cu bicla, evenimente, filme

filme si spite

Afis Noaptea Alba a Filmului Romanesc

Diseara reincepe Noaptea Alba a Filmului Romanesc – cum noptile albe nu-mi sunt straine, asa ceva nu este de ratat ;). Noaptea Alba a Filmului Romanesc este un eveniment cultural organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc – practic un maraton al productiilor autohtone de film, care se desfasoara in acelasi timp, mai exact în noaptea dintre 16 septembrie – 17 septembrie in cinematografele din Bucuresti, Iasi, Cluj si Timisoara.

Traseul planuit il găsiti aici, multumita copchilei care tare s-a mai batut cu bikemaps-ul :P. Care cum doreste, va asteptam ori pe traseu, ori la locul proiectiilor – numai sa dati un semn dinainte, sa stim sa va asteptam.

Intrarea la filme va fi libera, in limita locurilor disponibile, prin urmare bine ar fi sa ajungem din timp – adunarea de baza ar fi la ora 20.00 la MTR. Apoi, continuam cu programul de mai sus.

Dupa ce anul trecut am avut parte de-o superba seara la Uranus 144 vizionand Operatiunea monstru si Nunta muta, anul acesta e musai s-o repetam. Programul complet il gasiti aici. Noi am ales asa:

Noul Cinematograf al Regizorului Romȃn 
21:00 Bună! Ce faci?

Green Hours (Terasă)
23:00 Animaţii de la Anim’est – pauza intre vizionari 😉

Cinema Studio
00:15 Concertul

Important pentru biciclisti: la MTR avem “parcare”, la Green Hours avem un gang pe care trebuie sa gasim un stalp de care sa le legam, iar la Cinema Studio ne gandeam ca le putem gazdui la McDonald’s-ul de vis-a-vis ;).

Deci, cu cine ne vedem diseara?

Reclame
Standard

Da da da, am gasit fericirea. Acea fericire deplina, completa, definitiva. Cu acte in regula, cu tot ceea ce trebuie. Mai oficial de atat nu se poate. Iat-o:

Fotografie - Strada Fericirii

Adresa insa ramane secreta. Nu spunem nimanui, nici sub amenintarea cu vatamare fizica, morala sau spirituala. Nimic 😛

PS – Acum e clar de ce iubesc asa de mult bicicleta? Uite unde m-a adus 😉

cu bicla, de pe drum, poz(n)e

am gasit fericirea

Imagine
ca-n viata, cu bicla, ganduri

160 Km singur pe bicla – partea a patra

Ceva mai tarziu decat era planuit, revin la serialul pe bicla, continuarea povestirii ajunsa deja la partea a IV-a (partea intai, doi si trei)

Cum spuneam, dupa un asa drum, o discutie de familie purtata pana tarziu in noapte, la un pahar de vin, cu a mea draga mama a fost o fericita si vesela implinire a unei saptamani imense. Nu stiu cand voi mai avea ocazia de a trai o saptamana cu atat de multa intensitate, o saptamana in care fiecare zi mi-a adus o experienta noua, cu trairi diferite dar puternice toate.

Dupa ce am verificat rapid starea lumii online si am incercat nereusit sa trimit niste comentarii pe blog, am ajuns in fine sa trag obloanele si sa adun cateva ore de somn si de refacere – le meritam si stiam asta. Este un sentiment foarte placut sa adormi stiind ca ziua pe care tocmai o inchizi ti-a adus ceva de valoare, ca ai facut ceva memorabil chiar si daca numai pentru tine. Va doresc sa simtiti acest sentiment cat mai des cu putinta.

