de pe drum, ganduri, poz(n)e

carnetul de mot

Am dat in seara asta peste urmatoarea imagine. M-a impresionat mult si mi-a adus aminte de-o poveste de curand.

Fotografie tarani port traditional romanesc

De curand, partener de calatorie cu CFR-ul ce ma regasesc cand si cand, am avut parte de niste personaje tare interesante. De obicei profit de calatoriile cu trenul (si din aceasta cauza le si prefer) pentru a ma bucura de lectura – gasesc timpul petrecut in tren ca fiind foarte bine imperecheat cu aceasta indeletnicire. Zis si facut, la inceputul calatoriei ma regaseam cu castile in urechi si cartea in mana, pus pe treaba. Parteneri de compartiment o domnisoara studenta care vorbea non-stop la telefon, o doamna in varsta care motaia si un domn care se tot cinstea dintr-o sticla de doi litri de „cola„.

La prima statie insa, in compartiment apar inca doua personaje: un student si un domn … interesant. O combinatie de bulibasa (dupa palaria stil texano-buzoian (de acolo era omul), pantofii cu cioc de 15 cm si parul strans intr-o coada de cal aproape alba) si un smecheras de cartier moda veche, dupa vorba si dupa povesti. Roman 100%, moldovean pe deasupra, mi-a trezit interesul de cum l-am vazut venind catre compartiment. Si n-am gresit ;).

Am oprit muzica dar am lasat castile in urechi si am tras discret cu urechea. Nu pentru mult timp caci m-a atras repejor in discutie si pe mine – avea un aer foarte dezinvolt si cat se poate de comunicativ. Doua ore mai tarziu trecusem prin partide de pocher cu magistratii buzoieni, povesti despre lumea interlopa din Calarasi, de vreo doua ori am ajuns prin Spania si parca odata prin Italia. Am povestit despre vinurile moldovenesti, politica, educatie si revolta civica – evident, si de traficul auto. Totul in termeni cat se poate de civilizati si educati – la scoala vietii, dar urmata cu sarg si aplecare. Cum spuneam, interesant.

Dar nu despre domnul grizonat si greu de incadrat social voiam sa va povestesc, de fapt. Ci despre acelasi domn care la inceputul serii tot sorbea din sticla de doi litri. Din vorba-n vorba, a fost si el atras in povestile noastre. Cu ocazia vizitei nasului am aflat ca dansul este de fel din Alba si mandrul posesor al unui „carnet de mot” (o alta descriere) – nu auzisem in viata mea de existenta a asa ceva, acum stiu. Cu aceasta ocazie, povestile au inceput sa prinda un alt ritm si o alta directie.

Dupa ce parca ne pregatise cu o simpla dar foarte eficienta comparatie intre painea de la magazin si cea pe care o fac ei, acasa, la cuptorul cu lemne din curte, au inceput povestile cele frumoase. Spuse cu graiul, accentul si lentoarea specifice Tarii motilor, punctate cand si cand de binecunoscutul „no” spus clar si apasat, au urmat povesti venit parca dintr-o alta lume, dintr-un alt timp.

Am auzit povesti nu sfatoase dar mandre despre o familie asezata, grupata intr-o singura gospodarie formata din parinti, 4 frati si o sora, fiecare cu casa lui, in acelasi spatiu comun, si evident fiecare cu copii de randuiala. Iar la intrebarea „Si nu mai ies certuri intre voi, nu iese cu scandal”, venita de la domnul mentionat mai sus, raspunsul a venit pe atat de scurt, pe atat de intrigat – „Da de ce sa ne certam? Nu suntem frati? Ce treaba avem sa ne certam?”. Greu de pus in cuvinte hotararea, apasarea raspunsului – si cu atat mai putin profunda lui sinceritate. Ne-a povestit cum toti se ocupa, pe rand, de-a lungul anului, cu dogaritul – activitatea principala a familiei, cu produsul de palinca, taiatul de lemne, cositul si strangerea fanului, taierea si prepararea porcului, afumarea carnurilor, coacerea painii si multe, atat de multe si atat de frumoase.

A fost minunata intrigarea – usor ironica, usor superioara, ca a unui om mare in fata poznelor unor copii, cand s-a pomenit de rasele de porci mai noi, cele cu strat redus de slanina :P. El se lauda, mandru, cu stratul de slana lat de mai bine de-o palma de pe porcii pe care-i cresc in gospodarie, cum putea sa conceapa o rasa selectata special pentru a nu avea slana? Cata risipa. Da, dar pentru ei, alaturi de cinzeaca de dimineata, acea slana inseamna un combustibil strict necesar, la cat de multa munca fizica au de facut.

Ne-a povestit, cu mandrie (da, stiu ca ma repet, dar este minunat sa vezi un om atat de profund mandru de ceea ce este si de ceea ce face), despre butoaiele ce-i ies din maini de-a lungul anului, pe care tocmai ce fusese la targ, langa Bucuresti, sa le vanda. Si era tare bucuros ca, dupa o saptamana, se intorcea acasa la nevasta si copii si ca are cu ce sa-i intretina. A fost geniala povestirea drumului cu TIR-ul ce a incarcat butoaiele de acasa si care apoi gonea cu 120 Km/h pe Valea Oltului, cu motul nostru ingrozit pe locul pasagerului. Savuros moment – este usor de inteles aversiunea unui molcom ardelean fata de viteza unui bolid imens.

