evenimente, muzica

de trei ori peste cap

Asa cum anuntam cu nerabdare acum o saptamana, urma sa se intample primul concert din seria Casa cu Cantec, la Matasari 17. Roata a inceput sa-si vada de cercurile ei si timpul s-a dus, intamplarea s-a intamplat. Acum ca s-a asezat praful la loc, dupa ce m-am mai adunat si eu, incep sa reiau amintirile si sa ma bucur de ele.

Casa cu cantec - Matasari 17 - concert Eugen AvramFoto: E-Folk

Inca de Vineri seara, dupa clasicul „Daca v-au placut bufonii / Mai poftiti si-n alta seara”, nu pot sa-mi scot din minte cuvintele lui Iulian de la prima noastra intalnire conspirativa, cand am pus la cale serile Casa cu cantec – pe atunci evident ca nu avea numele asta 😛 Impreuna cu cei de E-Folk am stat si am tot scornit idei si planuri si zambete si vise. Cum ne imaginam noi acolo ce si cum sa facem casa sa arate „a folk”, Iulian a spus cu seninatate ca aceasta casa stie, poate si mai ales vrea sa se transforme in asa fel incat sa-si primeasca oaspetii cum e mai bine. Acolo au fost tot felul de evenimente pana acum, de la proiectii de film la teatru de papusi pana la concerte si ateliere de arta. Si de fiecare data casa „s-a dat peste cap” si a devenit ceea ce trebuia sa devina. Nici nu stiam atunci cat de curand voi avea ocazia sa-i dau dreptate.

Foto Casa cu cantec - Matasari 17 - concert Eugen AvramFoto: E-Folk

Pentru ca la cateva saptamani mai tarziu, in seara magica, la ora sapte, casa arata ca in oricare alta zi – cu nimic pregatita pentru a-si primi acordurile de folk si de suflete. A fost o saptamana plina pentru toata lumea implicata si practic nimeni nu a pregatit absolut nimic pana in seara concertului. Mai mult, Iulian, pastorul din Matasari 17, nu era deloc prezent, fiind plecat la un eveniment prin tara. Ajuns fiind primul acasa, am descalecat din saua ciclo-calului din dotare si plin de zambet am intrat – momentul primului soc. Ca sa fie totul si mai placut, n-am apucat sa ma dezmeticesc prea bine si hop apar si Micky cu Edi de la E-Folk care se blocheaza instant cand vad situatia – casa numai buna pentru un consiliu sau un cinema, in nici un caz pentru un concert iar sonorizare ioc. Acum, trebuie sa va spun ca am proasta tendinta de incerca sa ma asigur ferm ca totul este bine pus la punct si organizat, asa ca este usor de inteles impulsul momentului – de panica 🙂 Dar cum era absolut evident ca asta nu va ajuta la nimic, am tras adaaaaanc aer in piept si mi-am pus cel mai optimist zambet pe fata – nu va faceti griji ca o aranjam noi cat n-ai zice peste. Zis si facut, hai la treaba. Dupa nici jumatate de ora, uitasem de fapt ce faceam acolo – pur si simplu ne bucuram si ne zambeam, mutam mobile dintr-o camera in alta, parca ne pregateam casa noastra pentru vizita unor prieteni – ceea ce de fapt si faceam. Cand l-am vazut pe Edi jucandu-se cu o chitara si interpretand cateva acorduri, intre doua boxe aduse sau duse inapoi la subsol, am inteles ca aceea va fi o seara faina – starea de bine si de relaxare era deja prezenta si seara n-ar fi putut decat sa o implineasca.

Foto Casa cu cantec - Matasari 17 - concert Eugen AvramFoto: E-Folk

Dupa putina vreme, apare primul invitat, de fapt o invitata – Claudia (care oricum este de-a casei). Incearca sa se scuze ca a venit prea devreme dar nu apuca sa spuna prea multe caci imediat devine parte din echipa – si sa nu-mi spuneti ca nu v-a placut ceaiul facut de ea caci n-am sa va cred, a fost savuros. Cum lucurile incep sa prinda forma si casa sa devina din ce in ce mai mult un locsor cald si primitor, ne dam seama ca ne lipseste un accesoriu vital – lumanarile. Apel la linia de urgenta – Andreea – care primeste ad-hoc sarcina de a lumina casa, aprovizionandu-ne cu lumanari, cu muuuulte lumanari.

