Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane Bucuresti
evenimente, muzica

Concertul Rezident EX la Arenele Romane – Veni, Vidi, Vici

N-am putut sa ma abtin si am spus de la bun inceput concluzia serii: concertul Rezident EX, sustinut in 21 Septembrie la Arenele Romane, a fost memorabil. Cu Ovidiu Ioncu – Kempes intr-o forma din ce in ce mai buna si cu un grup de muzicieni atat de buni langa, nici nu putea fi altfel.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane BucurestiDupa ce temerile prinvind reintoarcerea lui Kempes pe scena muzicala mi-au fost spulberate la concertul din Vama Veche, dupa ce le-am urmarit activitatea si eram din ce in ce mai bucuros de ce vedeam, a venit si momentul cel mai critic – concertul de la Arenele Romane. Anuntat de multa vreme si promovat chiar foarte bine, miza acestui concert a fost foarte mare pentru trupa. Orice s-ar spune, concertele de pe scena bucuresteana aduc un numar considerabil de spectatori si prin urmare sunt cele mai vizibile in activitatea unui trupe. De data aceasta, Arenele Romane i-au primit pe Rezident EX cu bratele larg deschise – cu un public numeros, primitor si foarte galagios.

Sa revenim insa la concertul Rezident EX. Cum am mai povestit, la inceput am avut mari emotii in ce-i priveste si mai ales in legatura cu eventualele schimbari petrecute cu Kempes. Ei bine, stiam acum ca lucrurile nu s-au schimbat deloc, cel putin nu in rau. Prin urmare m-am putut bucura de concert si dintr-o alta perspectiva, poate mai apropiata de trupa, de data asta.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane BucurestiRezident EX, adica supergrupul recent format (in urma cu un an), este compus din: Adrian Popescu – chitara, Franta, Christian Podratzky – bass, Germania, Florin Cvasa – tobe, Romania, Tibi Göjdö – clape, Ungaria, Ovidiu Ioncu – Kempes – voce, Australia, Tavi Iepan – chitara, Germania, Matthias Lange – chitara, Germania. De alta introducere nu cred ca mai au nevoie, pentru cunoscatori oamenii de mai sus inseamna o buna parte din istoria rock-ului romanesc al anilor ’80 si chiar ’90.

In ciuda asteptarilor, concertul a inceput la ora 21.00 si punct, fara nici o intarziere. Asta a luat cumva prin suprindere sunetistii deoarece la primele doua piese au fost ceva probleme de sunet, s-au schimbat ceva cabluri „live„, dar totul s-a rezolvat destul de rapid, fara neplaceri majore. Mi-e greu sa-mi aduc aminte ordinea pieselor, imi trec prin minte titluri ca „Povestiri din gara„, „Brigadierii„, „Camera viselor„, „Pompierul atomic„, „Soldatul cazut„, „Buletin de stiri„, „Roy Black Sabbath” si altele pe care le voi mentiona pe parcurs.

Exact la fel ca si la Vama Veche, concertul a fost alcatuit din doua parti distincte – o prima parte de adaptare, de relaxare, de regasire, atat a publicului cat si a trupei – si o a doua parte de cantare si incantare, fara griji si fara limite – placere pura. Trecerea, la concertul de la Arenele Romane, s-a intamplat odata cu „Povestiri din gara„. Daca pana atunci se simtea tensiunea de pe scena, emotiile baietilor, temerile lui Kempes, transmise si in public, pe langa retinerea acestuia din urma, dupa „Povestiri” s-au rupt orice fel de tensiuni. Versurile fiind mai mult decat bine-cunoscute, publicul a inceput sa cante, vers cu vers, alaturi de Kempes. Am avut, iarasi, placerea sa fiu „nevoit” sa soptesc versurile, ascultand cu mare drag cum tot publicul de la Arenele Romane canta, alaturi sau chiar in locul trupei. Minunat sentiment.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane BucurestiAproape se putea atinge bucuria membrilor trupei cand au vazut acest gen de reactie. De aici incolo concertul a fost din ce in ce mai bun si toti membrii trupei s-au simtit excelent pe scena. Tavi Iepan, tacut ca de obicei, dar lasand cu incredere chitara sa se exprime in locul vorbelor lui. O trupa cu trei chitare pe scena, care mai de care mai bun in propriul stil – superba joaca si ingemanarea acestora. Christian Podratzky care parca mangaia bas-ul, mai ales la piesa „Oglinda” la care am sa revin imediat. Toti s-au simtit minunat si au lasat sa se vada asta in mod cat se poate de clar.

