evenimente, muzica

Cronica Luna Amara acustic – povestitori fara varsta

Pentru mai toti prietenii mei faptul ca Luna Amara sunt foarte sus pe lista preferintelor in ce priveste muzica romaneasca nu este demult un secret. Alaturi de Travka ocupa primul loc in ceea ce ma priveste asa ca ocazia unui nou concert acustic mi-a parut de neratat. Spun asta ca sa ma scuz oarecum pentru o cronica mai putin obiectiva – chiar nu pot sa povestesc la rece despre oamenii astia, nu dupa zeci de concerte ale lor la care am participat si in care nu m-au dezamagit.

Mini-turneul Storytellers este o noua ideea faina a baietilor de la Cluj, pornita, asa cum chiar ei o spun, de la ideea evenimentelor VH1 cu acelasi nume. Anume, pe langa un concert acustic, care deja nu mai este o noutate pentru Luna Amara, se adauga si cate o sesiune de povestiri cu si despre trupa, versuri, piese sau alte intamplari din istoria lor. Conceptul este superb si daca este bine pus in practica duce la un concert greu de uitat. Adica fix ceea ce s-a intamplat.

Nu fara legatura, alegerea clubului Ageless s-a dovedit aproape perfecta. Un spatiu restrans, cu o capacitate de aproximativ 100-150 de persoane, o atmosfera foarte calda si intima, cu scaune confortabile si nu in ultimul rand preturi excelente (nu exagerez), clubul Ageless a fost o gazda excelenta pentru acest gen de concert. Nu stiu cum se simte un concert clasic intr-un astfel de club dar unul acustic, mai ales care aduce si multa interactivitate intre public si trupa de pe scena, se muleaza perfect ca si atmosfera.

Concertul a inceput asa cum era anuntat – cu o portie consistenta de piese de la albumul „Don’t Let Your Dreams Fall Asleep„: „Into Another„, „Deadends„, „Chihlimbar„, „Unghii De Drac„, „No Return„, „Kill The Dancer” sau „Flood Moses„. Fiecare dintre piese a venit insotita de povestea ei – unele direct legate de versuri – „Kill The Dancer„, „Unghii De Drac„, altele despre motivele de inspiratie sau despre contextul respectivei piese – „Flood Moses” capatand acum o semnificatie cu mult mai puternica.

Mi-e greu sa redau micile (si unele chiar mari) povestiri aflate in aceasta seara. Pe de o parte mi-e teama ca nu as putea sa reproduc toate nuantele si semnificatiile asa cum le-a povestit Luna Amara, pe de alta parte nu ar avea, sunt convins, acelasi impact fara interpretarea pieselor respective. Cu parere de rau am sa las in tacere aceste povesti dar va spun ca daca mai aveti ocazia, nu ratati un astfel de concert. Merita, aveti ocazia sa patrundeti, ca niste musafiri dragi, in lumea din spatele trupei favorite. Si numai asa puteti afla ce se ascunde in spatele unor titluri precum „Unghii De Drac„, care are o semnificatie mult mai pasnica decat ar parea.

Concertul in sine a fost excelent, asa cum Luna Amara ne-a invatat in toti acesti ani. Sunetul a fost bun, plin, curat, fara probleme (doar Mihnea a mai facut prostii cand schimba mufa de la chitara). Poate prezenta unui microfon in sala ar fi marit numarul de intrebari si gradul de interactivitate – conceptul Storytellers presupune si adresarea de intrebari din public. Asta este dealtfel si singura parte in care ar fi fost loc de mai bine – mai multe intrebari preluate si de ce nu, incurajat mai mult publicul in a le adresa.

Am avut parte sa-l cunoastem personal si pe noul chitarist – Serban Ontanu, care a avut parte de-o primire foarte calduroasa din partea publicului. Desi muzical este deja foarte bine integrat cu trupa si este un chitarist excelent, parca este inca prea retras. Sper ca la urmatoarele concerte sa-l vedem mai vesel si mai aproape de ceilalti membrii. Au compensat insa din plin atat Nick cat si Mihnea, amandoi cu chef de vorba si de cantat. S-au completat reciproc mai toata seara, cand unul isi acorda chitara celalalt continua povestirile, si-au pasat intrebarile unul altuia, au ras si au povestit impreuna. Au facut astfel un joc foarte fain si care s-a simtit placut in sala.