Casa cu cantec - Matasari 17 - concert Eugen AvramFoto: E-Folk

Si iata asa, casa din Matasari 17 s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat, iarasi, intr-un loc cald si primitor, numai bun de cantat si incantat suflete. Caci corzile chitarilor sau vocile artistilor au fost numai calea prin care una din cele mai frumoasa stari de bine si de cald ne-au facut sa ne simtit purtati in alta lume.

Va las acum sa-l cunoasteti pe domnul Eugen Avram, un foarte modest om mare al folk-ului romanesc. Ne-a facut sa ne simtim prietenii lui inca inainte de a-si acorda chitara si chiar nu vad cum un artist ar putea fi mai aproape de publicul sau.

Eugen AvramMersul trenurilor

Revin cat de curand sa va povestesc si cum a fost concertul, desi deja au mai scris: Adrian, Andreea, Claudia, Kerucov si Ovidiu. Le multumesc pentru vorbele frumoase si, sincer, mult mai mult pentru privirile luminoase din fotografii si de la fata locului 🙂 Dar ma opresc aici, continui cat de curand si va anunt ca am si o supriza frumoasa.

Reclame
Standard
evenimente, muzica

casa cu cantec – Matasari 17

Am tot povestit eu ba una, ba alta despre ce se intampla pe acolo si fac ce fac dar nu pot sta departe de acel loc. Si daca tot nu pot sta departe, hai sa pun si eu umarul ca asa-i frumos. Drept pentru care, precum Aghiuta, mi-am bagat frumusel coada si impreuna cu E-Folk am reusit sa incepem o serie de seri folk, speram noi cat mai longeviva. Mai multe detalii, in comunicatul oficial 😛 – adica mai jos:

Afis Casa cu cantec la Matasari 17

e-Folk Events impreuna cu Centrul cultural Matasari 17 va provoaca la un nou concept de concerte.

Vineri 09 Aprilie 2010 va invitam la un concert intre prieteni in casa din strada Matasari 17 alaturi de invitatul serii Eugen Avram.

Proiectul “Matasari 17” a luat fiinta in urma cu cateva luni la initiativa unor tineri ce doresc sa schimbe in bine imaginea strazii Matasari si sa-si impartaseasca cunostintele, valorile si dorintele in patru directii conexe: cultural, artistic, educativ si socio-umanitar. Este locul in care implicarea si forta entuziasta se imbina intr-un aer boem si desavarseste proiecte si vise dintre cele mai complexe si marete si iata in curand si concerte de muzica folk.

Eugen Avram va prezenta in cadrul acestui eveniment piese precum “Cantec pentru tine” , “Fata pe role” , “Mersul trenurilor” dar si piese mai noi, ce vor fi incluse pe viitorul material discografic al artistului.

Pretul unui bilet este 10 Ron. Biletele se pot achizitiona de la intrare.

Ora de incepere :  20:30

Pentru contact & rezervari: 0727.126.620

Parteneri media ai evenimenului:  www.e-folk.rowww.ForeverFolk.com si www.4arte.ro

Deci, ne vedem acolo, da? Vineri seara, da? De la ora 20.30, da? DA?

Standard
evenimente

si totusi exista – a doua parte

Am ramas dator cu o continuare. Prin urmare, sa purcedem:

Doar a fost 1 Martie, nu-i asa? Pai si atunci, fetele trebuiau cantate si incantate. Ce mod mai bun ne-am fi putut noi imagina in afara unui Rasfat Party (nu stiu de unde naiba vin denumirile astea, zau) la Matasari 17. Unde fetele au fost machiate, inflorate – pe bune, chiar au avut flori prinse in par, n-a fost nici un artificiu lingvistic, chiar asa a fost 😀 – si apoi trase-n poze de fotografi profesionisti (sau care se prefaceau asa de bineeeee :P). Cu alte cuvinte, au fost tratate ca adevarate printese si regine ce sunt si ne sunt. Adica asa cum merita.

