evenimente, muzica

Concert Slayer la Arenele Romane – Veni, Vidi, Vici

Dupa ce i-am vazut acum 2 ani pe scena de la Sonisphere, parte componenta a celebrului The Big Four, mi-am promis ca nu voi rata primul concert de turneu Slayer de la noi. La cum au sunat atunci si la cat de in forma erau am fost convins ca vor face un concert memorabil – n-am gresit deloc. Invitati de Emagic cu ajutorul Ciuc Premium, Slayer au venit pentru primul lor concert propriu din Romania pe 4 Iunie 2012 si au fost primiti de mai bine de 5.000 de fani la Arenele Romane.

Prima trupa de deschidere au fost cei de la Avatar si au avut o misiune foarte dificila de a antrena un public putin numeros si inca apatic. Cum insa nu deloc la inceputuri si au experienta chiar in a concerta pe aceeasi scena cu alte nume mari ale rockului, au reusit sa intre rapid in ritm si sa-si faca apropiat publicul prezent. Au sunat bine, destul de aproape ca stil de ceea ce urma sa se intample pe scena, chiar au meritat sustinerea primita.

Dupa o scurta pauza au preluat scena cei de la H8 – de asemenea o trupa nu tocmai tanara. Si-au dat efortul si au fost relativ bine primiti, mai ales ca aveau destui cunoscuti in public. Dar ca stil nu prea s-au potrivit cu tema Slayer. Nu prea merge sa amesteci genul lor muzical, un cross hardcore/hip hop, conform declaratiei trupei, cu thrash-metalul curat si crunt al celor de la Slayer. Parca nu se amesteca. In rest au sunat bine, au venit cu un invitat special la chitara, dinamica celor doi vocalisti merge, desi mai este loc de mai bine. Cred ca ar fi fost mult mai bine primiti la un alt gen de concert.

Fac o pauza aici sa comentez putin si organizarea – de data asta, destul de slaba. Pentru o capacitate de aproximativ 2000 de locuri cate au fost in zona gold, doar 4 oameni la deservit bere si racoritoare este infim. Mai ales la cat de cald a fost ieri. Cozile au fost interminabile, chiar si in timpul concertului Slayer. Pacat, este pacat sa lasi o asa impresie. In rest totul a fost bine, scena impresionanta prin dimensiuni, sunetul nu excelent dar bun. Si mai ales, tare. In fata scenei a fost asurzitor la propriu – numai bun pentru ceea ce a urmat.

La 21.15, fara nici un fel de introducere, dupa doar un foarte scurt intro au intrat pe scena – Slayer. In forta, de parca au venit hotarati sa nu ne lase nici un fel de sansa de a ne reveni, au inceput cu „World Painted Blood”, piesa titlu al ultimului lor album. Forta este un cuvant prea mic pentru a le descrie valul desfasurat peste publicul din Arenele Romane. Cu o atitudine seaca, dura, complet no-bullshit, Slayer au facut un concert greu de digerat – si tocmai asta le-a fost intentia.

De la inceput pana la sfarsit au tinut un ritm infernal, aproape fara nici un fel de pauza. Interactiunea cu publicul a fost as spune undeva sub un minim decent, in afara de a anunta cateva dintre piese – nu pe toate – Tom Araya nu a adresat nici un alt gen de discurs. Fara povesti, fara prostii – rece si dur.  Kerry King este absolut neschimbat, cu aceeasi atitudine distanta, cu aceeasi imagine agresiva – cu tot cu lanturile atarnate la curea. Si-a pastrat insa bunul obicei de a arunca catre public cu pene de chitara aproape la orice piesa – imbucurator, as spune.

Dave Lombardo este un fenomen in sine – felul in care reuseste sa stoarca atata viteza si forta din setul de tobe este absolut incredibil. Val dupa val se intoarce catre public, la fiecare serie mai plin, mai tare, mai rapid si mai dur. Greu, foarte greu sa-i faci fata. Iar publicul a raspuns din plin, cu accesi rapiditate – in mijlocul zonei din fata scenei a fost prezent permanent un mosh-pit considerabil ca marime si mereu folosit din greu. Pe langa el, un alt mosh-pit s-a format in dreapta scenei, unde in pauzele de mosh s-a folosit spatiul astfel eliberat pentru un head-bang in voie. De mult n-am mai vazut un public atat de activ dar chiar nu aveai cum sa stai linistit in fata unui astfel de atac.

