Un cunoscut producator de mobila local are de ceva vreme un slogan frumos ales, care suna cam asa: Suntem cu totii diferiti. Din fericire Imi tot suna in minte cuvintele astea, descriu foarte bine sfarsitul de saptamana petrecut, nu chiar intamplator, la Cluj.

Prima oara cand mi-am adus aminte de cuvintele astea a fost la concertul Luna Amara din Irish and Music Pub. Fain loc, m-am simtit tare bine dar asta e alta discutie 😛 La multe din concertele lor l-am auzit pe Nick spunand ca apreciaza modul de manifestare al publicului din Bucuresti si Timisoara si mereu m-am intrebat de ce mentioneaza doar aceste doua orase. Fanii din altele nu-s oare tot asa? Si tot de mult timp imi doream sa am ocazia sa-i vad intr-un concert la ei acasa, trupa fiind de loc din, evident, Cluj. Vineri seara prin urmare am mai facut o bifa pe lista de dorinte implinite, concertul venind ca o surpriza bine primita 😀

Foto: PartyDude.ro

Cantarea a fost excelenta, lume multa prezenta – desi mai era loc, atmosfera numai buna de underground. Nu-i de mirare ca aici se nasc trupe ca Luna Amara 🙂 Totusi, la piesa Albastru, una din cele de referinta ale trupei si la care de multe ori mi s-a intamplat sa ragusesc, am observat putin mirat ca publicul, desi in mod evident se stiau versurile, era parca mai timid decat cel pe care il stiam eu din Bucuresti. Mult mai putini erau cei care cantau cu trupa si dintre acestia si mai putini erau cei care strigau din tot plamanul. Am ramas suprins si putin curios asa ca am fost mai atent la reactia celor din jur. Oamenii erau clar prinsi de cantare, cei mai multi stiau versurile dar am remarcat o usoara izolare sau mai bine spus retinere. Lumea era imprastiata in toata sala, nu in grup compact cat mai aproape de scena si tot spatiul era destul de lejer – aveai loc sa te misti in voie, fara sa te simti inghesuit. Ii multumesc tipei din fata mea care scuturat viguros din plete pe multe piese si a facut o adiere tare placuta de aer in spate, numai bun pentru ca era destul de cald in sala 😀 As putea spune la prima vedere ca publicul era retinut, ca ceva nu se lega. Dar privind cu atentie, am vazut ca de fapt cei din jur simteau muzica mult mai interiorizat decat sunt eu obisnuit sa vad, cantau incet sau doar murmurau versurile, era o usoara retragere dar in nici un caz retinere sau lipsa de interes. Ba dimpotriva, as putea spune dupa ce am privit mai bine. Ciudat pentru cineva obisnuit cu inghesuiala, cu agitatia, cu forfota si cu versurile urlate de la concertele rock de acasa. A fost ciudat si mai ales neasteptat sa nu pot canta din tot sufletul la unele piese – nu s-ar fi potrivit cu reactia celor din jur. Dar de fapt, este doar altfel, in nici un caz ciudat. Diferit.

Luna Amara – Albastru

Observatia a continuat si a doua zi, pe dupa masa, cand am ajuns, tot cam din senin, la editia a treia de Lecturi Urbane a la Cluj. Nu stiam decat pe una dintre voluntare, pe Raluca, dar mi-am zis ca daca tot sunt in zona, nu ar strica sa dau o fuga si sa am ocazia sa fiu si doar participant la o editie Lecturi Urbane. O idee pentru care ma felicit, starea de bine pe care am primit-o a fost minunata. Cand am ajuns la locul de intalnire, nu erau prezente decat cateva persoane asa ca am stat retrasi putin, pana cand am vazut-o pe Raluca venind in tromba si descarcand un portbagaj de carti 😀 Era agitata si foarte tensionata pentru ca venise prea putina lume dupa parerea ei. Destul de explicabil, avand in vedere ca norii de deasupra noastra erau destul de seriosi in intentia de a ne racori cu ceva stropi. Care intentie s-a dovedit insa a fi apa de ploaie, cu putin entuziasm si cateva zambete din partea noastra am risipit rapid toti norii. Raluca a inceput sa-mi puna intrebari despre cum sa organizeze lumea, cum sa ne asezam si ce sa facem dar i-am spus ca este evenimentul lor si ca nu am de gand sa ma bag in organizare – cum vor ei sa faca asa este cel mai bine. Dar trebuie sa recunosc ca in minte deja incepuse sa ruleze filmul deja obisnuit: ne imprastiem, ocupam tot spatiul tintit, impartim rapid cateva carti catre voluntari, ne asezam si lasam loc intre noi pentru eventualii doritori, incepem sa abordam trecatorii si asa mai departe. Deh, incepe sa devina reflex 😀 Spre supriza mea, de data asta am vazut un alt scenariu. Care mi-a placut si, mai mult, care a iesit foarte bine. Ei au preferat sa aseze cartile, aranjate frumos, toate la un loc, ca pe un stand de prezentare sau daca vreti ca pe o taraba.

Dupa care s-au asezat toti pe treptele monumentului si au inceput sa citeasca, fiecare ce carte a adus sau si-a ales. Fara sa aiba in fata deja obisnuitii (pentru mine) ambasadori Lecturi Urbane – adica volutarii care au ales sa imparta carti catre trecatori. Nu, ei au stat cuminti dar atenti si au deschis discutii numai cu acei oameni care, remarcand evenimentul, s-au oprit si au intrebat despre ce este vorba. Nu au abordat de la sine nici unul dintre trecatori, nu au oprit pe nimeni. Da, au fost mai putini cei care au aflat de la sursa despre proiect si intentiile noastre, au fost mai putine carti distribuite. Asa sa fie? Continuand observatiile de cu seara, de la concert, cred ca abordarea lor a fost mai potrivita in contextul locului si al oamenilor langa care ne aflam. O intampinare mai directa, mai intruziva, mai agresiva poate, asa cum am procedat la alte editii, in alte orase, ar fi dus poate, sau chiar probabil, la o rata mai mare de refuz si de lipsa de receptare a mesajului. Asa insa, cei care au aflat informatiile si au primit carti sunt cei care au ales sa faca asta si in mod evident sunt interesati. Si care vor duce vorba mai departe, catre mai multi si pentru un timp mai indelungat – sper eu. Mai putini dar care pot face mai mult. Ciudat? Nu, doar diferit. Altfel.

Mai multe poze de la eveniment sunt aici.

Inchei asa cum am inceput, cu acelasi slogan publicitar. Dar care, pentru mine cel putin, are sens. Acum chiar mai mult decat in urma cu un sfarsit de saptamana 😀

Suntem cu totii diferiti. Din fericire