ganduri

Rezident EX sau bine ai venit acasa Kempes

Dupa cateva incursiuni destul de ciudate in peisajul muzicii romanesti editia Folk You! de anul acesta, a opta la numar, a reusit sa vina cu un program de zile mari. Mai degraba de nopti mari, daca stau sa ma gandesc bine. Totusi, n-am sa povestesc despre festivalul in sine, care a iesit neasteptat de bine, ci am sa ma rezum doar la concertul de inchidere: Rezident EX, cu Ovidiu Ioncu – Kempes revenit pe scena.

Personal, de cand am auzit vestile despre reintoarcerea lui Kempes am simtit o mare bucurie insa amestecata cu multa teama. Stiam ca nu a mai repetat, ca in perioada plecarii sale in Australia nu si-a intretinut vocea. Si ca au trecut aproape 10 ani de cand n-a mai urcat pe scena. Si ca acum 10 ani, inainte plecarii, erau destule probleme. Kempes este pentru mine un personaj aparte, un om fain si o voce absolut unica, nu numai in muzica romaneasca. Asa ca, poate cu egoism, imi era teama ca revenirea lui sa nu stirbeasca amintirile de acum ceva vreme, cand Cargo erau pe scena si nimic altceva nu se ridica la nivelul lor. Asa ca, sincer, aveam mari temeri cu privire la acest concert – in acelasi timp, imi doream enorm sa-l pot revedea si reauzi pe Kempes.

Practic ne-am organizat vacanta in jurul acestui eveniment, am facut in asa fel incat sa putem fi in Vama Veche in noaptea de 5 August, sa-l intampinam pe Kempes asa cum se cuvine. Si n-am gresit ;) . Cea mai mare parte a temerilor s-a spulberat inca de la probele de sunet, din timpul zilei. Nu eram langa scena dar aveam cortul destul de aproape si ce s-a auzit a fost bine – foarte bine. Vocea lui suna bine, suna curat, puternic – a acoperit fara probleme toata plaja. Iar instrumentalul, caci au cantat cateva piese bune la probe, era la acelasi nivel. Asa ca deja aveam un zambet larg pe fata.

Dupa asteptarea serii, dupa surpriza extrem de placuta a celor de la Vita de Vie care au facut un spectacol excelent, a venit si ora demult asteptata – ora vrajitoarelor, i-as putea spune. Vrajitoare care de acum ceva vreme poarta numele de Rezident EX, supergrupul format in urma cu un an, compus din: Adrian Popescu – chitara, Franta, Christian Podratzky – bass, Germania, Florin Cvasa – tobe, Romania, Tibi Göjdö – clape, Ungaria, Ovidiu Ioncu – Kempes – voce, Australia, Tavi Iepan – chitara, Germania, Matthias Lange – chitara, Germania. De alta introducere nu cred ca mai au nevoie, sunt oameni care au pus umarul, acum ceva ani, la ceea ce acum putem spune rock-ul romanesc. Si inca se simte mostenirea lor.

Plaja era plina ochi, desi ora era undeva dupa 1 noaptea. Sincer cred ca doar cei care chiar n-au mai avut cum sa ramana pana Luni de dimineata nu erau prezenti, stiu destule persoane care au plecat, imediat dupa concert, in mijlocul noptii, catre casa pentru ca era musai sa ajunga si la munca, peste doar cateva ore. Nici unul dintre ei nu cred ca a regretat in vreun fel noaptea pierduta pe drum.

In uralele publicului si cu strigate repetate de Kempes – Kempes – Kempes, in intuneric, pe scena au urcat membrii trupei, mai putin, evident, chiar Kempes. Prima piesa, inceputa doar instrumental, a fost aleasa sa fie “Buletin de stiri“, piesa compusa in vremea in care Tavi Iepan era inca membru al trupei Cargo. Kempes era undeva in stanga scenei, in mod vizibil emotionat. Este greu de povestit reactia publicului cand si el a urcat pe scena (in ciuda faptului ca s-a impiedicat de un cablu prost asezat, dar fara urmari). Dupa care s-a facut, brusc, liniste in intregul public. Toata lumea asculta vocea lui Kempes. Vocea pe care am asteptat-o atat de mult si care suna, iarasi, impecabil. De aici incolo a fost un dezmat si o desfatare muzicala.

Desi, ca trupa, se simte ca nu sunt rodati asa cum trebuie, Rezident EX au aratat ca stiu sa cante, ca stiu ce si cum trebuie facut acolo sus, pe scena. Si s-au achitat din plin de o nota de plata imensa, asteptarile din partea lor au fost cat se poate de mari.