Dintre toti insa, Kempes este o placere sa-l urmaresti pe scena. Este un copil care se joaca intr-o lume de adulti. Are – si transmite – atat de multa bucurie, atat de multa pofta de viata incat este imposibil sa nu te lasi vrajit. Topaie pe toata scena, zambeste, isi incurajeaza colegii de trupa, este prezent permanent in aproape orice colt de scena. Iar vocea sa este absolut minunata. Incredibila. Memorabila. Superba. Greu de descris in cuvinte si mai ales atat de unica.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane BucurestiAre momente lirice in care pur si simplu te topeste, urmate imediat de momente in care vocea sa capata inflexiuni salbatice, aproape viscerale, care literalmente iti fac parul sa se ridice. Regret nespus ca nu am putut asculta unele dintre piesele vechi, in care aceste inflexiuni sunt atat de bine puse in valoare, in acelasi timp sunt convins ca urmeaza sa ne suprinda cu noi si noi piese. Kempes si Rezident EX sunt alaturi de noi si sunt bine determinati sa continue s-o faca.

Tot ca si o surpriza foarte placuta, pe langa voce Kempes si-a pastrat intact chiar si accentul – o lectie pentru toti romanii care dupa 1-2 ani plecati peste hotare isi uita graiul. Accentul si inflexiunile vocii sale si-au pastrat absolut neschimbata savoarea de banatean. Nu am idee cum a reusit sa faca asta, dupa aproape 10 ani de cand este plecat, dar ma bucura nespus :D.

Dintre piesele de la Arenele Romane, pe langa „Povestiri din gara” am tinut minte in mod special alte doua: „Iarna” si „Oglinda„. „Iarna” pentru ca a inceput cu zanganit de chei ce evocau clinchetul de clopotei, la cererea lui Tavi Iepan. Si pentru ca, printr-o prea frumoasa coincidenta, chiar atunci cand sunau mai frumos clopoteii cheilor noastre, din nori au cazut cateva picaturi de ploaie – sincronizarea a fost cel putin perfecta. Mi-a adus un zambet imens si m-am bucurat ca un copil scapat la sanius de aceasta piesa atat de vesela.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane BucurestiOglinda” a fost surpriza concertului din Vama Veche si confirmarea, daca vreti, a celui de la Arenele Romane. Una dintre piesele nou aduse pe scena, desi compuse acum aproape 20 de ani, suna aproape de perfectiune, mai ales cu vocea lui Kempes. Cu bas-ul mangaiat de un arcus, cu Matthias la chitara rece si inflexiunile lirice ale vocii lui Kempes, piesa asta are un ritm hipnotic si, desi cred ca este destul de greu de interpretat, pare o jucarie pentru el. Ritmul ei te poarta pe valuri de ocean, te face sa plutesti pe nori si te scalda in frumos. Presupun ca este „vina” lui Tavi Iepan si tare-i mult ii multumesc pentru aceasta splendoare. Nu stiu cum face dar absolut de fiecare data imi da fiori – iar ascultata acolo, la nici 10 metri de scena, a fost extraordinar. Chiar si numai pentru piesa asta si as merge oricand la un concert Rezident EX.

N-as putea incheia aceasta cronica de concert fara a-l aminti si pe cel mai carismatic membru al trupei, germanul Matthias Lange. Este o figura de poveste in concert si, desi nu stie sa vorbeasca romaneste, reuseste sa tina cel mai bine dialogul cu publicul. La Arenele Romane a mers pana la a ne delecta cu un scurt joc cu flacari, in propria interpretare, la inceputul piesei „Pompierul atomic„. In rest este permanent activ si isi foloseste chitara cu o placere fantastica, solo-ul sau de la inceputul piesei „Roy Black Sabbath” fiind remarcabil.