Trebuie insa sa va spun cum am ajuns acolo – si stati sa vedeti cum am plecat, ca-i si mai mare halimaiul 😀 (nu se supara tanti Cabral ca i-am imprumutat expresia, sper :P) Dupa un mic episod cel putin hilar pe peron, unde noi strigam in gura mare catre un alt grup: „Ne vedem pe Matasari” 😀 (pentru cine n-a prins ideea, va recomand sa cititi si aici) am plecat catre masina. Pe drum, eu cu gura: „Mergi la Matasari, da?” – raspuns „Hmmm, da, hai”. Toate bune, pana am ajuna la masina si eram vreo sase. Deh, noroc ca incapuram. Un fel de a spune, volanul meu inca are urme pe piept. Tot al meu 😛 Politia insa era la datorie – adica la munca de birou – asa ca am ajuns in regula. Si oarecum intregi, dupa ceva exercitii de refacere a pozitiei verticale 😀

Noi, pe langa si impreuna cu ele, adica doamnele si domnisoarele mai sus mentionate si rasfatate, ne-am preocupat cu vin fiert, cu multe discutii, cu imbratisari si pupaturi, cu alte cuvinte ne-am simtit bine. A se citi/intelege foarte bine. Iulian ne-a fost o gazda minunata si i-a avut ca invitati pe Gabi Macovei care ne-a citit cateva poezii proprii si tare frumoase, Adrian Ciubotaru, eternul luptator care ne-a citit un text minunat despre puterea cuceritoarelor femei si inca cineva (ca sa tin minte un nume, am nevoie de cel putin trei expuneri, aceasta fiind din pacate prima :P) din partea DoR (Decat o Revista) care ne-a vorbit frumos despre … evident, frumusete – si mai ales cea feminina.

O seara incredibila, o seara de basm, o seara ireala – nu insa si pentru mine, nu si pentru noi, cei care am fost acolo. Nu si pentru noi, cei care refuzam griul si incruntarea. Nu si pentru noi, cei pentru care zambetul inseamna o stare de spirit nu o grimasa. Pentru noi, a fost o seara placuta, faina, plina – dar cat se poata de reala si de fireasca. Asa alegem, zi de zi, sa traim si sa ne traim. Cu zambet, cu implicare, cu entuziam, cu dragoste, cu visare. Si e bine. Ne este bine. M-am uitat de nenumarate ori la chipurile celor de acolo, ba in metrou la Lecturi Urbane ba la petrecerea din Matasari 17. Acolo, zambetul este ceva firesc, ceva natural, omniprezent. Acolo nu exista gri, totul e culoare. Acolo nu exista incruntare, nu ar avea loc – totul este plin de zambet si de veselie. Acolo se traieste. Cu mult, foarte mult suflet.

Si ca sa nu raman dator, sa va spun cum a fost si plecarea nu? De data asta, am inceput la fel de timid – adica ar fi trebuitsa las, in drum, unul sau doi oameni. Toate bune, pana cand am ajuns sa facem totalul – nu am fost decat 7 😀 Intr-o masina de 5 persoane. Distractiv. Tare. Cel putin am avut marele noroc sa stau la volan – era ceva loc liber pe la pedale, am profitat de el 😀

Si ca sa inchei, totusi, intr-un final, aceasta imensa zi: si totusi exista zambet, si totusi exista Oameni, si totusi exista actiune.

Marian Vulpe la Lecturi Urbane, Martie 2010

Foto: Stelian Pavalache

Tu ce faci ca sa te implici? Cum contribui tu la zambetul unei societati care incepe sa creasca abia acum?