Revenind la Kempes, desi vocea ii suna cat se poate de bine, s-a simtit ca la inceput a fost destul de temator. Nu-si lasa vocea sa se ridice la maxim, era destul de retinut si, intr-un fel, timid. Mai bine de la piesa la piesa, pragul de trecere a fost piesa “Oglinda”, compusa de asemenea de Tavi Iepan acum mai bine de 20 de ani. Ei bine, cu piesa asta au rupt, efectiv. Am ramas cu totii cu gurile cascate si, dupa reactia lor, chiar si membrii trupei. Le-a iesit perfect, din toate punctele de vedere. Piesa asta a sunat impecabil: stilistic, instrumental, emotional, vocal, absolut totul a fost perfect. De aici incolo, in mod vizibil, Kempes a uitat orice temere si a trecut la joaca. Atat cu vocea, cat si cu publicul.

Au urmat, din piesele vechi: “Povestiri din gara” si “Brigadierii” iar din piesele noi: “Catedrala sufletului”,  “Iarna”“Inchis pe caz de boala”, „Soldatul cazut” si “Roy Black Sabbath” plus altele. Greu, greu de pastrat altceva decat emotia unor piesa excelente, intr-o interpretare pe masura.

Matthias Lange a aratat ca nu este doar un foarte bun chitarist ci si un excelent show-man. A comunicat foarte des si mult cu publicul, s-a luat la intrecere cu Kempes la volumul de voci pe care le poate “scoate” din public, a fost prezent pe toata scena. Un om cu multa carisma si o foarte buna prezenta scenica, va aduce multa savoare concertelor Rezident EX pe viitor.

Tavi Iepan s-a aratat retras, putin retinut, asa cum ii este stilul. Dar modalitatea lui de exprimare, versurile si piesele compuse, au facut mult mai mult decat niste vorbe frumoase adresate publicului. Si asta a compensat din plin.

Poate parea ciudat dar, reascultand primele cateva piesa pe care trupa le-a publicat deja pe YouTube, pot sa spun fara teama de eroare ca in concert au sunat mult mai bine. Se simte ca au mai lucrat, ca au mai repetat (inclusiv pe tren, pe drumul catre Folk You!, dupa cum au povestit chiar ei) si ca vocea lui Kempes a prins din nou curaj. In ce ma priveste am dezvoltat o obsesie pentru piesa “Oglinda” in versiunea ascultata pe nisipul din Vama Veche.

Superba a fost reactia publicului care, desi la inceput a scandat doar numele lui Kempes, undeva la jumatatea concertului (care a tinut mai bine de 90 de minute) a inceput sa scandeze Rezident EX. Trupa a fost, astfel, recunoscuta si primita in randul trupelor mari romanesti – pe merit. Si este bine si corect sa fie asa – Kempes, desi o emblema in rockul romanesc, este totusi doar unul dintre membrii trupei – iar aceasta trebuie sa-si gaseasca identitatea proprie. Sunt pe drumul bun si se misca foarte repede in directia potrivita, asta s-a vazut din plin la concertul din Vama Veche.

Am sa inchei citand unul dintre fanii din primele randuri. In pauze se tot strigau nume de piese mai vechi, din perioada Cargo, in speranta ca trupa le va interpreta. La un moment dat unul dintre fani a strigat, concluzionand: “Kempes, canta ce vrei.” Ei bine, cam asta era starea generala – Kempes ar fi putut canta orice, la cat de bine o facea, nu mai conta ce anume canta. A fost un concert foarte puternic incarcat emotional. Abia astept concertul de la Sala Polivalenta Arenele Romane, din data de 21 Septembrie 2012. Sunt convins ca va fi un concert cu adevarat memorabil.

Pittis cred ca a avut o seara frumoasa, prinvind scena Folk You! in seara concertului Rezident EX. Cred ca a fost multumit, acolo sus :).

Standard
evenimente, ganduri, muzica

folk you

Vineri seara, 4 Decembrie 2009, orele 20. La Old School Folk era anuntat mare concert mare Doru Stanculescu si Sorin Minghiat. Ajung acolo romaneste, cu vreo 20 de minute intarziere si eram deja in criza de timp, nu stiam cum sa fac sa ma teleportez mai repede in sala de la etajul 2. Insa cum intru in sala, raman cat se poate de interzis: daca erau 20 de persoane prezente. Am crezut initial ca am gresit sala, desi la intrare am vazut clar afisul cu concertul lui Doru Stanculescu. Si totusi, chiar il vad pe acest domn al muzicii folk la una din mese, vorbind colocvial cu cativa prieteni, semn ca nu eu am gresit. Inca perplex, ma asez si eu la o masa mai retrasa si in ciuda frigului din sala, incerc sa ma linistesc si sa intru intr-o stare de spirit mai adecvata serii de concert.

Si totusi, linistea scenei continua sa fie prezenta, insotind cu incapatanare linistea meselor in mare parte pustii. Nu-mi venea sa cred, totusi, ca sala putea fi atat de goala. Noroc cu conexiunea wireless, am reusit sa umplu lungul timp pana la inceperea concertului cu ceva activitate (mai mult sau mai putin utila 😛 )

Intr-un final, undeva in jur de ora 21.30 cred, pe scena a urcat un debutant (spre rusinea mea, nu i-am retinut numele) care promite multe odata ce va reusi sa treaca peste emotiile cantarii in fata spectatorilor. Intre timp, in sala mai apar cateva persoane, prieteni sau cunostinte vechi ale lui Doru Stanculescu.