Din pacate din formula de aseara a lipsit Jeff Hanneman, inca indisponibil in urma imbolnavirii de acum un an. Inlocuitorul sau insa, Gary Holt de la Exodus, s-a descurcat mai mult decat onorabil. Desi deja de aproape un an in turneu alaturi de Slayer se vede totusi diferenta de stil si de atitudine, Gary fiind aseara cel mai „cuminte” dintre cei de pe scena. Unitatea dintre cei patru membrii originali ai Slayer, impreuna in aceeasi formula de mai bine de 20 de ani, este cu adevarat notabila.

Dintre piesele memorabile de aseara pot aminti: „War Ensamble„, „Die by the Sword„, „Chemical Warfare„, „Mandatory Suicide„, „Spirit in Black„, „Dead Skin Mask” si „Angel of Death„.  Dupa o foarte scurta iesire de pe scena au revenit pentru un bis format din „South of Heaven” si „Raining Blood„, care au stors si ultimele picaturi de energie din noi. La final, fara nici un fel de discurs de despartire, Slayer au parasit scena ca dupa indeplinirea unui sacrificiu – noi eram victimele.

Nu pot decat sa citez chiar din propriile lor spuse, ca si scurta descriere a concertului Slayer de la Arenele Romane: „brutal but beautiful, punishing yet precise„.

Reclame
Standard
evenimente, muzica

Sodom la Arenele Romane – un festin thrash metal teutonic – partea a II-a

Continuare de aici: https://vulupe.com/2011/11/09/sodom-la-arenele-romane-un-festin-thrash-metal-teutonic-partea-i/

Dupa o seara deja bine incalzita si la propriu si la figurat, publicul din Arenele Romane era mai mult decat pregatit pentru evenimentul principal al serii – trupa Sodom, venita pentru prima oara in Romania.

In formula completa (da, in cazul lor poate parea o gluma dar chiar asta este formula lor) si de curand improspatata prin venirea noului tobosar, au urcat pe scena Tom Angelripper  – voce, bass, Bernd „Bernemann” Kost – chitara si Markus „Makka” Freiwald – tobe. Au intrat direct „in paine” cu un foarte bine pregatit „In War and Pieces”, trupa fiind dealtfel inca in plina promovare a albumului cu acelasi titlu.

logo SodomTotal atipici, cei de la Sodom parca incearca in mod intentionat sa sparga normele: intr-o formula complet minimalista, cu doar trei membri in trupa si cu un vocal ce dubleaza ca si bass-ist (nu chitarist cum se intampla de obicei), au aratat fara nici un dubiu ca putin nu inseamna si slab – ba deloc. Pe deasupra au compensat din plin prin numarul mare de piese interpretate – 20 de piese in mai bine de 90 de minute, fara nici un solo, nu-s deloc un concert scurt.

In ciuda varstei deloc fragede cei trei au facut un spectacol de zile mari – ajunge numai sa spun ca pe scena au fost montate trei microfoane desi Sodom au un singur vocalist :D. Dupa o intrare in forta cu prima piesa a urmat o scurta prezentare si aprecierea trupei catre fanii prezenti. Stiu ca in lunga lor cariera (30 de ani impliniti chiar in acest an) au avut parte de sali si de stadioane cu mult mai pline dar au stiut sa-si mainfeste intr-un mod foarte placut bucuria de a fi pentru prima oara pe scena din Romania. Au mentionat in mod repetat ca suntem o gasca de „crazy people” si in mod evident s-au simtit bine pe scena.

