filme, ganduri

rataciri de week-end

De vreo doi ani deja am in biblioteca, primita cu drag de la prieteni, deja vestita carte a lui Mihai BarbuVand kilometri (de fapt o am chiar in dublu exemplar :P). De multe ori ne-am privit, eu si ea (cartea :P) si ne-am trimis ocheade. Dar, din motive ce tin mai degraba de cat de pregatit eram eu pentru ea, decat de pregatirea ei pentru mine, am tot amanat intalnirea. Ba chiar si prezentarile, caci n-am avut nici macar curajul s-o frunzaresc, asa, cat sa facem introducerile in mod oficial. Nu ma simteam pregatit pentru ea si acum mai mult ca oricand sunt convins ca am avut dreptate.

De ceva vreme insa, prin viata personala au inceput sa se mai alinieze cateva dintre stelele mele norocoase, asa ca am inceput sa prind curaj. Ne-am apropiat si de putina vreme ea si-a gasit loc pe lista scurta de pe noptiera – cartile ce urmeaza sa le citesc intr-un viitor deja concret. Asa se face ca ieri, dupa o perioada cam foarte agitata si frant fiind, din punct de vedere fizic, n-am mai avut energie sa-mi gasesc sau sa-mi creez propriile aventuri. Asa ca mi-am luat inima-n dinti, am respirat adanc si… am deschis cartea.

Uauuuuuuu – stiti efectul acela din filmele fantastice, in care personajul este atras, ca intr-un vortex, printr-un portal inter-dimensional, intre paginile unei carti? Fix asa m-am simtit. Cartea asta m-a luat de gat de la primele pagini si a dat cu mine asa de tare de pamant ca inca nu prea mi-am revenit (dovada acest articol, pe care-l scriu tocmai ca sa „potolesc” un pic vartejul creat in mine). Are un ritm care te doboara, pur si simplu nu apuci sa mai zici nimic. Trecerea intre capitole o pot vizualiza ca iesirea de dupa o scufundare indelunga, cand plamanii iti urla efectiv dupa aer si intr-un final ajungi la suprafata si aspiri cat poti de tare aer. Iar apoi zbang, iar la fund, ca incepe urmatorul capitol. N-am reusit s-o las din mana. De la prima la ultima pagina, habar n-am cand a trecut timpul dar stiu ca era dimineata cand intr-un final am inchis cartea, ajuns impreuna cu Mihai la destinatie. Chiar si atunci nu aveam somn – cum sa dormi dupa asa ceva?

Pana si fotografiile, superbe prin continut, sunt redate perfect. Desi initial am marait referitor la calitatea foto a paginilor (cele mai multe sunt destul de „zgomotoase”), pana la urma am inteles ca aspectul nu putea fi decat intentionat. Cumva, impreuna cu randurile, transmite foarte bine starea de tensiune, de oboseala pe care ti-o poate crea drumul. Si cu atat mai mult ajuta la a te simti acolo, in sa, langa Mihai si Doyle (motorul sau).

Aventura lui Mihai este, aparent, simplu de descris: calatorie solitara, pe motor, din Romania pana in Mongolia si retur. Mda, cam aici se termina insa si partea „simpla” din toata nebunia asta frumoasa. Iar felul de a scrie al lui Mihai, desi fara valente de romancier pretentios, efectiv te pune in sa, langa el. Este fara greseala un jurnal de calatorie ce se apropie de perfectiune. Am parcurs, alaturi de el, 20.000 de kilometri prin nu mai stiu cate tari. Mi-e foarte foarte greu, desi chiar incerc, sa ma desprind din lumea evocata de el. Sunt atat de multe amanunte, de personaje meteorice, de trairi, de intamplari diferite, atat de mult frumos in aceste pagini incat pur si simplu nu ma pot reintoarce. Mda, asa cum ziceam, am avut dreptate sa aman cartea asta – acum nu multa vreme efectul ar fi fost si mai dureros sau cu siguranta mai puternic.