Au trecut prin toate cele patru albume, cu „Ciudat”, „Lume Oarba”, „Downtown Jesus”, „Mara” si „Rosu aprins” de pe albumele vechi si „In Lumina”, „Toti La Fel” si „Pietre in alb” de pe ultimul album.

Un concert care s-a terminat dupa doua ore care au trecut ca doua minute, cu multe intrebari care si-au gasit raspuns dar multe altele fara. Bis-ul a continut trei piese „Albastru”, o preluare Incubus si singura piesa la care ni s-a refuzat povestea: „Rosu aprins”, „explicata” razand de Mihnea prin faptul ca la momentul compunerii ii placea vinul rosu, avea o masina rosie si o iubita roscata.

O seara perfecta, implinind o cariera muzicala deja foarte bine consolidata. Luna Amara au aratat ca stiu sa fie calzi si apropiati de public, o schimbare binevenita dupa atitudinea lor putin cam distanta de acum 2-3 ani. Inchei prin a le repeta indemnul: „Don’t Let Your Dreams Fall Asleep„.

Reclame
Standard
evenimente, muzica

La multi ani Travka – 10 ani de Muzica

N-as fi crezut, acum ceva vreme, cand am descoperit trupa Travka, ca baietii vor reusi un asa carusel de intamplari in asa de putin timp. Parca acum nu multa vreme aflam de despartirea trupei, ca dupa inca nu multa vreme sa ne trezim invitati la concertul de reunire. Sau de regasire, la naiba, cine mai stie? Cine mai stie ce s-a intamplat in ultimii 10 ani? Va spun eu – in ultimii 10 ani s-a intamplat Travka – cu bune si cu rele, cert este ca s-au intamplat. Si tare bine au facut. Fara sa ne dam seama, chiar au trecut 10 ani de Travka. 10 ANI. Un asa eveniment se cerea sarbatorit si unde altundeva daca nu in The Silver Church, acolo unde au tinut majoritatea concertelor bucurestene de dupa revenire.

Concert aniversar 10 ani TravkaO aniversare cu adevarat in stilul Travka – simpla, curata, in acelasi timp adanca si plina. Fara nimic special, in afara de intrebarile lui Gadei despre ultimii – sau viitorii – 10 ani. Atat. Dar in acelasi timp, atat de mult. Concertul lor aniversar este, pentru mine, unul din seria celor traite si pe care cu greu le pot desprinde de suflet, sa le pot da mai departe intr-o cronica. Desi la inceput imi era teama ca inca un concert Travka nu va mai fi la fel de acaparator precum altele din acesti ultimi ani, baietii mi-au dovedit ca m-am inselat tare rau.

Au inceput cuminte, instrumental, cu un Venus adus pe pamant, printre noi. Fara Gadei, care a aparut abia la a doua piesa, intrebandu-ne ce am facut in acesti ultimi 10 ani. Chiar asa, ce oare? Sala era plina, in ciuda vremii mohorate de saptamana trecuta, in ciuda ploii si a griului de afara. Era plina de oameni cu sufletul plin. Iar Travka a fost acolo sa le raspunda. Imi regret vocea care inca nu si-a revenit dar aproape nu exista piesa a lor pe care s-o pot asculta cuminte la un concert. Imi cer scuze celor de pe langa mine, este destul de involuntara reactia. Dar n-o regret.

Desi sunt de ceva vreme in turneu, baietii sunt intr-o forma muzicala excelenta asa ca George Gadei – voce, Alexei Turcan – chitara, Misha Galca – chitara, Mizdan – bass si Cristian Chirodea – tobe au facut ca seara sa fie greu de uitat. Totusi cuminti, mai cuminti si mai „asezati” decat la alte concerte. Poate si oboseala drumului isi spune cuvantul, pe ecranele din Silver Church fiind rulat in bucla un clip cu reparatia unei pene de cauciuc suferita de baieti pe drum.

Concert aniversar 10 ani TravkaSupriza serii, iar in ce ma priveste un moment cu adevarat special, a fost invitatul de marca: Mihnea BlidariuLuna Amara. Am ramas masca cand l-am vazut pe scena si cu atat mai mult cand am auzit incepand acordurile de la Corabia nebunilor. Corabia nebunilor cu Mihnea la voce – asta n-am sperat niciodata dar vai Doamne cat de bine a putut suna. Multam pentru un asa cadou.