Rezident EX – o trupa de lupi batrani care, pusi impreuna, au energia si dedicarea unei trupe de debutanti. Nu stiu cum reusesc asta dar le iese de minune. Tot ce le mai trebuie este un album de piese noi – si asta cat mai repede. Stiu ca lucreaza deja la un prim album, dupa cum stiu ca, dupa concertul de la Arenele Romane, urmeaza o pauza in activitatea de scena de mai bine de 6 luni. Ar fi foarte indicat sa reuseasca sa umple aceasta pauza cu o lansare de album. La acest moment au parte de o primire extraordinara – si este pe deplin meritata – dar trebuie sa beneficieze de ea pana la capat. Cele doua bis-uri de la concertul de la Arenele Romane ar trebui sa insemne ceva, nu-i asa? Abia astept sa ascult primul album 100% Rezident EX – sunt atat de buni incat istoria din spatele lor, departe de a-i inchide in acelasi stereotipii, ii determina sa mearga mult mai departe. Bine ati venit acasa, Rezident EX – sa indraznesc sa sper un concert la Cluj cat mai curand?

La final, dincolo de orice cuvinte, chipurile celor din imaginea de mai jos exprima perfect starea creata de concertul Rezident EX. Nu-i cunosc dar le multumesc pentru o asa traire.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane Bucuresti

PS – Multumiri celor de la Mahmur.info pentru fotografiile de la concertul Rezident EX.

Reclame
Standard
evenimente, ganduri

Epica – recenzie pentru un concert epic

De multe ori in ultima vreme imi tot spun ca am cam trecut de etapa concertelor agresive, ca nu ar fi deloc rau sa-mi gasesc activitati mai putin galagioase. Ei bine, seara asta mi-a reconfirmat ca nu e cazul de asa ceva 😉 Dar s-o luam usurel.

Turneul de promovare al noului album Epica – Design Your Universe a ajuns si la noi iar trupa a revenit in Romania, pentru prima oara insa in Bucuresti. Si tare bine au facut. Totul in poate cel mai fain club pentru concerte din capitala. The Silver Church m-a castigat de mult prin modul in care au gandit acest club – arena in mod special pentru acest gen de evenimente. Unele dintre cele mai reusite concerte le-am petrecut aici in ultimii ani si merita toate aplauzele.

Inceputul serii a fost foarte interesant pentru ca am ajuns primul din grup si o buna bucata de vreme am avut ocazia sa ma plimb singur printre cei deja prezenti. Cum nu era inca aglomerat, am stat sa trag cu urechea, sa prind reactii si gesturi, sa simt oamenii. Poate cel mai fain a fost cand am avut langa mine o familie formata dintr-un cuplu de lejer peste 50 de ani, cu trei copii cel mult de liceu, care povesteau de trupe, concerte si festivaluri. Si chiar se pricepeau bine 😀 Bravo lor, chapeau pentru asa familie.

Introducerea in atmosfera de concert au facut-o insa Nexus, care au sunat bine dar nu au impresionat. Cum nu-i stiam, nu pot spune ca i-am urmarit cu mare atentie. Dar si-au indeplinit rolul cat se poate de bine, sala era deja incalzita inainte de scurta pauza pana la intrarea pe scena a celor de la Epica.

EPICAUnleashed

 

Fara prea multa agitatie, Simone Simons (Voce), Mark Jansen (Chitara, voce), Isaac Delahaye (Chitara), Coen Janssen (Clape), Yves Huts (Bas) si Ariën van Weesenbeek (Tobe) au intrat pe scena si au tinut unul din cele mai bune concerte din ultima vreme. Si la ce nume au tot trecut pe aici, asta nu-i putin lucru.

