evenimente, muzica

La multi ani Travka – 10 ani de Muzica

N-as fi crezut, acum ceva vreme, cand am descoperit trupa Travka, ca baietii vor reusi un asa carusel de intamplari in asa de putin timp. Parca acum nu multa vreme aflam de despartirea trupei, ca dupa inca nu multa vreme sa ne trezim invitati la concertul de reunire. Sau de regasire, la naiba, cine mai stie? Cine mai stie ce s-a intamplat in ultimii 10 ani? Va spun eu – in ultimii 10 ani s-a intamplat Travka – cu bune si cu rele, cert este ca s-au intamplat. Si tare bine au facut. Fara sa ne dam seama, chiar au trecut 10 ani de Travka. 10 ANI. Un asa eveniment se cerea sarbatorit si unde altundeva daca nu in The Silver Church, acolo unde au tinut majoritatea concertelor bucurestene de dupa revenire.

Concert aniversar 10 ani TravkaO aniversare cu adevarat in stilul Travka – simpla, curata, in acelasi timp adanca si plina. Fara nimic special, in afara de intrebarile lui Gadei despre ultimii – sau viitorii – 10 ani. Atat. Dar in acelasi timp, atat de mult. Concertul lor aniversar este, pentru mine, unul din seria celor traite si pe care cu greu le pot desprinde de suflet, sa le pot da mai departe intr-o cronica. Desi la inceput imi era teama ca inca un concert Travka nu va mai fi la fel de acaparator precum altele din acesti ultimi ani, baietii mi-au dovedit ca m-am inselat tare rau.

Au inceput cuminte, instrumental, cu un Venus adus pe pamant, printre noi. Fara Gadei, care a aparut abia la a doua piesa, intrebandu-ne ce am facut in acesti ultimi 10 ani. Chiar asa, ce oare? Sala era plina, in ciuda vremii mohorate de saptamana trecuta, in ciuda ploii si a griului de afara. Era plina de oameni cu sufletul plin. Iar Travka a fost acolo sa le raspunda. Imi regret vocea care inca nu si-a revenit dar aproape nu exista piesa a lor pe care s-o pot asculta cuminte la un concert. Imi cer scuze celor de pe langa mine, este destul de involuntara reactia. Dar n-o regret.

Desi sunt de ceva vreme in turneu, baietii sunt intr-o forma muzicala excelenta asa ca George Gadei – voce, Alexei Turcan – chitara, Misha Galca – chitara, Mizdan – bass si Cristian Chirodea – tobe au facut ca seara sa fie greu de uitat. Totusi cuminti, mai cuminti si mai „asezati” decat la alte concerte. Poate si oboseala drumului isi spune cuvantul, pe ecranele din Silver Church fiind rulat in bucla un clip cu reparatia unei pene de cauciuc suferita de baieti pe drum.

Concert aniversar 10 ani TravkaSupriza serii, iar in ce ma priveste un moment cu adevarat special, a fost invitatul de marca: Mihnea BlidariuLuna Amara. Am ramas masca cand l-am vazut pe scena si cu atat mai mult cand am auzit incepand acordurile de la Corabia nebunilor. Corabia nebunilor cu Mihnea la voce – asta n-am sperat niciodata dar vai Doamne cat de bine a putut suna. Multam pentru un asa cadou.

A doua surpriza a fost lansarea bucuresteana unei noi piese – Soarele rasare, piesa deja cunoscuta in mai multe orase, in cadrul turneului Travka. Suna bine, are un ritm foarte bun – este foarte clar orientata catre radio si pot sa pun pariu ca o vom asculta des in aceasta vara. O incercare inspre comercial dar cu o puternica amprenta Travka. In mod ciudat, n-am avut deloc parte de instrumentul lor de marca, acordeonul. A fost insa compensat de sintetizator si nu s-a simtit asa de tare lipsa.

La final, dupa ce am regretat ca a fost un concert mult prea scurt pentru starea de spirit creata, ramanem sa ne intrebam: cum vor arata urmatorii 10 ani? Multumesc Travka pentru un deceniu de visare – la mai mare.

PS – Nici de aceasta data n-am avut parte de Inger sedat – eu inca mai sper.

Lista completa de piesa:

Venus

E  cineva in orasul acesta

Intr-un fel

Zambetul Tau

Sunt un erou

Soarele rasare

Fetele-n luna

Aici sunt eu

Zgarba

Nimic de pe frontul de Est

Partea Finala

90

Ceva mi s-a rupt

Credit foto: Mahmur.info

Reclame
Standard
filme, ganduri

Melancholia sfarsitului de lume

Melancholia - Lars von Trier

Un film pe care demult il asteptam cu o mare curiozitate. Melancholia, un film de Lars von Trier. Un Lars von Trier care ameninta sa devina chiar comercial, dupa primele informatii despre film. Ei bine, din fericire nu-i deloc asa.

Nu vreau insa sa povestesc foarte multe despre filmul in sine, n-am pretentii de critic de film si nici nu-mi doresc asta – imi place sa ma bucur de filmele bune si atat. Pe scurt, Melancholia are ca tema principala relatia intre o suma de personaje pe fondul amenintarii unei iminente coliziuni a planetei Terra cu o alta planeta.

Va invit sa-l vedeti, chiar merita. Metafora de final este absolut geniala si atat de adevarata in ceea ce ne priveste, ca si umanitate. Chiar merita. Ah si sa nu uit: locul in care a fost filmat, un castel sau conac, depinde cum vreti sa-i spuneti, este pur si simplu superb asezat. Peisajele sunt … fara comentarii.