Chiar daca nu sunt neaparat de acord cu modul de abordare al lui Mihai (eu n-as aglomera atat de multe destinatii intr-un singur drum, pe un timp asa de scurt), totusi aventura lui este absolut minunata. Intr-o lume in care totul are un scop bine definit si delimitat, in care trebuie sa fim „eficienti” si „productivi”, omul asta a avut curajul sa plece la un drum infernal, fara sa stie nici el motivul. Poate, la final, asta a fost de fapt si motivul calatoriei: sa afle de ce si-a dorit-o atat de mult.

Am inchis cu emotie si teama cartea, usurat pe de-o parte dar cu atat mai plin de ganduri, pe de alta parte. Eram, fizic, extrem de obosit, atat de puternica a fost prezenta lui Mihai si a lui Doyle. Si pentru ca tot nu puteam dormi, am vizionat si un film care, desi cu cateva zeci de ani mai vechi, nu-i cu nimic mai prejos: Jeremiah Johnson, 1972, in regia lui Sydney Pollack. Mda, nici ca puteam face o alegere mai buna: alta aventura care te atrage si te poarta intr-o lume puternica, cateodata nedreapta dar extrem de captivanta. Un alt erou care intoarce spatele unei societati ce-si pierde carma si gaseste o alta lume, mai rarefiata, mai rece si mai distanta, dar cu atat mai captivanta.

De ce am scris randurile de mai sus? Pentru ca, desi in tot acest timp n-am iesit fizic din perimetrul locuintei mele, aventurile traite subiectiv au fost atat de puternice incat, fara sa gresesc, pot sa afirm ca am avut un week-end cat se poate de bogat. Mai exista oare cineva care se indoieste de puterea unei carti bine scrise?

Multam tare mult Radu pentru carte, multam Andi pentru recomandarea filmului. Minunate, amandoua ;).

Asa, ca de final, putina coloana sonora ;).

MetallicaWherever I May Roam

Reclame
Standard
evenimente

carti si vorbe

Cateodata mi se intampla lucruri inexplicabile. Unele chiar frumoase. Altele intrigante. Cele mai multe in mod placut suprinzatoare. Din ultima categorie este si invitatia Alinei Constantinescu de a participa la Tribuna Cititorului, organizata de Booktopia (merita sa cititi mai multe despre ei, va promit 😉 ) in cadrul targului de carte Gaudeamus.

Fotografie stand Booktopia Targ de carte GaudeamusSuprinzatoare pentru ca zau nu stiu ce caut eu acolo si spun asta cat se poate de serios. Da, imi place (mult) sa citesc, da, am facut una alta cu si pentru proiectul Lecturi Urbane – dar in nici un caz nu sunt un adanc cunoscator al literaturii. Nu sunt un profesionist in acest domeniu si nici nu-mi doresc asta. Pentru mine lectura este o placere nemijlocita, o pierdere in timp si spatiu fara a fi purtat de dorinta unei aprofundari academice.

Sper insa ca Alina a stiut ce face si ca voi putea aduce macar putina voie buna. Dar si mai mult ma bazez pe partenerii de discutie care, din fericire, sunt mult mai in tema decat mine. Ii voi avea alaturi, ca sprijin vital necesar, pe dragii:  Andreea PietroșelAndreea Burlacu si Dragoș Butuzea,. Cu asa companie pot sa spun ca stau linistit – vor avea despre ce sa va povesteasca :D. Vom povesti, vom discuta, vom rade (asta cu siguranta se va intampla, va promit eu – stiu ce le poate pielea) si sper ca vom imparti cu voi placerea si nevoia de lectura. Daca reusim asta inseamna ca am avut o zi superba.

Va asteptam maine, 26 Noiembrie 2011, ora 13.00 la standul Booktopia. Ca sa va conving si mai tare sa veniti mai am un pont: la ora 12.00 va avea loc lansarea cartii Ru scrisa de Kim Thuy. Va invit sa ascultati aici discutia purtata de ea in cadrul emisiunii Guerilla de dimineata. Este pur si simplu fascinanta, are o energie fantastica si un entuziasm incredibil. Si o intelegere, o bunatate profunda, aproape magica. Abia astept lansarea de carte si bineinteles cartea in sine – promite o lectura minunata.

