evenimente, muzica

Iced Earth in The Silver Church – cronica la inceput de iarna

Nu stiu cum fac dar americanii au un stil propriu de a amesteca lucrurile. Fac ei ce fac si pana la urma iese asa cum numai ei se puteau gandi – partea buna e ca de obicei le iese bine. Marti, 22 Noiembrie 2011, americanii get-beget de la Iced Earth au venit prima oara in Romania pentru un concert sustinut in clubul The Silver Church, organizat de Medien Events si recomandat de revista Maximum Rock. Aflati in turneu de promovare al albumului Dystopia, au amestecat lucrurile pentru in ciuda frigului de afara si al celui din titulatura trupei au reusit sa incalzeasca binisor publicul venit la primul lor concert din Romania. Ceea ce ma face sa fiu destul de convins ca nu va fi si ultimul.

Locatie – Clubul bucurestean The Silver Church este deja arhi cunoscut, nu cred ca mai este nevoie de prea multe detalii. Un club gandit inca de la inceput pentru acest gen de evenimente, dovedeste ca se pot face si la noi investitii reale si functionale in muzica. O sala mare, suficient de bine aerisita – in masura posibilului, avand in vedere capacitatea acesteia – si preturi rezonabile pentru acest gen de cluburi.

Sunet – Foarte puternic. Si bine echilibrat, n-am avut deloc senzatia ca vreun instrument nu ar fi suficient de prezent. Au fost totusi vreo doua situatii de microfonie dar si cei de pe scena au partea lor de vina – un microfon ridicat cu tot cu stativ a ajuns pana aproape de boxele superioare care au decis sa comenteze putin acest eveniment. In rest totul a sunat clar si bine.

Organizare – Accesul s-a facut rapid si observ din ce in ce mai des ca se respecta binisor orele programate. Iar asta este mai mult decat laudabil, este chiar necesar. O observatie ciudata insa: desi a fost anuntata aceeasi limita de bilete ca si la concertul U.D.O. – maxim 600 de bilete – in sala au fost clar mai multi oameni. Prin urmare si ceva mai multa inghesuiala, mentionata si de catre cei de la Iced Earth cu replica: “It’s hot and sweaty, right? That’s how a heavy metal concert it’s supposed to feel.” Bun, putem sa trecem peste dar ma asteptam ca aceasta regula auto-impusa chiar sa fie respectata.

Public – Mult si foarte activ. Un public neasteptat de numeros si de bun cunoscator al trupei, s-a cantat mult, s-au scandat nume, s-a cerut bis. S-a sarit, s-a dat din cap, s-a baut multa bere – un concert heavy-metal reusit dupa expresia celor mai multi din sala.

Trupe de deschidere – Iced Earth si-a organizat intreg turneul alaturi de doua trupe de incalzire: britanicii de la Fury UK si prietenii americani de la White Wizzard.

Primii au urcat pe scena cei de la Fury UK si au facut o impresie mult peste asteptari. I-am prins abia pe final dar ce am auzit a sunat foarte foarte bine. Desi mai au putin si implinesc primul deceniu de la infiintare trupa arata si suna foarte proaspat. Un heavy-metal sanatos, venit direct de pe meleaguri britanice si pus pe scena de trei urmasi ai marilor legende. Chris Appleton – voce si chitara, Martin McNee – tobe, Luke Appleton – bas sunt trei nume de trecut in agenda. Foarte comunicativi si prezenti pe scena, au facut o impresie excelenta. In plus au fost haiosi cu formulele de salut in romana scrise pe foaie.

Dupa o portie de rock englezesc, un dus de heavy-metal american 100%. Baietii de la White Wizzard sunt parca dotati cu eticheta Made in USA – indeplinesc aproape toate cliseele legate de acest gen. Dar i-am iertat repede in special pentru vocea lui Michael Gremio care suna promitator. Are un timbru ideal pentru heavy-metal curat, clasic si trece foarte usor prin toate registrele vocale. Mi-a placut mult. Ca si trupa nu au impresionat, se simte mult lipsa de experienta pe scena. Mi-a placut piesa de final – High Speed GTO – in stil cat se poate de american, din toate punctele de vedere.

