Arhive pe etichete: crowd-surfing

evenimente, muzica

Sodom la Arenele Romane – un festin thrash metal teutonic – partea a II-a

Continuare de aici: https://vulupe.com/2011/11/09/sodom-la-arenele-romane-un-festin-thrash-metal-teutonic-partea-i/

Dupa o seara deja bine incalzita si la propriu si la figurat, publicul din Arenele Romane era mai mult decat pregatit pentru evenimentul principal al serii – trupa Sodom, venita pentru prima oara in Romania.

In formula completa (da, in cazul lor poate parea o gluma dar chiar asta este formula lor) si de curand improspatata prin venirea noului tobosar, au urcat pe scena Tom Angelripper  – voce, bass, Bernd „Bernemann” Kost – chitara si Markus „Makka” Freiwald – tobe. Au intrat direct „in paine” cu un foarte bine pregatit „In War and Pieces”, trupa fiind dealtfel inca in plina promovare a albumului cu acelasi titlu.

logo SodomTotal atipici, cei de la Sodom parca incearca in mod intentionat sa sparga normele: intr-o formula complet minimalista, cu doar trei membri in trupa si cu un vocal ce dubleaza ca si bass-ist (nu chitarist cum se intampla de obicei), au aratat fara nici un dubiu ca putin nu inseamna si slab – ba deloc. Pe deasupra au compensat din plin prin numarul mare de piese interpretate – 20 de piese in mai bine de 90 de minute, fara nici un solo, nu-s deloc un concert scurt.

In ciuda varstei deloc fragede cei trei au facut un spectacol de zile mari – ajunge numai sa spun ca pe scena au fost montate trei microfoane desi Sodom au un singur vocalist :D. Dupa o intrare in forta cu prima piesa a urmat o scurta prezentare si aprecierea trupei catre fanii prezenti. Stiu ca in lunga lor cariera (30 de ani impliniti chiar in acest an) au avut parte de sali si de stadioane cu mult mai pline dar au stiut sa-si mainfeste intr-un mod foarte placut bucuria de a fi pentru prima oara pe scena din Romania. Au mentionat in mod repetat ca suntem o gasca de „crazy people” si in mod evident s-au simtit bine pe scena.

Impresia creata per total a fost una de conexiune, baietii au fost tot timpul foarte atenti la fani si la felul in care acestia au primit muzica interpretata. Acordurile dure, cu vocea inconfundabila a lui Tom Angelripper si insotite de tobele obsesive au creat o experienta greu de uitat. Desi la inceput eram putin circumspect, dupa numai cateva piese am lasat deoparte orice retinere si m-am bucurat de-un concert dur, intens, foarte energic si desi lung, la final mi-a parut ca abia eram la inceput (ceafa mea spune insa o alta poveste :P).

In mod special as remarca titluri ca: The Saw Is the Law (he he, ce de amintiri), City of God, Blasphemer, Agent Orange, Ausgebombt si Remember the Fallen. Aproape toate piesele au avut parte de-o scurta introducere si mentionare a albumului si perioadei in care au fost lansate. In plus, ca o particularitate Sodom, multe dintre piese au fost dedicate catre personaje reale sau categorii de personaje – de exemplu Remember the Fallen, piesa ce a fost dedicata tuturor dictatorilor. O mentiune speciala merge si catre preluarea piesei „Ace of Spades” a celor de la Motörhead, preluare facuta cu tot tacamul, inclusiv cu adoptarea, meticuloasa, a pozitiei caracteristice la microfon a lui Lemmy. Daca inchideam ochii chiar m-as fi putut crede in fata celor de la Motörhead. Piesa din cate am vazut nu facea parte din programul original, a fost un mic cadou oferit fanilor din Romania.