A doua surpriza a fost lansarea bucuresteana unei noi piese – Soarele rasare, piesa deja cunoscuta in mai multe orase, in cadrul turneului Travka. Suna bine, are un ritm foarte bun – este foarte clar orientata catre radio si pot sa pun pariu ca o vom asculta des in aceasta vara. O incercare inspre comercial dar cu o puternica amprenta Travka. In mod ciudat, n-am avut deloc parte de instrumentul lor de marca, acordeonul. A fost insa compensat de sintetizator si nu s-a simtit asa de tare lipsa.

La final, dupa ce am regretat ca a fost un concert mult prea scurt pentru starea de spirit creata, ramanem sa ne intrebam: cum vor arata urmatorii 10 ani? Multumesc Travka pentru un deceniu de visare – la mai mare.

PS – Nici de aceasta data n-am avut parte de Inger sedat – eu inca mai sper.

Lista completa de piesa:

Venus

E  cineva in orasul acesta

Intr-un fel

Zambetul Tau

Sunt un erou

Soarele rasare

Fetele-n luna

Aici sunt eu

Zgarba

Nimic de pe frontul de Est

Partea Finala

90

Ceva mi s-a rupt

Credit foto: Mahmur.info

Standard
evenimente, muzica

o luna mare si matura – despre noul album Luna Amara – Pietre in alb

Coperta album Pietre in alb Luna AmaraCred ca nu-i nici o mirare cand spun ca dintre trupele romanesti active acum in viata muzicala am doua mari preferinte: Luna Amara si Travka. Cum Luna Amara tocmai a scos un nou album, la a carui lansare am ratat sa ajung, imi ramane doar sa ma bucur de piesele noi. Care piese sunt, dupa mine, cele mai Luna Amara de pana acum – triste, melancolice, puternice, profunde, cu mesaj si militante – un balsam intr-o mare de mizerii muzicale.

Dintre piesele noului album – Pietre in alb – am una pe care nu ma pot opri s-o ascult:

Luna Amara – Cand totul a murit tacut


PS – din pacate, oricat de mult am cautat, nu am reusit sa gasesc si versurile de la aceasta piesa :|. Promit sa revin cum am sa la gasesc si sa actualizez aceasta pagina.

PS2 – Iata si versurile mai jos, cu multumiri catre hopequeen19  :).

Luna Amara – Cand totul a murit tacut

Nu are rost să te prefaci
Că vrei ceva
Te-ai învăţat să te ascunzi
De viaţa ta.

Revoltă gri pe canapea
Şi de alcool
Ţi-au mai rămas patru pereţi
Şi-un suflet gol.

Refren : Sparge-mi clipa
De urât şi uitarea
Frânge-mi mâna
Şi-am să dau nepăsarea

Unde te duci cu ochi închişi
Stinşi şi amari
Te-aştept să cazi, să te răneşti
Şi să simţi iar.

Refren : …..

N-a fost să fie, nu-i nimic
Aşa s-a întâmplat
Să bem ceva şi să plecăm lăsând
Totul curat
Să nu mai credem în poveşti
Să nu visăm
Şi-atunci când totul a murit tăcut
Să nu urlăm..

Refren(x2): …..

Standard
Coperta lansare carte Mihnea Blidariu - Playlist
evenimente, ganduri, muzica

Mihnea Blidariu – Playlist – lansare de carte sau revelatie muzicala?

Nu stiu cati dintre voi au stiut dar in seara asta, in Club A, a avut loc lansarea primei carti de proza a lui Mihnea Blidariu. Cine e Mihnea? Cred ca mai toata lumea stie ca este vocal, chitara si trompeta in trupa Luna Amara – daca nu stiati asta, nu cred ca aici va e blogul potrivit, sincer.

Mihnea nu-i chiar la prima abatere literara, pe langa versurile pieselor Luna Amara el mai are deja si doua carti de poezie publicate. De data asta insa, sparge zidul si trece dincolo, in zona de proza – mai exact, proza de fictiune (atentie, fictiune, nu SF). Cartea este structurata in forma unui album muzical si toate capitolele au titluri si sunt oarecum inspirate dupa unele piese ale unor trupe putin spus majore. Si se numeste Playlist 😉 Iar dupa primele doua capitole, citite pe fuga pana sa inceapa cantarea, pot spune ca nu-i rea deloc. Ba chiar deloc 😀 Continuă lectura

Standard
Poza Rammstein concert Sonisphere
ganduri

la final de Sonisphere – heavy metal este rege

Dupa o prima seara cu AcceptManowarVolbeatParadise Lost si Orphaned Land, dupa ce aseara am ramas fara voce alaturi de The Big FourAnthraxMegadeth, Slayer si Metallica, in seara asta Festivalul Sonisphere ne-a executat cu AnathemaStone Sour, Alice in Chains si Rammstein, plus o Luna Amara cu mult chef de cantat.