Standard
evenimente

si totusi exista – prima parte

Marti – 02.03.2010 – Zi de Lecturi Urbane. Sambata am chiulit de la intalnirea de pregatire din Matasari 17 dar motivat, am avut adeverinta medicala de guturai. Zau. Asa ca trebuia sa ajung mai devreme, sa ma aduc la zi cu informatiile. Si s-a facut ora 6. Seara. Si discutiile de la birou nu se terminau. Nu puteam spune nimic, erau importante. Si unele de interes foarte personal. Deci tot importante 😛 6.15 – e bine, inca am timp. Ideal ar fi ca la 6.45 sa fiu pe peron. 6.20 – gata, inchid orice discutie, trebuie sa fug. Ma duc sa inchid calculatorul, mesaj: „mergi la Lecturi Urbane?” – mda, normal ca merg. Ioana, sta la 100 de metri de birou. Pot sa refuz rugamintea? „In 5 minute esti jos, trec sa te iau, bine?” / „Da dar vezi ca sunt cu un amic, ai loc si pentru el?” (saracul, numai de Lecturi Urbane nu cred ca avea el chef :P) / „Da, am, haideti”. Si da bice vulupe, ca deja era trecut de 6.30. Evident ca cele 5 minute s-au facut ele vreo 10 dar treaca mearga. Aglomeratie, fugi, parchez langa Unirii 2, de data asta intalnirea era la Unirii 1 – macar atat am apucat sa aflu. Fuga, pe drum ma suna Andreea: „Unde sunteti?” / „Pe drum catre peron, jos la McDonalds, la Unirii” / „Pai noi suntem la Unirii 2” / „Nu acolo, acolo ne-am intalnit de fiecare data pana acum, acum insa nu, e cealalalta Unirea”. Si fugi. Ajungem de partea cealalata a parcului, trecere de pietoni ioc. Trecem ca gasim loc, imi zic. Ioana insa e pe tocuri. Mari. Asa ca stai sa pandesti masinile sa avem loooooc si tiiiiimp sa traversam. In fine ajungem pe peron, scot cartela de metrou si dupa ce trec realizez ca am pe ea calendarul de Lecturi Urbane pe anul asta: 02.02 si 02.03 😀 Intr-un final, ajungem pe peron, vedem gasca, mergem la ei. Era aproape 7. Putini. Mult mai putini decat de obicei. Suna iarasi Andreea: „Unde sunteti?” / „Pe peron, acum trece un tren in statie” / „Si noi, trece intradevar un tren dar nu va vedem”. Blocaj. „Care peron?” / „Unirii 1, suntem sub McDonalds” / „Pai si noi suntem aici, unde naiba sunteti ca nu va vad” / „Aici, pe peron dar nici noi nu va vedem” / „Ridica si tu mainile pe sus, vin catre voi :P”. Intr-un final, ne vedem. Toti, evident, in cealalata parte de peron. Multi. E bine, gata, ne-am adunat. Ma uit fugitiv, da, suntem multi. Peste 100, cineva spune spre 150 de oameni. Foarte posibil, vad ca de data asta ne-au insotit si cei de la UNSR si sunt si ei multi. E bine, intr-un final e bine. Ma linistesc, de aici incolo totul isi are deja curgerea lina, stiuta si mai ales placuta. Aleg cateva carti care-mi spun ca am sa le gasesc oameni sa-i bucure. Salut lumea in stanga si dreapta, pe cate unii de mai multe ori chiar. Si plecam. Tot peronul era plin de oameni cu carti in maini. Inca n-am gasit o imagine care sa suprinda asta dar cat se poate de concret va spun, de la un capat la altul al trenului erau cititori asezati la start. La startul catre entuziasm, catre implicare, care actiune, la startul unei noi calatorii printre vise, idealuri, dorinte si impliniri. Caci Lecturi Urbane este un vis care se implineste de la o editie la alta. Si este extraordinar sa vezi asa ceva, sa fii martor al unui lucru pe care multi il cred imposibil: un vis care prinde viata in fata ta, il vezi cum prinde forma, capata substanta. Si e bine. Este foarte bine.

Dupa prima tura in care am vrut doar sa citesc, sa las lucrurile si starea mea sa se linisteasca, schimbam metroul si ne intoarcem. Bun, a venit momentul sa ma apuc de treaba. Langa mine, o tanara si draguta domnisoara are treaba cu telefonul – cred ca se juca. Mai buna o carte, nu-i asa? O salut si incep sa-i spun despre proiect. Supriza. Stia deja despre Lecturi Urbane. De unde? De la Radio Guerilla, a auzit de noi acum cateva saptamani. Da, asa este, ar fi trebuit chiar sa participe impreuna cu noi la editia trecuta dar ei nu au mai putut ajunge. Noi insa da. Recunosc insa ca m-a bucurat tare mult sa stiu ca deja suntem cunoscuti. I-am oferit o carte pe care a inceput s-o rasfoiasca imediat. Da, e bine. Este cum nu se poate mai bine.

