evenimente

mania.ro – cabaret politic in Club A

V-am mai spus ca incep sa-l urasc pe Mihnea Blidariu? Asta ca tot l-am pomenit zilele trecute :P. Omul asta este pur si simplu inepuizabil si face chestii atat de faine incat incepe sa devina enervant. Ca deranjant este pentru multi de cativa ani buni. In ce ma priveste, sincer nu stiu sa existe un alt activist mai implicat decat el pe aici pe la noi. Face multe si le face bine. Si culmea, mai are si timp sa fie pe la toate concertele si sa creeze muzica, versuri, proza si atatea altele. Mno, dar hai ca l-am periat destul :P.

mania.ro - un cabaret politicUltima traznaie a sus-mentionatului se cheama mania.ro si se intampla sub forma unui cabaret politic. Cum e prima oara cand aud de asa ceva, normal ca m-a facut curios. Gazduiti de Club A (si devii altcineva :P) am fost sa vedem cu ce se mananca un asa cabaret acum cateva zile, mai exact pe 12 Octombrie.

Piesa este in mare un one man show avandul ca principal protagonist pe actorul Paul Socol. Pe scena, asigurand coloana sonora dar participand si activ in unele scene, Mihnea Blidariu si Andrei Puiu.

Textele sunt scrise de Mihnea si, asa cum este deja o obisnuinta, sunt acide si dureros de adevarate. Nu ai nevoie de prea multa experienta si de prea multe informatii ca sa intelegi ce vrea sa transmita. Nu ai nevoie sa cunosti istoria veche sau noua, daca ai trait aici in ultimii douazeci de ani ai sa-l intelegi. Iar unii il vor si aproba. Nu toti insa, din pacate.

In mare parte sunt texte politice dar nu numai. Atinge fara retinere si zona sociala si nu se opreste doar la simple amitiri. Trairile sunt puternice si devine usor sa relationezi cu imaginile evocate pe scena – chiar daca nu si comod.

Club A a fost o experienta placuta ca si scena de teatru – n-am mai avut ocazia sa vad sala, de obicei atat de inghesuita, transformata atat de primitor. Randuri de scaune, cu spatii largi de trecere intre ele, masute pe centru, la fiecare doua randuri de scanune, pentru bauturi si scrumiere. Foarte placut – mai putin fumul de tigara dar … nu mai spun nimic. Singura parte la care se poate lucra este sonorizarea. Noi am stat la mijloc si s-a auzit rezonabil in cea mai mare parte dar cei din randurile din spate s-au plans destul de tare de faptul ca vocile nu se auzeau clar. Aici mai este de lucru.

Per total, o seara reusita, o piesa care merita vazuta. Si gandita ;).

Reclame
Standard
cu bicla, evenimente

Marsul Tacerii – un lung sir de liniste alba

Stiu, scriu cam mult(e) despre biciclete (din nou) dar nu ma pot abtine sa impart gandurile adunate in ultimele evenimente. Asa ca … asta e.

Marsul Tacerii 2011Ieri s-a intamplat Marsul Tacerii. Nu mai explic despre ce a fost vorba, mai multe detalii sunt aici, aici si aici. Vreau insa sa va spun ca a fost cu mult peste ceea ce ma asteptam. Ca desi nu mai sunt chiar un copil usor de impresionat, acele 20-30 minute de mars au fost extrem de incarcate si m-au facut sa ma simt cat un purice.

Pana la plecare, nimic nou. Doar mult, foarte mult alb in jurul nostru. Si pe biciclete, multumita Adinei care a venit cu ideea de a pregati si lega de ghidonul biclelor panglici albe – multe paglici albe.

Multam mult si Olimpiei care s-a ocupat de tiparirea unui mic manifest al Marsului Tacerii. O placuta supriza, eu nu am reusit sa ma mai gandesc si la asa ceva. Dar cum spuneam, este un mars al comunitatii si iata cum comunitatea s-a implicat si totul a iesit asa de frumos.

Dupa discutiile deja obisuite inainte de plecare, dupa ce am pus totul la cale cu politia (care a fost absolut cu totul alturi de noi, n-am avut nici cea mai mica problema in a comunica cu ei, ne-am inteles de minune), la ora 8 fix ne-am pus in miscare. Si cam de aici au inceput si diferentele.

Marsul Tacerii 2011Pentru ca in mod normal, startul unui mars este insotit de multa, muuuuulta galagie, de claxoane, de rasete, de chemari, de multa agitatie. De data asta insa totul s-a petrecut intr-o tacere totala. Ne-am coordonat prin semne si am plecat, incet, in liniste. Primele sute de metri nu prea am realizat asta, eram prea concentrat sa fie coloana in ordine, sa ne gasim un ritm egal toti si pastrez o viteza cat mai redusa. Asa ca eram mai mult atent la detaliile tehnice, sa le spunem.

