filme, ganduri

un ghid complet

Mai exact, A Complete History of My Sexual Failures, un film pe care il aveam de mult trecut pe lista de vazut, la recomandarea lui Radu (si daca nici el nu stie ce sa propuna :P). Il recomand dar sa nu va asteptati la o capodopera, este un film bunicel care insa ridica intrebari. Si te pune pe gandit cu unele scene. Si asta il face sa fie un film bun. Sa-l vedeti, merita.

Dar nu despre acest film voiam sa scriu ci, plecand de la el si mai ales de la ultimele 8 minute din film, voiam sa scriu si sa duc mai departe gandurile legate de o relatie. De acea relatie pe care o cautam cu totii. Acest om isi reia, in cadrul filmului, toate relatiile avute pana la momentul filmarii, incercand sa descopere ce nu a fost in regula, ce si unde a gresit atat de mult si de des incat toate fostele iubite l-au parasit. Mai devreme sau mai tarziu, mai frumos sau mai dur, l-au parasit. Un om care are multe probleme, care este departe de modelul social de succes al epocii noastre. Si totusi, un om care, la fel ca oricare altul, isi cauta locul in lume, isi cauta drumul sau si cel mai important, face toate astea fara a schimba nimic din ceea ce constituie felul sau de a fi – bun sau rau, de-a lungul anilor ramane la fel.

Finalul filmului subliniaza exact aceasta idee – nu trebuie sa incerci sa fii altul decat esti, nu are sens sa te tranformi pe tine doar pentru a fi pe placul celor de langa. Chiar si pretul unui lung sir de dezamagiri, a fi tu insati este mai important. Si atunci cand reusesti sa te impaci cu asta si sa devii constient de ceea ce esti si poti fi, cand devii confortabil cu tine, acea relatie devinde posibila. In cele mai ciudate situatii si in cele mai aiurite locuri, persoana pe care sa o simti partenera va deveni vizibila. Pentru ca de fapt, in tot acest timp, din toate aceste experiente acumulate, nu facem altceva decat sa ne crestem pe noi insine, sa devenim mai buni si mai puternici la ceea ce este cel mai important: sa fim noi.

Autorul care este si personaj principal rezuma totul cu o replica memorabila: „I’ve been dumped by some really nice girls” In putine si haioase cuvinte spune atat de multe, caci chiar daca am lasat in urma noastra amintiri ce poate dor, am ramas de-a lungul timpului fara persoane care au insemnat atat de mult pentru noi, numai faptul ca am avut aceste persoane langa noi, chiar si pentru putina vreme, inseamna ca am existat. Si ca din toate aceste experiente am castigat ceva, am crescut catre a deveni cu adevarat noi insine. Poate de multe ori simtim aceste amintiri ca fiind dureroase si ne putem simti frustrati pentru ca au ramas doar atat, amitiri. Dar daca facem un pas in spate, cautand sa vedem filmul vietii noastre asa cum s-a derulat, intelegand intentiile si abordarea regizoriala aplicata 😀 este mult mai usor sa acceptam unde am ajuns si ceea ce am devenit. Si nu-i putin lucru sa stii asta. Fiecare experienta avuta, odata acceptata si asimilata cu adevarat, ne duce mai departe pe propriul drum. Pentru asta insa, nu trebuie sa lasam in urma amintiri inchise si dureri ascunse – tocmai acestea sunt cele care ne pot tine pe loc, ne pot inchide intr-o bucla din care cu greu te poti desprinde pentru a-ti continua calea. Poate una din cele mai importante datorii pe care ni le avem este sa nu lasam in urma povesti ingropate si neincheiate. Sa incercam sa avem dulapul curat. Trecutul ne poate ajuta sa crestem dar numai atunci cand suntem liberi fata de el. Cand suntem inca legati de trecut, pasii facuti sunt mici, munciti cu greu si de cele mai multe ori fara zambete.