Tom stie sa se faca placut publicului si manifesta o energie absolut incredibila. Aproape dupa fiecare piesa a desfacut cate o sticla de apa din care jumatate si-a turnat in cap iar restul l-a oferit fanilor din primele randuri. Pe langa apa, nemtii s-au delectat cu bere de productie romaneasca si se pare ca le-a placut, dupa gesturile de apreciere ;).

Am remarcat cu placere si prestanta lui Bernemann care i-a tinut cu brio piept lui Tom Angelripper. Chitara lui parca suna acum mai bine decat in prima perioada la Sodom, mai ales avand in vedere contributia deloc nesemnificativa de pe ultimul album. Desi partea vocala nu face parte din indatoririle lui, l-a insotit pe Tom la mai toate refrenele, cantand cu pofta alaturi de el si fiind prezent pe toata scena. Riff-urile lui au umplut amfiteatrul de la Arenele Romane si nu putini au fost fanii mai vechi care zambeau de placere ascultand piesele vechi interpretate la fel de brutal si taios precum si le doreau.

Publicul a fost pe masura trupei si spun asta fara nici o retinere. Am avut parte de foarte mult crowd-surfing – este ceva la Sodom care pur si simplu nu te lasa sa stai linistit, nu ai cum. In mod constant a fost creat un mosh-pit, mai mult sau mai putin aglomerat dar de regula foarte aglomerat. Iarasi am sa mentionez cat de mult ma bucur sa vad ca si la noi momentele de moshing au capatat acel aer de agresivitate controlata si salbatic-civilizata, in afara evenimentului mentionat in prima parte totul decurgand fara nici o problema.

La final pot spune linistit ca a fost o experienta excelenta si ca Sodom sunt departe de-a fi istorie, desi sunt deja monstrii pe scena de thrash-metal. Bravo lor, ii mai aspteptam cu placere cat de curand – ne-au placut mult. Singurul regret este ca baietii nu s-au intors si la bis – desi cred ca ora intarziata (concertul s-a terminat dupa ora 23.00) a fost un argument pentru acest fapt.

Lista de piese:

  1. In War and Pieces
  2. Sodomy & Lust
  3. M-16
  4. Outbreak of Evil
  5. The Saw Is the Law
  6. Proselytism Real
  7. The Art of Killing Poetry
  8. I Am the War
  9. City of God
  10. The Vice of Killing
  11. Blasphemer
  12. Eat Me!
  13. Agent Orange
  14. Sodomized
  15. Ausgebombt
  16. Ace of Spades (Motörhead cover)
  17. Among the Weirdcong
  18. Remember the Fallen
  19. Bombenhagel
Articol publicat pe RockStage.ro.
Standard
evenimente, muzica

Sodom la Arenele Romane – un festin thrash metal teutonic – partea I

Sambata, 05 Noiembrie 2011, Arenele Romane din Bucuresti au gazduit inceputul unui nou concept in muzica live – Rock Legends, organizat de Big Name Entertainment si Axa Valaha Productions. Festivalul ne propune o formula de concert rock distribuit in mai multe evenimente distincte, anul acesta debutand cu perechea Sodom si Venom. Prima dintre trupele cap de afis, cei ce au declansat acest festival a fost trupa celor de la Sodom, vechi cunostinte in zona de thrash si black-metal.

Locatie: Arenele Romane devin din ce in ce mai mult un termen sinonim cu festivalurile rock – si as adauga de buna calitate. Perfect asezat ca distanta, cu un generos spatiu de parcare si cu un aspect foarte bine “asortat” pe timpul verii, amfiteatrul de la Arenele Romane are deja o lunga lista de evenimente gazduite. Cum pana de curand venirea frigului si a umezelii insemna inchiderea temporara a acestui stabliliment, o solutie trebuia gasita – iar cortul interior a fost poate cea mai buna rezolvare.

