ganduri

banalul din noi

Ma plangeam si zilele trecute intr-un mesaj pe Facebook pentru ca zau nu mai rezist. Oriunde ma uit, orice as citi, pe aproape orice canal de informatie as urmari nu dau decat peste povesti de succes. Nu se mai intampla nimic in zona social – umana decat descoperirea si eliberarea eroului, aventurierului, creatorului din noi. Zau?

Toata lumea alearga sa aiba cat mai multe povesti interesante, captivante si impresionante de impartit cu prietenii (mai mult sau mai putin cunoscuti). Orice concediu, orice vacanta este o aventura – sau cel putin asa ar trebui sa fie ca sa conteze. Nu stiu cum se face dar peste tot exista programe de dezvoltare personala, de eliberare de locul de munca, de auto-descoperire, de creativitate si asa mai departe. Suntem brusc toti artisti, creatori, atreprenori, aventurieri – nimeni nu-si mai gaseste locul intr-un destin banal, nespectaculos.

Si cumva imi aduc aminte de ceea ce povesteam, tot aici, acum ceva vreme, despre obligativitatea iubirii. Cumva toate astea ma duc cu gandul la faptul ca aproape tot din ceea ce pare important in aceste vremuri nu-i decat o mascarada. Asa-i ca va doriti sa fiti independenti? Asa-i ca va doriti plecari in Asia si America de Sud? Asa-i ca va doriti adrenalina unei sarituri cu parapanta, cu parasuta, cu avionul sau mai stiu eu ce? Asa-i ca visati cu indarjire momentul cu destul timp liber incat sa va dovediti, in fine, talentul vostru artistic pe care stiti bine ca-l aveti? Asa-i? De ce? DE CE?

Unde te uiti gasesti doar oameni in cautarea unei revelatii, a unei descoperiri. Oameni care sacrifica totul acum pentru aventura de maine. Care uita sa traiasca pentru ca inca nu si-au dovedit potentialul, inca nu s-au descoperit. Si intre timp, apa trece, pietrele raman – pe loc. In aceeasi ipostaza, cu aceleasi framantari – doar cu mult mai multe frustrari.

Oameni buni, oare toata omenirea asta nu-i formata decat din elite? Oare o intreaga specie poate fi formata doar din lideri si eroi? As spune ca nu – ba, as paria ca nu. Asa cum este firesc, doar o mica, o foarte mica parte chiar se inscriu cu adevarat in elita – insasi prin esenta ei se intampla sa fie asa. Si atunci, cum se face ca toata lumea nu-si mai doreste altceva? Va imaginati oare cum ar arata un stup in care toate furnicile si-ar dori sa devina regine? Si cu ce rezultat? Da, stiu este o viziune simplista – dar cumva cred ca surprinde destul de bine esenta.

Cum se face ca nimeni nu-si mai doreste o viata normala? Ca banalul, omul de pe strada, “the regular Joe” nu sunt decat exemple negative, de neimplinire? Cum se face ca ne dorim atat de mult sa ne descoperim dar facand asta ne ducem exact catre zona cu cea mai mica probabilitate de ne apartine cu adevarat. Da oameni buni, stiu ca nu-i deloc usor sa-ti accepti propriile limite – dar cum altfel poti tinde catre implinire?

Daca nimeni nu mai da doi bani pe-o viata normala – care, a nu se intelege gresit, nu exclude deloc cautarea, experimentarea, descoperirea si entuziasmul – si toti vor sa fie niste mici semi-zei, oare cum de nivelul de multumire este intr-o continua scadere?

Banalitatea are multe valente – printre cele mai importante este faptul ca, cu adevarat, ne reprezinta pe cei mai multi dintre noi. Cand vom incepe sa intelegem – si sa acceptam – acest fapt cred ca multora ne va fi mai bine. Cand vom include simplitatea si banalitatea in lista celor pe care le cautam in cursurile de auto-dezvoltare, poate chiar vom avea o sansa la implinire.