Marele Doru Stanculescu isi face impresionanta prezenta undeva spre 10, la 2 ore dupa timpul anuntat de incepere a concertului. Si nu din vina lui, am sa revin imediat la aceasta idee. Dupa o scurta introducere, pentru ca tot eram asa de putini, ne invita sa ne simtim ca acasa si sa mai uitam de aplauze caci nu-si au rostul intr-un cadru asa de intim. L-am ascultat insa numai pentru prima parte 😛

El insa chiar a vorbit serios si asa a si cantat – ca pentru prieteni. In cea mai mare parte, era cat se poate de adevarat 😉 Si iarasi, pentru inca o seara, Doru Stanculescu, in stilul sau atat de caracteristic, ne-a incantat auzul si sufletele cu cantul sau aparte si cu versuri minunate. Amintiri vechi si altele mai noi mi-au trezit iarasi bucurii si uneori regrete, imagini de plaja calda in miez de vara, de la primele Folk You din Vama Veche sau sali mari de concert, toate sunt legate de acest artist al sufletelor noastre. Ne-a povestit istorii vechi, de debutant pe aceeasi scena de pe care acum ne privea ca un senior al folk-ului romanesc. Ne-a trazit zambetele cu glume si cu snoave. A fost, cu alte cuvinte, un concert Doru Stanculescu asa cum il stiu toti pasionatii de folk si de muzica cu suflet.

Mai mult decat atat, in paralel cu scena, am avut parte de un alt mic spectacol de arta, care la final ne-a lasat pe toti privind admirativ. Si asta pentru ca artista Eva Radu a pictat, nu cu pensula sau creionul ci folosind un cutit pe post de condei al panzei sale. Pe tot parcursul cantarii lui Doru Stanculescu, Eva a pictat, cat se poate de live, portretul marelui artist aflat pe scena. Rezultatul muncii sale a fost cu adevarat impresionant, acest stil de pictura are un impact deosebit, mai ales executat cu atata gratie.

Evenimentul, caci cuvantul concert devine prea sarac pentru a cuprinde toate cele intamplate Vineri seara pe scena din Old School Folk Club, s-a incheiat putin dupa ora 12, in ropote de aplauze si priviri admirative catre cele doua imagini: un Doru Stanculescu aflat pe scena, radiant si incantator ca de obicei si reprezentarea sa grafica, aflata in mijlocul salii, pe o plansa desenata cu mult suflet si care parea sa fi prins in ea sclipirea artistului.

Si revin acum la ideea mentionata mai sus: cum se face ca atat de putini oameni erau acolo? Cum se face ca un concert folk a ajuns sa fie un eveniment aproape underground? Unde ne sunt visatorii? Unde sunt tinerii la suflet care sa stie ca a lor este iubirea si lumea intreaga numai sa vrea s-o ia? Unde sunt acei frumosi nebuni care nu se multumesc decat cu lumea intreaga in palma lor? Oare nu mai avem curajul sa visam frumos? Nu mai avem puterea sa ne cantam cu glas tare iubirile, impartasite sau doar dorite? La Folk You asta vara, in Vama Veche, era plaja plina – unde au disparut toti acei iubitori de muzica a sufletului? Am plecat cu inima indoita de la concert, desi de la ce s-a petrecut pe scena nu mi-as fi putut dori mai mult. Si imi pare rau ca scriu asta dar cred sincer ca ne meritam soarta. Ne ucidem artistii si la final de ucidem propriile suflete lipsind de la scena propriei vieti. Este vremea noastra acum, noi unde suntem?

Si la final, va spun ca in fiece Vineri, de la orele 20 trecute fix, in Old School Folk Club, la etajul 2 in Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti, se canta muzica vie, se mangaie suflete si se inalta spirite – se canta, live, folk. VENITI SI VOI!

Va las cu una din cele mai frumoase melodii ale lui Doru StanculescuFara petale. O melodie cu o poveste la fel de frumoasa, iubitorii de folk sunt convins ca o stiu. Pentru mine, este o alta poveste, poate nu la fel de dramatica dar nu mai putin lipsita de emotie, o poveste veche si frumoasa. Si din cand in cand, ascultand Fara petale, povestea imi reapare in minte si-n suflet si ma bucura si ma incalzeste, chiar iarna fiind. Si sunt convins ca nu numai pe mine.

Doru StanculescuFara petale

1. Nisipul fin a oftat
Zambeste-n el o urma de pacat
E semn c-aici in zadar
Isi cheama luna lupii la altar

2. Un strop de vina ingropat
Ciorchini de sare fata i-au spalat
Cristale reci tes in fum
Coperta-n aur un sicriu de scrum

R: Incearca, incearca, piaptana ochii ei
Ma incearcana…

Standard