Afis Concert Sodom Rock LegendsIn ciuda frigului de afara, cea mai mare problema a fost mai degraba caldura, mai ales in partea din stanga scenei unde se simteau foarte bine curentii de aer cald. O solutie simpla si care functioneaza perfect, asa ca cei care-si fac griji in privinta condiilor climaterice pot sa vina fara nici o retinere, se vor simti in largul lor, indiferent de vremea exterioara.

Spatiul fiind larg si generos, cu destule standuri pentru bautura si mancare, a insemnat ca practic n-a fost nevoie de stat la coada aproape deloc – la fel si la toalete.

Sunet: Ca de fiecare data, sunetul este o experienta subiectiva. Se pare insa ca inginerii de sunet de la Rock Legends au cam stiut ce trebuie facut asa ca pe tot parcursul serii auditia a fost de foarte buna calitate, la toate trupele din festival: volum, adancime, calitate, toate foarte placut setate.

Ca sa fiu carcotas, parca as spune totusi ca tobele s-au auzit un pic cam tare la concertul celor de la Sodom – dar asta chiar ca n-a fost o problema. De apreciat faptul ca sunetul a fost bun in toata sala, nu doar in fara scenei.

Organizare: Ca si eveniment muzical am avut parte de-o organizare bine pusa la punct. Cu plusuri si minusuri, in mod evident, dar cele mai multe au fost bune si foarte bune. Cateva specificari insa sunt de facut mai ales ca vorbim totusi de-un concert rock.

Un “obicei” din ce in ce mai des intalnit la concertele rock si pe la noi este “crowd-surfing”-ul – cu bune si cu rele. Obicei cu care ar face bine sa se obisnuiasca si cei de la serviciile de securitate si mai ales cu modul normal si corect de a raspunde. Am vazut nu putine momente in care cel purtat pe bratele celor din sale ajungea la gardul de demarcatie din fata scenei iar angajatii de la serviciul de securitate nu au gasit alta modalitate de actionare decat sa-l impinga, (aproape) cu furie, inapoi in sala. Mai oameni buni, acesta mic joc face parte din ceea ce se cheama un concert rock – si o reactie potrivita este sa-l preluati pe acel fan, sa-l lasati sa “coboare” acolo in zona de securitate si apoi sa reintre in sala. Asa se face peste tot in lumea mare in care concertele rock de mare anvergura au o istorie de multe zeci de ani si nu sunt niciodata probleme. Haideti sa lasam aceasta agresivitate sa-si vada de treaba atunci cand este nevoie – iar crowd-surfing-ul (sau, cand este posibil, stage-diving-ul) nu au nici o treaba cu agresivitatea sau cu dorinta de a face ceva nepermis. Dimpotriva.

Si dupa una rece, doua calde. A fost o placere pentru fotografii de presa sa observe ca, pentru trupele romanesti, nu s-a mai aplicat nici o limita de timp la accesul in fata scenei. Pe toata cantarea s-a putut intra (si reintra) fara probleme. Asta-i numai de bine si poate mai ales pentru chiar trupele romanesti, care se pot bucura de cat mai multe imagini reusite de la concertele lor. Si uite asa punem cu totii umarul sa sustinem, care cum putem, scena muzicala romaneasca.

Alta apreciere vine catre supraveghetorii medicali (si de la securitate) aflati in sala. La un moment dat, intr-o repriza de mosh (de care am avut parte din plin, revin la aceasta idee), unul dintre cei implicati a iesit putin din cerc si din viteza a daramat destul de brusc pe un alt fan. Acesta s-a cam lovit in cadere si ulterior era putin ametit. La nu mai mult de doua minute a aparut un tip de la supraveghere care l-a intrebat daca se simte bine si imediat dupa unul de la securitate. Dupa o scurta vizita la standul medical – la insistenta supraveghetorului – totul s-a incheiat fara alte probleme, dar am ramas cu o buna impresie asupra organizarii.

As mentiona tot aici si excelentele alegeri pentru piesele difuzate in pauze, atat de bune incat a fost pentru prima oara cand am asistat la crowd-surfing facut in pauzele dintre concerte Smile with tongue out.