Dar s-o luam cu inceputul. Startul l-a dat Luna Amara, cu un Nick la fel de suparat ca de obicei dar cu un Mihnea (cel mare :P) intr-o forma foarte buna, atat de cantat cat si de alergat. Din pacate, chitara lui Mihnea (cel mic) a avut probleme la cablaj – si nu este deloc singura data in zilele astea cand s-a intamplat, pe exact acelasi loc, sa vad chitaristul plangandu-se de probleme de sunet 😐 Intr-un final i-a dat de cap, impreuna cu sunetistii si s-a razbunat cu cateva riff-uri care au picat tare bine. Concertul lor a fost scurt – prea scurt – dar le-a iesit foarte bine si pentru deschidere, au ridicat destule maini in aer la Loc lipsa. Cel mai fain apoi sa-i revad dupa cantarea lor iarasi in public, savurand efectiv trupele de pe scena. Mihnea s-a agitat si a dat din cap la greu la Alice in Chains.

Poza Luna Amara in public la Alice in Chains la Sonisphere

Anathema si Stone Sour sunt pentru mine trupe aproape noi, pe care nu le-am ascultat decat accidental. Dupa ultima seara de Sonisphere insa, cel putin Stone Sour cu siguranta va face parte din lista de trupe pe care am sa le ascult cu atentie. Metal american, cat se poate de clasic si de standard. Dar care suna bine 😀 Mi-au placut, sunt energici, sunt zgomotosi la modul placut. De tinut minte.

Poza Anathema concert SonisphereFoto: MetalHead.ro

Alice in Chains au aratat ca nu degeaba sunt considerati intemeietorii unui curent. Grunge-ul a aparut practic odata cu ei si asta se simte. William DuVall este un vocal foarte deosebit in zona metal, cu stilul sau afro – dar face bine ce face acolo pe scena. Vocea lui Jerry Cantrell este insa deja simbolica pentru trupa – dar si pentru tot curentul grunge. Rooster a pus gaz pe foc si publicul i-a acompaniat cu multa pofta. Cum spuneam, membrii de la Luna Amara au fost in public si i-am vazut ascultand si privind cu mare atentie. Si nu degeaba 😉

Poza Alice in Chains concert SonisphereFoto: MetalHead.ro

No, nu mai am decat sa trec si la evenimentul serii, finalul de Sonisphere alaturi de Rammstein. Unde lucrurile se complica putin. Putin mai mult de fapt. Pentru ca nemtii astia chiar sunt nemti mai nene. Si au facut un spectacol mai elaborat decat un film de hollywood. Extrem de bine pus la punct, cu o coregrafie foarte minutios executata. Fiecare lumina de pe scena avea un rol precis si foarte calculat. Nemteste. Ca spectacol, Rammstein sunt de departe cel mai tare eveniment muzical pe care l-am vazut. Si i-as revedea oricand. Ca si concert insa, prefer de zece ori un concert Metallica. A se vedea ce spuneam aseara despre placerea lor de a canta si despre legatura lor cu publicul. La Rammstein nu a fost asa. Atmosfera a fost OK dar cumva ca la teatru sau ca la cinema. Ei acolo, noi aici. Ei ne minuneaza cu spectacolul lor, noi aplaudam fericiti.

