ca-n viata, cu bicla, evenimente

a murit Ciclopromenada nocturna?

George zice ca da. Din cauza ca administratia locala, mai exact primaria, spune ca astfel de manifestari nu pot avea loc decat Sambata, intre orele 11-14. Zau?

Dupa ce am participat la toate editiitle de pana acum: prima, a doua si a treia, va pot spune ca Ciclopromenada nocturna, in toate editiile ei, a fost una din cele mai frumoase experiente din viata mea si a cantarit mult in decizia de a lua bicla la pedalat aproape zi de zi prin traficul din Bucuresti si nu numai.

Asa ca, fara s-o mai lungesc, am sa va anut ca nu am de gand in ruptul capului sa renunt asa de usor. Acum ceva vreme, nu multa, citeam un oarecare repros la adresa societatii civile actuale, cum ca nu suntem in stare sa facem alte revolutii decat mersul pe bicicleta. Din pacate insa, realitate e mai complicata decat in visele de articol pe blog. In realitatea din anul de gratie 2009, Bucharest, Romania trebuie sa faci o revolutie ca sa te plimbi cu bicicleta in orasul tau. Iara eu zic – revolutie sa fie 😀 Si chiar ma bucur, zau asa. Oare ce pot sa faca. Cum ar veni, sa ne ia boii de la caruta, nu? Doar ca noi caruta nu avem si atunci boii ar fi …

Prin urmare deci, am sa ma sfatuiesc cu George Hari si cu alte persoane agitatoare dar propunerea mea ramane destul de clara: sa organizam si urmatoarele Ciclopromenade nocturne numai ca de data asta vom dovedi ca stim sa fim si organizati. Nu vad alta solutie pentru a trece peste limitarile sistemului in care traim dar la urma urmei o putem face. Si anume, putem face o mini revolutie pe doua roti. Noaptea vrem sa fie si a noastra, nu numai a lor.

Va invit ca la urmatoarea Ciclopromenada nocturna, in speta editia a IV-a, sa ne deplasam perfect organizati, in grupuri mici de data asta, la limita permisa de lege. Nu au ce sa comenteze daca vom fi eleganti si vom lasa un spatiu de 5 minute sau cateva sute de metri (un semafor?) intre grupuri si mai ales daca vom respecta toate regulile de circulatie la sange. Asta, asa cum am observat pana acum, va fi un exercitiu foarte bun si pentru o buna parte dintre noi, asa ca toate lumea are de castigat. Chiar mi-as dori sa vad patrule de politie calare de motoare, mergand pe langa noi fara sa aiba nici cel mai mic motiv de a ne apostrofa/amenda.

Haideti, sunteti cu noi? Si daca vom fi doar cativa, mai putini chiar decat la prima editie, tot va exista o alta Ciclopromenada nocturna. Nu de alta dar nu pot sa nu-i dovedesc lui George ca se inseala cand spune ca Ciclopromenada nocturnă nu mai este

Deci, dragi ciclisti nocturni si antisociali, sunteti cu noi? Mergeti sa ne alaturam lui George la viitoarea Ciclopromenada nocturna, editia a IV-a, care nu va exista 😉 ? Sa purcedem atunci, nu-i asa?

ca-n viata, cu bicla, evenimente, ganduri, muzica

Bucurenci, bicla, Mai Mult Verde, Ateneu si dulap

Astazi am avut o zi uriasa – nu cred ca pot gasi un termen mai bun pentru a aduna tot ce mi s-a intamplat. Chiar a fost imensa si culmea, plina numai de evenimente placute si interesante. Dar s-o luam usurel ca avem cale lunga de vorbit si nu-i bine sa ne obosim de la bun inceput.