Impresia creata per total a fost una de conexiune, baietii au fost tot timpul foarte atenti la fani si la felul in care acestia au primit muzica interpretata. Acordurile dure, cu vocea inconfundabila a lui Tom Angelripper si insotite de tobele obsesive au creat o experienta greu de uitat. Desi la inceput eram putin circumspect, dupa numai cateva piese am lasat deoparte orice retinere si m-am bucurat de-un concert dur, intens, foarte energic si desi lung, la final mi-a parut ca abia eram la inceput (ceafa mea spune insa o alta poveste :P).

In mod special as remarca titluri ca: The Saw Is the Law (he he, ce de amintiri), City of GodBlasphemerAgent Orange, Ausgebombt si Remember the Fallen. Aproape toate piesele au avut parte de-o scurta introducere si mentionare a albumului si perioadei in care au fost lansate. In plus, ca o particularitate Sodom, multe dintre piese au fost dedicate catre personaje reale sau categorii de personaje – de exemplu Remember the Fallen, piesa ce a fost dedicata tuturor dictatorilor. O mentiune speciala merge si catre preluarea piesei „Ace of Spades” a celor de la Motörhead, preluare facuta cu tot tacamul, inclusiv cu adoptarea, meticuloasa, a pozitiei caracteristice la microfon a lui Lemmy. Daca inchideam ochii chiar m-as fi putut crede in fata celor de la Motörhead. Piesa din cate am vazut nu facea parte din programul original, a fost un mic cadou oferit fanilor din Romania.

Tom stie sa se faca placut publicului si manifesta o energie absolut incredibila. Aproape dupa fiecare piesa a desfacut cate o sticla de apa din care jumatate si-a turnat in cap iar restul l-a oferit fanilor din primele randuri. Pe langa apa, nemtii s-au delectat cu bere de productie romaneasca si se pare ca le-a placut, dupa gesturile de apreciere ;).

Am remarcat cu placere si prestanta lui Bernemann care i-a tinut cu brio piept lui Tom Angelripper. Chitara lui parca suna acum mai bine decat in prima perioada la Sodom, mai ales avand in vedere contributia deloc nesemnificativa de pe ultimul album. Desi partea vocala nu face parte din indatoririle lui, l-a insotit pe Tom la mai toate refrenele, cantand cu pofta alaturi de el si fiind prezent pe toata scena. Riff-urile lui au umplut amfiteatrul de la Arenele Romane si nu putini au fost fanii mai vechi care zambeau de placere ascultand piesele vechi interpretate la fel de brutal si taios precum si le doreau.

Publicul a fost pe masura trupei si spun asta fara nici o retinere. Am avut parte de foarte mult crowd-surfing – este ceva la Sodom care pur si simplu nu te lasa sa stai linistit, nu ai cum. In mod constant a fost creat un mosh-pit, mai mult sau mai putin aglomerat dar de regula foarte aglomerat. Iarasi am sa mentionez cat de mult ma bucur sa vad ca si la noi momentele de moshing au capatat acel aer de agresivitate controlata si salbatic-civilizata, in afara evenimentului mentionat in prima parte totul decurgand fara nici o problema.

La final pot spune linistit ca a fost o experienta excelenta si ca Sodom sunt departe de-a fi istorie, desi sunt deja monstrii pe scena de thrash-metal. Bravo lor, ii mai aspteptam cu placere cat de curand – ne-au placut mult. Singurul regret este ca baietii nu s-au intors si la bis – desi cred ca ora intarziata (concertul s-a terminat dupa ora 23.00) a fost un argument pentru acest fapt.

