ganduri

bi-ci-cle-ta

Cam asa a rasunat Clujul in seara zilei de Vineri, 31 Mai 2013 – mai tot orasul, caci putine zone au „scapat” nevizitate de Masa Critica, editia Cluj Napoca, Mai 2013. In cateva cuvinte, vazut de mine, a fost cam asa:

alergare, viteza, telefoane, fluturasi, salutari, pornire, galagie, politie, trafic, biciclete, intersectii, multe benzi ocupate, soare, muzica, jonglerii, alte salutari, flaut, strigate, fluiere, galagieeeeeee, claxoane si sonerii de biciclete, punk unguresc, culori, fixie, MTB, BMX, role, skate, longboard, cartiere, alte intersectii, alte cartiere, zambete, poze, filme, motoare, soferi, telefoane, fotografii, galagieeeeeeeee, mai mult punk, Free Styler, stindarde, Rosia Montana, tandem, primarie, BI-CI-CLE-TA, zambete, multe multe zambete, apus, TIFF, lansare, tura, Piata Unirii, din nou Piata Unirii, din nou din nou Piata Unirii, intersectii, sensuri giratorii, coloana, snakes, doua trei ture de sens giratoriu, stradute, centru, prieteni, bere 😀

In imagini, a aratat cam asa:

Ca sa rezum: MI-NU-NAT :D. M-am incarcat cu zambete si poze cat sa ma tina o vara intreaga. Si tare mai aveam nevoie ;).

Anunțuri
Standard
cu bicla, evenimente

Marsul Tacerii – un lung sir de liniste alba

Stiu, scriu cam mult(e) despre biciclete (din nou) dar nu ma pot abtine sa impart gandurile adunate in ultimele evenimente. Asa ca … asta e.

Marsul Tacerii 2011Ieri s-a intamplat Marsul Tacerii. Nu mai explic despre ce a fost vorba, mai multe detalii sunt aici, aici si aici. Vreau insa sa va spun ca a fost cu mult peste ceea ce ma asteptam. Ca desi nu mai sunt chiar un copil usor de impresionat, acele 20-30 minute de mars au fost extrem de incarcate si m-au facut sa ma simt cat un purice.

Pana la plecare, nimic nou. Doar mult, foarte mult alb in jurul nostru. Si pe biciclete, multumita Adinei care a venit cu ideea de a pregati si lega de ghidonul biclelor panglici albe – multe paglici albe.

Multam mult si Olimpiei care s-a ocupat de tiparirea unui mic manifest al Marsului Tacerii. O placuta supriza, eu nu am reusit sa ma mai gandesc si la asa ceva. Dar cum spuneam, este un mars al comunitatii si iata cum comunitatea s-a implicat si totul a iesit asa de frumos.

Dupa discutiile deja obisuite inainte de plecare, dupa ce am pus totul la cale cu politia (care a fost absolut cu totul alturi de noi, n-am avut nici cea mai mica problema in a comunica cu ei, ne-am inteles de minune), la ora 8 fix ne-am pus in miscare. Si cam de aici au inceput si diferentele.

Marsul Tacerii 2011Pentru ca in mod normal, startul unui mars este insotit de multa, muuuuulta galagie, de claxoane, de rasete, de chemari, de multa agitatie. De data asta insa totul s-a petrecut intr-o tacere totala. Ne-am coordonat prin semne si am plecat, incet, in liniste. Primele sute de metri nu prea am realizat asta, eram prea concentrat sa fie coloana in ordine, sa ne gasim un ritm egal toti si pastrez o viteza cat mai redusa. Asa ca eram mai mult atent la detaliile tehnice, sa le spunem.

Dupa ce am vazut ca toata coloana a pornit si e totul bine, am realizat ca tot ce auzeam (pe langa zgomotul masinilor, evident :|) era fasaitul usor al anvelopelor pe asfalt si usoarele tacanituri ale lanturilor de bicicleta in mers. SI ATAT! M-am cutremurat pentru ca nu am mai simtit niciodata asa ceva – este atat de ciudat si coplesitor sa simti toata coloana aia in spatele tau, sa ai langa tine oameni pe care-i cunosti sau nu dar totul sa se desfasoare in liniste. Nu stiu daca am auzit mai mult de 4-5 cuvinte pana la final si asta doar pentru ca a trebuit sa clarific o nelamurire de traseu. In rest tacere totala. Eram asa de prins de aceasta stare incat am realizat abia la final ca cel care a pedalat mai tot drumul langa mine imi este un bun si vechi prieten – multam Gabi pentru tovarasia tacuta.

Alt element care a accentuat starea mea a fost si viteza foarte redusa pe care a avut-o coloana in deplasare. Daca in mod normal circul cu viteza destul de mare, acum rar am depasit 15 Km/h – si a fost asa cum trebuia sa fie. Un mars al tacerii, o procesiune de comemorare nu se poate desfasura decat lent. Pentru ca amintirile sa ramana alaturi de noi cat mai mult. Am apreciat din suflet faptul ca de data asta nimeni n-a mai vrut sa mearga mai repede sau mai in frunte. Si ca tot grupul a mers, a curs de-a lungul traseului in liniste si calm. Multumesc mult participantilor, am impartit un moment greu de uitat.