Poza Rammstein concert SonisphereFoto: MetalHead.ro

Trecand insa peste, show-ul lor a fost WOW. Fiecare piesa a avut tema proprie, au schimbat fundalul scenei de cateva ori si ei au avut fiecare cate 2-3 versiuni de costumatie. Decorurile si luminile au fost extraordinare. Spectacolul pirotehnic este ceva special tratat de catre Rammstein, fiecare piesa avand propria interpretare. Flacari in fata, in spate, pe laterale, de sus, capse si artificii – tot tacamul si ceva extra. Ne-au bombardat cu un miros pestilential ce venea din niste ventilatoare enorme situate in lateralele scenei – si zau ca era un fum si mirosea acolo de parca eram pe un front de razboi. Ne-au scufundat in spuma de aratam ca si proaspat iesit din baie – cam ca atunci cand ramai fara apa in timp ce te sapunesti. Si dupa asta, ca sa nu cumva sa credem ca nu-i destul, au pulverizat o tona de confetti peste noi, care s-au lipit bine mersi pe spuma inca umeda 😀

Poza Rammstein concert SonisphereFoto: MetalHead.ro

Claparul lor – Christian Lorenz – a primit un tratament special si merita mentionat 😛 A fost scufundat intr-o cuva de metal si ars cu artificii, a trebuit sa cante mai bine de jumatate din concert mergand pe o banda rulanta in fata claviaturii iar la final a facut o plimbare cu barca peste capetele noastre – noroc mare ca este foarte slab si foarte usor de impins 😛 Ca si bonus, a primit din public un drapel romanesc pe care si l-a intins pe spate si apoi l-a tinut pe clape pana la finalul concertului. Frumos.

Poza Rammstein concert SonisphereFoto: MetalHead.ro

Per total, un spectacol grandios, extrem de bine pus la punct, cu multe surprize si momente de WOW. Jos palaria. Mai vreau. Ah si sa nu uit: membrii Rammstein vorbesc putin romaneste – dar foarte clar si corect. Apreciem 😀

Mai multe poze de la Sonisphere pe Metalhead.ro

Si din pacate, desi inca nu-mi vine sa cred ca s-a intamplat cu adevarat, Sonisphere, cel mai complet festival rock din Romania pana la acest moment, s-a incheiat. Dupa ce i-au adus pe aceeasi scena pe: AcceptManowarVolbeatParadise Lost, Orphaned Land, AnthraxMegadeth, Slayer, Metallica, AnathemaStone Sour, Alice in Chains si Rammstein – festivalul este inchis. Va fi greu sa-mi reiau viata obisnuita, clar o sa-mi lipseasca ritmul nebun al ultimilor zile. Dar am adunat atat de multe amintiri – mai ales dupa ziua de sambata, alaturi de The Big Four – incat pot sa zic: nu plange ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intamplat. Inca am momente in care am senzatia ca totul a fost un vis. Si vis a fost. Dar unul real.

Give me fuel, give me fire, give that which I desireMetallica

Standard
Foto pene de chitara de la Sonisphere - Metallica si Slayer
evenimente, muzica

noaptea uriasului bland

Dupa ce aseara am ramas mai mult decat placut impresionat dupa experienta primei portii de Sonisphere, in care AcceptManowarVolbeatParadise Lost si Orphaned Land ne-au adus aminte de ce rock-ul clasic e atat de placut si puternic, a venit si momentul incheierii celei de-a doua seri. Care, dupa ce ne-au facut cei de la Metallica, este foarte dureros 😛

Seara a doua de festival Sonisphere, in care lista si ordinea trupelor a fost: Vita de vie, Anthrax, Megadeth, Slayer si Metallica – suprainscrisa sub denumirea The Big Four – a fost de la primele acorduri de chitara si pana la ultimul racnet de bucurie un spectacol total. Abia astept sa vad cat mai multe poze din seara asta de Sonisphere pentru a putea rememora momentele care acum sunt inca un valvoi in capul meu – care doare tare 😀

Anthrax au fost la fel de energici cum ii stiu de pe albumele lor si in plus, m-am bucurat sa-i descopar ca trupa foarte faina de concert. I-as revedea cat de curand intr-un concert propriu, in care sa se poata desfasura din plin. Bassistul Frank Bello e foarte fain ca si prezenta scenica, foarte alert, foarte dinamic si are charisma. Iar de Dino Baldini / Scott Ian nu mai are rost sa comentez 😛 Este un caracter aparte dar plin da savoare 😉