Impartind carti la Lecturi UrbaneFoto: Marius Matache

Cateva statii si cateva carti mai tarziu, deja mai toti participantii erau complet integrati. Si incepeam sa aud deja clasicele: „Am dat prima carte, ce fain a fost, mi-a multumit si s-a apucat sa citeasca imediat”. Este incredibil cum un gest atat de mic poate avea un impact atat de MARE. Aproape toti cei care au venit la Lecturi Urbane si au oferit carti altora au avut si au acest sentiment minunat de daruire si de bucurie. Am un singur regret ca participant: mi-as dori foarte mult sa stiu cum este sa primesti o carte, la metrou, de la un om care-ti zambeste si iti ofera cu caldura in dar ceea ce el sau ea crede ca te poate bucura. Imi imaginez ca se simte tare bine. Dar nu pot decat sa-mi imaginez. In schimbul acestui regret, am imensa multumire de a sti cum arata un tren de metrou in care peste 100 de oameni citesc. In care calatorii ajung sa se simta nevoiti sa faca liniste pentru a nu-i deranja pe cei care citesc. In care procentul  celor cu o carte deschisa in maini depaseste de multe ori procentul celor care isi tintuiesc privirea goala in podea. In care poti sa vezi si sa ti se para firesc ca doi oameni sa fie atat de absorbiti de lectura:

Cuplu citind in metrou la Lecturi UrbaneSursa: Marius Matache

Lecturi Urbane incepe sa devina un val. Un val al tinerilor care aleg sa se implice, care aleg sa actioneze in loc sa se planga. Al celor care au inteles ca nimeni nu poate repara aceasta societate stramba care se numeste Romania in afara de noi, cei care ne numim Romani. Si s-au apucat de treaba, cu zambetul pe buze si cateodata, cu flori in maini.

Carti si flori la Lecturi Urbane, 2 Martie 2010Sursa: Marius Matache

Continuarea cat se poate de repede cu ce s-a intamplat si la Matasari 17 😉

Au mai scris:

Alina
Anemaya

Marius Badragan
Andrei Lucu
Roxana
Vincent Vinyl
Ariel Constantinof
Apa de ploaie
Dragos

Foto de la:

Andrei Bogdan
Marius Matache (aici si aici)
Stelian Pavalache

Continuarea aici

Standard
ca-n viata, evenimente

din strada curvelor

Un loc cu multa si veche istorie in peisajul acestui batran oras, loc cantat de unii si hulit de multi, loc ce pare ca nu inceteaza sa-mi aduca trairi si amintiri dintre cele mai frumoase. Vorbesc acum de un bine-cunoscut loc al Bucurestilor, renumita strada Matasari, strada ce multa vreme a fost cunoscuta si recunoscuta a principalul loc al caselor de toleranta (mai neaos bordeluri). A fost o destinatie cautata mult timp in lumea de noapte a vechilor bucuresteni, acum desi doar ca amintire, este inca o prezenta in multe din istoriile vechi.

Intamplarea face ca aceasta sa fie strada unde mi-am petrecut primii trei ani de studentie si de viata de Bucuresti. Fara legatura cu faima sus mentionata, s-a dovedit a fi un loc frumos si darnic pentru un student boboc, loc al multor amintiri ce le voi pastra aproape pentru foarte mult timp.

A trecut ceva vreme dar iata ca acest nume revine in viata mea, de data asta cu o alta dar nu mai putin promitatoare semnificatie. Ati auzit de proiectul Matasari 17? Daca inca nu, va promit ca veti auzi curand 😉 Nu vreau sa va spun eu acum prea multe, il las pe secretosul Iulian sa va povesteasca ce si cum, toate insa la timpul lor.