Reclame
Standard
evenimente, muzica

Iubire – o noua nebunie de la Travka

Da, stiu, sunt obsesiv cu Travka. Nu ca ei n-ar fi, la randul lor. Cum tocmai se pregatesc de-un nou concert MARE, maine seara la The Silver Church, hopa ca au lansat si un nou single: Iubire. Asa ceva nu se poate rata si iata si piesa, dupa problemele tehnice de aseara cand au cam pus pe butuci site-ul celor de Soundcloud, se pare:

Povestea acesteia, pe larg, o puteti citi pe site-ul Travka. Mie-mi place, cam ca orice alt material Travka, foarte foarte mult :D.

Standard
ganduri

un vartej ce se cheama viata

Copilarie, povesti, istorii, bunica, primele carti, primele povestiri. Alamanah, enciclopedii, atlas, zoologie. Primul acvariu, primele emotii, prieteni, scoala, bunici, casa cu curte.

Primele taste, primul monitor, prima linie de cod, prima rutina reusita, prima schema logica, primul concurs, prima tabara olimpica la Navodari, a doua si urmatoarele, anii de liceu in care profesorii de informatica-mi erau prieteni. Prima expeditie pe munte, primul cort in spate, miros de independenta. Si primul pachet de tigari.

Eliade, Cioran, filosofie, carti, discutii, analize, intrebari, nopti pierdute cu nelinisti existentiale, concepte si framantari, yoga si asceza, religie si cunoastere. Iubire absoluta, contopire totala, pierdere si regasire, disperare si cautare. Uitare?

Psihologie, tratate, pedagogie, sociologie, cursuri, Bucuresti, voluntariat, educatie sexuala pentru liceeni, TNT, tehnici de training, colaborator TV si radio, Tele 7 ABC emisiunea Primul Pas si echipa de redactie, comunitate, oameni, dragoste, regie si scenariu. Strada Matasari, gazda, independenta, carti, univers propriu. Studiu, planuri, colegi, Szondi, planuri, educator, viitor.

Acvaristica, pesti, studiul domeniului, oameni, piata de pesti din Obor, acvarii, multe, din ce in ce mai multe. Reproduceri de specii, descoperirea de noi si noi familii de pesti ornamentali, carti de specialitate. Planuri, Victor Palade, un biolog extraordinar, vise de acvariu public in Bucuresti. Mutare, renuntare, regret.

IT, calculatoare, software, hardware, sisteme, revenire, reincepere. Dinamica, lupta, viitor.

Apartament, chirie, prieteni, iubire, maturitate, convietuire, planuri, confort, unitate. Consolidare, izolare, revenire, descoperire. Caini, cocker, femela, veselie, responsabilitate, distractie, mirare, minunare. Caini, ciobanesc, caucazian, mascul, vis implinit. Delta, fericire, concediu ideal la Sf. Gheorghe cu iubita si 2 caini. Accident caine, doctori, analize, griji, disperare, tratament, medici vechi si intelepti, prieteni, ajutor de la oameni necunoscuti dar apropiati, vindecare, fericire. Mandrie, veselie, gelozie, indepartare, rupere. Accident, supravietuire, recunostinta, lectie. Despartire, renuntare, mutare. Pierdere, durere, lipsa.

Redescoperire, vindecare, prieteni, cautare, iubiri pasagere, asteptare. Gasire, mirare, descoperire, inocenta. Intrebare, mirare, indragostire. Apropiere, caldura, cautare, intrebare, iubire, visare. Mutare, convietuire, uitare, placere, frustrare. Adancire, linistire, retragere, inchidere, caldura, siguranta.

Proiecte, firma, implinire, succes, mandrie, munca, epuizare, munca, reusita, multumire.

Masina, vis implinit, comunitate, prieteni, nou. Plecari in tara, descoperire, implicare, nou. Modificari, tuning, forum (www.astraforum.ro) nedreptate, mirare, frustrare. Revenire, munca, indarjire, comunitate din nou, succes, crestere, apreciere. Deschidere, incantare, continuare, veselie. Delta, Balea Lac, Maramures, Mocanita, prieteni. Noi si vechi.

Planuri, apartament, renuntare la oras, credit, calcule, datorii, intrebari, griji, sperante, planuri. Viitor, emotii, sperante. Criza, ingrijorare, incrancenare. Despartire, mirare, singuratate, durere, pustiu.

Cautare, intrebare, concentrare, noutate, liniste, succes. Lac, vise, regrete, inapoi, inainte, hotarare. Cunoastere, descoperire, mirare.