Poze concert Anthrax la SonisphereFoto: MetalHead.ro

Spre supriza mea, Megadeth au urmat imediat dupa, inainte de Slayer. Eu stiam ca vor fi invers asa ca am facut un sprint rapid catre scena cand am vazut bannerul lor afisat 😀 Din pacate insa, cred ca asteparile mele au fost putin cam mari. Au cantat frumos, au cantat bine, au ales bine piesele. Ba chiar A tout le monde a fost o supriza mai mult decat placuta si neasteptata. Dar au fost reci. Au cantat profesionist si atat. La ei nu am simtit pofta de concert, n-am simtit conexiunea cu publicul. Nu au avut patos. Bun, nu au fost cap de afis si probabil ca nu le-a cazut bine – mai ales avand in vedere ca Metallica este ghimpele vechi al lui Dave Mustaine – dar totusi. Parca a lipsit ceva. Un Mustaine care aproape nu s-a miscat din centrul scenei nu suna bine. Chiar si asa, Sweating Bullets si Peace Sells, pe langa A tout le monde mi-au mers direct la suflet. Sper ca la urmatorul concert sa-i gasesc mai cu chef de cantare 😛

Poze concert Megadeth la SonisphereFoto: MetalHead.ro

Slayer – iarasi o trupa veche in amintirile mele – au aratat si ei ca varsta nu se masoara in ani. Foarte agresivi si rapizi in muzica, foarte veseli si plini de chef de cantare. Numai bine pentru noi 😀 Tom Araya a fost foarte atent tot concertul, a ras si a zambit foarte des, le-a tot aratat diverse lucruri de prin zona colegilor sai – cu alte cuvinte, a fost foarte prezent. Reign in Blood, South of Heaven si Angel of Death sunt piese cu care am frecat multe casetofoane in anii de liceu 😀 Sa am acum ocazia sa le ascult live este un mic vis implinit. Din plin. Si ca bonus, prima mea pana de chitara prinsa la un concert provine de la chitaristul Kerry King. Nu si ultima 😉 As mai merge cu multa placere la un concert Slayer, care se pare ca va urma curand 😉 Sa speram.

Poze concert Slayer la SonisphereFoto: MetalHead.ro

A doua seara de Sonisphere a fost incununata de o Metallica cu foarte mult chef de viata. Si asta ma aduce si la explicatia titlului – James Hetfield este un urias ca inaltime dar are un suflet minunat. Si o energie de am ramas masca. Este al treilea concert al lor la care particip – din tot atatea in Romania – si de fiecare data raman masca urmarindu-l pe acest om. OK, recunosc, sunt fan Metallica de extrem de mult timp si in special fan de James Hetfield. Chiar si asa, sa-l urmaresc in seara a fost atat o placere cat si o onoare. O trupa care a scris la propriu istoria unui curent muzical – thrash metal – si care are o cariera muzicala de invidiat. Si totusi, canta ca si cand ar fi la primul lor album si sunt in turneu de promovare. Totul curge firesc, fara nici o sincopa, fara nici o greseala. Dar dincolo de asta, fiecare dintre cei patru – o alta interpretare a sintagmei The Big Four – cauta efectiv publicul. Se vede, se simte ca sunt permanent atenti la ce se intampla in fata scenei. Lars iesind de la tobele lui aproape dupa fiecare piesa sa salute publicul, sa faca o strambatura sau o poanta este delicios. Iar Lars langa Hetfield este mereu un tablou vesel 😉 Mai mult, ma bucura de fiecare data cand vad cu cata placere si veselie canta impreuna. Nu sunt deloc rare situatiile in care membrii Metallica fac cate ceva pe scena in care se vede clar ca e joaca a lor, ca e un moment intre doi prieteni care se intampla sa aiba niste instrumente in brate si sa cante la un concert. Da, au avut de-a lungul timpului probleme in interiorul trupei – dar acum sunt parca mai veseli si mai energici ca niciodata. Iar Trujillo vad ca s-a incadrat perfect in acest stil. Si ma bucura tare, acum pare mult mai integrat in trupa decat acum 3 ani.

Poze concert Metallica la SonisphereFoto: MetalHead.ro

Hetfield este insa un fluviu de veselie si de energie pe scena. Cand l-am vazut cu doua pene infipte in gura, imitand coltii de vampir, am ras cu hohote. Da, marele dur al heavy metalului face prostii pe scena. Si o face natural si firesc. Arunca cu pene dupa aproape fiecare piesa si cauta sa simta publicul permanent. Nu se simte nici o urma de infatuare la el, nu simte deloc magnitudinea trupei. Decat in calitatea spectacolului 😉 Sunt renumite vechile lor pene de chitara pe care scria Metallica sucks – iar ei le aruncau catre public. Pacat ca nu le mai au 😀

Poze concert Metallica la SonisphereFoto: MetalHead.ro

Metallica au cantat in seara asta asa cum o mare trupa trebuie sa cante, indiferent de orice conditii. Cu pofta, cu energie, cu suflet, cu pasiune. Cu veselie. Ei au facut toate astea si au mai pus si de la ei. Dupa ce au iesit de doua ori la bis, absolut orice om prezent la festival cred ca era fericit sa fie acolo intr-un astfel de moment. Da, seara asta a fost istorica si Metallica au inchis-o asa cum merita – perfect.