Cum deja a devenit un obicei, am luat frumusel bicla de coarne si am purces la dat pedale, usurel ca-i frumusel, catre birou. Drum lin, 18 Km facuti fara incidente, The Cat Empire au fost la datorie si chiar am descoperit un traseu nou si ceva mai direct decat cel obisnuit. Super. Si undeva pe la faza asta sa cam rupe ritmul – ajung la birou intr-un Zen superb, numai bun de trecut la munci. Primul lucru, ca de obicei (evident ca dupa cafea :P) este sa arunc ochii pe mail. Si nu trec prin prea multe din portia de dimineata cand imi sare in ochi un anume mail – Expeditor: Dragos Bucurenci (MaiMultVerde), Subiect: invitatii Enescu. Hmmm, uite ca au aparut comentarii noi pe blogul lui Dragos Bucurenci, cel cu invitatiile pentru Festivalul George Enescu, imi zic in primul moment. Dupa care citesc si continutul mailului, asa sa fiu in tema 😀 Moment in care brusc in birou incep sa se auda urlete, tipete, batai in masa, ce sa mai, zici ca venea Gingis Han sa recupereze mileniile dormite. Bai nene, greu de crezut si cu atat mai greu de sperat dar cumva, din ce scria acolo, reiesea cum ca as fi castigat bunavointa lui Dragos si prin urmare una din invitatiile puse la dispozitie. Wow – moment de mare admiratie in oglinda – eu am facut asta? Da, eu, cu articolul de aici. Si da si tipa, da si urla, mergi la toti colegii (era unul singur in tot biroul) sa explici ce si cum ai facut tu de esti brusc asa de happy. Ziua era deja perfecta – dar stai asa.

Dupa ce in fine se aseaza la loc praful prin birouri, incep sa gandesc – era deja ora 12 (nu ma injurati, am un program flexibil, OK, de acord dar il platesc cu multa dobanda) – si oricum faceam programul, tot nu prea dadea bine. Participarea mea la concurs chiar n-a fost una careia sa-i acord sanse prea mari de succes si prin urmare am mentionat destul de la intamplare zilele in care pot merge, fara sa iau in calcul si ora de incepere. Pana una alta zic, stai sa dau niste telefoane, mail-uri, twitt-uri, aveam totusi un loc disponibil pe care era pacat sa nu-l ofer cuiva care sa-l merite. Si surpriza, toti/toate din cei sunati au declarat cu regret ca noi muncim, noi nu muzica. Na, acum ce naiba sa mai zic – bodogan, comentez in barba si trec mai departe sa ma apuc de treaba – imi zic ca vad eu cum o rezolv mai tarziu si daca nu si nu, gasesc pe cineva in Piata Festivalului care sa-si doreasca sa mearga si la Ateneu. Dar totusi, trebuie sa si muncesc pana atunci si asta in decurs de 2 ore si putin, daca vreau sa nu ajung cu casca in cap la Festival. Asa ca da-i si lupta cu toata lumea, ma rog, zi normala de razboi munca. Evident ca s-a facut ora 3 si eu eram inca pe baricade, in conditiile in care nu aveam inca invitatiile, eram cu bicla dupa mine iar eu pana acasa fac ~1 ora pe doua roti – si mai trebuia sa ma si schimb pentru a ajunge totusi cat de cat prezentabil la concertul de la Ateneu – LES MUSICIENS DU LOUVRE acompaniati de SALZBURGER BACHCHOR , Dirijor : MARC MINKOVSKI in program : Franz Joseph Haydn – Oratoriul „Creatiunea”. Si trecem la etapa a doua, drumul 😀

Dai si lupta stimabile, pana la Mai Mult Verde de unde trebuia sa iau invitatiile e mai mult departe pana una alta. Noroc ca am gasit relativ repede locatia dar ghinion ca in afara de un stalp de iluminat (de care erau deja legate o bicla de la Cicloteque si un motor) nu era nici un alt ceva de care sa-mi leg si eu bicla (poate n-ar strica un rastel in zona, ma gandesc eu 😉 ). Asa ca am reusit s-o strecor cumva pe langa cele mai sus mentionate si fuga sus. Unde iarasi am avut noroc sa iau repede de tot invitatia si am zbughit-o – imi cer scuze celor de la Mai Mult Verde ca nu am fost mai social dar chiar nu aveam cand sa fiu.