Iced Earth – Evenimentul serii ne-a gasit incalziti atat la propriu cat si de atmosfera deja incinsa. Dupa o pauza de mai putin de 30 de minute, in jur de 21.30 au venit pe scena si actorii principali: Jon Schaffer – chitara, Stu Block – voce, Brent Smedley – tobe, Troy Seele – chitara, Freddie Vidales – bas.

Americanii de la Iced Earth au deja statutul de trupa consacrata, obtinut in mai bine de 25 de ani de activitate. Desi una dintre cele mai instabile trupe in ce priveste componenta, energia si pasiunea aduse inca de la infiintare de catre Jon Schaffer si-au spus de multe ori cuvantul. Iced Earth este copilul sau de suflet iar asta se observa cu usurinta dupa adancile urme lasate de el in evolutia si existenta trupei. Proaspat reveniti dupa un soc destul de serios, prin pierderea fostului vocal – Matt Barlow – Iced Earth si-au revenit rapid (o asociere cu pasarea Phoenix nu-i deloc deplasata in acest caz) si l-au adus in loc pe Stu Block, fost vocal al trupei Into Eternity. Aflat la primul sau turneu alaturi de Iced Earth, Stu are destule de dovedit pe scena – dar se pare ca se descurca de minune, dupa cat de bine a fost primit de catre fani. La concertul de la Bucuresti cel putin n-a dezamagit iar accentul sau canadian este savuros pe alocuri.

Asa cum am spus, trupa se afla in turneu de promovare al ultimului album discografic – Dystopia. In mod previzibil, multe piese din setlist au facut parte de pe acest album – incepand chiar cu piesa ce da titlul acestuia, piesa ce a deschis si concertul lor. Au urmat, de pe acelasi album, piese precum : Anthem, V si Dark City. Ultimul lor album, ca de altfel aproape intreaga lista de productii muzicale Iced Earth, are o atmosfera orwelliana, inchisa, opresiv-depresiva. Muzica si forta acesteia reusesc sa se impotriveasca unui sistem si unor dogme prea rigide si apasatoare. Aceste idei sunt foarte bine puse pe scena iar imaginea clasica de rocker razvratit a lui Jon Schaffer ajuta mult.

De pe albumele mai vechi ne-am delectat cu: Angels Holocaust, Slave to the Dark, Stand Alone sau Watching over me.

O piesa foarte vizibila pe scena a fost o masca similara cu cea din fimul V for Vendetta, masca ce a fost si prezentata ca atare de Stu odata cu piesa V. Tot la capitolul observatii am remarcat chitara lui Jon Schaffer ce avea imprimate insemnele setagului Gadsden: sarpele incolacit si inscriptia „Don’t tread on me” – rezultand o chitara cu un aspect impresionant.

Nu am inteles totusi de ce au pastrat o distanta asa de mare. Contrar asteptarilor, Iced Earth au fost foarte reci (calamburul este putin intentionat). In afara catorva, relativ putine, momente in care Stu Block a mai interactionat cu publicul, restul concertului a fost cam pe pilot automat. Cel putin chitaristul Troy Seele, dealtfel un virtuoz pasionat si foarte bun, daca sala ar fi fost goala nu cred ca ar fi fost vreo diferenta pentru el iar pe tobarul Brent Smedley l-am vazut abia la scena de final de concert. Per total atmosfera de pe scena a fost destul de indiferent – rece. Au venit sa-si faca treaba, au facut-o bine, nimic de zis, dar cam fara pofta. Stiu ca se grabeau sa ajunga la Belgrad pentru urmatorul concert dar asta nu este vina noastra. Programul unui turneu se face in asa fel incat sa poti avea timp suficient pentru toate concertele, nu doar pentru cel importante. Ma rog.

Am apreciat insa momentul din finalul concertului cand, la inceputul piesei Iced Earth Stu a venit pe scena fluturand drapelul romanesc – un gest foarte frumos.

