Vad si simt de multe ori cum placeri si pasiuni ce la inceput incitau atat de mult entuziasm trec usor in banal si-n rutina. Fara sa dispara de tot placerea, ceva insa ajunge sa o sufoce, sa o inchida si sa nu o mai lase sa se manifeste. Ajungem la un moment in care ne intrebam de ce oare mai facem acel „ceva” care candva ne aducea atat de multa placere si multumire – iar acum parca nu mai are sens. Simptomele acestea se regasesc in atat de multe situatii si la atat de multe persoane incat zau ca-mi vine sa ma iau de cap.
Una dintre cauze (cu siguranta nu singura) este transformarea entuziasmului initial in necesitate sau rutina. Dispare in timp spontaneitatea si impreuna cu ea recompensa. Dincolo de marile succese pe care le urmarim si cu putin noroc le si dobandim in viata, surpriza si spontaneitatea sunt printre cele mai mari aducatoare de multumire si de crestere a calitatii percepute a vietii. Cu cat ne indepartam de acestea, cu atat cursul zilnic al vietii ne pare mai apasator si mai anost – chiar daca ne umplem timpul cu activitati care altadata ne bucurau.
Bucuria nu este intrinseca acestor activitati, ea este totodata implinita si de placerea de a participa la acele actiuni, de spontaneitatea lor, de noutatea si lipsa de presiune. Cat de des nu v-ati aflat in situatia de a va intreba de ce cutare sau cutare activitate nu va mai aduce la fel de multa bucurie? Sau sa fie nevoie de un efort de vointa pentru a va adauga in program participarea la actiuni pentru care cu bucurie altadata ati fi uitat de foame si de somn? Cum de se ajunge atat de des aici?
Unele dintre cele mai placute si fericite amintiri sunt tocmai cele care au avut, aparent, cel mai putin rost. Unele dintre cele mai frumoase intamplari sunt cele care s-au petrecut ori accidental, pe nepregatite (adica fara scenarii), ori fara vreun scop prestabilit. Cred sincer ca un foarte bun indicator al calitatii vietii ar putea fi gradul de spontaneitate. Cu cat mai multe lucruri neplanificate, neasteptate si nefortate ne permitem sa facem in viata de zi cu zi, cu atat putem sa spunem ca ne permitem sa ne bucuram de aceasta.
Pentru ca viata nu se intampla doar in concedii, la cumparaturi sau promovari in cariera. Viata se intampla zi de zi iar perceptia noastra asupra propriei bunastari depinde intr-o mare masura tocmai de aceste mici intamplari zilnice. Gradul de libertate pe care ni-l acordam (sau ne este permis) poate fi masurat si prin acest indicator – al spontaneitatii imediate, poate marunte dar cu siguranta reconfortante. Cu cat suntem/ne simtim mai apasati de griji, probleme si responsabilitati, cu atat disponibilitatea si chiar dorinta de spontaneitate dispare. Iar asta nu duce la nimic bun, pe termen lung.
Chiar daca avem grija sa ne trecem in program activitati ce ar trebui sa ne faca placere, daca spontaneitatea nu este prezenta, daca nu exista posibilitatea de a schimba uneori, fara ezitari, programul zilnic inseamna ca starea de bine nu este tocmai prezenta.
Imi aduc aminte cu multa placere de seri petrecute pe-o treapta de piatra, de dupa-amieze pierdute pe coclauri, sau un sfarsit de saptamana petrecut alaturi de o gasca de prieteni – dar mai nimic de saptamani si luni de griji, probleme si responsabilitati. Din acestea din urma a ramas doar o amintire apasatoare si cateodata chinuitoare dar … cam atat. Pe primele inca le pastrez cu drag in minte si-n suflet, chiar daca au fost ore petrecute fara rost, fara sens ;).
notele lui Vulupe 