ca-n viata

in spatele protestelor

Sunt deja cateva zile de cand lumea online este plina de opinii, pareri, militanti, glumeti, ironici si asa mai departe. Ma bucur ca a trecut valul initial si ca, la fel ca si pe strada, lucrurile au inceput usor usor sa se aseze. Dupa inceputul in (prea multa) forta, dar necesar se pare, acum totul a devenit mai apasat. Mai putin intens dar, cel putin aparent, mai durabil.

Asa ca am profitat de linistea asta si am cautat sa vad ce se afla in spatele protestelor si a protestantilor. Ce se afla dincolo de reflectoarele televiziunilor, de zgomotul generatoarelor pentru carele de filmat care fac mai mult zgomot decat manifestantii. Ca in orice grupare heterogena, protestantii de la Universitate sunt cu totii fascinanti.

Dupa socul initial, in care nu ma simteam deloc in largul meu, nestiind la ce sa ma astept, neavand experienta unei manifestari publice, personajele si intamplarile au inceput sa apara. Le enumar intr-o ordine complet aleatorie si fara nici o cronologie, nu mai stiu care anume in ce zi sau la ce ora s-a petrecut.

– doi tipi, in jur de 28 de ani, unul cu aspect de intelectual de clasa medie, cel de-al doilea de baiat cu care n-ai vrea sa imparti tramvaiul. Initial l-am privit putin suspect, avea si un baner mare, strans insa. Apoi am auzit discutia – asezata, pe teme politice, disecand ultimii 10-2 ani de pe scena politica romaneasca. „Da, l-am votat pe Basescu inainte, atunci promitea ceea ce toti aveam nevoie.” spunea baiatul cu banerul. O spunea calm, apasat, fara sa-si ceara scuze, fara sa-i para rau – stia ca a facut cel mai bun lucru pe care l-a putut face. Acum insa, era la manifestatie, impotriva aceluiasi personaj

– doi parteneri de discutie, impartind tehnici de pescuit :D; dezbaterea era foarte aprinsa, cu argumente puternice de ambele parti

– un grup de oameni trecuti de 50 de ani, discutand aprins. Despre comunism, revolutie, activisti politici. Despre cum vinovati sunt si acei mari democrati care, in anii 90, ar fi putut sa faca ceva si n-au facut. Care n-au avut curajul si daruirea de se implica, chiar si prin „infiltrarea” in partidele mari de atunci, pentru a le putea transforma din interior

– jandarmi, in grupuri de 5,6, 8, discutand intre ei, in timp ce parcurgeau cu privirea grupurile de oameni din zona. In grupuri mai mici, de 2-3, se plimbau printre manifestanti. Nu am vazut nici o interactiune care sa-mi atraga atentia, nici vizuala nici de alt fel

– „mai stam? suntem deja de-o ora aici”, spune o fata cu niste ochi mari si albastri, catre prietenul ei. Din ton si mod de exprimare, se poate intrevede o intelegere prealabila, de genul: „trecem putin pe acolo, stam si noi un pic, nu mai mult de-o ora”. Au mai stat, nu stiu cat dar n-au plecat imediat

– o tanara in jur de 25 de ani, alaturi de mama ei (sau o alta persoana mai in varsta). Mama scanda cu mult zel, cu multa obida. Ar fi scandat in acelasi ritm si tanara dar protestele ii erau de multe ori innabusite de-o tuse rebela. Totusi nu renunta, dupa ce-i trecea tusea, relua

– un prieten, trecand la doi pasi de mine, fara sa ma vada sau sa ma auda cand l-am strigat. De inteles, avea camera foto in mana si „cauta” prin multime

– pe-o baraca, chiar langa strada, cativa tineri agitand drapeluri si lozinci. Mai apare inca unul, urcandu-se alaturi de ei, cu o lozinca adusa de-acasa, dar este oprit de catre unul din cei de acolo, oferindu-i in schimb o alta, pe care o aveau cu ei. La final, toti se agita si scandeaza

– un tanar cu o porta-voce, ma mira ca inca mai poate sa deschida gura, faptul ca mai poate vorbi este o minune. Pregatit cu multe lozinci, este cel care da tonul multimii de la fantana. Pe langa lozincile pregatite de acasa, preia cu zambetul pe buze si „dedicatii” – adica lozinci propuse de cei din multime

– multi, foarte multi oameni sariti de 60 de ani. Cred ca media de varsta era considerabil mai mare in multimea din fata TNB-ului, pe cand la fantana preponderenti erau tinerii (studentii)

– un tanar, in jur de 20 de ani, reprezentand o copie adaptata a lui Che. Cu tot cu sapca specifica, scanda si sarea alaturi de multime

– biciclete, cam putine si timide, dar am numarat vreo 5-6 pe seara, in medie, cu sau fara proprietar atasat

– interviuri, peste tot camere de filmat, care de filmare, echipament, cabluri, regie, etc. Dubele in care se afla echipamentele fac un zgomot asurzitor si sunt foarte aproape de „actiune”

– mesajul cel mai des auzit „Fara violenta” completat de o disociere clara si ferma de huligani si de ce s-a intamplat in primele doua seri

– al doilea mesaj ca si frecventa a fost cel legat de manipulare „Suntem indignati / Nu manipulati”

– multe, extrem de multe lozinci, atat de diverse incat este imposibil sa le poti retine

– pe statuia din fata TNB-ului, un domn trecut bine de 60 de ani, imbracat in haine camuflaj (de pescuit sau vanatoare) statea cocotat in bratele unui personaj feminin, cu o pancarta ce-l mentiona ca fiind sosit din Constanta

– putini, foarte putini oameni incrancenati – majoritatea erau relaxati dar determinati

– foarte multi, in special tineri, veniti „in treacat” – mergem si noi pe la protest, stam putin si apoi plecam la o cafea/bere – cam asta era atitudinea

– au fost momente in care lumea sarea – si desi multimea nu era atat de mare ca numar, senzatie de cutremurare a pamantului in acele momente este cu adevarat impresionanta. Am ramas mut cand am simtit asta – te face sa te gandesti la forta unei astfel de multimi

– un „baiat”, in mod evident provocator, cel putin prin aspect, oprit undeva in dreptul bisericii de langa Coltea si interogat de catre jandarmi – scena vazut din mers, nu stiu cum s-a finalizat dar in atitudinea jandarmilor nu era nimic agresiv

– multi, foarte multi, prea multi jandarmi – oriunde te uitai le vedeai costumele negre, cu protectiile asociate

Din spate, cam asta am vazut eu. Din fata, stiti, gasiti pe toate canalele de comunicare.

Lozinca ce mi-a placut cel mai mult: „Singura solutie / Propria Evolutie”.

PS – am uitat inca doua, care mi-au placut mult:

– in fata grupului statuar de la TNB era afisate pancarte pe care scria Agora

– am vazut o pancarta facuta dintr-o punga de cadouri – inca mai avea eticheta si sforile pe post de maner.

Reclame
Standard