Per total a fost un concert bun dar putin prea grabit si distant. Seara a fost cu siguranta imbunatatita de reactia foarte calda si puternica a publicului.

Fotografii de la concertul Iced Earth gasiti aici

Lista completa de piese:

Dystopia
Angels Holocaust
Slave to the Dark
V
Stand Alone
When the Night Falls
Damien
Dark City
The Hunter
Anthem
Declaration Day
Watching Over Me

Bis:
Dante’s Inferno
Iced Earth

evenimente, muzica

Amorphis in The Silver Church – potrivire perfecta

Evenimentele muzicale bune si foarte bune se tin lant in ultima vreme. Reintorsi in Romania pentru a patra oara, dupa o prima serie de concerte foarte bine primite, trupa finlandeza Amorphis s-a inscris perfect in acest curent. Au poposit in Bucuresti pe 9 Noiembrie, in clubul The Silver Church, cu un concert facand parte din turneul de sustinere pentru ultimul lor album „The Beginning Of Times„. Ca de fiecare data concertul a fost excelent organizat de ARTmania. Pentru ca spectacolul sa fie complet, Amorphis au venit insotiti si de doua trupe de suport: spaniolii Nahemah si norvegienii de la Leprous.

Locatie: Multe n-ar mai fi de spus despre The Silver Church. Este, dupa parerea mea, cel mai bun club de evenimente live din Bucuresti. Spatios, aerisit, cu un design excelent si foarte bine potrivit pentru acest gen de concerte. Daca mai spun ca nici preturile nu-s exagerate, este clar o experienta placuta.

Sunet: Clasic deja, sunetul din TSC este fara exceptie bun si foarte bun. Si cum de data asta l-am vazut pe la butoane si pe Katala, a avut si cine sa faca reglajele asa cum trebuie. Mai ales dupa ce Amorphis au urcat pe scena si volumul a urcat corespunzator, sunetul a fost excelent. As fi facut o singura modificare – desi stiu ca face parte din stilul Amorphis, as spune ca vocea putea fi data ceva mai tare. In rest s-a auzit absolut impecabil.

Organizare: Numai de bine, atat despre ARTmania cat si despre TSC. Orele au fost respectate, intrarea s-a facut fara probleme prea mari. Un mare plus am de spus despre firma de securitate. Prezenti doar la intrare si langa scena, au stiut sa fie absolut discreti si sa-si faca treaba foarte bine. In zona din fata scenei, pe parcursul concertului Amorphis cand clar nimeni nu se mai misca de acolo, au distribuit muuuulte sticle de apa. Iar agentul care s-a ocupat de distribuirea apei n-a parut deloc deranjat sau superior facand asta – simplu, atent, corect. Bravo.

Public: Desi sala a fost plina nu s-a simtit acest lucru – ceea ce este foarte bine. Peste 600 de fani, la o aproximare vizuala, fara sa simti ca nu mai ai loc. La acest fapt contribuie si specificul publicului specific genului – mai tacut, mai linistit, poate putin mai retras. Per total a fost o experienta placuta chiar daca manifestarea fanilor n-a fost prea evidenta, pe alocuri.

Deschidere: Nahemah sunt cei care au avut primul contact cu publicul si s-au descurcat mai mult decat onorabil. Poate nu cu cel mai potrivit stil, ei fiind mai degraba prea melodici si soft pentru ceea ce urma sa se intample pe parcursul serii, au reusit totusi sa atraga atentia in mod placut si sa incalzeasca primele grupuri de fani.

Leprous insa au fost de departe supriza placuta a serii. Fiind trupa oficiala de suport pentru acest turneu, norvegienii au venit pusi pe treaba si au convins fara nici un fel de dubiu. Deja la a doua vizita in Romania, baietii parca stiau la ce sa se astepte si ce trebuie facut si au facut bine.

