Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane Bucuresti
evenimente, muzica

Concertul Rezident EX la Arenele Romane – Veni, Vidi, Vici

N-am putut sa ma abtin si am spus de la bun inceput concluzia serii: concertul Rezident EX, sustinut in 21 Septembrie la Arenele Romane, a fost memorabil. Cu Ovidiu Ioncu – Kempes intr-o forma din ce in ce mai buna si cu un grup de muzicieni atat de buni langa, nici nu putea fi altfel.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane BucurestiDupa ce temerile prinvind reintoarcerea lui Kempes pe scena muzicala mi-au fost spulberate la concertul din Vama Veche, dupa ce le-am urmarit activitatea si eram din ce in ce mai bucuros de ce vedeam, a venit si momentul cel mai critic – concertul de la Arenele Romane. Anuntat de multa vreme si promovat chiar foarte bine, miza acestui concert a fost foarte mare pentru trupa. Orice s-ar spune, concertele de pe scena bucuresteana aduc un numar considerabil de spectatori si prin urmare sunt cele mai vizibile in activitatea unui trupe. De data aceasta, Arenele Romane i-au primit pe Rezident EX cu bratele larg deschise – cu un public numeros, primitor si foarte galagios.

Sa revenim insa la concertul Rezident EX. Cum am mai povestit, la inceput am avut mari emotii in ce-i priveste si mai ales in legatura cu eventualele schimbari petrecute cu Kempes. Ei bine, stiam acum ca lucrurile nu s-au schimbat deloc, cel putin nu in rau. Prin urmare m-am putut bucura de concert si dintr-o alta perspectiva, poate mai apropiata de trupa, de data asta.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane BucurestiRezident EX, adica supergrupul recent format (in urma cu un an), este compus din: Adrian Popescu – chitara, Franta, Christian Podratzky – bass, Germania, Florin Cvasa – tobe, Romania, Tibi Göjdö – clape, Ungaria, Ovidiu Ioncu – Kempes – voce, Australia, Tavi Iepan – chitara, Germania, Matthias Lange – chitara, Germania. De alta introducere nu cred ca mai au nevoie, pentru cunoscatori oamenii de mai sus inseamna o buna parte din istoria rock-ului romanesc al anilor ’80 si chiar ’90.

In ciuda asteptarilor, concertul a inceput la ora 21.00 si punct, fara nici o intarziere. Asta a luat cumva prin suprindere sunetistii deoarece la primele doua piese au fost ceva probleme de sunet, s-au schimbat ceva cabluri „live„, dar totul s-a rezolvat destul de rapid, fara neplaceri majore. Mi-e greu sa-mi aduc aminte ordinea pieselor, imi trec prin minte titluri ca „Povestiri din gara„, „Brigadierii„, „Camera viselor„, „Pompierul atomic„, „Soldatul cazut„, „Buletin de stiri„, „Roy Black Sabbath” si altele pe care le voi mentiona pe parcurs.

Exact la fel ca si la Vama Veche, concertul a fost alcatuit din doua parti distincte – o prima parte de adaptare, de relaxare, de regasire, atat a publicului cat si a trupei – si o a doua parte de cantare si incantare, fara griji si fara limite – placere pura. Trecerea, la concertul de la Arenele Romane, s-a intamplat odata cu „Povestiri din gara„. Daca pana atunci se simtea tensiunea de pe scena, emotiile baietilor, temerile lui Kempes, transmise si in public, pe langa retinerea acestuia din urma, dupa „Povestiri” s-au rupt orice fel de tensiuni. Versurile fiind mai mult decat bine-cunoscute, publicul a inceput sa cante, vers cu vers, alaturi de Kempes. Am avut, iarasi, placerea sa fiu „nevoit” sa soptesc versurile, ascultand cu mare drag cum tot publicul de la Arenele Romane canta, alaturi sau chiar in locul trupei. Minunat sentiment.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane BucurestiAproape se putea atinge bucuria membrilor trupei cand au vazut acest gen de reactie. De aici incolo concertul a fost din ce in ce mai bun si toti membrii trupei s-au simtit excelent pe scena. Tavi Iepan, tacut ca de obicei, dar lasand cu incredere chitara sa se exprime in locul vorbelor lui. O trupa cu trei chitare pe scena, care mai de care mai bun in propriul stil – superba joaca si ingemanarea acestora. Christian Podratzky care parca mangaia bas-ul, mai ales la piesa „Oglinda” la care am sa revin imediat. Toti s-au simtit minunat si au lasat sa se vada asta in mod cat se poate de clar.