Bicicleta, camp, fotografie, prieteni, noi prieteni, alti prieteni. Iubire, plecare, distanta, alta iubire, alta distanta, nopti, Vama Veche, noi prieteni, noi iubiri. Dans, studiu, muzica, club, munte, facebook, online. Ciclopromenade, oameni, comunitati, cautare. Blog.

Twitter, online, offline, zambete, proiecte, cultura, muzica, lectura, vise. Traire, framantare, iubiri, singuratate.

Cautare.

Voi ati inteles ceva? Eu inca nu, e un vartej prea mare si cand il adun pe tot la un loc, ametesc si nu mai inteleg nimic. Pe bucatele pare ca ar avea logica, ar avea un sens. Insa adunate asa, de-a furca, puse pe o pagina, zau ca nu mai au nici urma de coerenta. Si cum deja nici eu mai simt a avea un contact suficient de ferm cu realitatea, ma retrag si imi promit ca am sa continui, candva, acest post.

Va urma … candva

Standard
ganduri, muzica

amintiri cu lumanari

Sunt multi, foarte multi, prea multi ani de cand nu am mai ascultat piesa de mai jos si nici altele de la Gorky Park. Mi-am adus aminte acum nu mult timp de ei dar am tot amanat cautarea. Acum insa am reusit sa-i gasesc si asa cum banuiam, vremurile acelea au revenit chiar mai repede decat ma asteptam.

 

 

Eram pe acea vremea, de sfarsit de liceu, indragostit nebuneste de-o fata (Poesis :P), asa cum se obisnuieste sa faci. Caci nu puteam sa fac nota discordanta, nu-i asa? Mda, acum glumesc, atunci lumea parea a fi deja disparuta in neant. Am ascultat de nenumarate ori piesa asta si altele care-mi aminteau de ea, obsesiv asa cum numai adolescentii pot fi. Acea iubire, puritatea si infinitatea acelor sentimente nu le-am regasit apoi nicaieri desi n-as putea spune ca nu le-am cautat. O astfel de pasiune nu stiu daca poti avea de mai multe ori in viata, stiu insa ca merita efortul. Chiar si doar odata avuta, inseamna ca n-ai pierdut trecand prin viata asta, ai luat din ea tot ce-i mai bun. Sunt unii insa care nu se multumesc cu ce au avut si cauta mereu sa regaseasca acel sentiment definitoriu, fara urma de indoiala, fara nici o retinere pe care numai o iubire absoluta ti-l poate da. Si eu, caposul si indaratnicul de mine, nu ma pot abtine sa nu ma numar printre acestia. Multa vreme am fost convins ca nu este posibil si ca amintirile din acea vreme nu vor putea fi depasite vreodata. Ca nu voi putea sa gasesc o alta iubire care sa se poata compara cu flacara de atunci, cu pierderea de sine avuta cu EA. Acum insa cred ca este posibil, din ce in ce mai mult cred asta. N-am fost niciodata in stare sa iau de bune traditiile si cutumele lumii din jur si cu cat se aduna anii in urma mea, vad ca aceasta tendinta se accentueaza 😛

Asa ca iata cum am ajuns, in timp, sa fac un pariu cu lumea (si in unele momente si cu mine). Pariul are ca miza multe frustrari, pe care nu odata le-am simtit cum nu se poate mai acut, multe nopti cu stele indepartate si poate ani de cautari – asta este ceea ce risc sa pierd. Din pacate insa, tot aici raman si multe amintiri frumoase, adunate in timp, care insa nu sunt atat de puternice incat sa stinga setea de mai mult. Si din aceasta cauza ajung sa ramana doar atat, amintiri frumoase, chiar daca pe alocuri dureroase. Sper ca si cele cu care am impartit si cel mai probabil voi mai imparti aceste amintiri vor simti la fel.