Absolut fiecare trupa din seara asta poate oricand sa tina un concert cu tot atatia participanti – am inteles ca au fost cam 50.000 😀  – ca si cap de afis, fara nici cea mai mica emotie. Ei sunt The Big Four. Pentru mine, a fost o seara istorica si la modul personal, toate trupele imi sunt in lista de favoriti de acum multi ani. Multumesc Sonisphere pentru un festival de Rock care ma unge la suflet.

Mai multe poze de la Sonisphere, din a doua seara, gasiti la MetalHead.ro

Sunt rupt acum, este a treia seara de concert daca o adun si pe cea de joi cu cei de la Urma dar zau ca nu regret nici o secunda. Si maine mai urmeaza o tura de Sonisphere cu Luna Amara, Alice in ChainsAnathemaStone Sour si Rammstein 😀

Si ca lucrurile sa fie si mai frumoase – nu ca ar mai fi fost nevoie – am reusit sa adun si trei pene de la Metallica. Recolta completa v-o prezint mai jos si recunosc ca sunt tare mandru 😀

Foto pene de chitara de la Sonisphere - Metallica si Slayer

Standard
Foto concert Luna Amara Cluj Irish and Music Pub
evenimente, ganduri, muzica

a la Cluj

Un cunoscut producator de mobila local are de ceva vreme un slogan frumos ales, care suna cam asa: Suntem cu totii diferiti. Din fericire Imi tot suna in minte cuvintele astea, descriu foarte bine sfarsitul de saptamana petrecut, nu chiar intamplator, la Cluj.

Prima oara cand mi-am adus aminte de cuvintele astea a fost la concertul Luna Amara din Irish and Music Pub. Fain loc, m-am simtit tare bine dar asta e alta discutie 😛 La multe din concertele lor l-am auzit pe Nick spunand ca apreciaza modul de manifestare al publicului din Bucuresti si Timisoara si mereu m-am intrebat de ce mentioneaza doar aceste doua orase. Fanii din altele nu-s oare tot asa? Si tot de mult timp imi doream sa am ocazia sa-i vad intr-un concert la ei acasa, trupa fiind de loc din, evident, Cluj. Vineri seara prin urmare am mai facut o bifa pe lista de dorinte implinite, concertul venind ca o surpriza bine primita 😀

Foto concert Luna Amara Cluj Irish and Music PubFoto: PartyDude.ro

Cantarea a fost excelenta, lume multa prezenta – desi mai era loc, atmosfera numai buna de underground. Nu-i de mirare ca aici se nasc trupe ca Luna Amara 🙂 Totusi, la piesa Albastru, una din cele de referinta ale trupei si la care de multe ori mi s-a intamplat sa ragusesc, am observat putin mirat ca publicul, desi in mod evident se stiau versurile, era parca mai timid decat cel pe care il stiam eu din Bucuresti. Mult mai putini erau cei care cantau cu trupa si dintre acestia si mai putini erau cei care strigau din tot plamanul. Am ramas suprins si putin curios asa ca am fost mai atent la reactia celor din jur. Oamenii erau clar prinsi de cantare, cei mai multi stiau versurile dar am remarcat o usoara izolare sau mai bine spus retinere. Lumea era imprastiata in toata sala, nu in grup compact cat mai aproape de scena si tot spatiul era destul de lejer – aveai loc sa te misti in voie, fara sa te simti inghesuit. Ii multumesc tipei din fata mea care scuturat viguros din plete pe multe piese si a facut o adiere tare placuta de aer in spate, numai bun pentru ca era destul de cald in sala 😀 As putea spune la prima vedere ca publicul era retinut, ca ceva nu se lega. Dar privind cu atentie, am vazut ca de fapt cei din jur simteau muzica mult mai interiorizat decat sunt eu obisnuit sa vad, cantau incet sau doar murmurau versurile, era o usoara retragere dar in nici un caz retinere sau lipsa de interes. Ba dimpotriva, as putea spune dupa ce am privit mai bine. Ciudat pentru cineva obisnuit cu inghesuiala, cu agitatia, cu forfota si cu versurile urlate de la concertele rock de acasa. A fost ciudat si mai ales neasteptat sa nu pot canta din tot sufletul la unele piese – nu s-ar fi potrivit cu reactia celor din jur. Dar de fapt, este doar altfel, in nici un caz ciudat. Diferit.