Inainte sa adorm, din cauza penei avute, recunosc ca am luat in calcul si posibilitatea intoarcerii cu masina – optiunea suna un prieten 😛 Dar la trezire am redescoperit ce tata grijuliu am – facuse deja o vizita pe la magazine si avea pregatita o camera nou nouta pentru rezolvarea impasului. Asa ca dupa un mic dejun rapid si consistent si dupa cateva cautari de chei potrivite, am purces la inlocuirea camerei defecte. Pont pentru cei aflati in situatii similare: dupa ce scoateti camera si gasiti locul intepat, verificati si anvelopa – este posibil ca obiectul vinovat sa se afle inca in cauciuc si sa sparga si noua camera. Sfat pe care l-am primit tot de la tatal meu (care acum sforaie in camera cealalta caci ai mei sunt in vizita la mine :P) si bine am facut ca l-am urmat – am gasit 2 tinte minuscule, infipte in cauciuc si care cu siguranta mi-ar fi creat mari probleme pe drum. Dar am incheiat cu succes si depanarea si am pornit la drum – de data asta cu soare si cu increderea data de ziua anterioara.

Echipa tehnica formata din tata a fost f eficienta 🙂 O cafea si start la retur11:21 AM Sep 20th from txt

160 Km singur pe bicla - echipa tehnica

160 Km singur pe bicla - echipa tehnica, adica tata

Asa cum vedeti, am avut la dispozitie cea mai buna echipa tehnica posibila, formata din tata si eu 😀 Ceva cumparaturi pentru drum – o Cola, Lion si niste ceva-uri cu ciocolata si am plecat pe drumul de intoarcere. La iesirea din Oltenita am mai facut un scurt pit-stop la vulcanizare – acum stiam cat e de important sa ai o camera de rezerva la tine 😛

Vulcanizat camera si gata de iesire din Oltenita-The long way back starts12:27 PM Sep 20th from txt

160 Km singur pe bicla - pit-stop la vulcanizare, Oltenita

160 Km singur pe bicla - pit-stop la vulcanizare, Oltenita

Dupa asta, pedale fara oprire o mare bucata de drum, aveam de gand sa nu fac prima pauza decat dupa o sectiune mai lunga decat cele din prima zi si anume de 30 Km. Plan care insa mi-a fost cam dat peste cap de doua stari de lucru pe care nu le-am luat in calcul. Primul este ca drumul de la Oltenita la Bucuresti este, mai ales pe prima sectiune, intr-o usoara urcare. Eu incep sa cred din ce mai convins ca bicla mea are efecte gravitationale, in sensul ca de fiecare data cand merg pe ea, drumul pare a fi in rampa. Chiar si la intoarcerea pe acelasi drum, tot in rampa am senzatia ca merg. Hmmm, ciudat, nu-i asa? 😛 Cel de-al doilea motiv a fost drumul parcurs care incepea sa aiba efecte si la nivel fizic, genunchiul meu stang dand semne de oboseala si comunicandu-mi asta printr-o senzatie din ce in ce mai puternica de intepatura. Cum deja era destul de obosit si ma ingrijora putin senzatia din genunchi, la iesirea din Budesti, dupa doar 26 Km parcursi, am facut prima pauza a zilei. M-am retras, deja obisnuit cu ritualul, la marginea drumului, avand soseaua in spate si campul in fata, bicla sprijinita de un pom si cerul liber deasupra. Marea deosebire fata de prima zi a fost ca cerul era senin si era mult mai cald, fara insa sa fie zapuseala. Asa ca m-am asezat frumos pe iarba, la soare si m-am bucurat de caldura si linistea pe care acesta mi-o oferea din plin – oare cat timp trebuie sa mai asteptam pana cand vom beneficia cu totii de aceasta sursa de energie? Sunt atat de multe moduri in care ne poate ajuta iar noi nu facem mai nimic sa o recoltam. Dupa o masa de energizare, am stat sa ma bucur de soare si de norii foarte interesant distribuiti cred ca mai bine de 20 minute – timp in care am senzatia ca am si atipit 1-2 minute dar nu sunt chiar convins 😀 Deh, dupa o masa atat de placuta:

160 Km singur pe bicla - pauza de masa la Budesti

160 Km singur pe bicla - pauza de masa la Budesti

Cum am zis si mai sus, cerul era fantastic, senin cu doar niste urme de nori care nu faceau altceva decat sa defineasca si mai bine culoarea si claritatea cerului.

160 Km singur pe bicla - pauza si nori dupa Budesti

160 Km singur pe bicla - pauza si nori dupa Budesti

A fost prima oara cand am regretat ca nu am avut camera cu mine. Dar asta e, sunt bune si pozele facute cu telefonul.

