lei fix acelasi cort care in Metro era 45. N-am terminat bine ca langa noi s-a asezat, pe nisip, o domnisoara care ne-a oferit un borcan de miere. Ei tocmai plecau si s-au gandit ca noua nu va fi de mai mult ajutor, doar ce ne instalam. Pe seara, in aceeasi zi, cineva ne bate la usa cortului. Cum ies, dau de un tip care ne oferea doi stiuleti de porumb copt. La privirea mea mirata mi-a raspuns ca „noi am facut un foc si am copt stiuletii pe care-i aveam dar nu-i putem manca pe toti, sunt prea multi. Dar sunt buni tare, luati si voi. Pe seara o sa iesim si cu o chitara, daca vreti sa veniti va asteptam„. Si asa am descoperit magia unei seri pe plaja, langa un foc facut din te miri ce, cu o chitara si cateva voci impletite cu sunetul valurilor.

Stuful, cu ale sale dansuri pe plaja, langa eternul stalp/totem, ne-a gazduit intr-o seara furtunoasa, trei prieteni la o masa undeva langa izvorul fericirii, la o lunga noapte de povesti soptite printre Led Zepellin, Deep Purple, Pink Floyd si alti vechi prieteni. Era frig si foarte umed, asa ca perspectiva cortului nu ne imbia prea tare – dar Stuful a fost o buna gazda si acea noapte n-am s-o uit vreodata.

O amintire unica, tot din acel al doilea an, cand, dupa un mic dejun copios si fericit, am avut parte de vizita delfinilor. Trei, jucausi dar nu foarte activi, ne-au intampinat la putina vreme dupa rasarit si dupa cateva ture de onoare au plecat inspre larg.

Incepand din acel prin an si pana acum nu tin minte sa fi ajuns in Vama fara sa primesc – fara sa cer – cate ceva de la vreun strain. Ba un covrig, o gura de bere, o mana de pufuleti, o sticla de vin (da da, una intreaga, cu un vin de casa din zona Moldovei de ne-am lins pe bot dupa el :D), ba te miri ce alte bunatati. Toate doar pentru simpla bucurie a gestului. Este, intr-un fel, modul Vamii de a-mi spune bun venit.

Da, mi-e dor sa ma pierd pe plaja de acolo, sa uit de lume si de timp si sa fie totul simplu si firesc.

Reclame
Standard
de pe drum, din Vama, ganduri, poz(n)e

rasarit de Vama Veche

N-am apucat sa zic prea multe dar pe fuga, printre planuri si alergaturi, am reusit sa ajungem cateva zile in Vama. Scurte, putine si prea reci, prea ude, prea fierbinti sau prea aglomerate – dar totusi in Vama.

Album foto Rasarit in Vama VecheAcolo unde acum cativa ani, cand am ajuns prima oara, cu picioarele in nisipul si praful de pe strada mare spuneam ca sunt acasa. Acum insa mi-e cam/prea greu sa mai spun ca-s acasa dar cumva, asa, in ultimele ore petrecute acolo, a avut ea grija sa-mi aduca aminte ca inca este un loc unic. Ca inca acel rasarit ramane Rasaritul. Ca Bolero-ul este acolo pentru un motiv.

Asa ca trec peste alte plangeri si lamentari si va arat cateva poze de acolo, de la Rasarit, de la Bolero.

Si ca sa mai treaca oleaca reveria, sa va arat care sunt consecintele unui cort fara foaie exterioara Smile with tongue out.

Haine la uscat dupa ploaie la cort

Revin cat de curand cu poze si povesti dintr-o tura de-o zi, scurta dar intensa, pe malul bulgaresc. La o aruncatura de bat de Vama Veche am gasit liniste, caldura, zambete, apa de cristal si o mare fara de fund – a meritat sa stam pentru asta cateva ore bune in soare, va spun din tot sufletul.

Standard
din Vama, muzica

stuck in a moment

 

 

 

U2Stuck In A Moment You Can’t Get Out Of

 

Doar una din superbele creatii ale acestei incredibile trupe. Si da, cam asa ma simt acum – prins intr-un moment din care nu prea gasesc drumul catre iesire. Si asta ma macina, ma consuma pana la a-mi pierde toata energia adunata in aproape un an, ma face sa fiu, iarasi, irascibil si taciturn. Ma face sa fiu rece, distant, sa uit sa fiu politicos doar pentru ca asa simt, nu ca asa trebuie. Sa nu (mai) vad capatul de drum, sa nu mai gasesc motivul acela efemer pentru un zambet fara motiv, sa nu ma mai bucur de muzica si de soare si de vant. Si sa nu mai pot aduce zambet pe chipul altora, cunoscuti sau nu.

Dar de data asta stiu ca se poate si altfel. Am invatat, in timp, ca momentul e doar atat, un moment – ca nu e nimic definitiv aici, ca nu e nimic care sa „last forever„. Si ca orice alt moment, cand ii va fi timpul, va trece. Si asta face ca totul sa fie ceva mai usor si mai lin. Si mai e ceva – exista un loc care are grija de toate aceste momente. Nu stiu cum face si cum de mai poate sa le primeasca dar o face, ne primeste pe toti si la final tine acolo toate aceste momente.