In mod clar vom mai auzi de ei din ce in ce mai des. Canta bine, nu au un stil unitar si asta ii prinde foarte bine, canta cu pofta si sunt abia la inceput – promit multe surprize placute. Desi prima impresie nu le-a fost deloc favorabila, cei mai multi din trupa fiind fiind niste pusti cu un aspect foarte indie, cu exceptia claparului (si voce) Einar Solberg, trupa asta are nevoie de-o scena mai mare – la propriu, nu doar la figurat. Cei cinci cu greu au avut loc pe scena fiind intr-o continua miscare, atat pe orizontala cat si pe verticala. Cei doi chitaristi si basistul nu au ratat nici un colt disponibil pe scena de care se putea sari sau cocota. Iar la finalul concertului chitaristul Jonas Kiste mi-a daramat toata preconceptia despre cat de mult poate transpira un om – era pur si simplu innecat, scufundat intre cravata si vesta din tinuta. Da, am spus bine cravata – desi o trupa de metal, tinuta lor este, cum am spus, foarte eleganta.

Din punct de vedere muzical stiu sa nu se repete de parca ar fugi de asta ca de foc. Nu am ascultat doua piese la fel si de cum le gaseam cate o hiba aparenta, parca in mod intentionat imi demonstrau la urmatoarea piesa ca m-am inselat amarnic. Au o lejeritate incredibila in a se misca intre stiluri si influente, totul in cadrul unei aceleiasi piese, si totusi sa faca asta sa para foarte lejer si natural. Un amestec muzical de progressive-metal, heavy-metal, black-metal pe alocuri, cu influente de la Pain Of Salvation, King Crimson, Shining, Devin Townsend si Opeth – asta ca sa-i citez chiar pe ei. Pe scurt, o trupa care merita urmarita cu mare atentie. Excelent.

Amorphis – dupa o pauza nu mai lunga de 30 de minute finlandezii au ocupat scena, continuand o seara deja bine incalzita. Tomi Joutsen – Voce, Esa Holopainen – Chitara, Tomi Koivusaari – Chitara, Santeri Kallio – Clape, Niclas Etelävuori – Bas, Jan Rechberger – Drums au inceput concertul cu o primire foarte calduroasa din partea fanilor – piesa My Enemy fiind prima alegere a serii. Dupa aceasta si dupa o scurta introducere, carismaticul lider al trupei – Tomi Joutsen, a tinut sa mentioneze si sa multumeasca celor doua trupe de deschidere – un gest fain si onorabil, rar intalnit.

Aflati in plin turneu de promovare pentru albumul pe care chiar ei il numesc ca fiind cel mai ambitios proiect al trupei de pana acum, in mod evident cele mai multe piese au fost alese de pe acest album – nu ca ar fi ceva rau in asta. Toate suna excelent, fiind foarte bine legate intr-un concept unitar. Acelasi lucru il pot spune si despre concertul Amorphis – un spectacol bine legat, puternic, solid.

Mi-as fi dorit mai multa comunicare din partea trupei, interactiunea cu fanii fiind limitata aproape exclusiv la prezentarea pieselor. Poate la asta a contribuit si o alegere putin neobisnuita a trupei, anume aceea de a nu folosi monitoare pe scena – toti aveau in schimb casti. Au castigat un plus de spatiu pe scena, placut la vedere, dar au pierdut cred posibilitarea unui contact mai direct cu publicul.

Aspectul vizual al trupei este in mod clar dominat de liderul Tomi Joutsen prin tinuta sa impresionanta, chiar daca nu si printr-o statura pe masura. Stand-ul sau inspirat din operele steam-punk compenseaza insa din plin, suportul de microfon si mai ales microfonul fiind in mod clar mici opere ale acestui curent artistic. Am apreciat insa mult maturitatea si implicarea acestuia in interpretare.

Piesele mai vechi precum The Smoke, Vulgar Necrolatry, Sky Is Mine si Magic and Mayhem au fost foarte bine primite de fanii trupei care au aratat ca stiu sa-si sustina trupa. Cum am spus, per total un public mai degraba linistit dar foarte atent. You I Need este deja o balada a trupei, avand in ritm mai lent si melancolic, foarte potrivit sa rupa putin ritmul primelor piese – si a fost foarte foarte bine primita de public.

