ganduri

fara rost

Vad si simt de multe ori cum placeri si pasiuni ce la inceput incitau atat de mult entuziasm trec usor in banal si-n rutina. Fara sa dispara de tot placerea, ceva insa ajunge sa o sufoce, sa o inchida si sa nu o mai lase sa se manifeste. Ajungem la un moment in care ne intrebam de ce oare mai facem acel „ceva” care candva ne aducea atat de multa placere si multumire – iar acum parca nu mai are sens. Simptomele acestea se regasesc in atat de multe situatii si la atat de multe persoane incat zau ca-mi vine sa ma iau de cap.

Fotografie zmeu pe cer albastruUna dintre cauze (cu siguranta nu singura) este transformarea entuziasmului initial in necesitate sau rutina. Dispare in timp spontaneitatea si impreuna cu ea recompensa. Dincolo de marile succese pe care le urmarim si cu putin noroc le si dobandim in viata, surpriza si spontaneitatea sunt printre cele mai mari aducatoare de multumire si de crestere a calitatii percepute a vietii. Cu cat ne indepartam de acestea, cu atat cursul zilnic al vietii ne pare mai apasator si mai anost – chiar daca ne umplem timpul cu activitati care altadata ne bucurau.

Bucuria nu este intrinseca acestor activitati, ea este totodata implinita si de placerea de a participa la acele actiuni, de spontaneitatea lor, de noutatea si lipsa de presiune. Cat de des nu v-ati aflat in situatia de a va intreba de ce cutare sau cutare activitate nu va mai aduce la fel de multa bucurie? Sau sa fie nevoie de un efort de vointa pentru a va adauga in program participarea la actiuni pentru care cu bucurie altadata ati fi uitat de foame si de somn? Cum de se ajunge atat de des aici?

Unele dintre cele mai placute si fericite amintiri sunt tocmai cele care au avut, aparent, cel mai putin rost. Unele dintre cele mai frumoase intamplari sunt cele care s-au petrecut ori accidental, pe nepregatite (adica fara scenarii), ori fara vreun scop prestabilit. Cred sincer ca un foarte bun indicator al calitatii vietii ar putea fi gradul de spontaneitate. Cu cat mai multe lucruri neplanificate, neasteptate si nefortate ne permitem sa facem in viata de zi cu zi, cu atat putem sa spunem ca ne permitem sa ne bucuram de aceasta.

Pentru ca viata nu se intampla doar in concedii, la cumparaturi sau promovari in cariera. Viata se intampla zi de zi iar perceptia noastra asupra propriei bunastari depinde intr-o mare masura tocmai de aceste mici intamplari zilnice. Gradul de libertate pe care ni-l acordam (sau ne este permis) poate fi masurat si prin acest indicator – al spontaneitatii imediate, poate marunte dar cu siguranta reconfortante. Cu cat suntem/ne simtim mai apasati de griji, probleme si responsabilitati, cu atat disponibilitatea si chiar dorinta de spontaneitate dispare. Iar asta nu duce la nimic bun, pe termen lung.

Chiar daca avem grija sa ne trecem in program activitati ce ar trebui sa ne faca placere, daca spontaneitatea nu este prezenta, daca nu exista posibilitatea de a schimba uneori, fara ezitari, programul zilnic inseamna ca starea de bine nu este tocmai prezenta.

Imi aduc aminte cu multa placere de seri petrecute pe-o treapta de piatra, de dupa-amieze pierdute pe coclauri, sau un sfarsit de saptamana petrecut alaturi de o gasca de prieteni – dar mai nimic de saptamani si luni de griji, probleme si responsabilitati. Din acestea din urma a ramas doar o amintire apasatoare si cateodata chinuitoare dar … cam atat. Pe primele inca le pastrez cu drag in minte si-n suflet, chiar daca au fost ore petrecute fara rost, fara sens ;).

Reclame
Standard

Cu miros de vara si dor de duca in suflet.