Cu bicla la Mai Mult Verde, invitatia pentru Festivalul George Enescu

In timp ce coboram, cu invitatiile in brate (pe langa casca, casti si manusi) mi-am adus aminte – eu ce fac, ma duc singur? Asa ca din senin mi-am amintit de o prietena (cu care, printre altii, am fost la film aseara) care era in concediu – deci sanse mari sa poate veni si stiam ca va aprecia acest eveniment. Sus in sa, da telefon, telefon inchis – ooops. Suna un prieten comun, eschiveaza 2-3 masini, treci pe rosu (nu mai era timp, sorry) si explica in timp ce gafai la pedale ce vrei de la el – inca in noroc, prietenul are un alt numar de telefon, suna el. Buuuun, da-i tare ca nu mai e timp – drept e ca nici suflu nu prea mai era dar ce mai conta asta? Ma apropii de casa si suna telefonul (a 5-a oara dar deh, e zi de lucru, nu?) – prietena respectiva poate veni – ufff, in fine se aseaza lucrurile – si prin rezonanta si bicla la drum intins ca mai aveam vreo 10 Km pana acasa. Dar ajung intr-un final, arunc toate cele, ma sui in masina si da-i inapoi – timp de ajuns: 15 minute. Deh, tehnologia ne mai si ajuta din cand in cand – asa ca am folosit-o la maxim – noroc ca nu-s radare pe traseu 😀 Rezultatul insa a fost ca am ajuns in fata Ateneului la 17.10

Invitatie la Festivalul George Enescu, semnatura Dragos Bucurenci

Multumiri Dragos Bucurenci si multumiri Unicredit Ţiriac Bank.

Si spre disperarea mea, cerberii de la usa chiar au tinut cont de program – desi sunt convins ca nu incepuse concertul. OK, nu avea sens sa-mi rup parul (nu de alta dar ar fi durat prea mult) asa ca ne-am retras frumusel in Piata Festivalului unde ne-am bucurat de un frumos concert de pian si vioara, asteptand cu o imensa nerabdare pauza de la Ateneu. Bun, trecem repede peste partea cea mai trista a zilei si intr-un final a venit si pauza asa ca am putut intra in Marele Templu. Moment in care cam orice altceva a pierdut brusc ultimul dram de semnificatie si am ramas absorbit de ceea ce vedeam si simteam. Pentru mine a fost un prim contact cu Ateneul si desi nu chiar de acum, regret enorm ca nu am fost mai ferm cu mine in timpuri mai vechi astfel incat sa nu las atat de usor alte si alte lucuri sa amane acest moment. Prin urmare, eram cam ca un copil de gradinita ajuns prima oara la Muzeul Antipa 😀

La intarea in sala de concert, am avut placerea sa trec fix pe langa Tudor Chirila care poarta si el ceva vina pentru acesta zi uriasa din viata mea. Am vrut sa-l opresc si sa-i spun de ce si cum am ajuns acolo dar am fost un prost si nu am facut-o – ca de multe alte ori, regret acum ca nu mi-am urmat impulsul. Tudor, te salut, sunt Vulupe de pe Twitter, multumesc ca ti-ai batut gura sa ne indemni sa venim la Festival. Hmmm, cat de greu era sa-i spun asta? Cred ca s-ar fi bucurat sa stie ca nu a fost in van incercarea lui. Ufffff, retineri sociale de oameni de grota – fac si din astea, din pacate. Revenim insa.

Nu am sa incep sa fac vreo analiza critica a ceea ce a insemnat MARC MINKOVSKI sau corul SALZBURGER BACHCHOR vazuti pe scena Ateneului. Au fost moment sublime, au fost momente in care am uitat de mine, au fost momente in care imi venea sa ma ridic din scaun si cel putin mental am facut-o de multe ori. Am inteles, cred, de ce Beethoven a putut compune fiind complet surd. Astfel de opere nu se pot compune cu urechea, este nevoie de tot sufletul pentru a imbina fluviile de sunete in ceea ce oamenii numesc MUZICA. Am stat si am savurat fiecare moment, am studiat fiecare chip din orchestra si am vazut cum aproape fiecare din ei simtea muzica in felul sau propriu – concentrare, retinere, admiratie, incrancenare, relaxare – am regasit toate aceste stari pe chipurile membrilor orchestrei sau ai corului. Sunt oameni care isi dedica existenta pentru ca astfel de concerte sa aiba loc, pentru ca sufletele noastre sa poate vibra liber si cu adevarat armonios.

Mergeti, va rog, cei care cititi, mergeti la Festivalul George Enescu. Cele cateva ore pe care le veti petrece acolo pot insemna trairi cat nu au altii in ani daca puteti sa va deschideti sufletul si sa primiti acea emotie. Am vazut scaune goale in sala si m-am intristat. E pacat, este un foarte mare pacat. Mergeti, nu costa o avere sau macar mergeti in Piata Festivalului – se intampla lucruri minunate si acolo.