Locul asta mi-a adus, la fel ca si a doua pauza de la venire, foarte multa liniste in suflet si acel sentiment de incredere pe care nu-l ai decat atunci cand iti demonstrezi tie ca poti sa faci, sa creezi, sa aduci in realitate chiar si traznaile ce-ti umplu de multe ori noptile. Poate nu toate dar cel putin unele dintre ele, cu ceva vointa si curaj, devin reale – si e bine, e al dracului de bine sa stii asta. Pentru mine cel putin, sentimentul de a sti ca pot sa fac ce-mi pun in cap imi aduce cel mai usor liniste si calm – a sti ca poti duce in mod rapid la lipsa nevoii de a afirma ca poti, de a demonstra ceva – oricum si oricand. Fiind berbec atat la propriu cat si la figurat, am o puternica tendinta de ma afirma, de a ma prezenta in mod social – o recunosc, face parte din mine si o iau ca atare. Dar sunt perioade in care chiar si pe mine ma oboseste tendinta constanta de a fi intr-o pozitie de forta, de a fi mereu atent la interactiunile sociale si la oportunitatile care mi se ofera. Si atunci cea mai usoara relaxare vine tocmai din realizari pentru mine, din indeplinirea unor mici sau mari proiecte care nu ma implica decat pe mine si atat, care nu au nici un fel de finalitate practica si nu aduc decat un profit de suflet. Cam tot de aici a pornit si calatoria in care m-ati insotit pana acum dar promit sa revin la ideea asta 😉

Pauza fiind terminata si simtindu-ma incarcat atat fizic cat mai ales sufleteste, relaxat de gandurile avute si caldura absorbita am luat drumul la pedale mai departe.

Bucuresti-37 km 🙂 Ce mult ajuta vremea buna. De n-ar bate vantul ar fi perfect2:11 PM Sep 20th from txt

160 Km singur pe bicla - dupa pauza de la Budesti

160 Km singur pe bicla - dupa pauza de la Budesti

Buuun, o sa fac putin fast-forward pentru ca deja povestea imi era cunoscuta 😛 Desi eram destul de increzator, partile de drum in urcare le-am simtit destul de tare si usor usor am inceput sa resimt drumul din ce in ce mai tare. Totusi, nimic exagerat asa ca am putut continua fara probleme. Simpatic a fost la 2-3 Km dupa pauza, unde va spuneam ca ma cam intepa genunchiul stanga. Tot pedaland, am luat bidonul de apa sa beau ceva si in timp ce beam am simtit cateva intepaturi bruste la ambii genunchi dar mai ales la stangul. Mi-am zis ca-i cam lata problema dar dupa ce am coborat privirea, am observat ca de fapt cursesera cateva picaturi de apa pe pantaloni si fiind rece s-a simtit ca o intepatura 😀 M-a busit putin rasul de cat de in serios luasem initial problema, asa ca am continuat sa pedalez cu un tonus si mai bun. A urmat o pauza scurta in Frumusani unde am mai facut ceva ordine prin rucsac, apoi bucata cea mai dificila – fiind deja obosit, portiunea dintre Frumusani si Popesti Leordeni a fost chiar o sarcina serioasa. Si partea cea mai proasta este ca bicla mea si in special saua nu sunt cele mai potrivite pentru drumuri lungi. Asa ca deja aveam probleme in a sta complet relaxat in sa si asta a dus rapid la oboseala exagerata. Aviz celor care intentioneaza sa parcurga trasee lungi – saua si pozitia in sa sunt foarte importante. Am mai facut o pauza scurta de cateva minute tocmai pentru dezmortire, putin inainte de Popesti Leordeni.

