Marti – 02.03.2010 – Zi de Lecturi Urbane. Sambata am chiulit de la intalnirea de pregatire din Matasari 17 dar motivat, am avut adeverinta medicala de guturai. Zau. Asa ca trebuia sa ajung mai devreme, sa ma aduc la zi cu informatiile. Si s-a facut ora 6. Seara. Si discutiile de la birou nu se terminau. Nu puteam spune nimic, erau importante. Si unele de interes foarte personal. Deci tot importante 😛 6.15 – e bine, inca am timp. Ideal ar fi ca la 6.45 sa fiu pe peron. 6.20 – gata, inchid orice discutie, trebuie sa fug. Ma duc sa inchid calculatorul, mesaj: „mergi la Lecturi Urbane?” – mda, normal ca merg. Ioana, sta la 100 de metri de birou. Pot sa refuz rugamintea? „In 5 minute esti jos, trec sa te iau, bine?” / „Da dar vezi ca sunt cu un amic, ai loc si pentru el?” (saracul, numai de Lecturi Urbane nu cred ca avea el chef :P) / „Da, am, haideti”. Si da bice vulupe, ca deja era trecut de 6.30. Evident ca cele 5 minute s-au facut ele vreo 10 dar treaca mearga. Aglomeratie, fugi, parchez langa Unirii 2, de data asta intalnirea era la Unirii 1 – macar atat am apucat sa aflu. Fuga, pe drum ma suna Andreea: „Unde sunteti?” / „Pe drum catre peron, jos la McDonalds, la Unirii” / „Pai noi suntem la Unirii 2” / „Nu acolo, acolo ne-am intalnit de fiecare data pana acum, acum insa nu, e cealalalta Unirea”. Si fugi. Ajungem de partea cealalata a parcului, trecere de pietoni ioc. Trecem ca gasim loc, imi zic. Ioana insa e pe tocuri. Mari. Asa ca stai sa pandesti masinile sa avem loooooc si tiiiiimp sa traversam. In fine ajungem pe peron, scot cartela de metrou si dupa ce trec realizez ca am pe ea calendarul de Lecturi Urbane pe anul asta: 02.02 si 02.03 😀 Intr-un final, ajungem pe peron, vedem gasca, mergem la ei. Era aproape 7. Putini. Mult mai putini decat de obicei. Suna iarasi Andreea: „Unde sunteti?” / „Pe peron, acum trece un tren in statie” / „Si noi, trece intradevar un tren dar nu va vedem”. Blocaj. „Care peron?” / „Unirii 1, suntem sub McDonalds” / „Pai si noi suntem aici, unde naiba sunteti ca nu va vad” / „Aici, pe peron dar nici noi nu va vedem” / „Ridica si tu mainile pe sus, vin catre voi :P”. Intr-un final, ne vedem. Toti, evident, in cealalata parte de peron. Multi. E bine, gata, ne-am adunat. Ma uit fugitiv, da, suntem multi. Peste 100, cineva spune spre 150 de oameni. Foarte posibil, vad ca de data asta ne-au insotit si cei de la UNSR si sunt si ei multi. E bine, intr-un final e bine. Ma linistesc, de aici incolo totul isi are deja curgerea lina, stiuta si mai ales placuta. Aleg cateva carti care-mi spun ca am sa le gasesc oameni sa-i bucure. Salut lumea in stanga si dreapta, pe cate unii de mai multe ori chiar. Si plecam. Tot peronul era plin de oameni cu carti in maini. Inca n-am gasit o imagine care sa suprinda asta dar cat se poate de concret va spun, de la un capat la altul al trenului erau cititori asezati la start. La startul catre entuziasm, catre implicare, care actiune, la startul unei noi calatorii printre vise, idealuri, dorinte si impliniri. Caci Lecturi Urbane este un vis care se implineste de la o editie la alta. Si este extraordinar sa vezi asa ceva, sa fii martor al unui lucru pe care multi il cred imposibil: un vis care prinde viata in fata ta, il vezi cum prinde forma, capata substanta. Si e bine. Este foarte bine.

Dupa prima tura in care am vrut doar sa citesc, sa las lucrurile si starea mea sa se linisteasca, schimbam metroul si ne intoarcem. Bun, a venit momentul sa ma apuc de treaba. Langa mine, o tanara si draguta domnisoara are treaba cu telefonul – cred ca se juca. Mai buna o carte, nu-i asa? O salut si incep sa-i spun despre proiect. Supriza. Stia deja despre Lecturi Urbane. De unde? De la Radio Guerilla, a auzit de noi acum cateva saptamani. Da, asa este, ar fi trebuit chiar sa participe impreuna cu noi la editia trecuta dar ei nu au mai putut ajunge. Noi insa da. Recunosc insa ca m-a bucurat tare mult sa stiu ca deja suntem cunoscuti. I-am oferit o carte pe care a inceput s-o rasfoiasca imediat. Da, e bine. Este cum nu se poate mai bine.

Foto: Marius Matache

Cateva statii si cateva carti mai tarziu, deja mai toti participantii erau complet integrati. Si incepeam sa aud deja clasicele: „Am dat prima carte, ce fain a fost, mi-a multumit si s-a apucat sa citeasca imediat”. Este incredibil cum un gest atat de mic poate avea un impact atat de MARE. Aproape toti cei care au venit la Lecturi Urbane si au oferit carti altora au avut si au acest sentiment minunat de daruire si de bucurie. Am un singur regret ca participant: mi-as dori foarte mult sa stiu cum este sa primesti o carte, la metrou, de la un om care-ti zambeste si iti ofera cu caldura in dar ceea ce el sau ea crede ca te poate bucura. Imi imaginez ca se simte tare bine. Dar nu pot decat sa-mi imaginez. In schimbul acestui regret, am imensa multumire de a sti cum arata un tren de metrou in care peste 100 de oameni citesc. In care calatorii ajung sa se simta nevoiti sa faca liniste pentru a nu-i deranja pe cei care citesc. In care procentul  celor cu o carte deschisa in maini depaseste de multe ori procentul celor care isi tintuiesc privirea goala in podea. In care poti sa vezi si sa ti se para firesc ca doi oameni sa fie atat de absorbiti de lectura:

Sursa: Marius Matache

Lecturi Urbane incepe sa devina un val. Un val al tinerilor care aleg sa se implice, care aleg sa actioneze in loc sa se planga. Al celor care au inteles ca nimeni nu poate repara aceasta societate stramba care se numeste Romania in afara de noi, cei care ne numim Romani. Si s-au apucat de treaba, cu zambetul pe buze si cateodata, cu flori in maini.

Sursa: Marius Matache

Continuarea cat se poate de repede cu ce s-a intamplat si la Matasari 17 😉

Au mai scris:

Alina
Anemaya
Marius Badragan
Andrei Lucu
Roxana
Vincent Vinyl
Ariel Constantinof
Apa de ploaie
Dragos

Foto de la:

Andrei Bogdan
Marius Matache (aici si aici)
Stelian Pavalache

Continuarea aici