ca-n viata, ganduri

mutare

Astazi am avut o zi frumoasa. Si plina. Nu pentru mine, nu mi s-a intamplat nici o minune mie personal.  Unui bun, foarte bun prieten i s-a intamplat. Astazi l-am ajutat sa se mute. Cu camasa si fular, cu boxe si masinutele model, cu toate acareturile unui om normal de peste 30 de ani. S-a mutat cu iubita lui. Cat de putine cuvinte, cat de multe trairi.

A fost o zi plina si in principal ne-am ocupat numai de mutarea lui. Ne-am adunat pe la pranz, inculpatul cu mutatul, eu si inca un prieten comun. Printre cafele, sucuri, tigari, glume si muzica, l-am impachetat, transportat si „instruit” pe individ. Evident ca nu am putut trece peste nenumaratele bancuri si glume asociate cu acest gen de eveniment 😉 Dar isi au farmecul lor si plus de asta, chiar sunt haioase. Unele chiar foarte, asa cum am (re)descoperit cu aceasta ocazie 😀 Hazul nostru, al celor neimplicati numai la nivel de carausi in mutare, a fost desavarsit. Ca si concluzie, cadoul de „casa noua” a fost un pres de pus la usa de la intrare. Ne-am gandit sa nu-l traga totusi, sa nu-i fie rece in noptile cu mai putina intelegere conjugala 😉 Ah, aici e bine sa fac un avertisment – atentie la ora la care plecati de acasa daca aveti de gand sa faceti astfel de cadouri, unele magazine inchid la ora 21. Inclusiv Kika, unde aveam de gand sa ma opresc intial – fapt ce a provocat un mic rally prin oras, bine ca s-a incheiat cu succes 😀

Dar dincolo de asta, multumirea si fericirea de a-i vedea pe cei doi iubiti impreuna, in noul lor cuib, a fost sublima. Este ceva extraordinar in aceasta renuntare la libertatea individuala, la micile obiceiuri si tabieturi pe care cu totii le avem si le formam in timp. Totul cade, totul se pierde in nevoia aceea, mai puternica decat orice eforturi de impotrivire am depune noi, nevoia de a-i fi aproape celuilalt cat mai mult cu putinta. Si oricat de multe nopti le-am petrece impreuna cu persoana iubita, oridecate ori am „ramane peste noapte” zile la rand, nimic nu se compara cu senzatia pe care o ai cand stii ca nu exista alt loc, nici al tau nici al ei, nu exista decat acasa. Si nici ca mai stii vreun alt loc mai frumos pe lume, din acest moment.

Am impachetat impreuna cu acesti prieteni o viata. Cadouri mai vechi sau mai noi, poze si amintiri, nelipsitul calculator cu nenumaratele lui cabluri asociate (Doamne cate fire incap intr-o casa, nu incetez sa ma minunez …), televizorul, farfurii si pahare (va vine sa credeti ca n-am spart nimic ?) si multi, multi saci de bagaje. Am carat la televizorul ala de parca eram din Lampa cu caciula 😀 Dar cu atat mai frumos a fost filmul vazut impreuna pe seara tarziu, dupa ce toate erau gata aranjate si puse la locul lor. A fost placut sa revad cadouri facute cu ani in urma si care inca mai inseamna ceva, din moment ce au fost impachetate. A fost placut sa vad cum o persoana, un om, se transforma in altceva – devine parte a unui cuplu, devine o entitate compusa si asta fara sa piarda nimic din esenta proprie. Ci dimpotriva castiga ceva, castiga un anumita siguranta, un sentiment de apartenenta care nu poate fi inlocuit cu nimic altceva. Pentru ca oricat de mult ne-am dori, uneori, sa credem asta, mai ales noi masculii :P, si sa ne batem in piept cu ideea ca ne e mai bine singuri, numai in doi ne simtim cu adevarat impliniti. Exact asta am vazut in aceasta seara, la acesti doi frumosi iubiti. Am vazut cum devin cu adevarat un cuplu in intreg sensul cuvantului. Si e tare placut sa-ti vezi unul din cei mai buni prieteni atat de fericit.

Recomand 😉

 

In doi

In doi

 

 

Am avut o zi cu adevarat frumoasa – mi-am vazut un prieten fericit – as putea cere mai mult?

Standard
ca-n viata, ganduri

Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie

Primita pe mail – merita insa citita si recitita:

 

O intrebare frecventa pe Google pare a fi: “Ce este dragostea?“… ei bine, cea mai frumoasa explicatie am auzit-o cu cativa ani in urma de la o prietena asistenta medicala.

Zilele astea ploioase mi-au reamintit povestea pe care astazi m-am gandit sa o impartasesc cu voi.

“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.

Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el… Si-atunci il intreb mirata: “Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“. Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: “E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“.

Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!… Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?!… nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au”.

Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie

  

Dansand in ploaie

Dansand in ploaie

Standard
ca-n viata, ganduri, muzica

La femme qui t’aime

 

 

Cele mai frumoase „orice” pe lume sunt cele pe care nu le (mai) avem. Ati observat asta? Cea mai frumoasa iubire este cea pe care am pierdut-o, cea mai frumoasa prietenie este cea demult instrainata, pasiunea totala este cea a fiintei pe care nu am avut-o de fapt niciodata. Cat de mult gresim, cat de mult regret pentru o poveste care ar fi fost, probabil, cu mult mai stearsa numai de-ar fi fost putin mai lunga.