Luna AmaraAlbastru

Observatia a continuat si a doua zi, pe dupa masa, cand am ajuns, tot cam din senin, la editia a treia de Lecturi Urbane a la Cluj. Nu stiam decat pe una dintre voluntare, pe Raluca, dar mi-am zis ca daca tot sunt in zona, nu ar strica sa dau o fuga si sa am ocazia sa fiu si doar participant la o editie Lecturi Urbane. O idee pentru care ma felicit, starea de bine pe care am primit-o a fost minunata. Cand am ajuns la locul de intalnire, nu erau prezente decat cateva persoane asa ca am stat retrasi putin, pana cand am vazut-o pe Raluca venind in tromba si descarcand un portbagaj de carti 😀 Era agitata si foarte tensionata pentru ca venise prea putina lume dupa parerea ei. Destul de explicabil, avand in vedere ca norii de deasupra noastra erau destul de seriosi in intentia de a ne racori cu ceva stropi. Care intentie s-a dovedit insa a fi apa de ploaie, cu putin entuziasm si cateva zambete din partea noastra am risipit rapid toti norii. Raluca a inceput sa-mi puna intrebari despre cum sa organizeze lumea, cum sa ne asezam si ce sa facem dar i-am spus ca este evenimentul lor si ca nu am de gand sa ma bag in organizare – cum vor ei sa faca asa este cel mai bine. Dar trebuie sa recunosc ca in minte deja incepuse sa ruleze filmul deja obisnuit: ne imprastiem, ocupam tot spatiul tintit, impartim rapid cateva carti catre voluntari, ne asezam si lasam loc intre noi pentru eventualii doritori, incepem sa abordam trecatorii si asa mai departe. Deh, incepe sa devina reflex 😀 Spre supriza mea, de data asta am vazut un alt scenariu. Care mi-a placut si, mai mult, care a iesit foarte bine. Ei au preferat sa aseze cartile, aranjate frumos, toate la un loc, ca pe un stand de prezentare sau daca vreti ca pe o taraba.

Foto Lecturi Urbane a la Cluj

Dupa care s-au asezat toti pe treptele monumentului si au inceput sa citeasca, fiecare ce carte a adus sau si-a ales. Fara sa aiba in fata deja obisnuitii (pentru mine) ambasadori Lecturi Urbane – adica volutarii care au ales sa imparta carti catre trecatori. Nu, ei au stat cuminti dar atenti si au deschis discutii numai cu acei oameni care, remarcand evenimentul, s-au oprit si au intrebat despre ce este vorba. Nu au abordat de la sine nici unul dintre trecatori, nu au oprit pe nimeni. Da, au fost mai putini cei care au aflat de la sursa despre proiect si intentiile noastre, au fost mai putine carti distribuite. Asa sa fie? Continuand observatiile de cu seara, de la concert, cred ca abordarea lor a fost mai potrivita in contextul locului si al oamenilor langa care ne aflam. O intampinare mai directa, mai intruziva, mai agresiva poate, asa cum am procedat la alte editii, in alte orase, ar fi dus poate, sau chiar probabil, la o rata mai mare de refuz si de lipsa de receptare a mesajului. Asa insa, cei care au aflat informatiile si au primit carti sunt cei care au ales sa faca asta si in mod evident sunt interesati. Si care vor duce vorba mai departe, catre mai multi si pentru un timp mai indelungat – sper eu. Mai putini dar care pot face mai mult. Ciudat? Nu, doar diferit. Altfel.

Foto Lecturi Urbane a la ClujMai multe poze de la eveniment sunt aici.

Inchei asa cum am inceput, cu acelasi slogan publicitar. Dar care, pentru mine cel putin, are sens. Acum chiar mai mult decat in urma cu un sfarsit de saptamana 😀

Suntem cu totii diferiti. Din fericire

Standard