Marsul Tacerii 2011

Asa cum greu de uitat sper sa fie si ideea acestui mars – nu intotdeauna norocul este de partea noastra. Si ca sa-l ajutam, e bine sa nu fugim de ingerul nostru pazitor, oricare ar fi acela – sa fugim impreuna cu el, niciodata mai repede.

Cei care nu mai sunt, odihneasca-se-n pace – si ture faine acolo unde-ar fi. Ceilalti, sa nu-i uitam si sa luam aminte.

Multumiri pentru foto: Alin Pandaru si multumiri Bicla.ro pentru sustinere si pentru clipul video.

Standard
Banner Let's do it Romania
evenimente

maine o fac pana la capat

Maine, 25 Septembrie 2010, particip la o zi magica. Maine merg sa curat o tara intreaga. Pentru ca, dincolo de orice evidenta logica, chiar se poate. Si daca nu ma crezi, te invit sa mergi cu mine, maine, sa-ti arat la fata locului ca minunile se intampla si ca vorbele astea nu-s de poveste. Zau.

Nu cred ca mai este cineva dintre cei de pe aici care nu a auzit de proiectul Let’s Do It Romania.

Cam asa arata acum tara asta:

Foto harta deseuri Let's Do It Romania

Maine la ora asta, situatia va fi cu totul alta 😉 Promit.

Tu ce faci maine???

Standard
ca-n viata, ganduri

Métro, boulot, dodo

Métro, boulot, dodo (metrou, munca, somn) este expresia frantuzeasca ce descrie foarte sugestiv rutina individului de zi cu zi pe care o cunoatem cu totii

Citat de aici

Sau cu alte cuvinte, sindromul birou-pat, cum neaos si dragastos l-am botezat noi. Gripa porcina, dimpreuna cu aviara ei verisoara si cu tot cu sindromul vacii nebune, toate adunate, nu-s nici pe departe la fel de raspandite si contagioase precum aceasta nemiloasa pandemie.

Metro boulot dodo - Barbat dormind la metrouFoto: Alan Marie

Dar nimeni nu ia masuri – in nici un caz oficialitatile. Mai sunt cativa nebuni care nu se lasa si tot cauta antidot dar cu greu razbat si rar li se aud vocile. Aud foarte des oameni care se plang ca nu au timp sau daca au timp, nu au ce face. Imi pare un sacrilegiu sa afirmi acum ca nu ai ce face, ca te plictisesti. Cuvantul in sine – plictis – ar trebui scos in afara legii. In conditiile in care sunt atatea de facut, atat de multe proiecte si mai ales situatii care necesita implicarea noastra, a afirma ca te plictisesti inseamna sa comiti o ilegalitate, inseamna sa furi. Furi astfel din energia si entuziasmul celor care, fara pauza, se zbat si se implica intr-o sumedenie de proiecte care sa traga societatea asta a noastra inainte, s-o scoata din apatia asta crunta in care se afla blocata de atatia ani.

Am norocul sa cunosc o mica parte din acesti oameni, din acesti nebuni care nu se multumesc sa-i lase pe altii sa le conduca pasii si sa stea apoi sa se planga de nemultumire. Ei alearga, scriu, canta, intreaba, cer, ofera, asculta si povestesc mai departe, deseneaza sau impletesc, vorbesc, viseaza si creeaza zi de zi o lume in care sa fim cat mai liberi si sa avem cat mai multe optiuni. Uita de ideea de timp liber, transformand odihna in actiuni, fapte si planuri care la randul lor schimba, uneori dureros de incet iar alteori minunat de fulgerator lumea din jur intr-un spatiu mai primitor, mai vesel, mai luminos, mai curat.

Sunt cei care au adus la realitate proiecte precum Lecturi Urbane, Civika, Bikewalk, Let’s do it Romania, Ora Pamantului, Matasari 17, Cursuri de arta, Ciclopromenadele nocturne, #MosNicolaeTweetMeet, E-Folk si atatea altele pe care cu greu le poti descrie in vorbe. Acestea sunt doar cateva din cele intamplate, unele devenite deja activitati permanente, altele care urmeaza sa se intample in viitorul cat se poate de apropiat. Pe langa ele mai sunt mult mai multe in pregatire sau poate in visare. Dar sunt, se lucreaza, cu mult drag si cu mult entuziasm. In spatele lor sunt uneori multi sau alteori doar cativa oameni dar de fiecare data este mult, foarte mult suflet si entuziasm. Si toate astea din dorinta uneori aparent absurda ca si aici se pot face lucruri bune, ca si in Romania se pot initia si creste proiecte care sa aiba un impact consistent asupra societatii si asupra noastra ca indivizi. Iar in unele cazuri, cei asupra carora efectul este cat se poate de real se numara cu sutele sau poate chiar miile. Prin urmare, efortul lor conteaza. Alegerea lor de a nu se resemna intr-o tacere chinuita si intr-o viata chircita nu este una inutila. Si in nici un caz ei nu se plictisesc.

Cum oare altii se pot plange de lipsa de activitate? Cum oare unii se pot plange de plictiseala? Cum oare unii, multi, cei mai multi, nu se pot desprinde de apasatorul ciclu birou-pat?

Standard