Cu adevarat frumoase sunt numai povestile care se termina cu „au trait fericiti …” dar pe astea nu le simtim decat la capat de drum. In viteza vietii, ele par sterse, lipsite de stralucire. Sunt mai luminoase cele pe care le pierdem, chiar daca de fapt nu au, poate, alt merit decat ca au fost atat de scurte – prin urmare par si intense. Insa doar par a fi intense …

Cat de mult suntem oare raspunzatori pentru aceste povesti? Fie ele scurte sau lungi, fie ele stralucitoare sau doar placute? Avem oare dreptul sa incepem a istorisi alaturi de cineva atunci cand nu stim finalul? E oare drept sa depeni o poveste al carui fir de fapt nu-l stii? Si daca da, suntem raspunzatori pentru finalul abrupt si sec? O poveste poate fi ea frumoasa numai prin personajele ei, fara a se termina cu „pana la adanci batraneti”? Dar oare cum am putea sti finalul unei povesti de dragoste fara a incepe sa povestim?

Este dureros sa simti ca esti liber si fericit si exact atunci, fix in momentul in care aripi se deschid, sa-ti pierzi tot echilibrul, sa te trezesti (iarasi) singur. Am simtit starea asta, la fel de bine am si creat starea asta. Regret? Evident ca da. Cat de mult insa? Greu de spus dar nu foarte mult. De ce? Pentru ca aceste stari, aceste dureri au la baza trairi puternice, au crescut dintr-un impact pe care cel putin unul din cei doi protagonisti l-a avut asupra celuilalt. Pentru ca aceste dureri sunt cel mai clar semn ca povestea, asa scurta si curmata brusc, a fost o poveste vie, ca timpul ei a fost in afara timpului. Ca acel timp l-am castigat, in nici un caz nu a trecut pe langa noi fara importanta. Ca am trait sau am oferit traire si asta conteaza mai mult decat o durere trecatoare. Caci va trece, cu siguranta, oricat de absoluta pare acum. Acest timp ne-a dat unuia sau altuia dintre personajele diverselor povestioare lectii noi, poate drumuri noi, poate doar stari noi. Dar a dat ceva, nu s-a consumat inutil si fad, nu a trecut prin noi in timp ce noi eram altundeva.

Si pentru asta sunt mai mult decat recunoscator, pentru asta amintirile sunt mereu calde, chiar si atunci cand aduc cu ele o strangere de inima, o lacrima sau un zambet amar. Acel zambet inseamna o crestere, un pas inainte sau cel putin alaturi, un vis sau macar o amintire frumoasa. Si atunci merita, merita din plin.

Desi cu parere de rau ca nu am putut mai mult, la randu-mi nu regret atunci cand am fost eu cel care a plecat, lasand poate un zambet amar in loc. Acel zambet conteaza enorm si cu timpul nu va mai fi amar.

Va fi doar un zambet 🙂

Standard
ca-n viata, ganduri, muzica

noi

 

 

O lume la picioare /  Ce sa fac cu ea?

 

Chiar, ce sa fac cu ea? Ce sa faca ea cu mine? Ce facem noi cu lumea, ce face ea din noi? Cum si de ce ne poarta pe un drum sau altul? Stie ea oare de noi? Stie ea de mine si de tine, de suferintele noastre? Stie ea de lacrimi sau de durere? Stie ea de rasete zglobii sau de zambete curioase? Stie ea de vise cu flori, de rasarit si apus, de zapada de pe munte si de valul marii? Stie ea de delfini si de pescarusi? Stie ea sa arda sau sa se topeasca? Stie ea de lebede sau de plutiri? Stie ea de rontait, de o noapte furisata, de povesti pentru copii, de somnul furat la primele ore ale diminetii? Stie ea macar ceva din toate astea?

Ea nu stie nimic, isi vede impasibila de cursul ei, de drumul ei, neoprind pentru nimeni si pentru nimic. Acest drum care poate fi atat de frumos, atat de plin de viata. Nu vreau sa ma opresc, nu vreau sa cobor, nu vreau sa stau pe loc. Viata, da-i bice, drumul e greu si abrupt uneori dar fie cum va fi, vreau sa merg mai departe. Acolo unde arde soarele, acolo unde luna ne acopera de lumina.

 

Drumul nostru a fost unul / Dar aici s-a despicat / O lume la picioare / Intelegi ce vreau sa spun …

Standard
ca-n viata

Iasomie

O noapte perfecta, calda si luminata de o luna moale. Un cuib simplu, mirosind a iasomie. Si peste tot EA, umpland acest spatiu si timp cu lumina, cu zambet, cu caldura. Stingand astfel focul interior, alungand usor si discret orice apasare, facand cu un simplu gest ca totul sa dispara in neant. Sa ramana doar EA si emotia ei, sa ramana doar bucuria si veselia, sa zambeasca si sa topeasca restul lumii intr-o pasta colorata …

 

 

„Si eu langa tine / Intinsa usor pe masa / Baby, baby, baby, viata-i frumoasa / Baby viata-i frumoasa”

E atat de usor …

Standard