Deschidere: Asa cum spuneam, Rock Legends este un mic festival. Asa ca am avut parte de trei trupe de deschidere, toate facand o buna impresie, chiar daca la inceput cei prezenti erau inca amortiti de frigul de afara.

NADIMAC au fost pentru mine o supriza placuta pentru ca pana la acest festival n-am mai avut nici un contact cu ei. Au avut un concert scurt dar intens (se simte originea sarba a trupei). Desi au un foarte bogat istoric muzical si o luga lista de trupe cu care au mai impartit scena, faptul ca sunt fani declarati ai trupei Sodom s-a vazut si mai ales auzit. Chiar daca erau pentru prima data in Romania, pot sa pun pariu ca nu este ultima oara cand ii vedem – poate chiar si cap de afis.

Cei de la L.O.S.T. sunt veteranii intre trupele de deschidere de Sambata seara, cu peste douazeci de ani de activitate si aflati inca in turneu de promovare pentru primul lor album – „Remains of Pain„.

Muzical insa au aratat ca au avut ceva de invatat din lunga lor experienta si de la trupele alaturi de care au concertat: Novembre, Obituary, Behemoth, Dismember, Rage, Orphaned Land, Aborted, Leaves Eyes, Septic Flesh, The Haunted, Destruction, Helloween, Doro, Testament, Kreator, Sepultura si In Flames o lista cu adevarat impresionanta.

Piese precum “Becoming a lie”, “O viata”, “Closure” si “Ziua ce vine” au prins foarte bine la public si am vazut ca numarul de fani prezenti n-a fost chiar mic.

SINCARNATE au aratat ca sunt deja o trupa matura, cu multe concerte la activ. Au doua materiale lasate (iar cel de-al doilea, intitulat „As I Go Under„, este chiar un album de o calitate muzicala foarte buna) si nu putine concerte, atat pe scena romaneasca cat si cea europeana.

Desi erau prima oara in amfiteatrul de la Arenele Romane, nu s-au aratat deloc pusi in dificultate. Se simte ca sunt mai degraba obisnuiti cu concertele de club dar chiar si asa, sunt o trupa care promite o buna experienta muzicala. Am apreciat riff-urile accentuate si dinamismul liniei lor melodice.

Sunt convins ca ceva mai multa participare din partea membrilor trupei ar fi fost un plus, chiar daca  per total au fost o experienta placuta,. In marea majoritate au fost foarte inexpresivi, parca abia asteptau sa termine concertul. Tot aici pot mentiona gestul bass-istului care la penultima piesa si-a scos telefonul din buzunar pentru a verifica ora – un gest care a facut o impresie nu tocmai placuta.

Continuarea cu concertul celor de la Sodom cat de repede ;).

Standard
evenimente, muzica

Napalm Death – pe aripi de moarte

Miercuri, 14 septembrie, Napalm Death – parintii (sau nasii, depinde cum vreti sa-i numiti) stilului grindcore ne-au vizitat pentru deja a 3-a oara. Putine mai sunt de spus despre acesta trupa ce a depasit cum mult stadiul de legenda pentru iubitorii genurilor de rock extrem. Sa le luam insa pe rand.

Napalm Death pe aripi de moarteSala: Clubul Wings, un mai vechi prieten al nostru, a fost de data aceasta gazda concertului din Bucuresti al trupei. Fata de ultima vizita clubul a fost usor renovat si de data aceasta s-a dovedit mai primitor. A contat ce-i drept si numarul relativ redus al celor prezenti, in jur de 3-400 de persoane, dar per total conditiile au fost chiar bune. Preturile la bar sunt chiar decente, in rest clubul are intradevar un stil propriu.

Nu am apreciat insa deloc intarzierea, Napalm Death au urcat pe scena cu mai bine de o ora intarziere.