Dupa ce am vazut ca toata coloana a pornit si e totul bine, am realizat ca tot ce auzeam (pe langa zgomotul masinilor, evident :|) era fasaitul usor al anvelopelor pe asfalt si usoarele tacanituri ale lanturilor de bicicleta in mers. SI ATAT! M-am cutremurat pentru ca nu am mai simtit niciodata asa ceva – este atat de ciudat si coplesitor sa simti toata coloana aia in spatele tau, sa ai langa tine oameni pe care-i cunosti sau nu dar totul sa se desfasoare in liniste. Nu stiu daca am auzit mai mult de 4-5 cuvinte pana la final si asta doar pentru ca a trebuit sa clarific o nelamurire de traseu. In rest tacere totala. Eram asa de prins de aceasta stare incat am realizat abia la final ca cel care a pedalat mai tot drumul langa mine imi este un bun si vechi prieten – multam Gabi pentru tovarasia tacuta.

Alt element care a accentuat starea mea a fost si viteza foarte redusa pe care a avut-o coloana in deplasare. Daca in mod normal circul cu viteza destul de mare, acum rar am depasit 15 Km/h – si a fost asa cum trebuia sa fie. Un mars al tacerii, o procesiune de comemorare nu se poate desfasura decat lent. Pentru ca amintirile sa ramana alaturi de noi cat mai mult. Am apreciat din suflet faptul ca de data asta nimeni n-a mai vrut sa mearga mai repede sau mai in frunte. Si ca tot grupul a mers, a curs de-a lungul traseului in liniste si calm. Multumesc mult participantilor, am impartit un moment greu de uitat.

Marsul Tacerii 2011

Asa cum greu de uitat sper sa fie si ideea acestui mars – nu intotdeauna norocul este de partea noastra. Si ca sa-l ajutam, e bine sa nu fugim de ingerul nostru pazitor, oricare ar fi acela – sa fugim impreuna cu el, niciodata mai repede.

Cei care nu mai sunt, odihneasca-se-n pace – si ture faine acolo unde-ar fi. Ceilalti, sa nu-i uitam si sa luam aminte.

Multumiri pentru foto: Alin Pandaru si multumiri Bicla.ro pentru sustinere si pentru clipul video.

Standard
ganduri

normalitatea este o lupta

Fotografie - Normalitatea este o lupta - am obosit - somn la Vf. La OmAm obosit sa caut normalitatea. Intr-o societate normala, o viata traita firesc este un dat, nu un efort. Intr-o lume normala, sa existi nu inseamna sa te zbati, sa te cateri ca sa poti ajunge la o gura de aer curat. Intr-o comunitate nu trebuie sa tragi cu dintii de adevar sau de frumos. Pur si simplu toate astea exista, se intampla in mod natural.

Mi-as fi dorit o copilarie in care sa invat demnitatea, nu s-o descopar abia la anii tineretii. Mi-as fi dorit parinti care ma invete ca nu exista alte limite decat cele ale bunului simt, nu ca trebuie sa-mi tin gura. Mi-as fi dorit profesori care sa-mi arate cat de minunate sunt cunostintele si sa ma avante sa visez la ele, nu sa-mi dea peste mana ca nu am invatat lectia. Mi-as fi dorit o scoala in care sa invat sa creez si sa gandesc, nu sa retin orbeste pagini intregi de manual. Mi-as fi dorit sa fiu invatat ca a face parte dintr-o comunitate inseamna sa si daruiesti din timpul tau, nu sa fiu obligat sa merg la cules de porumb. Mi-as fi dorit un stat care sa-si asume istoria reala, cu bune si cu rele. Mi-as fi dorit o economie in care sa nu fiu nevoit sa-mi dramuiesc visele si sa le aman pana cand nu voi mai avea grija zilei de maine. Mi-as fi dorit o politica in care cei care vor sa munceasca sa fie incurajati, nu taxati pentru faptul ca nu renunta. Mi-as fi dorit sa pot calatori liber, fara vize si cozi interminabile pentru a le obtine. Mi-as fi dorit ca semenii de langa mine sa zambeasca si sa-si tina capul sus, in loc aiba privirea unui rinocer incoltit.

Mi-as fi dorit sa fim, nu sa ne dorim.