Matasari 17, seara de TangoSeara de tango. Foto: Matasari17

Pot insa sa spun ca o seara petrecuta aici inseamna o mina de aur pentru suflet. Inseamna sa fii alaturi de oameni care isi aleg pasiunea si drumul lor liber zi de zi si seara de seara. Pentru care arta, creativitatea, libertatea, frumosul inseamna totul. In seara asta aici s-a cantat cum de mult nu am mai avut ocazia sa ascult – cu drag, cu chemare, cu entuziasm. In seara asta s-a cantat nu pentru public ci pentru cantareti, pentru cei care devin din ce in ce mai fericiti in timp ce ridica notele in aer. In seara asta am simtit cum clapele si corzile si tamburinele si arcusurile stiu sa se joace, sa zburde, sa pluteasca si sa ne ia cu ele sus, sus de tot, in plutirea lor. Sa nu uit (ca tot se intampla asta in timp ce scriu) ca am servit si o masa regala, ce-i drept imaginara, alaturi de trubadurii nostrii din asta seara, ce mi-au devenit tare dragi.

Cumva, iarasi, viata ne arata ca are felul ei sublim de a echilibra balanta si de a ne invata ca nimic nu e permanent, ca este nevoie de doar putin efort si ceva pasiune ca totul in jur sa se transforme. Pe strada in care acum nu mult timp se pierdeau suflete si tinereti acum alte suflete invata sa zboare, alte tinereti cresc si bucura cu caldura si joaca lor alte si alte suflete.

Va las acum, ma intorc sa-mi bucur auzul, mintea si sufletul pe muzica si veselia de aici. Va astept si pe voi caci se pare ca voi fi din ce in ce mai des prezent pe aici 😉

Matasari-17-Catel-SevenCatelul Seven, rezident. Foto: Matasari17

PS – Randurile de mai sus sunt scrise chiar la fata locului, undeva intre doua discutii si o cana cu vin fiert, dupa ce am preluat carnetul pe care Andreea tocmai desenase fara oprire doua teme noi. Intre timp, Ioana era lansata in discutii aprinse despre cartea la care tocmai lucreaza. Cum sa poti sta linistit in asa companie? Pur si simplu nu ai stare acolo, simti nevoia sa faci ceva, sa contribui cumva la ceea ce se intampla acolo. Chiar si cu niste randuri scrise pe o foaie de carnetel. Si le-am pomenit pe cele doua prietene pentru ca tocmai le pasez aceasta leapsa, mi-ar placea sa le citesc parerea despre o seara petrecuta acolo, in Matasari 17. Si nu numai pe a lor, leapsa este adresata oricui vrea sa povesteasca despre acel loc minunat.

Standard
evenimente

valul literelor

Am anuntat acum cateva zile ca urmeaza o editie mai deosebita de Lecturi Urbane. Mai exact, ultima pe anul acesta de gratie si prima dintr-o lunga serie ce se va incheia cu un After Reading Party (hmm, de ce oare trebuie sa folosim mereu aceste denumiri englezesti? ) – adica o petrecere faina, intr-un loc ce promite multe pentru viitor – Matasari #17. Eu va spun ca n-ar fi rau sa stati cu ochii pe ce spune Iulian pe acolo, vor aparea suprize interesante foarte 😉 Ei, cum strada Matasari are vechi istorii legate de primii mei ani de facultate (si nu, nu ma refer la ce va ganditi voi) nu am putut rata o asa petrecere 😛

Lecturi Urbane

Foto: Stelian Pavalache

De la inceput insa, dupa nebunia de trafic de azi de prin mandrul nostru oras, am renuntat eroic (sau din lasitate, depinde de unghiul privirii) sa mai merg cu masina – asa ca am inceput seara cu un mars fortat de la munca pana aproape de Unirii, mai exact la doua statii distanta, unde am luat din zbor un tramvai. M-am uitat atent la calatori, in ideea ca poate voi recunoaste apoi pe cineva la Lecturi Urbane – n-a fost chiar asa dar imi place sa cred ca din cauza spiritului meu de observatie care este sublim dar …

Odata ajuns la metrou, cu Mihnea care ma suna disperat sa nu plecam ca vine si el din urma, am vazut de la maaare distanta grupul de cititori deja adunati pe peron. Ce a urmat a fost iarasi un moment tare placut, ne-am salutat, ne-am prezentat caci de fiecare data la astfel de ocazii parte din prietenii din online ajung sa primeasca chip si voce si sa devina prieteni in viata reala. Ma bucur sa-i cunosc pe fiecare in parte si la fel ma bucur sa cunosc oameni noi – nu stiu cum se face dar la astfel de proiecte participa numai oameni faini – bravo lor.