Lista de piese:

  1. In War and Pieces
  2. Sodomy & Lust
  3. M-16
  4. Outbreak of Evil
  5. The Saw Is the Law
  6. Proselytism Real
  7. The Art of Killing Poetry
  8. I Am the War
  9. City of God
  10. The Vice of Killing
  11. Blasphemer
  12. Eat Me!
  13. Agent Orange
  14. Sodomized
  15. Ausgebombt
  16. Ace of Spades (Motörhead cover)
  17. Among the Weirdcong
  18. Remember the Fallen
  19. Bombenhagel
Articol publicat pe RockStage.ro.
Standard
evenimente, muzica

Sodom la Arenele Romane – un festin thrash metal teutonic – partea I

Sambata, 05 Noiembrie 2011, Arenele Romane din Bucuresti au gazduit inceputul unui nou concept in muzica live – Rock Legends, organizat de Big Name Entertainment si Axa Valaha Productions. Festivalul ne propune o formula de concert rock distribuit in mai multe evenimente distincte, anul acesta debutand cu perechea Sodom si Venom. Prima dintre trupele cap de afis, cei ce au declansat acest festival a fost trupa celor de la Sodom, vechi cunostinte in zona de thrash si black-metal.

Locatie: Arenele Romane devin din ce in ce mai mult un termen sinonim cu festivalurile rock – si as adauga de buna calitate. Perfect asezat ca distanta, cu un generos spatiu de parcare si cu un aspect foarte bine “asortat” pe timpul verii, amfiteatrul de la Arenele Romane are deja o lunga lista de evenimente gazduite. Cum pana de curand venirea frigului si a umezelii insemna inchiderea temporara a acestui stabliliment, o solutie trebuia gasita – iar cortul interior a fost poate cea mai buna rezolvare.

Afis Concert Sodom Rock LegendsIn ciuda frigului de afara, cea mai mare problema a fost mai degraba caldura, mai ales in partea din stanga scenei unde se simteau foarte bine curentii de aer cald. O solutie simpla si care functioneaza perfect, asa ca cei care-si fac griji in privinta condiilor climaterice pot sa vina fara nici o retinere, se vor simti in largul lor, indiferent de vremea exterioara.

Spatiul fiind larg si generos, cu destule standuri pentru bautura si mancare, a insemnat ca practic n-a fost nevoie de stat la coada aproape deloc – la fel si la toalete.

Sunet: Ca de fiecare data, sunetul este o experienta subiectiva. Se pare insa ca inginerii de sunet de la Rock Legends au cam stiut ce trebuie facut asa ca pe tot parcursul serii auditia a fost de foarte buna calitate, la toate trupele din festival: volum, adancime, calitate, toate foarte placut setate.

Ca sa fiu carcotas, parca as spune totusi ca tobele s-au auzit un pic cam tare la concertul celor de la Sodom – dar asta chiar ca n-a fost o problema. De apreciat faptul ca sunetul a fost bun in toata sala, nu doar in fara scenei.

Organizare: Ca si eveniment muzical am avut parte de-o organizare bine pusa la punct. Cu plusuri si minusuri, in mod evident, dar cele mai multe au fost bune si foarte bune. Cateva specificari insa sunt de facut mai ales ca vorbim totusi de-un concert rock.

Un “obicei” din ce in ce mai des intalnit la concertele rock si pe la noi este “crowd-surfing”-ul – cu bune si cu rele. Obicei cu care ar face bine sa se obisnuiasca si cei de la serviciile de securitate si mai ales cu modul normal si corect de a raspunde. Am vazut nu putine momente in care cel purtat pe bratele celor din sale ajungea la gardul de demarcatie din fata scenei iar angajatii de la serviciul de securitate nu au gasit alta modalitate de actionare decat sa-l impinga, (aproape) cu furie, inapoi in sala. Mai oameni buni, acesta mic joc face parte din ceea ce se cheama un concert rock – si o reactie potrivita este sa-l preluati pe acel fan, sa-l lasati sa “coboare” acolo in zona de securitate si apoi sa reintre in sala. Asa se face peste tot in lumea mare in care concertele rock de mare anvergura au o istorie de multe zeci de ani si nu sunt niciodata probleme. Haideti sa lasam aceasta agresivitate sa-si vada de treaba atunci cand este nevoie – iar crowd-surfing-ul (sau, cand este posibil, stage-diving-ul) nu au nici o treaba cu agresivitatea sau cu dorinta de a face ceva nepermis. Dimpotriva.