Un avantaj al acestui gen de club este ca ai parte de-un contact direct cu membrii trupelor de pe scena, daca esti la locul si momentul potrivit, neexistand o intrare separata pentrru artisti. Asa se face ca am dat nas in nas cu basistul Shane Embury care tocmai intra Winking smile.

Sunet: Ca la orice concert, sunetul face parte din seria elementelor care fac sau darama un eveniment. Experienta de cele mai multe ori subiectiva, de acesta data cred ca majoritatea au fost de acord ca am avut parte de-o sonorizare decenta spre foarte buna, mai ales dupa ce trupa principala a urcat pe scena. Am incercat sa stau in mai multe zone din sala si urechile mele au fost mai mult decat multumite Winking smile

Trupe de deschidere: Pot spune ca Miercuri seara am avut parte de ceva mai mult decat de-un simplu concert, a fost un mini-festival de rock extrem. Trupele romanesti care au avut onoarea de a deschide concertul Napalm Death au fost, in ordine: Negative Core, Spiritual Ravishment si Lost Society.

Foarte pe scurt, am apreciat din plin primele doua trupe, in special Negative Core. Au un sunet matur, “plin”, o prezenta activa pe scena si nu putini fani, dupa reactia publicului. Piesele de pe albumul Spread the Disease suna bine spre foarte bine. De remarcat dedicarea vocalului Filip BRUNET care atunci cand ataca pasajele mai intense se inroseste tot dar nu slabeste nici o clipa ritmul. Spiritual Ravishment au placut printr-o comunicare foarte buna cu publicul si printr-o atmosfera in general calda si foarte destinsa. Cu un album deja lansat in 2010 – Children of The Atom – trupa a dat dovada de un stil bine legat, dur si rapid. Baietii s-au simtit bine pe scena si au transmis excelent asta inspre sala. Simpatic a fost momentul in care Andrei Bejusca a aparut pe scena cu o masca de porc pe fata – am apreciat momentul Open-mouthed smile. Ca si bonus, baietii din trupa stiu sa fie foarte simpatici si in afara scenei. Am avut placerea sa schimbam cateva vorbe dupa concertul lor si s-au dovedit o gasca foarte placuta. Imi pare rau ca n-am putut sa gust din palinca lor, din motive de sofat – poate cu alta ocazie am sa fiu mai norocos Smile.

Lost Society din pacate nu prea au avut mare legatura cu aceasta seara. Cu un stil mult diferit si fiind o trupa inca imatura si nelegata, cantarea din deschiderea Napalm Death nu le-a facut deloc o imagine prea buna. Pacat, m-as fi asteptat la ceva mai mult de la o trupa romaneasca ce deschide scena pentru o atat de mare legenda grindcore.

Concertul: Intr-un final, dupa o absenta de doi ani pe scena rock din Romania, Napalm Death au urcat pe scena in urletele celor prezenti. Fara nici o introducere, au atacat direct cu Downbeat Clique si au deschis o lunga lista de lovituri muzicale. Sunetul, binecunoscut de cei prezenti, rapid, brutal (foarte) si foarte incarcat a umplut instantaneu sala de concert din Wings. A urmat o foarte scurta prezentare si un melanj de piese vechi si noi, parcurgand o perioada de 30 de ani de istorie a rockului dur. Printre primii si cei mai cunoscuti membrii ai curentului death-metal si grindcore, britanicii de la Napalm Death au cu adevarat statutul de membrii fondatori ai acestui gen muzical. Actualii membrii: Mark Greenway – vocals, Shane Embury – bas, Mitch Harris – chitara, voce si Danny Herrera – tobe, desi nici unul dintre nefiind mebru fondator al trupei, au preluat si dus mai departe cu brio atat stilul cat si mesajul trupei.