Am insa de castigat cu mult mai mult si toti cei care au ca amintire o completa renuntare la individualitate pentru o si mai completa regasire in DOI pot intelege ca riscul este cu mult mai mic decat premiul. Unde mai pui ca eu vreau si coronita 😀

 

 

Gorky ParkTwo Candles

Loneliness is my only guest
Who visits alone at night
When it comes I light two candles
Just the way it was
And pretend the flames become your eyes
Emptiness is a friend I guess
The shadow played upon the wall
If I let the candles take me
I can see your face
And remember hearing
someone call your name
My candles are crying
candles are crying
They’re crying for you
They’re waiting for you
I’m waiting for you
Is it you knocking at my door
Or may be just a ghostly wind
How I wish that you were here
Sitting by my side
And you’ll bring me back to
life again tonight

 

Standard
ganduri

iubirea – norma sociala

Este un gand pe care il tot invart de ceva vreme prin minte. Desi am incercat sa-l uit, sunt momente in care el isi face de cap cu mine si imi sare in fata cand nu ma astept. Si nu-mi da pace. Cea mai buna metoda de exorcizare pe care am gasit-o este asta, sa-l pun aici, sa-l las in lume sa zburde ca trubadurii si sa ma lase pe mine in pace – asta daca va binevoi sa se lase asezat, frumos si aranjat, aici. Cred insa ca da, este genul de gand care vrea sa se plimbe, vrea sa cucereasca minti noi si sa invarta alte si alte ganduri. Asa ca sa ne apucam de exorcizat.

Ma tot uit in jurul meu, pe net, pe bloguri, pe twittere, prin carti, prin reviste, prin muzica si filme, pe haine si pe afise si vad ca foarte, foarte, foarte des se dezbate, prezinta, imparte si desparte un subiect anume – iubirea. De la reclamele TV pentru orice pana la cartile cele mai fierbinti ale momentului si nu numai, iubirea ne este prezentata, aratata, oferita, impartasita fara incetare. Aproape ca in ultima vreme iubirea a devenit un subiect mai la moda decat sexul. Iar asta nu-i putin lucru 😛

Oricine vrea sa spuna ceva, apeleaza la iubire, intr-o forma sau alta. Vesela sau trista, parinteasca sau amoroasa, crestina sau pacatoasa iubirea ne este oferita pe tava, iubirea insoteste orice mesaj din dorinta de a duce acel mesaj mai aproape de destinatia dorita. Care de multe este una extrem de mercantila – pentru ca iubirea vinde. Iubirea vinde si vinde bine. Vinde pentru ca, in orice situatia te-ai afla, iubirea este cea care iti marcheaza viata. Sau poate, nu-i asa?

Daca esti fericit si indragostit, imaginea iubirii te va atrage, te va face sa resimti placerea momentelor intime cu jumatatea ta astrala – si deci vei reactiona la mesajul primit. Daca insa esti ranit, esti singur si nefericit, iarasi vei reactiona, la fel de puternic, la mesajul potrivit. Si aici apare o mica problema, foarte interesanta in desfasurarea ei. Imi permit sa preiau o idee de la D-l Frédéric Beigbeder, din nuvela 29,9oamenii fericiti nu consuma. Iar noi traim tocmai in cea mai de consum epoca din istoria omenirii.

Ce se intampla oare daca punem cap la cap ideile de mai sus? Pai, sa le luam pe rand. Prin zeci de canale ni se promite (si conditioneaza, am sa revin la ideea asta) fericirea oferita de iubire – dar oare, in conditiile noastre sociale, cati mai avem posibilitatea de a gasi si mai ales de a pastra o iubire suficient de puternica sa te poata face fericit? Pai, destul de evident ca printre traficul infernal, rata la masina de spalat si de carat, la casa si la vacanta de vis, jobul cu program fara sfarsit si seful care nu te slabeste din vizor, studiul pentru al cincilea masterat si sala de sport pe care o urasti, nu prea mai e timp nici macar de idile, ce sa mai visam iubire? Ne cautam din ce in ce mai des iubirea vietii pe net sau prin cluburi de noapte si de fapt nu gasim decat aventuri de-o vara, asta daca suntem cu adevarat norocosi si tine atat. Devenim din ce in ce mai exigenti fata de cei din jur, cautam un EL sau o EA care, nu asa, sa se ridice la nivelul nostru si nimic nu ne multumeste. Si uite asa, usor usor, inchidem cercul.