Mi-e greu sa-mi aduc aminte de toate povestile dar am ramas atat de placut impresionat de acest om, simplu dar mandru, care stie sa-si castige traiul, atat al lui cat si al familiei, fara sa depinda de absolut nimeni altcineva. Care stie mersul pamantului si-al cerului, stie sa se descurce in lumea anului de gratie 2012 fara probleme si in acelasi timp nu da socoteala decat tatalui sau – nimanui altcuiva aici pe pamant. Da, este o viata grea, aspra – dar cu cata seninatate ne privea acel om, cu cata liniste si incredere in sine, e greu de descris. Pentru mine, intalnirea cu acest om a fost ca un balsam pentru suflet.

Mai mult decat atat, ca ei sunt majoritatea in satul, nu tocmai mic, unde locuieste. Iar copii, desi mici acum, se pare ca dau semne ca ar vrea sa continue acelasi drum. Doamne Ajuta. Poate mai avem, totusi, sanse de viitor. Poate. Poate ca imaginea de la inceputul povestii va mai ramane printre noi, ceva vreme.

Sursa foto: Facebook

Reclame
Standard
cu bicla, evenimente

video de la Bikewalk

Mai vechiul prieten Kerucov ne-a pregatit un excelent colaj de film si fotografie de la Bikewalk. Ii multumesc mult pentru ca asa am si eu ocazia sa vad cum s-a simtit evenimentul din postura de participant 😀

Si pentru ca mai devreme inca eram sub influenta emotiilor, acum pot sa trag o gura de aer si sa zic: Multumesc participantilor care au fost minunati. Au inteles ce trebuie facut si au demostrat ca suntem in stare sa avem o plimbare ordonata, lejera, fara eroi sau viteji care sa faca demonstratii inutile. Si a fost bine.

Ma inclin si le multumesc ca au aratat cine suntem 🙂

Standard
Foto la final de Bikewalk
cu bicla, evenimente

astazi am trait istorie

Da, sunt cuvinte mari dar se intampla. Chiar daca incet si rar, se misca ceva in orasul acesta. Care incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult. Cantecul de la Travka isi gaseste din ce in ce mai des raspuns 😛

Pe scurt, astazi s-a intamplat primul mars cu adevarat oficial al biciclistilor din Bucuresti. Si cand spun cu adevarat oficial, spun ca a fost dupa toata regula. Cu participarea primariei si a politiei, cu traseu mediu ca lungime, s-a circulat pe carosabil si am avut prioritate in cele mai multe dintre intersectii. Sa vezi intreaga Piata Romana oprita si privind lungul sir de biciclete cum o traverseaza este ceva minunat. Iar participantii au simtit asta, dupa povestile de la sfarsit 😀

Astazi la Bikewalk au fost aproximativ 250 de participanti care au aratat ca nu mai suntem o mana de ciudati intr-un oras al traficului salbatic ci ca avem locul nostru si aceste este pe sosea, nu altundeva. Si a iesit bine 😀 Nu am avut nici un incident, oamenii au fost calmi si s-a pedalat lejer, fara sa alergam (poate e loc de mai bine aici, data viitoare o sa marim putin ritmul 😉 ) si cel mai fain a fost cand i-am auzit spunand ca s-au simtit in siguranta. Cuvintele astea mi-au mers la inima pentru ca tocmai asta este ceea ce ne dorim – sa circulam in siguranta pe carosabil, sa ne integram natural in trafic. Deci, se poate 😀

Foto la final de BikewalkFoto: astamicu

La final de Bikewalk ne-am strans si am sarbatorit pe iarba, in parcul Izvor, la o gura de apa si un pahar de vorba. Si am primit nistre tricouri foarte faine 😉

Dupa ce a trecut entuziasmul si incordarea, ne-am adus aminte ca azi se mai intampla ceva minunat in lumea biciclistilor de Bucuresti. Incepand de azi, Sambata, Duminica si in sarbatorile legale se poate intra cu bicicleta, la orice ora, la metrou. Asa ca am luat bicicletele in brate si am intrat subit la statia Izvor. Minune, am putut intra fara nici o problema 😀 Sa circuli cu bicicleta la metrou e ceva rupt din Alice in Tara Minunilor – nu ne venea sa credem.

Foto cu bicicleta la metrou

Stati asa ca nu am terminat 😀 Ca sa fie totul extraordinar pana la final, am dat o fuga si pana pe Bulevardul Kiseleff, care la sfarsit de saptamana capata o noua identitate – Via Sport. Sa vezi tot acel bulevard fara nici o masina si plin de mese de tenis, de cosuri de baschet, de biciclete si multe alte minuni este magic. Magica – nu cred ca pot gasi un termen mai bun – a fost toata aceasta zi.

Bucurestiul incepe sa devine un oras frumos. Incet dar sigur 😉 Abia astept sa vad pozele de la Bikewalk.

Standard