Cam de cand a inceput iarna noastra sa-si desfasoare hachitele tot aud in stanga si-n dreapta numai de apocalipse. Ca aia nu fac, ca aia nu dreg, ca aia asa si pe dincolo. Administratia se plange de firme, populatia se plange de administratie, media se plange de toata lumea, cei salvati se plang de salvatori iar ulitele se plang de singuratate. Caci pe ele se pare ca toata lumea le uita.

Ce-aveti mai oameni buni? Ati uitat sa fiti oameni? Ati uitat in ce tara, in ce loc de pe lumea asta traiti? Unde v-ati nascut? Acum un an doi auzeam numai ca „ce iernuri erau pe vremea mea” si tot asa. Acum insa, ce? Nu mai e pe vremea voastra? Sau numai trecutul stie sa-si depaseasca necazurile?

Unde ma uit, c-o fi pe site-urile de stiri, pe posturile TV oricare or fi ele, c-o fi pe bloguri sau pe retele de socializare online numai nenoriciri vad. Orasul e innecat, tara este scufundata intr-o mare de zapada. Si nimeni nu face nimic, ne ducem dracului, vine sfarsitul lumii. Pe dracu vine, am obosit de placa asta ce parca mi-a tocit creierul cu litania ei cretina.

Din fericire nu prea ma tine mult si scap usor de contactul cu mass-media, in orice forma a ei. Am mai spus asta dar merita s-o repet: viata devine instant mult mai frumoasa daca pur si simplu uitati de canalele de stiri. Daca ati lasa isteria deoparte si ati iesi pe strada, veti descoperi o lume ceva mai normala – si in nici un caz in prag de disparitie.

Daca ati scoate ochii din monitoare/televizoare ati descoperi o lume care chiar functioneaza. O lume ce-si vede de ale ei, fara sa-i pese de apoplexiile unui reporter in culmea carierei. O lume in care oamenii se deplaseaza, chiar daca mai greu, o lume in care stiu sa-si faca loc unul altuia pe o poteca prea ingusta (uneori mergand atat de departe cu amabilitatea incat cei doi trec prin nametii de zapada iar poteca ramane goala 😉 ), o lume in care oamenii isi fac treaba, isi curata bucatica de trotuar, de alee sau locul de parcare. Nu toti, asa-i – dar destui.

Daca ati scoate i-urile din urechi si mai ales daca ati parasi bulevardele seci, ati auzi cum strada se umple de rasete de copii, de sunet de lopeti, de scartaitul zapezii sub talpile voastre, de lunecus de sanie si fasaitul fulgilor pe umeri. Tot ceea ce face ca Iarna pe ulita sa fie o poveste atat de frumoasa se intampla chiar in jurul nostru, aici si acum.

Daca insa nu aveti la dispozitie decat o pereche de ghetutze sau botoshei, mai bine stati in casa. Ramaneti la monitor si priviti cu disperare si indignare sfarsitul lumii.

Noi, restul, ne vom bucura in continuare de frumusetea de afara. Astia care tac si fac si nu-i da nimeni la nici o emisiune de stiri. Femei care-si dau zapada singure de prin fata chioscurilor unde lucreaza, barbatii iesiti cu lopata in maini sa faca alei in jurul blocului, preoti si calugari ce-si intretin bisericile, batrani cu plasa in maini plecati la cumparaturile zilnice, soferi ce-si imping unii altora masinile de prin parcari, copii ce chiuie de bucuria saniusului, indragostiti ce se pierd sub perdeaua complice de zapada. Astia care chiar traiesc.

Iesiti dracului din casa, nu va mai plangeti atat. Iesiti si Traiti.