In mod evident e vorba de Vama Veche 😀 Un loc sublim, un loc frumos, un loc de suflet. Un loc unde merg de fiecare data cu fruntea sus si sufletul tremurand de nerabdare pentru ca stiu ca acolo e acasa. Acolo, in afara lumii, in afara timpului social, totul capata sens, totul capata inteles. Chiar si momentul de mai sus incepe sa ia o alta forma, usor tulbure si din ce in ce mai distant. In seara asta, in mai putin de 24 de ore, plec iarasi catre Vama. Pentru ca e Vama, pentru ca e Stufstock, pentru ca e inceput de toamna, pentru ca acolo e acasa. Si daca in alte randuri am plecat catre Vama doar pentru a ma bucura de cateva zile sau cateva ore de suflet, acum plec catre Vama pentru ca am nevoie de ea. Am nevoie de acea liniste din mijlocul nebuniei, am nevoie de starea de suntem impreuna dar liberi unii de altii pe care acolo o simt atat de deplin. Acolo oricand, in orice moment simti ca esti inconjurat de prieteni, prieteni care nu ti-au fost introdusi (bleah, ce expresie) in mod oficial dar pe care simti ca-i cunosti dintotdeauna.

De data asta merg catre Vama putin altfel decat de-a lungul acestei veri. De data asta merg acolo sa ma asculte ea, Vama, dupa ce eu am ascultat-o toata vara. De data asta merg acolo ca sa gasesc un delfin care sa ma invete sa-mi aud sufletul, ca sa-l spal de noroi si sa regasesc acea liniste de care am atata nevoie. De data asta nu este doar un drum catre Vama, este un pelerinaj. De data asta merg la stalp nu doar pentru a ma bucura de imaginea lui profilata peste mare la rasarit ci pentru a dansa un dans ritualic in jurul lui, pentru a ma lasa in grija samanului de la Stuf. De data asta Bolero-ul de la rasarit nu este doar un moment sublim, de data asta are o treaba anume si foarte specifica.

Dor de Vama s-a transformat in Nevoie de Vama. Iar ea e acolo, asa cum o stiu, calma si agitata, vulcanica si linistita, blanda si turbata – e Vama Veche. Si ma bucur enorm ca am sansa ca tocmai acum sa pot pleca catre Vama asa cum simt ca e cel mai frumos – cu cativa prieteni, nu multi, cu un cort pe care-l vom imparti. Abia astept sa aud marea soptind somn usor si soarele dandu-ne binete la trezire. Ah, cat e de frumos acel sentiment de completa libertate si independenta.

Vama, vin – de data asta, ai de lucru 😛

 

PS – ati vazut lista de trupe din programul de la Stufstock? Vor doua seri mari 😀

Scena mare

Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Fanfara 10 Prăjini, invitat special: Stelu Enache, Baniciu& Kappl, Timpuri Noi, Zdob şi Zdub, Celelalte Cuvinte, ZOB, Luna Amară, Kumm, E.M.I.L., Urma, The Amsterdams, Les Elephants Bizares, Trooper, The Others, Rain District, Deka Dens, Snails, Dj Sile şi proiectul “Balkanic Zeppelin”

Scena secundara

Blood Print, EVO, Highlight Kenosis, Alternativ Quartet, Tep Zepi, Godmode, Pistol cu Capse, Propaganda, Hush, Nuage, Relative, The Mushroom Story, L’orchestre Roche

Si inca un amanunt – scena mare va fi pe plaja si intrarea libera 😉

 

Ne vedem la Stuf-stock 😀

 

Rasarit la Vama Veche

Rasarit la Vama Veche

Standard
ca-n viata, din Vama, muzica

mic dejun in fata cortului

Usor usor incep sa cred ca de fapt Vama Veche este un fel de virus, un fel de boala imposibil de tratat. Vezi la iYli si la Artistu cum Vama odata intrata in suflet nu mai are leac, indiferent de varsta pe care o ai sau de anul in care ai descoperit-o pentru prima oara. Of, macar de ar deveni virusul Vama o pandemie, sa ne ia pe toti strechea si sa ne mutam la mare, vorba cantecului. Oricum ar fi, vaccin nu exista si nici nu stiu pe nimeni care si-ar dori sa existe 😀

 

mic dejun la cort

mic dejun la cort

Imi este extrem de dor de o dimineata inceputa pe plaja, imi este dor sa fiu trezit cu o soapta, sa deschid ochii si sa ma bucur de cel mai frumos zambet de pe lume. Acel zambet care-mi arata ca lumea este cu adevarat frumoasa, este senina si luminoasa si fara cea mai mica grija. Sa ma trezesc privind soarele, privind cum marea il leagana si-l dezmiarda, cum il leagana. Sa zambesc la randul meu, fara umbra, fara retinere, fara intrebare – pur si simplu sa zambesc. Imi este dor de acea mica rutina zilnica, pe care o parcurgi fara sa vrei atunci cand imparti un spatiu atat de intim.
Imi este dor de linistea unui mic dejun simplu si vesel impartit la umbra cortului, condimentat numai de sunetul valurilor. Si cateodata, daca esti cu adevarat norocos, de chemarile delfinilor. Da, acei delfini care nu demult mai aveau curajul sa dea binete corturilor de pe plaja – oare or mai fi?
Mi-e dor de complicitatea somnului prelungit apoi pe plaja, al orelor de dupa-masa petrecute la umbra racoroasa a unei terase, mi-e dor de paginile furate dintr-o carte, mi-e dor de ritmul vietii care parca il copiaza pe cel al valurilor. Mi-e de dor de complicitatea marii, de fuga de apa rece, de rasul zglobiu, de stropii sarati, de imbratisarea tremurata, de mangaierea apei sarate care se retrage, discreta, atunci cand trupurile imbratisate se unesc. Mi-e dor de dulcea greutate agata de gatul meu care se cere protejata si alintata. Mi-e dor de valul care-mi aduce mai aproape caldura trupului ei, de imbratisarea speriata provocata de marea jucausa.
Mi-e dor de mana ce se pierde in alta mana, de plimbarea lunga si fara tinta.
Mi-e dor de un mic dejun in fata cortului …
mic dejun in fata cortului

mic dejun in fata cortului

Standard