Am fost in seara asta sa revad unul din marile filme romanesti – Padurea Spanzuratilor. Poate nu as fi reusit sa ajung la proiectie daca nu as fi stiut ca insusi Domnul Liviu Ciulei, regizorul, va fi acolo si va tine o mica discutie dupa proiectie. A fost minunat, proiectul Luni de film merita toate aplauzele si multam Andi Bob pentru pont. Dar nu despre asta voiam sa povestesc.

Atmosfera filmului a reusit sa ma duca mult, departe in amintiri din mica mea copilarie. Amintiri cu praf de tara cateva si apoi amintiri cu aer de bunici – multe. Una dintre cele mai puternice imagini au fost cele in care personajele Bologa si Klapka stau de vorba la o tigara, intr-o camera luminata de o lampa. M-a distrat gestul lui Bologa de a stinge lampa sufland in ea – se vede ca e copil crescut la oras 😛

Mi-a adus aminte de cate certuri am incasat de la tataia pentru ca stingeam lampa in acelasi fel. Lampa, pentru cei care nu stiu, are o rotita care ridica si coboara fitilul intr-o fanta. Pentru a creste cantitatea de lumina – si implicit de gaz consumat – se ridica, pentru a o scadea, se coboara si tot asa se si stinge. Daca sufli ca sa o stingi efectul imediat urmator este producerea unui nor substantial si foarte inecacios de fum. Si de aici cearta 😛 Pentru ca mie imi placea, deh, copil, sa-mi incordez plamanii sa suflu in lampa.

Continuă lectura →