Bucuresti 15 km. Ce buna era o sa potrivita cu genul asta de drum 😦 Keep going4:19 PM Sep 20th from txt

160 Km singur pe bicla - pauza de dezmortire

160 Km singur pe bicla - pauza de dezmortire

Imediat dupa pauza scurta, dupa inca o urcare :P, am ajuns in Bucuresti unde ritmul s-a schimbat radical. Deja nu mai simteam oboseala si eram din ce in ce mai entuziasmat ca ma apropii de punctul final al drumului. Initial aveam planuit ca punct de oprire (inainte de a continua totusi catre casa) treptele de la Universitate, in fata TNB. Pentru ca de obicei acolo se aduna multe bicle, parea un loc numai bun. Pe drum am ajuns insa la Sf. Gheorghe si mi-am adus aminte de un articol citit pe metropotam.ro unde era prezentata istoria acestui loc si a monumentului pe care il gazduieste. Asa ca am schimbat subit planul si am intrat un curtea Bisericii Sf. Gheorghe.

Bucuresti – Km 0. Oops I did it again 😛 Soooo happy right now 😀5:20 PM Sep 20th from txt

160 Km singur pe bicla - P-ta Sf. Gheorghe

160 Km singur pe bicla - P-ta Sf. Gheorghe

Textul trimis pe twitter cred ca spune multe despre starea pe care o aveam atunci 😛 Fericit e putin spus, eram way up high de bucurie. Si era tare bine. Si ma bucur enorm ca am ales locul ala pentru oprire, pe langa simbolismul Km 0 este un loc putin frecventat iar la ora respectiva, apusul efectiv taia parculetul in doua – jumatate insorita, jumatate umbrita. Am ochit rapid o banca libera, la soare – nu ca ar fi avut cine s-o ocupe dealtfel – si m-am bucurat de placerea succesului, de un loc superb, de un apus minunat si de o ultima pauza care m-a facut sa vreau sa nu ma opresc acolo. N-am sunat pe nimeni, n-am dat alte SMS-uri in afara celui de pe twitter, am tacut si m-am ascultat numai pe mine, a fost o perioada de adanca liniste. Este sublim sa te poti privi in ochi si sa-ti spui Bravo. Chiar daca, repet, sunt perfect constient ca nu am facut nimic maiestuos sau extraordinar, in ceea ce ma priveste, in plan strict personal, este o realizare si inca una foarte mare.

Pornesc insa mai departe, putin mai avem de parcurs. Nu inainte de va recomanda cu caldura sa vizitati acest loc – merita mult mai multa atentie decat are acum. Tot ce trebuie sa faceti este sa ignorati populatia mai putin imbucuratoare care-si are salasul prin zona – stau in afara parcului, oricum 😉

Nu dupa multa timp, am reintrat in actualul oras de resedinta – Chitila 😀

160 Km singur pe bicla – la final, in Chitila

160 Km singur pe bicla – la final, in Chitila

Si putin dupa, am ajuns si acasa.

in fine acasa dupa 160 Km facuti pe bicla in 2 zile – Home Sweet Home prinde noi semnificatii 😀 – rupt dar maxim fericit 😉6:55 PM Sep 20th from web

160 Km singur pe bicla – final de drum, acasa la Chitila

160 Km singur pe bicla – final de drum, acasa la Chitila

Ah, de cand asteptam sa pun si poza asta – poza de final in care, in fine, va pot prezenta cel mai bun prieten din toate timpurile, partener de nadejde pe tot parcursul drumului facut 😀

Mai am un singur articol de facut in care am sa incerc sa scriu si motivul pentru care am facut acest drum, ce a insemnat si ce inseamna el pentru mine plus alte cateva ganduri ce inca mi se invart prin minte.

Standard
ca-n viata, cu bicla, ganduri

160 Km singur pe bicla – partea a treia

Asa cum povesteam in partea a doua a calatoriei incepute Sambata 19 Septembrie, dupa o scurta oprire de cateva minute si traversarea Budestiului, am ajuns la ultima pauza pe care o aveam planuita si anume la 20 Km de Oltenita.