Trupa si-a schimbat destul de mult stilul de-a lungul celor peste 20 de ani de existenta dar cele mai multe schimbari sunt inspre bine si foarte bine. Duritatea si agresivitatea de inceput au fost imbogatite cu un aflux de profunzime a versurilor, de melancolie, de intunecime si lirism – melanj care pe scena ofera un excelent spectacol.

Bis-ul a fost, ca dealtfel intreaga seara, foarte darnic: Silver Bride, My Kantele si House Of Sleep ne-au fost oferite impreuna cu foarte multe multumiri si aprecieri din partea trupei. Dealtfel Amorphis este singura trupa la care am auzit ceva de genul: “Va simtiti bine? E foarte bine, pentru asta suntem noi aici” – un semn de apreciere pentru public si fanii sai, foarte bine primit de catre acestia.

O seara excelenta alataturi de niste muzicieni de exceptie. Revin la ideea de la inceput – stati cu ochii pe Leprous, sunt pusi pe fapte mari. De Amorphis stiam deja asta, Miercuri seara nu facut altceva decat s-o reconfirme.

Lista de piese:

My Enemy
Mermaid
The Smoke
Crack in a Stone
Greed
Sampo
You I Need
Karelia
Vulgar Necrolatry
Into Hiding
Sky Is Mine
Alone
Magic and Mayhem
Bis:
Silver Bride
My Kantele
House Of Sleep

evenimente, muzica

Sodom la Arenele Romane – un festin thrash metal teutonic – partea a II-a

Continuare de aici: https://vulupe.com/2011/11/09/sodom-la-arenele-romane-un-festin-thrash-metal-teutonic-partea-i/

Dupa o seara deja bine incalzita si la propriu si la figurat, publicul din Arenele Romane era mai mult decat pregatit pentru evenimentul principal al serii – trupa Sodom, venita pentru prima oara in Romania.

In formula completa (da, in cazul lor poate parea o gluma dar chiar asta este formula lor) si de curand improspatata prin venirea noului tobosar, au urcat pe scena Tom Angelripper – voce, bass, Bernd „Bernemann” Kost – chitara si Markus „Makka” Freiwald – tobe. Au intrat direct „in paine” cu un foarte bine pregatit „In War and Pieces”, trupa fiind dealtfel inca in plina promovare a albumului cu acelasi titlu.

Total atipici, cei de la Sodom parca incearca in mod intentionat sa sparga normele: intr-o formula complet minimalista, cu doar trei membri in trupa si cu un vocal ce dubleaza ca si bass-ist (nu chitarist cum se intampla de obicei), au aratat fara nici un dubiu ca putin nu inseamna si slab – ba deloc. Pe deasupra au compensat din plin prin numarul mare de piese interpretate – 20 de piese in mai bine de 90 de minute, fara nici un solo, nu-s deloc un concert scurt.

In ciuda varstei deloc fragede cei trei au facut un spectacol de zile mari – ajunge numai sa spun ca pe scena au fost montate trei microfoane desi Sodom au un singur vocalist :D. Dupa o intrare in forta cu prima piesa a urmat o scurta prezentare si aprecierea trupei catre fanii prezenti. Stiu ca in lunga lor cariera (30 de ani impliniti chiar in acest an) au avut parte de sali si de stadioane cu mult mai pline dar au stiut sa-si mainfeste intr-un mod foarte placut bucuria de a fi pentru prima oara pe scena din Romania. Au mentionat in mod repetat ca suntem o gasca de „crazy people” si in mod evident s-au simtit bine pe scena.

Impresia creata per total a fost una de conexiune, baietii au fost tot timpul foarte atenti la fani si la felul in care acestia au primit muzica interpretata. Acordurile dure, cu vocea inconfundabila a lui Tom Angelripper si insotite de tobele obsesive au creat o experienta greu de uitat. Desi la inceput eram putin circumspect, dupa numai cateva piese am lasat deoparte orice retinere si m-am bucurat de-un concert dur, intens, foarte energic si desi lung, la final mi-a parut ca abia eram la inceput (ceafa mea spune insa o alta poveste :P).