Si dupa una rece, doua calde. A fost o placere pentru fotografii de presa sa observe ca, pentru trupele romanesti, nu s-a mai aplicat nici o limita de timp la accesul in fata scenei. Pe toata cantarea s-a putut intra (si reintra) fara probleme. Asta-i numai de bine si poate mai ales pentru chiar trupele romanesti, care se pot bucura de cat mai multe imagini reusite de la concertele lor. Si uite asa punem cu totii umarul sa sustinem, care cum putem, scena muzicala romaneasca.

Alta apreciere vine catre supraveghetorii medicali (si de la securitate) aflati in sala. La un moment dat, intr-o repriza de mosh (de care am avut parte din plin, revin la aceasta idee), unul dintre cei implicati a iesit putin din cerc si din viteza a daramat destul de brusc pe un alt fan. Acesta s-a cam lovit in cadere si ulterior era putin ametit. La nu mai mult de doua minute a aparut un tip de la supraveghere care l-a intrebat daca se simte bine si imediat dupa unul de la securitate. Dupa o scurta vizita la standul medical – la insistenta supraveghetorului – totul s-a incheiat fara alte probleme, dar am ramas cu o buna impresie asupra organizarii.

As mentiona tot aici si excelentele alegeri pentru piesele difuzate in pauze, atat de bune incat a fost pentru prima oara cand am asistat la crowd-surfing facut in pauzele dintre concerte Smile with tongue out.

Deschidere: Asa cum spuneam, Rock Legends este un mic festival. Asa ca am avut parte de trei trupe de deschidere, toate facand o buna impresie, chiar daca la inceput cei prezenti erau inca amortiti de frigul de afara.

NADIMAC au fost pentru mine o supriza placuta pentru ca pana la acest festival n-am mai avut nici un contact cu ei. Au avut un concert scurt dar intens (se simte originea sarba a trupei). Desi au un foarte bogat istoric muzical si o luga lista de trupe cu care au mai impartit scena, faptul ca sunt fani declarati ai trupei Sodom s-a vazut si mai ales auzit. Chiar daca erau pentru prima data in Romania, pot sa pun pariu ca nu este ultima oara cand ii vedem – poate chiar si cap de afis.

Cei de la L.O.S.T. sunt veteranii intre trupele de deschidere de Sambata seara, cu peste douazeci de ani de activitate si aflati inca in turneu de promovare pentru primul lor album – „Remains of Pain„.

Muzical insa au aratat ca au avut ceva de invatat din lunga lor experienta si de la trupele alaturi de care au concertat: Novembre, Obituary, Behemoth, Dismember, Rage, Orphaned Land, Aborted, Leaves Eyes, Septic Flesh, The Haunted, Destruction, Helloween, Doro, Testament, Kreator, Sepultura si In Flames o lista cu adevarat impresionanta.

Piese precum “Becoming a lie”, “O viata”, “Closure” si “Ziua ce vine” au prins foarte bine la public si am vazut ca numarul de fani prezenti n-a fost chiar mic.

SINCARNATE au aratat ca sunt deja o trupa matura, cu multe concerte la activ. Au doua materiale lasate (iar cel de-al doilea, intitulat „As I Go Under„, este chiar un album de o calitate muzicala foarte buna) si nu putine concerte, atat pe scena romaneasca cat si cea europeana.

Desi erau prima oara in amfiteatrul de la Arenele Romane, nu s-au aratat deloc pusi in dificultate. Se simte ca sunt mai degraba obisnuiti cu concertele de club dar chiar si asa, sunt o trupa care promite o buna experienta muzicala. Am apreciat riff-urile accentuate si dinamismul liniei lor melodice.

Sunt convins ca ceva mai multa participare din partea membrilor trupei ar fi fost un plus, chiar daca  per total au fost o experienta placuta,. In marea majoritate au fost foarte inexpresivi, parca abia asteptau sa termine concertul. Tot aici pot mentiona gestul bass-istului care la penultima piesa si-a scos telefonul din buzunar pentru a verifica ora – un gest care a facut o impresie nu tocmai placuta.

Continuarea cu concertul celor de la Sodom cat de repede ;).

Standard