Cartile odata distribuite, am purces la calatorit si lecturat – la urma urmei, asta este scopul unei actiuni Lecturi Urbane, nu? Pe drum am avut parte de toate tipurile de reactii – de la multumesc mult, este foarte fain ce faceti voi si imediata lecturare a cartii (nu stiu de ce dar cred ca respectiva domnisoara ne va insotii candva in viitor in acest proiect – parea a se potrivi foarte bine cu ce faceam noi) pana la un refuz clar al cartii oferite – deh, fiecare alege ce-si doreste pentru el. Am avut placerea sa mi se spuna ca ar fi mai bine sa ofer cartea altei persoane, cea cu care vorbeam chiar citeste si deci nu are nevoie de incurajare – asta in timp ce tinea de mana o copila de 6-7 ani. Ma bucur mult pentru ea, are norocul sa primeasca o educatie normala si fireasca, cum din pacate nu mai e si obisnuit in jurul nostru. Altcineva mi-a spus – multumesc, o va citi prietena mea ca ea se ocupa cu asta 😀 – deh, diviziunea muncii 😛 Per total am impartit cred 5-6 carti si toata trupa aproximativ 300 – inca o sarja de carte pe cuptorul metroului. Mi-ar placea sa aud peste ceva vreme de la vreo cunostinta ca a primit in metrou una din cartile cu sticker de Lecturi Urbane pe spate – de la un simplu calator. Ar fi tare fain.

Lecturi Urbane 2Foto: Stelian Pavalache

Dupa terminarea deja obisnuitei ture de la Unirii la Unirii, via Dristor, ne-am regrupat si am purces cu mic cu mare catre Matasari #17. Unde am dat cu nasul de o casa calda atat la propriu cat si mai ales la suflet. Un loc fain care te face sa te simti bine din primele momente. Si daca mai adaug ca era plin de prieteni si de oameni la randul lor faini si ca mirosea a vin fiert cu mere si gutui, tabloul este cred complet. Inca imi aduc aminte de aroma vinului fiert si a placerii savurarii lui (sper sa nu afle si politia ultima parte :P) Seara a continuat cum nu se poate mai bine, cu conversatii placute, muzica buna – mai putin momentul de pierzanie al lui GeoAtreides care ne-a torturat cu o manea, adunand instantaneu foarte multe felicitari si aprecierea noastra eterna 😛 Sa nu uit, s-au facut si n-spe mii de poze intr-un mini studio foarte profesionist – ne-am simtit mari vedete, abia astept sa vad si rezultatele 😀 Si ca totul sa fie complet, desi marea majoritate a plecat cam devreme si aveam senzatia ca mai e nevoie de ceva, ca parca ii lipsea ceva acestei seri pentru a fi cu adevarat speciale, am avut parte de un final foarte placut. Am dat o fuga, pe jos, sa-mi recuperez masina si m-am intors sa iau pe cate cineva sa duc catre casa. Insa lumea intre timp a descoperit si cartofii copti ce fusesera uitati in cuptor – asa ca am reintrat in casa, la caldura si la voie buna. Si tare buni au fost cartofii in compania celor ce inca rezistau cu brio. Asa ca am avut parte de un rasfat atat culinar cat si amical, discutiile erau deja mult mai relaxate si atmosfera mult mai destinsa. Adica asa cum trebuie sa fie intre prieteni.

Multumiri Adrian Ciubotaru si Dan Dumitrescu pentru Lecturi Urbane, multam fain Iulian pentru Matasari #17 si o seara minunat de calda.

Poze:

Stelian Pavalache si bun venit printre twitter-isti 😛
Cinnamon Ana

Au mai scris:

Misaki
Corydalis
Andrei Pavel
Gabi Macovei
Badita Florin
Flaiu
Simona Stanescu

Standard