Napalm Death este o trupa puternic implicata social, militand atat anti-politic cat si anti-razboi si anti-religie. Nu au uitat de acesta nici in timpul concertului, nelipsind indemnurile catre implicare sociala si gandire libera, neingradita. Este interesant sa vezi o trupa atat de brutala in exprimarea muzicala tinand un discurs despre influenta negativa a religiei, a politicului sau despre prostia reprezentata de curentul neo-nazist (prin aceasta fiind introdusa si piesa Nazi Punks Fuck Off, binecunoscuta preluare dupa trupa Dead Kennedys).

Per total, comunicarea cu publicul a fost insa destul de slaba, argumentul mentionat de catre Mark Greenway fiind ca din cauza castilor nu aude ce i se spune din sala. In afara de scurtele descrieri ale pieselor, in care se mentiona albumul si anul aparitiei, si scurtele mesaje militante, alte interactiuni nu prea au existat. Baietii si-au facut foarte bine treaba dar cam atat. Oricum ar fi insa, energia lui Mark Greenway este completamente incredibila. Cu un stil de iepuras Duracell in versiune punk-metal, combinata cu o voce extrem de guturala, prezenta lui pe scena este pur si simplu exploziva. Si culmea, toata aceasta energie este aproape total compensata de prezenta complet apatica a lui Shane Embury, care nu se misca aproape deloc. Insa recupereaza din plin prin atacurile brutale mijlocite de basul din dotare. Foarte placut se impletea in acest melanj vocea lui Mitch Harris, usor ajutata de sintetizator dar cu un efect foarte impresionant.

Dupa deja clasicele When All Is Said and Done, The Code Is Red si On the Brink of Extinction, momentul cand s-a ajuns la Scum a fost de departe cel mai intens al serii. Zona de mosh-pit a fost rapid aglomerata si un iures de trupuri si plete s-a pus intr-o miscare ametitoare. Am remarcat insa cu bucurie un stil foarte decent si civilizat – in ciuda agresivitatii dansului si a cantitatilor nu mici de alcool consumate, nu a fost nici un moment de agresiune reala – volutara sau nu. De cate ori cineva cadea era imediat ridicat iar cei de pe margine nu au fost deloc afectati. Este drept ca a ajutat si spatiul larg avut la dispozitie dar in principal este vorba de bun simt si civilizatie. De apreciat. Au fost si cateva incercari de crowd-surfing dar nu foarte reusite.

Bis-ul a fost din pacate foarte scurt si aproape greu de observat. Dupa o remarca a lui Mark Greenway, in care ne spunea ca asta ar fi momentul in care ei de obicei isi iau talpasita de pe scena dar ca acum, pentru ca tot nu au unde sa se duca, mai stau sa mai cante, au reluat imediat concertul cu cele doua piese de final: Suffer the Children si Silence Is Defening. Finalul a fost realizat tot de catre Mark, care a ramas o buna bucata de timp sa salute fanii din fata scenei si sa schimbe strangeri de mana cu cei mai multi dintre ei.

Per total, un concert pe masura promisiunii: brutal, acid, dur, rapid, intens, greu, alert – dar memorabil, cu atat mai mult. Napalm Death inca stiu ce inseamna grindcore Winking smile.

Lista de piese:

01. Downbeat Clique
02. Strong-Arm
03. Unchallenged Hate
04. Continuing War on Stupidity
05. Next on the List
06. When All Is Said and Done
07. Lucid Fairytale
08. Social Sterility
09. Life and Limb
10. Lowlife (Cryptic Slaughter Cover)
11. The Code Is Red… Long Live the Code
12. Mentally Murdered
13. On the Brink of Extinction
14. Conform (Siege Cover)
15. Scum
16. Life?
17. Control
18. M.A.D. (Cryptic Slaughter Cover)
19. You Suffer
20. Nazi Punks Fuck Off (Dead Kennedys Cover)
21. Suffer the Children
22. Silence Is Defening

Articol publicat pe RockStage.ro

Standard