ganduri

normalitatea este o lupta

Fotografie - Normalitatea este o lupta - am obosit - somn la Vf. La OmAm obosit sa caut normalitatea. Intr-o societate normala, o viata traita firesc este un dat, nu un efort. Intr-o lume normala, sa existi nu inseamna sa te zbati, sa te cateri ca sa poti ajunge la o gura de aer curat. Intr-o comunitate nu trebuie sa tragi cu dintii de adevar sau de frumos. Pur si simplu toate astea exista, se intampla in mod natural.

Mi-as fi dorit o copilarie in care sa invat demnitatea, nu s-o descopar abia la anii tineretii. Mi-as fi dorit parinti care ma invete ca nu exista alte limite decat cele ale bunului simt, nu ca trebuie sa-mi tin gura. Mi-as fi dorit profesori care sa-mi arate cat de minunate sunt cunostintele si sa ma avante sa visez la ele, nu sa-mi dea peste mana ca nu am invatat lectia. Mi-as fi dorit o scoala in care sa invat sa creez si sa gandesc, nu sa retin orbeste pagini intregi de manual. Mi-as fi dorit sa fiu invatat ca a face parte dintr-o comunitate inseamna sa si daruiesti din timpul tau, nu sa fiu obligat sa merg la cules de porumb. Mi-as fi dorit un stat care sa-si asume istoria reala, cu bune si cu rele. Mi-as fi dorit o economie in care sa nu fiu nevoit sa-mi dramuiesc visele si sa le aman pana cand nu voi mai avea grija zilei de maine. Mi-as fi dorit o politica in care cei care vor sa munceasca sa fie incurajati, nu taxati pentru faptul ca nu renunta. Mi-as fi dorit sa pot calatori liber, fara vize si cozi interminabile pentru a le obtine. Mi-as fi dorit ca semenii de langa mine sa zambeasca si sa-si tina capul sus, in loc aiba privirea unui rinocer incoltit.

Mi-as fi dorit sa fim, nu sa ne dorim.

Cu toate astea, daca sunt in continuare dispus sa fac efortul necesar, aproape toate cele de mai sus pot exista. Daca nu ma inec in acest val de dorinte si nu ma las strivit de absenta lor, gasesc destul oxigen in jurul meu. Cu fiecare noua descoperire, parca imi este mai usor sa ies la suprafata. Cu fiecare zambet si semn de normalitate, se face din ce in ce mai multa lumina in jurul meu.

Daca as sta sa ma ingrozesc de cate nu am avut parte, as deveni complet paralizat. Si nu as mai avea niciodata parte de nimic altceva. Pentru ca nu le pot schimba, nu pot decat sa le accept ca atare – fac parte din noi, fac parte din istoria noastra. Singura modalitate de a schimba istoria viitorului este sa le intelegem asa cum sunt si sa mergem mai departe. Oricat de grea este desprinderea, cu acest bagaj nu vom ajunge nicaieri. Mai sunt momente cand realitatea imi inunda constiinta cu o lumina cruda – dar de cele mai multe ori semnele de normalitate din jur imi sunt de ajuns pentru a ma scutura de acest bagaj.

Da, in multe alte parti toate cele dorite mai sus exista natural, sunt o realitate fireasca. Noi insa trebuie sa luptam pentru ele – dar la final vor deveni firesc si pentru noi. Cu cate un zambet odata, cu cate un gest altadata.

Se poate.

 

Credit foto @ Andreea Badragan

Reclame
Standard
ganduri, muzica

erou fara voie

De ce oare am ajuns sa ne hulim eroii? De ce a visa la lucruri marete inseamna o prostie? De ce a cauta sa fii drept si magnific inseamna sa fii considerat putin nebun? De ce cavaler nu mai inseamna decat curtoazie in fata unei femei? De ce?

Cale erou fara voieFoto: Dana Yacoub

Cum oare am ajuns sa nu mai stim ce-i eroismul? Cum, Doamne? Ma uit zi de zi in ochii celor din jur si vad cum nu stiu ce sa faca sa-si ascunda privirile mai repede, doar doar nu s-ar vedea lasitatea si pustiul din sufletul lor. Ma uit cum trecem zi de zi pe langa atat de multe mizerii, mici sau mari si nu le vedem, privirile ne sunt intoarse parca. Si intoarse sunt, ne privim numai pe noi, ne vedem numai pe noi. Ne vedem dorintele, placerile, suferintele, mizeria in care ne scaldam si ne face sa ne simtim mici si fara putere. Caci, nu-i asa, cum ai putea avea putere cand nu vezi si nu stii ca dincolo de tine exista restul lumii?