Fotografie - Libertate

de pe drum, poz(n)e

libertate

Imagine
cu bicla, evenimente, ganduri

dincolo de nori

Seara asta a avut un aer de magie. De magie buna, alba, frumoasa. Si de multa visare. Cum altfel m-as fi putut simti dupa ce timp de cateva ore Anka Berger ne-a luat de mana si ne-a dus la multe mii de metri, sus printre stancile din Himalaya?

Foto dincolo de nori Himalaya

Foto: Anka Berger

Povestea si-o denumeste Himalaya accesibila si a reusit sa adune in sute de fotografii, cateva filmulete si putine vorbe cele 18 zile magice petrecute de ea pe cararile din Himalaya. Singura – ea, gandurile si mascota. Cu o seara de Craciun la -17 grade, cu halvita adusa de-acasa si privind pe geam la Varful Everest. Mai multe nu mai spun, caci nu mai am cuvinte. Gasiti inceputul povestii aici, restul il veti descoperi singuri.

Mai departe, cat inca nu revenisem in lumea obisnuita, la un pahar de vorba cu cativa amici, imediat dupa prezentare, aflu ca doi dintre ei si-au stabilit plecarea in vacanta – doar ei doi, pe bicla. Incep de 1 Mai cu drumul pana la Vama Veche si apoi continua … prin Europa. Toata. Cu cortul in genti, vantul in spate si inima libera. Si imediat dupa ei ar mai fi si altii care planuiesc o plecare similara. Sa nu mai zic ca am si eu niste planuri dar inca-s doar pentru mine.

Am descoperit de curand cum o fosta colega de liceu bate lumea pe motor, trecand pana acum prin Himalaya si Patagonia, iar o alta colega de clasa se plimba prin 10 tari si 3 continente in doar 6 luni. Si tot asa.

Unde vreau sa ajung? Pai sa zic, tare, cat de tare pot, ca se poate. Ca lumea asta nu-i pierduta, atata vreme cat inca avem oameni suficient de puternici si independenti care, fara sa aiba nevoie de nici un fel de ajutor, reusesc sa aduca in realitate aventuri de genul asta. Ca plecarile solitare (sau cel mult in cuplu) sunt inca posibile, ba chiar tot mai abordabile. Ca nu suntem iremediabil pierduti si defecti, ca societate. Ca exista inca spirit, ca exista nerv, ca existam.

Si peste toate gandurile astea, cand am iesit din sala unde s-a tinut prezentarea am intrat intr-o ninsoare parca adusa din povesti. Care ne-a invaluit de parca ne spunea ca visele noastre nu-s doar vise, ca se vor aseza in realitate ca si fulgii aceia mari din jurul nostru. A fost o seara in care mi-am incarcat bateriile cu varf si indesat. Am luat o portie maaaaare  de entuziasm, de care avem tot atat de mare nevoie. Acum insa e bine 😉

Standard
ca-n viata, ganduri

am divortat

Foto televizor acvariuIncepand cu data de 18 Februarie, anul curent, hotararea de divort a intrat in vigoare. Decizia judecatoreasca  este pronuntata inca de acum aproape o luna dar mai trebuiau finalizate unele formalitati pana la trecerea in fapt. Evenimentul este doar la nivel oficial/scriptic, despartirea in fapt s-a intamplat acum vreo 2 ani. De atunci ne ducem vietile impreuna, fortati de legislatia complicata si greu de combatut. Dar acum gata, am reusit, sunt in mod oficial liber.

Atat eu cat si televizorul meu suntem liberi de televiziune 😀 Da, liberi 100%. Bun, dependent de TV n-am fost niciodata dar am avut o perioada de glorie in care am consumat multe ore de Animal Planet, Discovery, National Geographic si HBO. Ca doar How it’s made este o emisiune care nu se rateaza, nu?