In mod special as remarca titluri ca: The Saw Is the Law (he he, ce de amintiri), City of God, Blasphemer, Agent Orange, Ausgebombt si Remember the Fallen. Aproape toate piesele au avut parte de-o scurta introducere si mentionare a albumului si perioadei in care au fost lansate. In plus, ca o particularitate Sodom, multe dintre piese au fost dedicate catre personaje reale sau categorii de personaje – de exemplu Remember the Fallen, piesa ce a fost dedicata tuturor dictatorilor. O mentiune speciala merge si catre preluarea piesei „Ace of Spades” a celor de la Motörhead, preluare facuta cu tot tacamul, inclusiv cu adoptarea, meticuloasa, a pozitiei caracteristice la microfon a lui Lemmy. Daca inchideam ochii chiar m-as fi putut crede in fata celor de la Motörhead. Piesa din cate am vazut nu facea parte din programul original, a fost un mic cadou oferit fanilor din Romania.

Tom stie sa se faca placut publicului si manifesta o energie absolut incredibila. Aproape dupa fiecare piesa a desfacut cate o sticla de apa din care jumatate si-a turnat in cap iar restul l-a oferit fanilor din primele randuri. Pe langa apa, nemtii s-au delectat cu bere de productie romaneasca si se pare ca le-a placut, dupa gesturile de apreciere ;).

Am remarcat cu placere si prestanta lui Bernemann care i-a tinut cu brio piept lui Tom Angelripper. Chitara lui parca suna acum mai bine decat in prima perioada la Sodom, mai ales avand in vedere contributia deloc nesemnificativa de pe ultimul album. Desi partea vocala nu face parte din indatoririle lui, l-a insotit pe Tom la mai toate refrenele, cantand cu pofta alaturi de el si fiind prezent pe toata scena. Riff-urile lui au umplut amfiteatrul de la Arenele Romane si nu putini au fost fanii mai vechi care zambeau de placere ascultand piesele vechi interpretate la fel de brutal si taios precum si le doreau.

Publicul a fost pe masura trupei si spun asta fara nici o retinere. Am avut parte de foarte mult crowd-surfing – este ceva la Sodom care pur si simplu nu te lasa sa stai linistit, nu ai cum. In mod constant a fost creat un mosh-pit, mai mult sau mai putin aglomerat dar de regula foarte aglomerat. Iarasi am sa mentionez cat de mult ma bucur sa vad ca si la noi momentele de moshing au capatat acel aer de agresivitate controlata si salbatic-civilizata, in afara evenimentului mentionat in prima parte totul decurgand fara nici o problema.

La final pot spune linistit ca a fost o experienta excelenta si ca Sodom sunt departe de-a fi istorie, desi sunt deja monstrii pe scena de thrash-metal. Bravo lor, ii mai aspteptam cu placere cat de curand – ne-au placut mult. Singurul regret este ca baietii nu s-au intors si la bis – desi cred ca ora intarziata (concertul s-a terminat dupa ora 23.00) a fost un argument pentru acest fapt.

Lista de piese:

In War and Pieces
Sodomy & Lust
M-16
Outbreak of Evil
The Saw Is the Law
Proselytism Real
The Art of Killing Poetry
I Am the War
City of God
The Vice of Killing
Blasphemer
Eat Me!
Agent Orange
Sodomized
Ausgebombt
Ace of Spades (Motörhead cover)
Among the Weirdcong
Remember the Fallen
Bombenhagel

Articol publicat pe RockStage.ro.

evenimente, muzica

Sodom la Arenele Romane – un festin thrash metal teutonic – partea I

Sambata, 05 Noiembrie 2011, Arenele Romane din Bucuresti au gazduit inceputul unui nou concept in muzica live – Rock Legends, organizat de Big Name Entertainment si Axa Valaha Productions. Festivalul ne propune o formula de concert rock distribuit in mai multe evenimente distincte, anul acesta debutand cu perechea Sodom si Venom. Prima dintre trupele cap de afis, cei ce au declansat acest festival a fost trupa celor de la Sodom, vechi cunostinte in zona de thrash si black-metal.