Cea mai buna cale este cea cu suflet. Cand ai de facut o alegere, cel mai bun prieten iti este inimia caci ea isi stie drumul. Si odata cu acceptarea caii proprii si intelegerea asupra a ceea am lasat in urma, vom gasi cu usurinta si persoana care ne poate insoti. Caci cum ti-ai putea gasi partener de drum cand tu nu ai habar nici de unde vii nici catre ce alergi? Iar de vrei un partener cu care sa stai pe loc, nu cred ca ai ajuns in locul potrivit 😛

 

A Complete History of My Sexual Failures

Standard
filme, ganduri

drumul catre tine

Am primit azi un link catre acest clip:

 

 

Pe scurt: peste 4.500 Km parcursi, pe jos, de-a lungul unui an, intre Beijing si Ürümqi. Un om singur, doar el si drumul lui. Si oamenii pe care i-a intalnit si locurile pe care le-a vazut si povestile pe care le-a descoperit. Imaginile sunt luate mai mult sau putin zilnic, „documentand” trasformarea faciala pe parcursul acelui an. Sa va uitati cu atentie la finalul clipului, la secventa in care sunt afisate, succesiv, ultima si prima poza din serie. Interesant, nu-i asa?

Acest clip mi-a adus aminte de un film vazut acum nu foarte mult timp: Into the Wild Este absolut genial, il recomand cu mare caldura. O prezentare succinta si foarte seaca ar fi asta:

Crescut intr-o suburbie bogata din Washington DC, Christopher McCandless decide la 24 de ani sa intrerupa legaturile cu familia, sa renunte la conturile bancare si sa plece in salbaticie. Ajuns in Alaska, Christopher renunta la masina, isi arde si ultimii bani si decide sa se decurce singur in tinturile pustii, vanand si mancand radacini. Corpul lui a fost gasit luni de zile mai tarziu, cauza decesului fiind probabil inanitia

Sursa

Into the Wild este o prezentare, evident romantata, a povestii cat se poate de reale a lui Christopher McCandless. Un om care, devenit independent, a decis sa spuna nu unei lumi tulburi si frustrante si a plecat sa-si infrunte, singur, proprii demoni. Unde altundeva decat in salbaticie, testandu-si astfel limitele. Si indiferent de finalul povestii, cu siguranta el a castigat aceasta proprie provocare imediat ce a luat decizia de a-si urma idealul, de a-si urma drumul sau. Este o calatorie de auto-descoperire, este cu adevarat o calatorie de crestere personala, pe bune nu asa cum se face prin diversele evenimente organizate in lumea corporate.

Cati dintre noi nu am amanat/evitat un astfel de drum? Poate nu la fel de dramatic in exterior dar cu siguranta la fel de apasator, la fel de arzator. Sau cel putin asa ar fi ajuns sa fie daca ar fi fost lasat sa se manifeste, nu ar fi fost dat la o parte si ignorat, inlaturat de alte visuri mai concrete sau mai sociale. Cati oare mai avem puterea si determinarea de a alege calea mai putin sau chiar deloc batuta, de a ne face propriul drum, acolo unde nu exista nimic decat gol? Se pare ca tare putini mai sunt aceia care chiar o fac dar totusi exista. Poate putem invata ceva din transformarea atat de evidenta aparuta pe chipul calatorului din primul clip. Poate reusim sa vedem acolo taria unui om care STIE care ii este valoarea si care ii sunt limitele. Care si-a demonstrat siesi ca poate alege si ca-si poate duce decizia la bun sfarsit, fara a mai avea nevoie de aprobarile sau permisiunea altcuiva.

Si inchei cu un citat din Jon Krakauer autorul cartii cu acelasi nume: Into the Wild

he made the world a blank spot for himself, by throwing away the map

Oare n-ar fi o idee sa mai pierdem si noi harta aia, din cand in cand macar, sa ne mai cautam si singuri drumul, fara indicatoare, semafoare, GPS si altele asemenea? Sa dam jos ochelarii verzi, sa vedem ca lumea nu-i chiar de smarald?

Si o piesa memorabila din coloana sonora a filmului: Eddie VedderSociety

Standard