Ah si sa nu uit, la plecare am primit cadou si doua carti: Pobby si Dingan de Ben Rice si Dormi! de Annelies Verbeke. Am sa le citesc cu mare placere si trebuie sa recunosc ca au reprezentat un frumos final pentru un eveniment cu adevarat special.

Si acum sa trecem si la ultima parte a serii, caci se pare ca nu era suficient pentru o singura zi 😀 Cum spuneam acum nu multa vreme, am un bun prieten care s-a mutat de curand cu iubita lui. Cum dupa un astfel de eveniment, cu o asa de mare influenta asupra mea, nu pot sub nici o forma sa ma intorc cuminte acasa, i-am sunat in ideea de a le face o vizita. Gand la gand cu bucurie, iubaretii nostri tocmai isi trec cuibul printr-un proces de reintregire – deh, oameni casnici, nu ca altii care inca scriu pe blog la ora 04.45 😛 Si nu stiu zau cum naiba am facut de ne-am sincronizat de minune in asa fel incat am avut superbul final de seara in glorie, carand si ulterior montand un dulap al naibii de greu, achizitionat cu dragoste (si bani putini) de la Kika. Procesul de montaj a fost floare la ureche, n-a durat decat doua ore si inca ii admir pe vecinii care au dat dovada de o rabdare incredibila. Dar la final ne-a iesit o minune de dulap, cu usi care se inchid si sunt aproape drepte 😀

No si cam asa se incheie, tarziu in noapte spre zori de zi, una din cele mai pline zile din ultima vreme. Sper ca v-am facut sa intelegeti de ce am inceput cu Astazi am avut o zi uriasa. Legatura dintre Dragos Bucurenci, bicla, Mai Mult Verde, Ateneu si dulap cred ca este deja mai mult decat evidenta 😉

Concluzia zilei? Vulupe, citeste-ti mailul de dimineata, INAINTE de a pleca de acasa – poti avea sansa de a-ti scurta unele trasee si de a evita situatii de criza.

Concluzia care conteaza? Daca faci ceva, daca participi, daca incerci, daca actionezi, poti avea sansa sa te trezesti ca ai si castigat 😉 Altfel, nici o sansa.

La final: mergeti la Festivalul George Enescu – va datorati voua asta, nimanui altcuiva ci doar voua. Va rog.

cu bicla

Tati, e cea mai frumoasa seara din viata mea

In fine, cu greu, am reusit sa-mi revin dupa nebunia de azi noapte. Dupa primele impresii, scrise aici la cald si cat inca eram high dupa cele intamplate, incerc sa revin putin la realitate si sa scriu cam ce s-a intamplat acolo. Acolo insemnand la Ciclopromenada nocturna 3, a 3-a editie a acestei frumoase nebunii. N-am sa scriu nimic despre traseu, reguli de cirulatie (desi as cam avea cate ceva de comentat), organizare, piste sau alte detalii de acest gen. Le puteti gasi pe multe alte surse, detaliate mai bine si mai exact decat as putea s-o fac eu: George, Adevarul, ProTV si altii.

Eroul serii a fost, fara doar si poate, acest ghindoc nazdravan care a pedalat cu noi pe tot traseul si care a insumat toata seara in cel mai frumos si inocent mod.

Tati, e cea mai frumoasa seara din viata mea

Citez mai jos vorbele lui, preluate de aici:

copilul: ”tati, plecam acasa?”

tati: “Nu tati, nu plecam mai avem.”

copilul: “Suuuuuper atunci. E cea mai frumoasa zi din viata mea!”

Nu cred ca multi dintre noi ar fi putut s-o spuna mai frumos. Jos palaria.