Oltenita-20 km 🙂 Sa treci prin Budesti pe bicla e o experienta interesanta, mai ales cu Vama Veche in ureche5:19 PM Sep 19th from txt

160 Km singur pe bicla

160 Km singur pe bicla

Si cam tot aici, scopul real al calatoriei incepea sa se simta implinit. Tocmai din acest motiv am cautat energia de a face un drum asa de lung si nu m-am multumit cu o tura pana la Baneasa si inapoi sau altceva la periferia Bucurestiului. Inconstient, stiam ca am nevoie sa trec de un anumit prag, sa parcurg ceva timp si kilometri pentru a ma putea desprinde cu adevarat de grijile drumului, de temerea succesului sau a esecului. Stiu ca am nevoie de timp, de mult timp sa pot sa uit de resposabilitate si retineri. Ma temeam, la inceput, ca drumul ma va absorbi, ca voi fi atat de prins in grija de a termina cu succes incat nu ma voi putea bucura de calatorie. Dar, totusi, minunea s-a intamplat – ceea ce imi arata ca ultimul an chiar a insemnat ceva si ca nu am pierdut timpul – am invatat, zi de zi, sa ma bucur de drum.

Aici, langa borna de 20 Km, undeva la marginea soselei, cu fata catre camp si catre un apus tarziu de toamna, cu un soare care abia acum isi facea simtita caldura dupa o zi rece si inchisa, mi-am gasit linistea si am simtit cu adevarat ca fac parte din drum, ca sunt parte din peisaj.

160 Km singur pe bicla

160 Km singur pe bicla

Am petrecut aici, langa bicla si borna kilometrica, mai bine de jumatate de ora de calm si liniste. M-am bucurat de timp, de usurarea lipsei de griji, de o gustare plina de energie, de apa, de copacul singuratic, de cativa fazani pe care ii vedeam la distanta, de o caruta cu cai din departare, de firele de iarba din jurul meu, de norii de deasupra, de tot ceea ce ma inconjura – de natura si de plutirea pe care acesta mi-o oferea. Desi eram la cativa metri de sosea, nu m-au derajat nici masinile si nici camioanele ce treceau pe langa mine – erau in realitatea mea mult prea departe pentru a mai avea vreo cat de mica importanta. Si a fost atat de bine, a fost atat de eliberator. Stiam deja ca voi termina prima parte cu succes, ca ziua se va incheia cu sentimentul implinirii. Si asa a fost, desi nu chiar atat de usor pe cat as fi crezut 😛 Deh, unele realizari trebuiesc muncite, chiar daca pare uneori absurd – dar am sa revin imediat la asta.

Dupa ce m-am bucurat cum nu am facut-o de mult prea mult timp de pauza avuta, am trecut la un alt regim de muzica si am continuat drumul cu The Cat EmpireDays like these si apoi restul albumului. Asta imi era starea si nu exagerez deloc spunand ca dupa urmatorii 2 Km (cam asta era distanta in care imi recapatam ritmul) dansam la propriu in sa si cantam impreuna cu castile 😛 Muzica era perfect potrivita cu starea mea si ma jucam perfect linistit cu bicla, facand bucle si serpuiri pe sosea. Vremea era deja cu mult mai prietenoasa decat in prima parte a zilei si pot sa spun ca am beneficiat de un bonus enorm de energie din partea soarelui si a inserarii placut calduroase. Nu am banuit, sincer, la plecare cat de mare va fi influenta vremii asupra starilor mele – desi sunt destul de constient in general ca sunt meteo-dependent. Ba chiar la inceput ma bucuram ca-i asa de innorat pentru ca realizam ca nu voi suferi de cald si imi va fi mai usor sa suport efortul.

160 Km singur pe bicla

160 Km singur pe bicla

Asa cum cred ca deja devine evident, toate imi mergeau din plin – prin urmare, trebuia sa se intample ceva. Si s-a intamplat:

Trebuia s-o patesc 😦 Cu 15 pana la destinatie – pana. Devine interesant…6:28 PM Sep 19th from txt

