Am primit azi un link catre acest clip:

Pe scurt: peste 4.500 Km parcursi, pe jos, de-a lungul unui an, intre Beijing si Ürümqi. Un om singur, doar el si drumul lui. Si oamenii pe care i-a intalnit si locurile pe care le-a vazut si povestile pe care le-a descoperit. Imaginile sunt luate mai mult sau putin zilnic, „documentand” trasformarea faciala pe parcursul acelui an. Sa va uitati cu atentie la finalul clipului, la secventa in care sunt afisate, succesiv, ultima si prima poza din serie. Interesant, nu-i asa?

Acest clip mi-a adus aminte de un film vazut acum nu foarte mult timp: Into the Wild Este absolut genial, il recomand cu mare caldura. O prezentare succinta si foarte seaca ar fi asta:

Crescut intr-o suburbie bogata din Washington DC, Christopher McCandless decide la 24 de ani sa intrerupa legaturile cu familia, sa renunte la conturile bancare si sa plece in salbaticie. Ajuns in Alaska, Christopher renunta la masina, isi arde si ultimii bani si decide sa se decurce singur in tinturile pustii, vanand si mancand radacini. Corpul lui a fost gasit luni de zile mai tarziu, cauza decesului fiind probabil inanitia

Sursa

Into the Wild este o prezentare, evident romantata, a povestii cat se poate de reale a lui Christopher McCandless. Un om care, devenit independent, a decis sa spuna nu unei lumi tulburi si frustrante si a plecat sa-si infrunte, singur, proprii demoni. Unde altundeva decat in salbaticie, testandu-si astfel limitele. Si indiferent de finalul povestii, cu siguranta el a castigat aceasta proprie provocare imediat ce a luat decizia de a-si urma idealul, de a-si urma drumul sau. Este o calatorie de auto-descoperire, este cu adevarat o calatorie de crestere personala, pe bune nu asa cum se face prin diversele evenimente organizate in lumea corporate.

Cati dintre noi nu am amanat/evitat un astfel de drum? Poate nu la fel de dramatic in exterior dar cu siguranta la fel de apasator, la fel de arzator. Sau cel putin asa ar fi ajuns sa fie daca ar fi fost lasat sa se manifeste, nu ar fi fost dat la o parte si ignorat, inlaturat de alte visuri mai concrete sau mai sociale. Cati oare mai avem puterea si determinarea de a alege calea mai putin sau chiar deloc batuta, de a ne face propriul drum, acolo unde nu exista nimic decat gol? Se pare ca tare putini mai sunt aceia care chiar o fac dar totusi exista. Poate putem invata ceva din transformarea atat de evidenta aparuta pe chipul calatorului din primul clip. Poate reusim sa vedem acolo taria unui om care STIE care ii este valoarea si care ii sunt limitele. Care si-a demonstrat siesi ca poate alege si ca-si poate duce decizia la bun sfarsit, fara a mai avea nevoie de aprobarile sau permisiunea altcuiva.

Si inchei cu un citat din Jon Krakauer autorul cartii cu acelasi nume: Into the Wild

he made the world a blank spot for himself, by throwing away the map

Oare n-ar fi o idee sa mai pierdem si noi harta aia, din cand in cand macar, sa ne mai cautam si singuri drumul, fara indicatoare, semafoare, GPS si altele asemenea? Sa dam jos ochelarii verzi, sa vedem ca lumea nu-i chiar de smarald?

Si o piesa memorabila din coloana sonora a filmului: Eddie Vedder – Society