Si totusi, de unde vine acest sentiment? Pai simplu, de la faptul ca azi noapte am depasit orice fel de asteptari la numarul de participanti. Am fost peste 300 de biciclisti, estimarile mergand chiar mai sus dar incerc sa fiu retinut. Peste 300 de oameni care au participat la un eveniment pentru pura placere de a pedala impreuna in acest oras frumos. Peste 300 de particpianti care nu au cerut nimic, care nu au vrut nimic, care nu au cautat nimic altceva decat propria placere si poate nevoie de socializare. Peste 300 de oameni care au devenit un grup pur si simplu pentru ca asa a fost optiunea lor. Iar acest fapt iti da un sentiment incredibil. Este greu spre imposibil descrierea prin cuvinte a starilor si sentimentelor pe care le-am avut azi-noapte pornind de la faptul ca oriunde m-as fi uitat, vedeam biciclisti alaturi de mine. O mare de biciclisti in fata, o mare de biciclisti in spate, bicle in stanga si bicle in dreapta, peste tot numai bicle. Soferii au ramas inmarmuriti, au fost situatii in care efectiv nu ne-am putut incadra pe o singura banda si am ocupat 2 din 3 benzi. Sper imensa mea surprindere, nici un sofer nu a comentat – ne-au ocolit cuminti, ne-au privit suprinsi, au intrebat ce se intampla si de facem asta, ne-au facut poze si unii ne-au aplaudat sau au claxonat in semn de incurajare.

Bucuresti, se poate sa fim deschisi fata de cei de langa noi, se poate sa-i acceptam si pe cei care nu sunt ca noi – am dovedit asta la fiecare editie de Ciclopromenada nocturna dar aseara a fost cu adevarat evident acest fapt. De fiecare data cand imi amintesc, gandul ma duce la aceasta piesa a celor de la Vama Veche:

De data asta insa, ma gandesc in alt sens – azi noapte, orasul chiar s-a oprit in loc si eu cel putin, desi sunt convins ca nu sunt nici pe departe singurul, m-am simtit ca pe o strada desenata de un copil. Sublim. Superb. Peste cuvinte.

Azi noapte am demonstrat si ne-am demonstrat ca se poate. Ca orasul asta, ca tara asta, ca oamenii astia au inca o sansa. Ca se poate sa fim oameni si sa zambim in pofida crizei, in pofida alegerilor, in pofida grevelor si a disponibilizarilor, in pofida a orice altceva care zi de zi nu ne lasa sa fim Oameni. Dar noi ne-am prins ca, pana sa putem fi Oameni zi de zi, o putem face macar noaptea. Macar din cand in cand, noaptea orasul asta isi da jos hainele de Cenusareasa si devine un print, un cavaler pe cal alb – ma rog, sunt mai multi cavaleri si mai multi cai si nu chiar albi 😉

De ce spun asta? Pentru ca azi noapte ceva care parea imposibil a devenit foarte real. Doar prin niste pregatiri minime, absolut minime, un grup atat de mare s-a putut desfasura in voie si mai ales in ordine prin mai tot orasul. Ca soferii ne-au inteles si ne-au facut loc. Ca oamenii de pe strada ne-au acceptat, salutat si nu putini admirat. Ca Politia – si pe drept cuvant scriu cu majuscula – a aratat ca poate mai mult decat credeam noi. Trecand peste regulament si reguli anchilozate si stupide, cei cativa reprezentati de azi-noapte ne-au inteles, ne-au acceptat si mai mult decat, fara sa aiba nici cea mai mica obligatie, ne-au ajutat. Am ramas interzis vazand ca in loc sa incerce sa sparga nebunia noastra ei ne-au oferit escorta si protectia lor – nu prea stiu cum ar fi putut sa ne imprastie oricum, chiar si daca am fi hotarat brusc sa plecam toti acasa tot am fi blocat centrul 😀

Ciclopromenada nocturna 3

Cam asa arata coloana dupa plecarea din Parcul Tineretului. Dar sa va explic ceva, ca nu prea se poate intelege din poza – imaginea este facuta de undeva de la jumatatea coloanei 😉 E de inteles acum de ce Politia ne-a bagat in seama – puteam usor deveni o problema considerabila. Si asa de la o nebunie frumoasa inceputa acum 2 luni, cand 25 de oameni ne-am luat inima in dinti si bicla la spinare si ne-am intalnit la ora 3 dimineata la Universitate, am ajuns sa fim peste 300 si sa incepem sa schimbam ceva in orasul asta. E putin lucru?

Am sa inchei repetand indemnul Ionut de la Mai Mult Verde:

Hai sa ne salutam pe strada cand ne intilnim

Si am sa adaug eu, hai sa ne zambim pe strada. Cand ne intalnim cu alti biciclisti, cand ne intalnim cu persoane cunoscute, cand pur si simplu privim pe cineva – haideti sa zambim. Orasul asta, oamenii astia au nevoie de zambet ca de aer.