Dupa urmatorii 5-6 Km, undeva la iesirea din localitatea Curcani, am simtit ca nu mai am spor si dau din ce in ce mai greu din pedale – oricat am schimbat vitezele, mergeam din ce in ce mai greu si nu stiam de ce. Asta pana mi-a trecut prin cap sa arunc totusi o privire si la roti – concluzia brusca, subita si mai ales dureroasa – pana la roata fata. OK, trecem peste momentul de agitatie nervozitate initial (nu prea avea sens sa ma enervez, nu as fi rezolvat nimic daca ridicam pumnul spre cer afirmand sus si tare ca Universul conspira impotriva-mi), am coborat calm de pe bicla si am pus la bataie pompa cumparata de dimineata, la insistentele lui Liviu – mare noroc am avut ca l-am ascultat. Umflu calm roata si apoi stau cateva minute, sa vad daca e OK si ramane in acelasi stadiu. Fassssss, speranta mea de a scapa doar cu o pompa s-a cam fasait rapid. Ma uit in jurul meu, putina lumea care era prin zona nu avea nici o treaba, intreb de vulcanizare si mi se spune ca nu exista, prin urmare problema. Sa sun sa vina cineva sa ma adune de pe drum era absolut penibil, mai aveam atat de putin si eram foarte constient ca pot sa mai pedalez lejer pana la Oltenita.

Rezolvarea, singura existenta de altfel in conditiile in care nu aveam nici scule si nici camera de rezerva la mine, a fost sa umflu roata cat de mult am putut, sa ma sui la pedale si da-i Vulupe cat de tare poti. Dupa aproximativ 1 Km parcurs iar eram pe pana si m-am oprit putin dupa borna de 12 Km pana la Oltenita. Am tras aer in piept, am oftat apoi a paguba si m-am apucat iarasi de umflat roata – imi era clar ca asta voi face pana la destinatie. Din fericire, dupa o usoara urcare drumul a fost in cea mai mare parte in panta pana la Oltenita. Iar schema de parcurs era cam asa – pompa rapida pana cand nu mai puteam impinge maneta, pus pompa in locasul ei, salt in sa si pedalat cat puteam de tare pentru a profita la maxim de aerul din anvelopa (prin gesturi, explicatia de mai sus este cu mult mai haioasa, garantat) – din pacate acesta se consuma in functie de timp, nu de distanta 😦 Pe masura ce ma apropiam de 1 Km parcurs, incepeam deja sa pedalez din greu in mai greu si am tras de fiecare data de pedale pana cand ajungeam efectiv sa merg pe janta. Offff, cam asa s-a dus orice urma de zen din calatoria mea, tot ce ma interesa acum era sa pedalez cat mai intens si cat mai mult la fiecare pompa. Din fericire, picioarele m-au tinut si dupa nu foarte multa vreme, am ajuns si la intrarea in orasul natal – Oltenita.

160 Km singur pe bicla

160 Km singur pe bicla

Sa mai spun ca imi flutura inima de fericire? Ca mintea imi zbarnaia pentru ca reusisem sa duc la capat un drum care cu doar 2 luni inainte imi parea un vis frumos? Eram obosit, destul de tare pentru ca ultima bucata a fost foarte solicitanta cu picioarele mele dar in acelasi timp fericit si de ce sa nu o spun, mandru ca si de data asta am reusit sa ma bag cu capul inainte intr-o mica nebunie si sa ies cu succes din ea 😀 Inca o pompa si 2 etaje de urcat cu bicla in brate si m-am vazut in fine la destinatie – acasa la ai mei parinti, unde cu atat mai mult stiu ca este un loc lipsit de griji, cald si primitor. Si unde, ca intodeauna, ma astepta o masa care desi nu are nici o legatura cu vreun fel de regim alimentar sanatos, este de fiecare data un rasfat culinar greu de uitat 🙂

Dupa 80 km pe bicla din care ultimii 15 cu umflat roata la fiecare km – e greu dar senzatia de final merita orice 😉7:51 PM Sep 19th from txt

Si desi nu ar fi trebuit sa spun asta, capsuna de pe tortul unei saptamani absolut superbe in ceea ce ma priveste, cu Ciclopromenada, cu Bikewalk, cu Enescu si cu Bucurenci a fost o luuunga si foarte savuroasa discutie cu a mea draga mama, plecand de la comunicare familiala si ajungand la motivele casatoriei parintilor mei si nu numai. Va spun doar ca am ras cu lacrimi si cred ca am si trezit cel putin 2-3 vecini 😀

Revin in continuarea povestii cu echipa tehnica, pit stop, dureri de genunchi si un loc superb si cvasi-necunoscut din Bucuresti 😉

Update – continuare aici

Standard