Dintre toti insa, Kempes este o placere sa-l urmaresti pe scena. Este un copil care se joaca intr-o lume de adulti. Are – si transmite – atat de multa bucurie, atat de multa pofta de viata incat este imposibil sa nu te lasi vrajit. Topaie pe toata scena, zambeste, isi incurajeaza colegii de trupa, este prezent permanent in aproape orice colt de scena. Iar vocea sa este absolut minunata. Incredibila. Memorabila. Superba. Greu de descris in cuvinte si mai ales atat de unica.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane BucurestiAre momente lirice in care pur si simplu te topeste, urmate imediat de momente in care vocea sa capata inflexiuni salbatice, aproape viscerale, care literalmente iti fac parul sa se ridice. Regret nespus ca nu am putut asculta unele dintre piesele vechi, in care aceste inflexiuni sunt atat de bine puse in valoare, in acelasi timp sunt convins ca urmeaza sa ne suprinda cu noi si noi piese. Kempes si Rezident EX sunt alaturi de noi si sunt bine determinati sa continue s-o faca.

Tot ca si o surpriza foarte placuta, pe langa voce Kempes si-a pastrat intact chiar si accentul – o lectie pentru toti romanii care dupa 1-2 ani plecati peste hotare isi uita graiul. Accentul si inflexiunile vocii sale si-au pastrat absolut neschimbata savoarea de banatean. Nu am idee cum a reusit sa faca asta, dupa aproape 10 ani de cand este plecat, dar ma bucura nespus :D.

Dintre piesele de la Arenele Romane, pe langa „Povestiri din gara” am tinut minte in mod special alte doua: „Iarna” si „Oglinda„. „Iarna” pentru ca a inceput cu zanganit de chei ce evocau clinchetul de clopotei, la cererea lui Tavi Iepan. Si pentru ca, printr-o prea frumoasa coincidenta, chiar atunci cand sunau mai frumos clopoteii cheilor noastre, din nori au cazut cateva picaturi de ploaie – sincronizarea a fost cel putin perfecta. Mi-a adus un zambet imens si m-am bucurat ca un copil scapat la sanius de aceasta piesa atat de vesela.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane BucurestiOglinda” a fost surpriza concertului din Vama Veche si confirmarea, daca vreti, a celui de la Arenele Romane. Una dintre piesele nou aduse pe scena, desi compuse acum aproape 20 de ani, suna aproape de perfectiune, mai ales cu vocea lui Kempes. Cu bas-ul mangaiat de un arcus, cu Matthias la chitara rece si inflexiunile lirice ale vocii lui Kempes, piesa asta are un ritm hipnotic si, desi cred ca este destul de greu de interpretat, pare o jucarie pentru el. Ritmul ei te poarta pe valuri de ocean, te face sa plutesti pe nori si te scalda in frumos. Presupun ca este „vina” lui Tavi Iepan si tare-i mult ii multumesc pentru aceasta splendoare. Nu stiu cum face dar absolut de fiecare data imi da fiori – iar ascultata acolo, la nici 10 metri de scena, a fost extraordinar. Chiar si numai pentru piesa asta si as merge oricand la un concert Rezident EX.

N-as putea incheia aceasta cronica de concert fara a-l aminti si pe cel mai carismatic membru al trupei, germanul Matthias Lange. Este o figura de poveste in concert si, desi nu stie sa vorbeasca romaneste, reuseste sa tina cel mai bine dialogul cu publicul. La Arenele Romane a mers pana la a ne delecta cu un scurt joc cu flacari, in propria interpretare, la inceputul piesei „Pompierul atomic„. In rest este permanent activ si isi foloseste chitara cu o placere fantastica, solo-ul sau de la inceputul piesei „Roy Black Sabbath” fiind remarcabil.