Update – si pentru ca tot am vorbit despre asta mai sus, o mica poveste generatoare de zambet, intamplata tot la Ciclopromenada nocturna 3, gasiti aici, spusa frumos de Alin Pandaru. Multumesc frumos pentru zambet 😉

Bucuresti, suntem pe strada, te salutam si iti zambim – noi biciclistii 😀

Update – 2 clipuri de azi-noapte, primul de la plecarea de pe Strada Franceza si cel de-al doilea pe chei, in fata Tribunalului.

cu bicla

licuricii Bucurestiului

Cam asa cred ca vom fi denumiti, in curand, acesti frumosi nebuni fara somn care suprindem orasul asta amortit la cateva saptamani, caci deja a devenit o regula. Ciclopromenada nocturna 3 s-a intamplat deja si sincer nu am cuvinte sa descriu ce a fost acolo – peste 300 de biclete (aproximativ, ochiometric, oricum ar fi am fost extrem de multi), escorta a Politiei, strazi si intersectii blocate, zambete, voie buna, copii, catei, vorbe, pedale, tinerete, vise implinite, nebunie maxima. S-a mers peste 25 Km si cea mai mare parte a grupului a incheiat cu succes aceasta calatorie.

Revin cu mai multe, mult mai multe detalii dupa ce apuc sa sedimentez putin impresiile. Acum am numai cuvinte cheie in cap si o superba stare de bine. Pana atunci insa, am pus pe fuga pozele facute pe parcursul noptii aici – sunt cam aruncate cu purcoiul acolo dar decat deloc 😛

Ciclopromenada nocturna 3

Concluzia – Ciclopromenada nocturna, in oricare editie a ei, ma are de client permanent si abia astept urmatoarea iesire. Multumiri George pentru geniala idee. Ah, n-am sa uit curand reactiile oamenilor din trafic vazand o coloana de biciclete care efectiv nu se mai termina. Abia astept sa pot pune pe hartie impresiile si starile create 😀

Update: continuarea aici

cu bicla, evenimente

Bike In

Drumul catre Bike In

Desi aveam in plan sa trec inca din prima zi pe la Bike In, am fost deturnat de un concert Iris de care am aflat pe ultima suta de metri si nu regret 😉 Am sa revin insa curand cu detalii despre acest concert, chiar merita.

Prin urmare, dupa ce am ratat prima zi de Bike In, Duminica nu am mai acceptat nici o alte deturnare 😀 Si asa am ajuns in a doua zi a evenimentului, la locatia de la Cinematograful de vara din parcul Herastrau. Nu inainte de da o tura prin parcul Herastrau, unde am dat peste acest mic dracusor, pus pe joaca prin copaci.

La Bike In am gasit un loc superb, pregatit cu suflet de catre organizatorii evenimentului.

Bike In - Parcul Herastrau

Mai multe poze am pus aici. Nu am putut sa nu admir superbele biciclete de la Electra care chiar ca-ti rup inima. M-am tot invartit pe langa ele si am tot oftat injurand in dinti criza. Bicicletele si accesoriile arata cu adevarat superb si chiar iti dau sentimentul de special, de deosebit. Detaliile incorporate in aceste biciclete iti aduc instantaneu un zambet pe buze, imediat ce le descoperi.

Bike In - bicicletele Electra

Dupa ce am dat cateva ture de parc si m-am intalnit cu drag cu cativa prieteni vechi, am revenit pentru filmul de seara de la Bike In. Alegerea finala a fost Narco: The Secret Adventures of Gustave Klopp, un film frantuzesc, interesant, despre narcolepsie si efectele ei in plan social si nu numai.

Bike In - Cinematograful de vara

Film care insa a fost oprit brusc, in ceea ce ma priveste, de primele picaturi de ploaie. Picaturi care au aparut spre finalul acestuia, oricum si pe care am tot sperat ca le voi evita – dar n-a fost sa fie. Si asta ma aduce la a doua parte a scrierii si a experientei de aseara – biking in the rain 😀

notele lui Vulupe

Arhive pe etichete: cu bicicleta in Bucuresti

a murit Ciclopromenada nocturna?

Bucurenci, bicla, Mai Mult Verde, Ateneu si dulap

Tati, e cea mai frumoasa seara din viata mea

licuricii Bucurestiului

Bike In