de pe drum, poz(n)e

dor de munte

Pentru ca tot mi-a adus aminte domnita de cantatul pe munte, am zis sa pun si aici pozele din tura din muntii Gilau de acum o luna si-un pic. Desi se anunta vreme ploioasa, am avut bafta sa fim mai mult sub copaci si scurtele perioade cand a picurat nici nu le-am simtit. Am profitat de vremea calma si faptul ca am fost doar doi in tura si am stat de povesti pe cele mai diverse teme: ecologie, orientare, istorie, geografie, filosofie, drept, medicina mediului si tot asa. O zi plina, cu un sentiment de liniste minunat la sfarsit de tura.

Piesa cu care m-o starnit aia mica este:

 

PS – Albumul poate fi gasit complet aici: http://sdrv.ms/RDjVjJ

Reclame
Standard
de pe drum, poz(n)e

pe vreme frumoasa

Pe vreme frumoasa nu se sta in casa. Clar. E Mare pacat. Si cateodata, pe vreme foarte frumoasa, se intampla sa te poti bucura de niste peisaje absolut delicioase. Asa am facut noi, o mana de oameni, Sambata asta, in zona Muntele Baisoarei. Pozele sunt mai mult decat graitoare.

Nu stiu ce am facut bine dar sigur am facut noi ceva de am parte de asa vreme la inceput de Noiembrie – mai ales de asa cer. Minunat, va spun sincer. Sa iei pranzul privind in zare la crestele Fagarasilor este de poveste. Traseul a fost: Catunul Murgesti – Muntele Cacovei – traversare Valea Vadului – Muntele Boinic – Crucea Crencii – Valea Vadului – retur Catunul Murgesti

PS – Albumul poate fi gasit complet aici: http://sdrv.ms/RzTb4U

Standard

Liniste, noapte, brazi, munte, stele, singuratate, calm.

Fotografie Noapte la Cabana Diham

Cabana Diham – 30 Octombrie 2011

de pe drum, poz(n)e

brazi si stele

Imagine
cu bicla, evenimente, ganduri

dincolo de nori

Seara asta a avut un aer de magie. De magie buna, alba, frumoasa. Si de multa visare. Cum altfel m-as fi putut simti dupa ce timp de cateva ore Anka Berger ne-a luat de mana si ne-a dus la multe mii de metri, sus printre stancile din Himalaya?

Foto dincolo de nori Himalaya

Foto: Anka Berger

Povestea si-o denumeste Himalaya accesibila si a reusit sa adune in sute de fotografii, cateva filmulete si putine vorbe cele 18 zile magice petrecute de ea pe cararile din Himalaya. Singura – ea, gandurile si mascota. Cu o seara de Craciun la -17 grade, cu halvita adusa de-acasa si privind pe geam la Varful Everest. Mai multe nu mai spun, caci nu mai am cuvinte. Gasiti inceputul povestii aici, restul il veti descoperi singuri.

Mai departe, cat inca nu revenisem in lumea obisnuita, la un pahar de vorba cu cativa amici, imediat dupa prezentare, aflu ca doi dintre ei si-au stabilit plecarea in vacanta – doar ei doi, pe bicla. Incep de 1 Mai cu drumul pana la Vama Veche si apoi continua … prin Europa. Toata. Cu cortul in genti, vantul in spate si inima libera. Si imediat dupa ei ar mai fi si altii care planuiesc o plecare similara. Sa nu mai zic ca am si eu niste planuri dar inca-s doar pentru mine.

Am descoperit de curand cum o fosta colega de liceu bate lumea pe motor, trecand pana acum prin Himalaya si Patagonia, iar o alta colega de clasa se plimba prin 10 tari si 3 continente in doar 6 luni. Si tot asa.

Unde vreau sa ajung? Pai sa zic, tare, cat de tare pot, ca se poate. Ca lumea asta nu-i pierduta, atata vreme cat inca avem oameni suficient de puternici si independenti care, fara sa aiba nevoie de nici un fel de ajutor, reusesc sa aduca in realitate aventuri de genul asta. Ca plecarile solitare (sau cel mult in cuplu) sunt inca posibile, ba chiar tot mai abordabile. Ca nu suntem iremediabil pierduti si defecti, ca societate. Ca exista inca spirit, ca exista nerv, ca existam.

Si peste toate gandurile astea, cand am iesit din sala unde s-a tinut prezentarea am intrat intr-o ninsoare parca adusa din povesti. Care ne-a invaluit de parca ne spunea ca visele noastre nu-s doar vise, ca se vor aseza in realitate ca si fulgii aceia mari din jurul nostru. A fost o seara in care mi-am incarcat bateriile cu varf si indesat. Am luat o portie maaaaare  de entuziasm, de care avem tot atat de mare nevoie. Acum insa e bine 😉

Standard

Foto Cheile Gradistei - Fundata - munte, zapada, iarna

de pe drum, poz(n)e

un munte de iarna

Imagine
ca-n viata, evenimente, ganduri

un vis de varf implinit

Zau ca tara asta si unii oameni din ea nu inceteaza sa ma minuneze. Combinat cu articolul de ieri al lui Adrian, nu face decat sa arate inca un alt fel, stramb, pe care-l avem in a privi lumea. Inca ne sta prea des in fire sa cautam nod in papura, inca ne prinde asa de bine expresia referitoare la capra vecinului. Si cand ai ocazia sa dai valul la o parte, sa intelegi cat de simplu si usor poate fi totul – sau cel putin, mai simplu si mai usor – atunci chiar ca simti genul asta de reactii ca fiind lovituri ca-n box. Noroc ca-s destul de harsit printre unii si altii si pielea mi-i tabacita in ani de lupta.

Dar pana cand nu vom schimba acest gen de reactii, nu vom avea progres real. Nu avem cum. Din fericire, asa cum o tot zic, simt un aer proaspat in noul val. Sunt mai putin intoxicati de neincrederea asta bolnavicioasa, mai putin indarjiti si legati de petecul de pamant de sub ei. Sunt mai deschisi si mai dornici de provocare, mai entuziasmati de schimbare, mai increzatori.

Va invit sa urmariti si sa va puneti intrebari:

La acelasi clip, postat pe Facebook, am avut ca prima reactie intrebarea:

si de unde isi permite la 15 ani sa faca toate acestea ? 🙂 din banii de alocatie ?

Eu am perceput clipul de mai sus nu neaparat cu mandria romanului ci ca pe o provocare si in acelasi timp o confirmare – da, se poate. Nu ma apuc sa urc 10 varfuri din lume dar cand ma voi mai gandi ca mi-e dor de munte dar am asta si asta de facut sau e vremea nu stiu cum, amintirea copilei de mai sus, care la 6 ani urca la Vf. Omu, va fi o mica palma de luat peste nas – si o motivatie in plus sa zic HAI 😀

Standard