Obisnuit asa, cand m-am mutat intr-o noua locatie, acum 2 ani si mai putin de-o luna, am facut comanda la Dolce pentru pachetul intreg de programe – sa fie, sa nu ducem lipsa 😛 Am avut mare noroc cu cei de la Romtelecom – pentru ca sunt incompetenti. Au venit, au instalat, au verificat trei programe de baza, au plecat. Eu mirat, le-am spus ca am comandat mai multe pachete dar ei complet zen mi-au raspuns ca nu-i bai, se vor activa din centrala dupa cateva ore. Dupa prima luna, acele cateva ore inca nu trecusera – dar eu realizasem deja ca pachetul de baza imi era mai mult decat suficient, la cat de des apucam sa ma uit la TV 😛 Asa ca le-am multumit in tacere si i-am lasat in pace. N-au avut nimic impotriva. Inca un an dupa, am descoperit ca televiziunea chiar nu-mi mai spune nimic. Ca la orice post de stiri vad exact aceeasi poezie, repetata la infinit, fara sa contina nimic relevant fata de realitatea de pe strada. Ba mai mult, cum am tot batut tara in lung si-n lat, nu de putin ori am avut ocazia sa constat ca realitatea de pe ecran nu seamana deloc cu cea de la fata locului. Ba chiar nici un pic. Deh, asta este alta vorba. Tot asa, posturile de tipul celor mentionate mai sus au inceput sa nu-mi mai atraga deloc interesul – la urma urmei, daca voiam sa descopar, ma suiam frumos pe bicla si aveam ce, slava domnului Bucurestiul este inconjurat de locuri interesante. Si este plin de oameni si mai interesanti.

Asa ca am decis sa ne despartim in mod oficial, eu si televiziunea. Numai ca n-a fost asa de usor, ca si in multe alte relatii destramate, unul dintre parteneri a tinut cu dintii si a refuzat sa accepte evidenta – chiar nu mai avem sens impreuna. Tot asa si contractul meu cu Dolce, semnat pe doi ani. Costurile de inchidere a abonamentului inainte de acest termen erau mult prea mari asa ca am tacut si am rabdat cu stoicism. Dar gata, totul s-a terminat. Inca mai am convertorul pe masa, langa televizor – insa doar pentru scurt timp, este bun ca-mi indica ora 😀

Cum am sarbatorit? Ne-am bucurat in liniste de libertatea redobandita, eu si televizorul, savurand inca din prima seara Se, jie (Lust, Caution) si The Truman Show. Primul vazut, al doilea revazut. Le recomand pe amandoua, sunt excelente 😉 Iar dupa reactia primita la acelasi anunt, facut pe Facebook, tind sa cred ca sunt multi cei care au renuntat sau sunt pe cale de a renunta la televiziune. Se pare ca totusi mai avem o sansa 😉

Daca as putea sa adun orele pe care nu le-am petrecut cu telecomanda in mana, ar fi foarte interesant. Ore ne-pierdute adunand informatii complet inutile si facand expeditii imaginare care sa-mi potoleasca dorul de duca – dar pe care le-am folosit pentru a-mi descoperi vecinatatile si pentru a pune in practica expeditii mai mult sau mai putin fascinante dar cat se poate de reale. Ore de liniste si regasire, de contamplare sau de testare a limitelor proprii. Ore traite.

Standard
din Vama, ganduri

am simtit libertatea acolo …

in continuarea randurilor de aici, nu pot sa nu postez si acest clip:

 

 

Oriunde in alta parte, acest om ar fi fost vazut ca un nebun, ca un paria. Aici insa, in Vama, la Jack, este cea mai buna ilustrare a ideii de libertate, de lipsa de constrangere, de independenta. De firesc, ca tot am vorbit mai devreme de normalitate.

Pentru cineva care a trait sentimentul de paria, de om la marginea societatii, de anormal, clipul de mai sus este o gura de aer incredibil de proaspat si curat. Pacat ca The Jack nu mai este – a oferit in timp multe nopti frumoase, multe zile pline de libertate si multe, multe trairi ca cele de mai sus.

Traiasca The Jack – sau macar amintirea acestui loc frumos si liber.

Standard