Suntem o societate care are probleme oculare. Da, avem, in masa, grave probleme de vedere. Nu mai stim si nici nu mai putem sa privim in departare. Suntem miopi sociali. Suferim, in tacere si de cele mai multe ori fara sa intelegem asta, fara s-o stim, de o miopie cronica, in forma agravata.

Haideti s-o luam usurel, din mai multe puncte de vedere 😉 si sa ne dam seama cum se aplica ideea in realitate. Si plec de la prima si cea mai evidenta manifestare – am devenit, ca societate, dependenti de ecranul din fata noastra. Ca este calculatorul de la birou, ca-i notebook-ul personal, ca-i ecranul de telefon, mai mare sau mai mic, ca este ecranul TV sau mai nou cine stie ce afisaj de prin masina, suntem tot timpul cu ochii atinti in el. Avem privirea fixata undeva intre 10 cm si cativa metri, pe o suprafata de mici dimensiuni si pozitionata foarte fix. Sau ne suim in masina si conducem cu maxima atentie, privind la doar cativa metri in fata, pentru a putea evita din timp capcane precum gropi, borduri, sine de tramvai sau manevre inteligente ale partenerilor de trafic. Sau pur si simplu mergem pe strada dar ne uitam in jos, la 1 metru, fara a incerca macar sa ridicam privirea catre cei din fata noastra – e mai sigur sa nu te uiti in ochii nimanui, risti sa te oglindesti in aceeasi privire lipsita de viata ca si a ta.

Nu mai stim sa ridicam ochii, nu mai stim sa focalizam in departare, nu mai stim sa privim la cer si la stele, nu mai stim sa privim in zare, catre munti sau catre pescarusii de pe mare. Si vorbesc aici de viata de zi cu zi, haideti sa nu ne ascundem dupa rasaritul vazut in concediu la mare (eventual cu alarma pusa sa te trezesti la ora potrivita :P) sau apusul de la Sinaia ca astea nu au nici o legatura cu ce vorbim acum. Ne limitam orizontul la imediata apropiere, nu mai vedem clar decat urmatorii doi pasi, cat sa nu ne impiedicam si cam atat. Numai acolo, in imediata noastra apropiere suntem inca in stare sa vedem cu claritate ce este langa noi. Mai departe insa, e totul incetosat, este neclar si ne este teama. Asa cum miopii aduc totul aproape de ochi pentru a putea vedea, noi ne aducem lumea aproape, prin zeci de metode dar uitam sa mergem sa vedem lumea.

Am uitat ce inseamna sa-ti arunci privirea in zare, am uitat ce inseamna sa privesti orizontul, sa-l cauti stiind ca nu-l vei ajunge. Am uitat sa ridicam privirea si sa privim in departare, sa vedem ce se afla inaintea noastra si sa asteptam cu nerabdare sa ajungem acolo, sa ne dorim sa mergem mai departe si mai departe si mai departe. Nu poti merge mai departe atat vreme cat iti privesti varful pantofilor, nu poti sa iti urmezi drumul cat timp nu esti in stare, ca om, sa vezi capatul acestuia. Nu poti sa ai sperante fara sa privesti inspre ele, nu poti sa ai orizont catre care sa aspiri atata vreme cat nu vezi mai mult de asfaltul de la picioarele tale.

M-am gandit la cele de mai sus stand in saua biclei mele, pedaland catre birou. Pentru ca lumea se vede altfel de acolo. Din sa vezi mai departe, din sa privirea nu se mai opreste la primii doi metri ci devine libera sa zburde si sa caute. Din sa lumea este mai mare, mai luminoasa, strazile sunt mai lungi si sunt pline de oameni, de cladiri frumoase, de viata. Si asta m-a facut sa ma gandesc la ochelarii de miop pe care ii purtam cu totii, fara sa stim asta. Parca am fi in Orasul de smarald, numai ca ochelarii nostri fac lumea mai mica si mai stearsa, nu mai frumoasa.

Culmea este ca scriu aceste randuri, asa cum vor fi si citite, tot in fata unui ecran aflat la cativa zeci de centrimetri inaintea mea. Si totusi, nu tehnologia este de vina, nu ecranele sunt cele care ne captiveaza si atrofiaza privirea, de vina este continutul afisat pe aceste ecrane. Continut care ne apartine in totalitate, asa cum insa ne apartine si decizia de a-l urmari sau nu. Nu este atat de greu sa alegi sa te dezlipesti de ecrane sau de trafic sau de griji si sa ridici privirea. Nu-i greu sa ai sperante si vise si dorinte si un drum pe care sa-l vezi intins in fata ta. Trebuie numai sa dai ochelarii jos, sa-ti lasi ochii sa se reinvete sa priveasca in departare. Restul vine de la sine.

Voi aveti probleme de vedere? Ce anume va tine privirea atintita?

The Cat Empire – The Car Song