Undeva in Vama
Foto in colaborare cu Adina ;).
Arhive pe etichete: foto
rasarit de Vama Veche
N-am apucat sa zic prea multe dar pe fuga, printre planuri si alergaturi, am reusit sa ajungem cateva zile in Vama. Scurte, putine si prea reci, prea ude, prea fierbinti sau prea aglomerate – dar totusi in Vama.
Acolo unde acum cativa ani, cand am ajuns prima oara, cu picioarele in nisipul si praful de pe strada mare spuneam ca sunt acasa. Acum insa mi-e cam/prea greu sa mai spun ca-s acasa dar cumva, asa, in ultimele ore petrecute acolo, a avut ea grija sa-mi aduca aminte ca inca este un loc unic. Ca inca acel rasarit ramane Rasaritul. Ca Bolero-ul este acolo pentru un motiv.
Asa ca trec peste alte plangeri si lamentari si va arat cateva poze de acolo, de la Rasarit, de la Bolero.
Si ca sa mai treaca oleaca reveria, sa va arat care sunt consecintele unui cort fara foaie exterioara 
.
Revin cat de curand cu poze si povesti dintr-o tura de-o zi, scurta dar intensa, pe malul bulgaresc. La o aruncatura de bat de Vama Veche am gasit liniste, caldura, zambete, apa de cristal si o mare fara de fund – a meritat sa stam pentru asta cateva ore bune in soare, va spun din tot sufletul.
Da da da, am gasit fericirea. Acea fericire deplina, completa, definitiva. Cu acte in regula, cu tot ceea ce trebuie. Mai oficial de atat nu se poate. Iat-o:
Adresa insa ramane secreta. Nu spunem nimanui, nici sub amenintarea cu vatamare fizica, morala sau spirituala. Nimic 😛
PS – Acum e clar de ce iubesc asa de mult bicicleta? Uite unde m-a adus 😉
am gasit fericirea
picnic la inaltime
Sunt perioade cand imi este greu sa-mi gasesc ritmul. Cand orice as face, am impresia ca nu-i destul, ca nu fac de ajuns, ca nu ma implic, ca ce fac e fara spor si asa mai departe. Solutia – incerc sa fac si mai multe, cu evident acelasi rezultat. Cantitatea de frustrare acumulata creste si tot creste si nu gasesc acel ritm care sa-mi ofere mult necesara gura de aer. Presupun ca starea este cunoscuta, de atat de multe ori alergam tot mai repede si mai mult, mai departe si tot mai sus doar pentru ca nu realizam propriul progres. Pentru ca pierdem contactul ce propriul ritm.
Este una din cele mai inselatoare stari pentru ca iesirea din acest ciclu presupune exact ceea ce ne ferim sa ne oferim – o pauza. Caci pauza, schimbarea de ritm, oprirea din fuga sunt starile care ofera suficienta detasare incat sa ne permitem sa observam, la rece, ca situatia nu-i deloc asa de dramatica. Ca ritmul alert nu-i asa de fara spor cum credeam initial dar ca alergarea sub presiune tinde sa creeze exact starea pe care doreste s-o inlature. Aparent insa, greu de pus in practica.
De cele mai multe ori, o pauza nu-i deloc o catastrofa si nicidecum nu cere atat de multe resurse pe cat ar parea la prima vedere. O simpla iesire din ritm de cateva ore poate face mult bine la echilibrare si la regasirea unei linisti si a unei energii de nebanuit cu numai putin timp inainte.
Sa iei o carte, o patura, o salata incropita in 2 minute, doua cutii de bere si sa dai o fuga sus pe terasa blocului este atat de usor de facut incat de cele mai multe ori uitam ca avem o astfel de optiune. La nici doi pasi de casa, literalmente. Un apus tarziu de soare, savurat pana la ultima raza de lumina intr-o seara calda de vara este tamaduitor pentru un suflet agitat. Caldura din aer este deja dusa si adie placut vantul de seara, in timp ce plafonul radiaza incet din caldura acumulata de-a lungul zilei – minunata senzatie ce alinta un corp obosit. Iar placerea unei carti savurate pe indelete, in lumina calda de amurg este greu de pus in cuvinte – dar face minuni pentru a ne schimba pe nesimtite agitatia in placuta fascinatie.
Recomand cu multa caldura. Pe langa obtinerea foarte rapida a unei stari de bine, o escapada pe terasa blocului va poate ajuta si la gasirea unei noi relationari fata de imobilul in care locuiti. Va poate arata un punct de vedere cu totul nou si poate neasteptat de placut fata de imaginea pe care o aveati anterior. Merita incercat ;).
notele lui Vulupe 