Locatie: Arenele Romane devin din ce in ce mai mult un termen sinonim cu festivalurile rock – si as adauga de buna calitate. Perfect asezat ca distanta, cu un generos spatiu de parcare si cu un aspect foarte bine “asortat” pe timpul verii, amfiteatrul de la Arenele Romane are deja o lunga lista de evenimente gazduite. Cum pana de curand venirea frigului si a umezelii insemna inchiderea temporara a acestui stabliliment, o solutie trebuia gasita – iar cortul interior a fost poate cea mai buna rezolvare.

In ciuda frigului de afara, cea mai mare problema a fost mai degraba caldura, mai ales in partea din stanga scenei unde se simteau foarte bine curentii de aer cald. O solutie simpla si care functioneaza perfect, asa ca cei care-si fac griji in privinta condiilor climaterice pot sa vina fara nici o retinere, se vor simti in largul lor, indiferent de vremea exterioara.

Spatiul fiind larg si generos, cu destule standuri pentru bautura si mancare, a insemnat ca practic n-a fost nevoie de stat la coada aproape deloc – la fel si la toalete.

Sunet: Ca de fiecare data, sunetul este o experienta subiectiva. Se pare insa ca inginerii de sunet de la Rock Legends au cam stiut ce trebuie facut asa ca pe tot parcursul serii auditia a fost de foarte buna calitate, la toate trupele din festival: volum, adancime, calitate, toate foarte placut setate.

Ca sa fiu carcotas, parca as spune totusi ca tobele s-au auzit un pic cam tare la concertul celor de la Sodom – dar asta chiar ca n-a fost o problema. De apreciat faptul ca sunetul a fost bun in toata sala, nu doar in fara scenei.

Organizare: Ca si eveniment muzical am avut parte de-o organizare bine pusa la punct. Cu plusuri si minusuri, in mod evident, dar cele mai multe au fost bune si foarte bune. Cateva specificari insa sunt de facut mai ales ca vorbim totusi de-un concert rock.

Un “obicei” din ce in ce mai des intalnit la concertele rock si pe la noi este “crowd-surfing”-ul – cu bune si cu rele. Obicei cu care ar face bine sa se obisnuiasca si cei de la serviciile de securitate si mai ales cu modul normal si corect de a raspunde. Am vazut nu putine momente in care cel purtat pe bratele celor din sale ajungea la gardul de demarcatie din fata scenei iar angajatii de la serviciul de securitate nu au gasit alta modalitate de actionare decat sa-l impinga, (aproape) cu furie, inapoi in sala. Mai oameni buni, acesta mic joc face parte din ceea ce se cheama un concert rock – si o reactie potrivita este sa-l preluati pe acel fan, sa-l lasati sa “coboare” acolo in zona de securitate si apoi sa reintre in sala. Asa se face peste tot in lumea mare in care concertele rock de mare anvergura au o istorie de multe zeci de ani si nu sunt niciodata probleme. Haideti sa lasam aceasta agresivitate sa-si vada de treaba atunci cand este nevoie – iar crowd-surfing-ul (sau, cand este posibil, stage-diving-ul) nu au nici o treaba cu agresivitatea sau cu dorinta de a face ceva nepermis. Dimpotriva.

Si dupa una rece, doua calde. A fost o placere pentru fotografii de presa sa observe ca, pentru trupele romanesti, nu s-a mai aplicat nici o limita de timp la accesul in fata scenei. Pe toata cantarea s-a putut intra (si reintra) fara probleme. Asta-i numai de bine si poate mai ales pentru chiar trupele romanesti, care se pot bucura de cat mai multe imagini reusite de la concertele lor. Si uite asa punem cu totii umarul sa sustinem, care cum putem, scena muzicala romaneasca.