Standard
evenimente, ganduri

Lecturi Urbane – din nou la metrou

Lecturi UrbaneSunt vremuri in care, dincolo de vrerea noastra, suntem nevoiti sa ne indepartam chiar si de cele mai dragi proiecte. Din fericire nu mereu pentru mult timp sau mai bine zis pentru prea mult timp. Lecturi Urbane este unul din proiectele care te atrage oricat de departe ai fi. Si bine face.

Dupa o perioada in care la suprafata nu s-a simtit vreo framantare, iata ca lecturile au iesit iarasi in lume, cu chef de viata. Si cu pofta de impartit zambete si carti faine. Promitem ca de aici incolo vom fi mai prezenti 😉 Marti, 19 Aprilie a fost prima editie in metrou pentru Lecturi Urbane Bucuresti pentru acest an. Si ultima pana dupa vara, cat de curand iesim la aer curat – revenim cu detalii 😉

Grele sunt emotiile dupa o pauza asa de lunga. Mare este tensiunea dinaintea unui eveniment – cum facem cu autorizarea, cum facem cu cartile, cu semnele, cu sticker-ele, cu transportul, cum anuntam lumea, cine face comunicatul, muuuuulte si multe amanunte (printre altele era pregatita o sceneta foarte interesanta impreuna cu Metrorex dar din pacate n-a mai fost timp pentru a o pune in practica :|). Iar din toate, parca ultimele 30 de minute inainte de ora de incepere sunt cele mai grele – cu alergatura, cu incordarea ca nu vom ajunge la timp, cu telefoane sa ne sincronizam pentru a aduce in timp util cartile pe peron, cu emotiile care nu dispar niciodata.

Iar de data asta n-am fost deloc scutiti de momente tensionate. Primele au fost cand sacosele cu care am adus cartile au inceput sa cedeze una cate una pe drum, fiind foarte frumoase dar … din hartie. Apoi ne-am trezit la intrarea in metrou ca exista o problema cu autorizarea – in sensul ca nimeni nu stia de ea 😐 Problema care, fara sa fie vina noastra, ne-a intarziat cam un sfert de ceas – dar din fericire s-a rezolvat cu cateva telefoane, dintre care unul fiind cel al lui Adrian, scapat pe jos pe peron (a scapat, atat el cat si Adi ;)). Pana la urma insa totul a iesit bine.

Dupa toate astea insa, momentele in care participantii vin grabitit si curiosi sa-si aleaga cartile, intrebarile despre proiect, despre ce urmeaza sa facem si cum, despre carti si planuri sunt atat de frumoase si de calde incat fac sa merite orice efort. Iar la aceasta editie parca am avut parte de si mai multe intrebari decat de obicei avand in vedere numarul mare de participanti noi, aflati la prima tura de Lecturi Urbane. Sunt convins ca nu si la ultima 😉 M-am bucurat sa vad ca proiectul a ajuns la noi si noi oameni, conteaza atat de mult sa vedem ca suntem sprijiniti in mod constant.

Dupa start povestile au inceput sa curga. Nu le reiau, au scris deja altii despre ele: Ionut Bunescu, bookaholic.ro, Pandutzu, Cristina Mitu. Dar multumesc tuturor celor care au participat si mai ales celor care ne-au inghesuit cu intrebari si idei. Dupa eveniment ne-am retras la o cafea/suc/ceai/bere dimpreuna cu cei care au mai ramas si am avut lungi discutii despre cum se vede Lecturi Urbane si din alte priviri. Si a fost atat de fain sa vezi si sa asculti idei si propuneri si ganduri. Multumesc din nou, nu le-am notat dar le-am luat pe toate cu mine si sper sa le putem prinde in proiect, mai devreme sau mai tarziu.