Sa ai nevoia, sa simti in adancul tau ca trebuie sa faci mai mult decat opt ore de munca pe zi si unul sau doi copii trecuti prin facultate inseamna sa fii nebun. Ca datoria ta de om nu-i asta, ca in tine sunt ascunse miracole – pentru ceilalti, nu si pentru tine – si ca poti fi maret, ca poti duce la implinire planuri maiestuoase – asta este clar luata nebunie curata. Si cand spun asta, nu ma refer la cuceriri de armate sau de pamanturi indepartate si pur si simplu la a te ridica deasupra conditiei tale de furnica. De a vedea ca poti fi mai mult decat o rotita fixata intr-un angrenaj. Ca de faci un mic efort de intelegere, poti ajunge sa creezi din tine un tel pentru altii si deja ai facut enorm de multe. Ca din ceea ce esti si ce faci nu este de ajuns sa te bucuri numai tu si cel mult cei apropiati tie. Ca datoria noastra, ca oameni, este sa ne depasim granitele si limitele pe care de fapt singuri ni le-am stabilit. Cu fiecare limita sparta, cu fiecare granita mentala depasita descoperim cat de usor a fost de fapt si la fel ca atunci cand urci muntii, vezi ca mereu in spatele unei culmi se afla alta si mai mare – dar la fel de usor de trecut.

Avem maretia in noi si sunt momente in care realizam asta dar din pacate doar atat – momente. Asa cum in situatii limita stim cu totii sa ne ridicam deasupra instinctelor, asa putem s-o facem si zi de zi. Este suficient sa facem din acest zi de zi ceva maret. Eterna spusa – traieste-ti fiecare zi ca si cand ar fi ultima – asta ne indeamna sa facem. Sa realizam ca eroicul, magnificul nu este apanajul povestilor cu regi ci face parte din viata noastra – dar nu-l vedem. Nu-l vedem pentru ca ne credem prea mici si nu suntem. Nu-l vedem pentru ca avem capetele plecate si ne uitam numai in pamant, de teama ca cineva ne-ar cere ajutorul. Si nu intelegem ca tocmai acel cineva care ne cere ajutorul ne ofera, pe tava, posibilitatea maretiei. Este suficient doar sa vedem asta.

De cand ma stiu am avut acest sentiment ca am nevoie sa fac mai mult decat o viata obisnuita. Si nu este nici o urma de orgoliu aici, este pur si simplu un sentiment pe care nu-l pot ignora – desi au fost vremuri in care am incercat. Aproape toate deciziile majore au fost insotite de aceasta neliniste, toate planurile facute au cautat sa ajunga departe. Mai mult inconstient decat altfel in multe din alegerile facute tind sa fiu diferit – tot de aici vine acest fapt. Incerc sa-mi fac unele proiectii in ceea ce ma priveste si singura constanta este ca vreau, am nevoie sa stiu ca voi incerca sa fac mai mult decat un salariu si o cariera. Nu stiu cat si pana unde voi putea urma aceasta nevoie dar stiu ca voi incerca. Restul este destin. Din aceasta cauza am fost de multe ori privit cu suspiciune. Prietenii m-au criticat, cu caldura si blandete – este adevarat – incercand sa ma aduca cu picioarele pe pamant. Si am incercat sa-i ascult dar nu pentru mult timp 😛

Maretia face parte din noi. Erou poate fi oricine, este de ajuns sa-si doreasca asta si sa urmeze acest drum. Cavaler inseamna mai mult decat a deschide portiera unei frumoase domnisoare – inseamna sa alegi pe altii in locul tau, sa-i vezi mai importanti prin fiinta lor comuna decat esti tu ca individ. Renunti la placerea ta pentru a fi nobil. Chiar si termenul de nobilime si-a pierdut sensul in timp si e pacat. Pe vremuri, nobilimea si casele regale aveau mare grija de supusii lor – iar un nobil adevarat stia tot timpul ca este de fapt in serviciul lor.

Eu vreau si simt ca pot mai mult decat atat, am nevoie sa cred ca pot fi maret. Am nevoie sa cred ca Fat-Frumos a existat si inca nu a murit. Si am mentionat numele de poveste pentru ca piesa celor de la Vama este superba pentru a sublinia ceea ce vreau sa spun – maretia nu a disparut, doar ne place noua sa credem asta. Deschideti ochii, ridicati capul din pamant si ati facut primii pasi catre a deveni eroi. Descoperiti apoi ca a fi cavaler inseamna in primul rand a ingenunchea – caci nu degeaba asa este desemnat un cavaler. Caci a fi maret inseamna si a cunoaste ce inseamna modestia – sau altfel spus a fi smerit. Dupa toate astea, drumul este larg deschis – mi-as dori sa traiesc intr-o lume de eroi.

Dar acum lumea, societatea nu ne da voie sa fim eroi. Ni se spune ca asa ceva nu se face, ca nu este ceva normal, trebuie sa ne vedem de datoria noastra zilnica, fara sa ne gandim la prostii. Dar eroii nu au nevoie de permisiunea nimanui.

Sunt un erou fara voie – nu am nevoie de permisiune, caci am nevoie sa fiu erou.

VamaScrisoare catre Fat-Frumos


PS – Am scris acest post dupa ce am vizionat filmul Tristan + Isolda – il recomand, desi nu este o capodopera cinematografica, este un film eroic 😉

Standard