Dar tema scrierii nu este in special fimul, acesta a fost doar motivatia. Plecand de la subiectul sfarsitului de lume, in film este foarte pregnant pusa problema – cum te-ai raporta la un astfel de eveniment? Cum ai reactiona?

Chiar mai mult, chiar daca n-ar fi un sfarsit de lume ci doar un sfarsit personal, o moarte previzibila si imediata a propriei persoane. Cum ti-ai petrece ultimele ore? In film sunt descrise mai multe abordari dar invariabil te determina sa-ti pui intrebarea – eu ce as face?

M-am gandit destul de mult si, sperand ca-s si in realitate tot atat de impacat cu ideea unei disparitii personale precum sunt si in propria imaginatie, cred ca am gasit un raspuns multumitor. Daca as putea alege, as sarbatori un astfel de sfarsit la o sticla cu vin, langa cateva persoane care-mi sunt cu adevarat dragi, undeva in munti sau pe malul marii. Dar in mod cert ar fi undeva departe, izolat de nebunia si isteria generala care s-ar desfasura cu siguranta in marile centre urbane. Mi-as dori ca finalul sa fie insotit de-un zambet complice. Cel putin asta simt acum.

Tot e Vineri, mergeti sa vedeti filmul, aveti de ce ;). Si pe aceeasi tema dar cu o abordare complet diferita va recomand si volumul de povestiri Playlist, al lui Mihnea Bildariu de la Luna Amara. O lectura suprinzator de placuta.

Standard
evenimente

mania.ro – cabaret politic in Club A

V-am mai spus ca incep sa-l urasc pe Mihnea Blidariu? Asta ca tot l-am pomenit zilele trecute :P. Omul asta este pur si simplu inepuizabil si face chestii atat de faine incat incepe sa devina enervant. Ca deranjant este pentru multi de cativa ani buni. In ce ma priveste, sincer nu stiu sa existe un alt activist mai implicat decat el pe aici pe la noi. Face multe si le face bine. Si culmea, mai are si timp sa fie pe la toate concertele si sa creeze muzica, versuri, proza si atatea altele. Mno, dar hai ca l-am periat destul :P.

mania.ro - un cabaret politicUltima traznaie a sus-mentionatului se cheama mania.ro si se intampla sub forma unui cabaret politic. Cum e prima oara cand aud de asa ceva, normal ca m-a facut curios. Gazduiti de Club A (si devii altcineva :P) am fost sa vedem cu ce se mananca un asa cabaret acum cateva zile, mai exact pe 12 Octombrie.

Piesa este in mare un one man show avandul ca principal protagonist pe actorul Paul Socol. Pe scena, asigurand coloana sonora dar participand si activ in unele scene, Mihnea Blidariu si Andrei Puiu.

Textele sunt scrise de Mihnea si, asa cum este deja o obisnuinta, sunt acide si dureros de adevarate. Nu ai nevoie de prea multa experienta si de prea multe informatii ca sa intelegi ce vrea sa transmita. Nu ai nevoie sa cunosti istoria veche sau noua, daca ai trait aici in ultimii douazeci de ani ai sa-l intelegi. Iar unii il vor si aproba. Nu toti insa, din pacate.

In mare parte sunt texte politice dar nu numai. Atinge fara retinere si zona sociala si nu se opreste doar la simple amitiri. Trairile sunt puternice si devine usor sa relationezi cu imaginile evocate pe scena – chiar daca nu si comod.

Club A a fost o experienta placuta ca si scena de teatru – n-am mai avut ocazia sa vad sala, de obicei atat de inghesuita, transformata atat de primitor. Randuri de scaune, cu spatii largi de trecere intre ele, masute pe centru, la fiecare doua randuri de scanune, pentru bauturi si scrumiere. Foarte placut – mai putin fumul de tigara dar … nu mai spun nimic. Singura parte la care se poate lucra este sonorizarea. Noi am stat la mijloc si s-a auzit rezonabil in cea mai mare parte dar cei din randurile din spate s-au plans destul de tare de faptul ca vocile nu se auzeau clar. Aici mai este de lucru.

Per total, o seara reusita, o piesa care merita vazuta. Si gandita ;).

Standard
Coperta lansare carte Mihnea Blidariu - Playlist
evenimente, ganduri, muzica

Mihnea Blidariu – Playlist – lansare de carte sau revelatie muzicala?

Nu stiu cati dintre voi au stiut dar in seara asta, in Club A, a avut loc lansarea primei carti de proza a lui Mihnea Blidariu. Cine e Mihnea? Cred ca mai toata lumea stie ca este vocal, chitara si trompeta in trupa Luna Amara – daca nu stiati asta, nu cred ca aici va e blogul potrivit, sincer.

Mihnea nu-i chiar la prima abatere literara, pe langa versurile pieselor Luna Amara el mai are deja si doua carti de poezie publicate. De data asta insa, sparge zidul si trece dincolo, in zona de proza – mai exact, proza de fictiune (atentie, fictiune, nu SF). Cartea este structurata in forma unui album muzical si toate capitolele au titluri si sunt oarecum inspirate dupa unele piese ale unor trupe putin spus majore. Si se numeste Playlist 😉 Iar dupa primele doua capitole, citite pe fuga pana sa inceapa cantarea, pot spune ca nu-i rea deloc. Ba chiar deloc 😀 Continuă lectura

Standard