De luna viitoare, cu Lecturi Urbane ne vedem la aer si verdeata 😉

Foto: Catalin Georgescu

Standard
evenimente, ganduri

o mana intinsa – de ce Lecturi Urbane

Logo Lecturi UrbanePovesteam saptamana trecuta cum este cu Romania mea. Acum, ca a trecut si ultima editie de Lecturi Urbane din acest an, pot sa-mi pun gandurile laolalta si sa spun – au mama, ce an a fost. Dar asta putin mai tarziu.

Din pacate, pe meleagurile noastre, din motive mai mult sau mai putin clare, o mana intinsa inseamna, de cele mai multe ori, unul din urmatoarele doua lucruri: ori acuzatie, ori pomana.

O mana intinsa de prea multe ori inseamna agresivitate. De prea multe ori inseamna o mana care te acuza, cu sau fara dreptate. Este o mana care arata, cu violenta, spre un vinovat, real sau inchipuit. Nu de putine ori, este chiar mana care loveste. Un om drag sau un necunoscut, mana intinsa spre a lovi nu este o amintire deloc placuta. Si oricat am dorieste aproape imposibil de reprimat.

Sau o mana intinsa ajunge sa fie denumita, in deradere internationala, salutul romanesc. Da, trist, dar de cate ori nu am asistat la prea binecunoscutul gest al mainii intinse spre a capata ceva. La mana care cerseste. La mana care, in loc sa faca, in loc sa-si asume o existenta, cere de altii un dram de bunavointa si se multumeste cu atat. Fara sa-i pese cat de injositoare si fara de iesire devine.

Continuă lectura

Standard
evenimente

povestea Romaniei mele

Logo Lecturi Urbane Romania mea este o tara minunata. O tara in care oamenii isi zambesc. In care, atunci cand se intalnesc, oamenii se saluta si-si vorbesc ca vechi prieteni, ca vechi cunostinte. Dupa ce schimba cateva vorbe, unii dintre ei se privesc in ochi, intind mainile unii catre ceilalti si isi ofera unii altora mici cadouri. Nimic valoros in aparenta dar dupa cum se vede, ei le pretuiesc nespus.

Romania mea este plina de priviri luminoase. De ocheade entuziaste si interesate de lumea din jur. Sau daca nu, poti suprinde priviri lasate in jos, cu genele insa larg deschise – privesc undeva, atent, alert, captivat. Unde oare?

Romania mea este vesela. Si de cele mai multe ori nerabdatoare. Dar nu-i grabita. Chiar daca timpul trece uneori prea repede, nimeni nu se supara – ba stii ceva, cei mai multi chiar se bucura. I-am intrebat de ce si mi-au spus ca acel timp le-a fost prieten. Ca-l tin la suflet si le este tare drag de el. Si ca, asa fiind lucrurile, nu vor regreta niciodata ca a trecut. Pentru ca in fapt ramane cu ei pentru multa vreme. Cine stie, poate pentru totdeauna.

Continuă lectura

Standard
ganduri

m-am hotarat sa devin prost

Coperta - Martin Page - M-am hotarat sa devin prost

– De ce nu mai ai prieteni?
– Au mucegait. Nu remarcasem ca au o data de expirare. Trebuie sa fii atent la asta. Prietenii mei au inceput sa aibe urme de putregai, pete verzi destul de scarboase. Ceea ce spuneau incepea cu-adevarat sa miroasa rau…

— Asta poate fi periculos.

— Da, ar fi putut sa-mi dea salmoneloza.

— I-ai pus in lada de gunoi?

— Nu, n-a fost nevoie, s-au aruncat singuri in viaţa lor fara vlaga.

Martin PageM-am hotarat sa devin prost

O carte manifest scurta si foarte, foarte la obiect. Recomand cu multa caldura, este o analiza cinica si taioasa la modul in care societatea noastra o ia razna – in multe feluri. Si este scrisa excelent 😀

Capitolul de incheiere este cel putin minunat. Merita sa citesti aceasta carte chiar si numai pentru a te bucura de acel final. Mi-a adus aminte de expresia unei persoane dragi, care-mi povestea ca acum nu foarte multi ani si-a invatat perechea cum sa mearga pe borduri. Multam inca odata pentru acele povesti 😉

Standard