Mark Jansen, care este si liderul grupului, a tinut permanent legatura cu sala, comunicand prin tot felul de gesturi, scurte introduceri, zambete – per total, l-am simtit foarte prezent. Simone Simons i-a acaparat insa locul central in atentia tuturor – nici nu ai cum sa nu remarci aceasta frumusete putin ireala, cu o voce pe masura (desi la inceput, pana s-a incalzit putin, era cam prea mult in zona de inalte – a recuperat insa cu brio). Simone este poate definitia feminitatii, atat prin frumuseste cat si prin joaca ei permanenta pe scena, prin zambetele largi si luminoase catre public, prin miscarile usor teatrale – aproape ca a detronat in topul personal pe Susanne Ehlers – soprana de la Haggard 😛 Dar sa revenim la muzica.

Ultimul lor album suna aproape perfect, este lucrat pana in cele mai mici detalii iar asta se simte si se simte bine. Linii melodice clare, puternice, vibrante – un desfat. Iar combinatia cu vocea Simonei este desavarsita. Se simte rodajul unei trupe vechi, desi sunt destul de tineri cu totii. Iar pe scena sunt stapani.

Spectacolul a fost, la fel ca si albumul, pregatit in cele mai mici amanunte. Jocul de lumini a fost cred cel mai bun pe care l-am vazut in The Silver Church, bazat pe proiectoare clare si o combinatie de lumini de proiectoare si un val de lumina difuza – minunat. Au fost multe pasaje in care fundalul scenei, impreuna cu bateria si clapele, pur si simplu dispareau si reapareau la voia valului de lumina – superb realizat. Standul clapelor este un alt element binevenit, fiind o platforma care se rotea cu 360 de grade, oferind o libertate neobisnuit de mare claparului Coen Janssen, ceea ce l-a ajutat foarte mult sa faca parte activ in spectacol. Ventilatoarele montate in fata scenei, desi putin siropoase ca idee la prima vedere, au adus un mare plus aspectului artistilor – asa cum era si previzibil, in special vocii feminine. Combinatia de fundal sonor din zona power-metal, cu vocea si aspectul putin ireale ale Simonei Simons au creat un tablou superb – si foarte bine pus in fapt. Jos palaria pentru regie, intregul concert s-a simtit ca este foarte bine lucrat si gandit.

Dincolo de toate insa, trupa asta chiar iubeste sa fie pe scena. Aproape toti – singura exceptie fiind bassistul Yves Huts – au interpretat si s-au simtit pe scena ca si cand ar fi fost ultimul lor spectacol. S-au bucurat de fiecare piesa, si-au schimbat locurile in aproape toate combinatiile posibile, desi scena e destul mica s-au miscat in permanenta si cumva au reusit sa lase senzatia ca toti au avut parte de locul principal. Desi rolurile sunt clare, fiecare din ei a avut momentul – si placerea – de a se imbaia in atentia publicului. Si s-a vazut cat de mult le-a placut asta. Scenele clasice de heavy-metal, in care cei trei chitaristi isi intindeau chitarile catre public au fost savuroase si pline de energie. Superb. In mod special il mentionez pe chitaristul Isaac Delahaye care efectiv a fost pe toata scena, neobosit si mai ales plin de energie si de entuziasm. Mereu pe gluma sau pe sotii, mereu incurajand publicul si glumind cu colegii de trupa.

A fost cu adevarat impresionant sa vezi cat de mult le place ceea ce fac, cat de mult le place reactia publicului – si a fost una foarte buna. Personal am ramas incantat de cat de bine au stiut sa-si imparta locurile si momentele pe scena – a fost clar ca am vazut in seara asta o trupa rodata, confortabila, perfect echilibrata. Iar faptul ca au facut bis cu inca patru piese, cred ca spune foarte clar ca si ei s-au simtit foarte bine 😉

EPICATides of  Time

Si daca n-as fi vazut concertul in conditii de febra de eram lac de transpiratie si cu nivelul de oboseala cu mult peste limitele de alarma, cred ca mi-ar fi placut si mai mult seara petrecuta alaturi de olandezii de la Epica 😛 Superb concert.

Standard