Cu toate astea, daca sunt in continuare dispus sa fac efortul necesar, aproape toate cele de mai sus pot exista. Daca nu ma inec in acest val de dorinte si nu ma las strivit de absenta lor, gasesc destul oxigen in jurul meu. Cu fiecare noua descoperire, parca imi este mai usor sa ies la suprafata. Cu fiecare zambet si semn de normalitate, se face din ce in ce mai multa lumina in jurul meu.

Daca as sta sa ma ingrozesc de cate nu am avut parte, as deveni complet paralizat. Si nu as mai avea niciodata parte de nimic altceva. Pentru ca nu le pot schimba, nu pot decat sa le accept ca atare – fac parte din noi, fac parte din istoria noastra. Singura modalitate de a schimba istoria viitorului este sa le intelegem asa cum sunt si sa mergem mai departe. Oricat de grea este desprinderea, cu acest bagaj nu vom ajunge nicaieri. Mai sunt momente cand realitatea imi inunda constiinta cu o lumina cruda – dar de cele mai multe ori semnele de normalitate din jur imi sunt de ajuns pentru a ma scutura de acest bagaj.

Da, in multe alte parti toate cele dorite mai sus exista natural, sunt o realitate fireasca. Noi insa trebuie sa luptam pentru ele – dar la final vor deveni firesc si pentru noi. Cu cate un zambet odata, cu cate un gest altadata.

Se poate.

 

Credit foto @ Andreea Badragan

Standard
Foto tablou Visator / Daydreamer - Staniceck
ganduri

somnambuli

Stiam demult ca multi dintre prietenii mei sunt visatori. Din cei profesionisti vreau sa zic, au acte in regula si martori cat cuprinde. Bine, nu ca m-as exclude dar … sa vorbim despre ei 😀 Visatori de categorie grea, cand stai de vorba cu ei iti spun numai povesti potrivite mai repede unui Lewis Carroll decat unui om normal 😛 De curand insa am ajuns la concluzia ca da, sunt ei visatori dar nu-i deajuns termenul pentru a-i descrie intrutotul. Mult mai bine s-ar potrivi definirea lor ca somnambuli.

Foto tablou Visator / Daydreamer - StaniceckVisator / Daydreamer de Jon Stanicek


De ce somnambuli? Pai, din ce povesti si planuri au, asa cum am spus, sunt evident visatori. Asta este clar, nici un dubiu. Dar ei nu se multumesc sa viseze. Nu, dimpotriva, fac planuri si le pun in aplicare. Planurile fiind, evident, creatie a viselor lor. Pai daca ei si viseaza si pun in aplicare planuri, cum ar putea fi posibila o alta explicatie? Clar, sunt somnambuli.

Sunt somnambuli ce-si traiesc visele. Ei se poarta in lumea reala asa cum au descoperit ca se intampla in visele lor. Viata este doar o prelungire a viselor in ceea ce-i priveste. Pentru ei, totul sau aproape totul este realizabil, posibil, este la indemana. Somnul lor devine contagios chiar, prin refuzul de a se trezi si de a se conforma unei realitati reci si gri care, din fericire, le ramane distanta. Prin entuziasmul lor, prin culoarea lor, prin firescul lor, acesti dragi somnambuli ajung sa creeze o lume ca cea din vis. O lume care nu crede ca nimic nu se poate face, care nu accepta ca nu are rost sa te zbati, ca un zambet nu-ti aduce nimic si deci nu are rost sa-l oferi. Iar cei de langa observa cu surprindere ca se poate si altfel decat au fost invatati sa creada pana acum. Si dupa surpriza intiala, se lasa contaminati de povestile somnambulilor. Si incep sa le creada visele. Unii chiar incep sa le viseze la randul lor.

Cum arata visele lor? Iata doar cateva dintre ele, unele mai mari altele mai mici, toate insa la fel de frumoase: Lecturi Urbane, Bicla.ro, Let’s do it Romania, Pasi catre viataCivika.ro,  Lume buna, Bikewalk, GloryBox, Matasari 17, Soup NightsArtTweetMeet, Let’s Bike it Romania si multe multe altele. Acestea sunt doar cateva dintre cele care au crescut repede si s-au facut mari. Dar pe langa ele, sunt si apar mereu alte si alte vise care prind aripi si devin planuri. Iar de acolo, toata lumea este a lor.

Candva, nu vor mai avea nevoie sa doarma pentru a visa o lume frumoasa. Candva, cu totii vom avea acelasi vis si acesta va fi realitatea de langa noi. Pana atunci insa, hai sa visezi si tu cu noi. Vino si tu sa fii un somnambul si lasa-ti visele sa-ti transforme lumea.

Standard