Pai daca fericirea noastra depinde atat de intim de iubire, care iubire devine din ce in ce mai putin accesibila, ce se intampla oare? Devenim, evident, nefericiti. Si ce facem ca sa ne simtim mai bine? Pai, nu asa, consumam, ca doar acum, cu pozitia sociala cu greu dobandita, ne permitem s-o facem. Consumam, cu cat mai mult, cu atat mai bine. Masini cat mai puternice, haine cat mai flashy, case cat mai mari si mai vizibile, mancare si bautura. Si ce se intampla? Nivelul de stres creste cu fiecare noua achizitie, cu fiecare nou trofeu adus nefericirii noastre. Si prapastia devine din ce in ce mai adanca, multi se refugiaza in confortul consumului exagerat de orice fel si in principal alimentar. Si ne ingrasam, ceea ce, nu-i asa, scade cu atat mai mult sansele de a gasi pe cineva, doar aspectul fizic si in special greutatea sunt o norma foarte importanta in societatea noastra, nu? Si mergem la sala, sa ne revenim, sa ne punem in forma, tinem diete peste diete. Adica iarasi un nou nivel de stres si de ocupare a resurselor proprii, de eliminare a oricarui dram de timp si de libertate. Si tot asa, spirala asta nu prea are vreun sfarsit vizibil. Sau are? De unde insa pleaca totul?

Cum spuneam la inceput, acest iures al evenimentelor pleaca de la o idee care ne este oferita din ce in ce mai des – daca iubesti, esti fericit. Totul este roz si placut, totul devine usor si simplu. Nimeni nu spune nimic despre ce se intampla daca nu iubesti insa implicit se sugereaza ca daca nu iubesti, nu poti fi fericit. Ca nu se leaga, nu? Deci si prin urmare, trebuie sa iubesti – nu se poate altfel. Ai inteles, trebuie sa iubesti! Este obligatoriu s-o faci, nu esti in randul lumii daca nu iubesti, este ceva ciudat cu tine. Si iarasi apare presiunea sociala, iarasi apare necesitatea iubirii. Si totusi, chiar nu se poate altfel?

Sigur ca se poate, evident ca da – numai ca nimeni nu-ti spune asta. Si de ce ti-ar spune-o? Esti bun asa cum esti, nefericit, nemultumit, mereu in cautare de ceva care sa umple golul. Dar se poate si altfel. Se poate si varianta realizarii personale, fara a depinde de nimic exterior. Se poate si varianta dezvoltarii proprii, pentru dezvoltarea proprie. Fara nici o alta motivatie, fara nici un alt indemn exterior. Hai sa exploram putin acest drum, la nivel teoretic, sa vedem unde ne-ar putea duce.

Dezvoltarea personala, fara un alt scop, este prin definitie lipsita de frustrari – orice progres este resimtit puternic si foarte motivational. Cresterea sinelui duce la siguranta, duce la independenta, la absenta necesitatii unor validari exterioare pentru a ne simti integrati, acceptati. E drept ca toate astea cam scad direct proportional nevoia de consum nediscriminat dar in acelasi timp, dezvoltarea personala duce la un nivel de incredere in sine care cu timpul devine din ce in ce mai vizibil. Simultan, odata cu acesta incredere, scade in mod drastic nevoia de a dovedi pe plan social propria valoare, crescand in acelasi timp disponibilitatea de a cunoaste oameni si personalitati noi si de multe ori captivante. Si de aici incolo, numai de fiecare din noi depinde drumul ales – dar este ales si nu impus, este un sublim act de vointa si de independenta. Lipsiti de constrangeri, liberi de presiune si de frustrari exterioare, sentimentul de fericire devine mult mai accesibil  – si mai profund.

Si poate fi cu atat mai intens, cand este impartasit cu persoana iubita 😉

Asa ca nu uita, trebuie sa iubesti! Ai inteles, da?

 

Love Service 

Standard
ca-n viata, ganduri

mutare

Astazi am avut o zi frumoasa. Si plina. Nu pentru mine, nu mi s-a intamplat nici o minune mie personal.  Unui bun, foarte bun prieten i s-a intamplat. Astazi l-am ajutat sa se mute. Cu camasa si fular, cu boxe si masinutele model, cu toate acareturile unui om normal de peste 30 de ani. S-a mutat cu iubita lui. Cat de putine cuvinte, cat de multe trairi.