Alta apreciere vine catre supraveghetorii medicali (si de la securitate) aflati in sala. La un moment dat, intr-o repriza de mosh (de care am avut parte din plin, revin la aceasta idee), unul dintre cei implicati a iesit putin din cerc si din viteza a daramat destul de brusc pe un alt fan. Acesta s-a cam lovit in cadere si ulterior era putin ametit. La nu mai mult de doua minute a aparut un tip de la supraveghere care l-a intrebat daca se simte bine si imediat dupa unul de la securitate. Dupa o scurta vizita la standul medical – la insistenta supraveghetorului – totul s-a incheiat fara alte probleme, dar am ramas cu o buna impresie asupra organizarii.

As mentiona tot aici si excelentele alegeri pentru piesele difuzate in pauze, atat de bune incat a fost pentru prima oara cand am asistat la crowd-surfing facut in pauzele dintre concerte Smile with tongue out .

Deschidere: Asa cum spuneam, Rock Legends este un mic festival. Asa ca am avut parte de trei trupe de deschidere, toate facand o buna impresie, chiar daca la inceput cei prezenti erau inca amortiti de frigul de afara.

NADIMAC au fost pentru mine o supriza placuta pentru ca pana la acest festival n-am mai avut nici un contact cu ei. Au avut un concert scurt dar intens (se simte originea sarba a trupei). Desi au un foarte bogat istoric muzical si o luga lista de trupe cu care au mai impartit scena, faptul ca sunt fani declarati ai trupei Sodom s-a vazut si mai ales auzit. Chiar daca erau pentru prima data in Romania, pot sa pun pariu ca nu este ultima oara cand ii vedem – poate chiar si cap de afis.

Cei de la L.O.S.T. sunt veteranii intre trupele de deschidere de Sambata seara, cu peste douazeci de ani de activitate si aflati inca in turneu de promovare pentru primul lor album – „Remains of Pain„.

Muzical insa au aratat ca au avut ceva de invatat din lunga lor experienta si de la trupele alaturi de care au concertat: Novembre, Obituary, Behemoth, Dismember, Rage, Orphaned Land, Aborted, Leaves Eyes, Septic Flesh, The Haunted, Destruction, Helloween, Doro, Testament, Kreator, Sepultura si In Flames o lista cu adevarat impresionanta.

Piese precum “Becoming a lie”, “O viata”, “Closure” si “Ziua ce vine” au prins foarte bine la public si am vazut ca numarul de fani prezenti n-a fost chiar mic.

SINCARNATE au aratat ca sunt deja o trupa matura, cu multe concerte la activ. Au doua materiale lasate (iar cel de-al doilea, intitulat „As I Go Under„, este chiar un album de o calitate muzicala foarte buna) si nu putine concerte, atat pe scena romaneasca cat si cea europeana.

Desi erau prima oara in amfiteatrul de la Arenele Romane, nu s-au aratat deloc pusi in dificultate. Se simte ca sunt mai degraba obisnuiti cu concertele de club dar chiar si asa, sunt o trupa care promite o buna experienta muzicala. Am apreciat riff-urile accentuate si dinamismul liniei lor melodice.

Sunt convins ca ceva mai multa participare din partea membrilor trupei ar fi fost un plus, chiar daca per total au fost o experienta placuta,. In marea majoritate au fost foarte inexpresivi, parca abia asteptau sa termine concertul. Tot aici pot mentiona gestul bass-istului care la penultima piesa si-a scos telefonul din buzunar pentru a verifica ora – un gest care a facut o impresie nu tocmai placuta.

Continuarea cu concertul celor de la Sodom cat de repede ;).

notele lui Vulupe

Arhive pe etichete: festival rock

Iced Earth in The Silver Church – cronica la inceput de iarna

Amorphis in The Silver Church – potrivire perfecta

Sodom la Arenele Romane – un festin thrash metal teutonic – partea a II-a

Sodom la Arenele Romane – un festin thrash metal teutonic – partea I