A fost o zi plina si in principal ne-am ocupat numai de mutarea lui. Ne-am adunat pe la pranz, inculpatul cu mutatul, eu si inca un prieten comun. Printre cafele, sucuri, tigari, glume si muzica, l-am impachetat, transportat si „instruit” pe individ. Evident ca nu am putut trece peste nenumaratele bancuri si glume asociate cu acest gen de eveniment 😉 Dar isi au farmecul lor si plus de asta, chiar sunt haioase. Unele chiar foarte, asa cum am (re)descoperit cu aceasta ocazie 😀 Hazul nostru, al celor neimplicati numai la nivel de carausi in mutare, a fost desavarsit. Ca si concluzie, cadoul de „casa noua” a fost un pres de pus la usa de la intrare. Ne-am gandit sa nu-l traga totusi, sa nu-i fie rece in noptile cu mai putina intelegere conjugala 😉 Ah, aici e bine sa fac un avertisment – atentie la ora la care plecati de acasa daca aveti de gand sa faceti astfel de cadouri, unele magazine inchid la ora 21. Inclusiv Kika, unde aveam de gand sa ma opresc intial – fapt ce a provocat un mic rally prin oras, bine ca s-a incheiat cu succes 😀

Dar dincolo de asta, multumirea si fericirea de a-i vedea pe cei doi iubiti impreuna, in noul lor cuib, a fost sublima. Este ceva extraordinar in aceasta renuntare la libertatea individuala, la micile obiceiuri si tabieturi pe care cu totii le avem si le formam in timp. Totul cade, totul se pierde in nevoia aceea, mai puternica decat orice eforturi de impotrivire am depune noi, nevoia de a-i fi aproape celuilalt cat mai mult cu putinta. Si oricat de multe nopti le-am petrece impreuna cu persoana iubita, oridecate ori am „ramane peste noapte” zile la rand, nimic nu se compara cu senzatia pe care o ai cand stii ca nu exista alt loc, nici al tau nici al ei, nu exista decat acasa. Si nici ca mai stii vreun alt loc mai frumos pe lume, din acest moment.

Am impachetat impreuna cu acesti prieteni o viata. Cadouri mai vechi sau mai noi, poze si amintiri, nelipsitul calculator cu nenumaratele lui cabluri asociate (Doamne cate fire incap intr-o casa, nu incetez sa ma minunez …), televizorul, farfurii si pahare (va vine sa credeti ca n-am spart nimic ?) si multi, multi saci de bagaje. Am carat la televizorul ala de parca eram din Lampa cu caciula 😀 Dar cu atat mai frumos a fost filmul vazut impreuna pe seara tarziu, dupa ce toate erau gata aranjate si puse la locul lor. A fost placut sa revad cadouri facute cu ani in urma si care inca mai inseamna ceva, din moment ce au fost impachetate. A fost placut sa vad cum o persoana, un om, se transforma in altceva – devine parte a unui cuplu, devine o entitate compusa si asta fara sa piarda nimic din esenta proprie. Ci dimpotriva castiga ceva, castiga un anumita siguranta, un sentiment de apartenenta care nu poate fi inlocuit cu nimic altceva. Pentru ca oricat de mult ne-am dori, uneori, sa credem asta, mai ales noi masculii :P, si sa ne batem in piept cu ideea ca ne e mai bine singuri, numai in doi ne simtim cu adevarat impliniti. Exact asta am vazut in aceasta seara, la acesti doi frumosi iubiti. Am vazut cum devin cu adevarat un cuplu in intreg sensul cuvantului. Si e tare placut sa-ti vezi unul din cei mai buni prieteni atat de fericit.

Recomand 😉

 

In doi

In doi

 

 

Am avut o zi cu adevarat frumoasa – mi-am vazut un prieten fericit – as putea cere mai mult?

Standard
ca-n viata, ganduri

Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie

Primita pe mail – merita insa citita si recitita:

 

O intrebare frecventa pe Google pare a fi: “Ce este dragostea?“… ei bine, cea mai frumoasa explicatie am auzit-o cu cativa ani in urma de la o prietena asistenta medicala.

Zilele astea ploioase mi-au reamintit povestea pe care astazi m-am gandit sa o impartasesc cu voi.

“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.

Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el… Si-atunci il intreb mirata: “Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“. Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: “E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“.

Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!… Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?!… nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au”.

Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie

  

Dansand in ploaie

Dansand in ploaie

Standard