Rezident EX – o trupa de lupi batrani care, pusi impreuna, au energia si dedicarea unei trupe de debutanti. Nu stiu cum reusesc asta dar le iese de minune. Tot ce le mai trebuie este un album de piese noi – si asta cat mai repede. Stiu ca lucreaza deja la un prim album, dupa cum stiu ca, dupa concertul de la Arenele Romane, urmeaza o pauza in activitatea de scena de mai bine de 6 luni. Ar fi foarte indicat sa reuseasca sa umple aceasta pauza cu o lansare de album. La acest moment au parte de o primire extraordinara – si este pe deplin meritata – dar trebuie sa beneficieze de ea pana la capat. Cele doua bis-uri de la concertul de la Arenele Romane ar trebui sa insemne ceva, nu-i asa? Abia astept sa ascult primul album 100% Rezident EX – sunt atat de buni incat istoria din spatele lor, departe de a-i inchide in acelasi stereotipii, ii determina sa mearga mult mai departe. Bine ati venit acasa, Rezident EX – sa indraznesc sa sper un concert la Cluj cat mai curand?

La final, dincolo de orice cuvinte, chipurile celor din imaginea de mai jos exprima perfect starea creata de concertul Rezident EX. Nu-i cunosc dar le multumesc pentru o asa traire.

Recenzie concert Rezident EX la Arenele Romane Bucuresti

PS – Multumiri celor de la Mahmur.info pentru fotografiile de la concertul Rezident EX.

Reclame
Standard
ganduri

Mellow Mood

Tot n-am mai pus eu deloc muzica pe aici de ceva vreme. Am descoperit astazi aceasta piesa, de la batranul Bob Marley – pur si simplu nu-mi iese din minte. Se potriveste atat de bine cu starea pe care o am incat s-a mulat perfect peste aceasta zi putin lenesa, putin visatoare, putin innorata, cu mult dor.

Bob MarleyMellow Mood

Versuri:

I’ll play your fav’rite song, darlin’.

We can rock it all night long, darlin’.

‘Cause I’ve got love, darlin’:

Love, sweet love, darlin’.

Mellow mood has got me,

So let the music rock me.

‘Cause I’ve got love, darlin’:

Love, sweet love, darlin’.

Quiet is the night,

Please turn off your light.

I’ll play your fav’rite song, darlin’.

We can rock it all night long, darlin’.

‘Cause I’ve got love, darlin’:

Love, sweet love, darlin’.

Strike the hammer while iron is hot;

Strike the hammer while iron is hot;

Strike the hammer while iron is ‘ot now.

Open up your heart;

Open up your heart.

Love love come running in, darlin’:

Love, sweet love, darlin’;

Love, sweet ma love, darlin’.

I’ll play your fav’rite song, darlin’.

We can rock it all night long, darlin’.

‘Cause I’ve got love, darlin’:

Love, sweet love, darlin’.

Mellow mood has got me, darlin’,

So let the music rock me, darlin’,

‘Cause I got your love, darlin’:

Love, sweet love, darlin’.

I’ll play your fav’rite song, darlin’.

We can rock it all night long, darlin’.

‘Cause I’ve got love, darlin’:

Ma love, ma sweet, ma love, darlin’.

Standard
din Vama

prima Vama

M-a starnit Andreea cu povestea ei din Vama de ieri si nu-mi ies din cap propriile amintiri legate de felul in care am m-am intalnit si eu cu Vama in primele vizite. Asa ca e timpul sa le pun pe hartie, se pare.

Nu stiu cum am facut eu dar la vremea la care lumea umbla in lung si-n lat, adica prin facultate, numai de plimbari nu m-am tinut. Am avut altele de facut, credeam eu pe atunci. Asa ca am ajuns prima oara in Vama undeva prin 2004, dupa ce terminasem cu facultatea de ceva vreme si eram om cu servici. Dar mai bine mai tarziu decat deloc, vorba cantecului. Prima senzatie pe care am simtit-o a fost ca sunt acasa. Astea mi-au fost si vorbele, dupa ce am apucat sa ma dezmeticesc oleaca. Am stat o saptamana, la o gazda pe care inca o mai sun cand ajung in Vama si nu pot sa stau la cort, dintr-un motiv sau altul. In anii trecuti doar ii spuneam ca vin si-mi spunea in ce camera sa intru – nu conta ora la care ajungeam sau daca mai era sau nu acolo. Ne vedeam la plecare, schimbam cateva vorbe si asta era de ajuns.

Tin minte entuziasmul unei adolescente, cred ca prin anii de final de liceu, care undeva pe strada mare comenta cu voce tare catre prietenii ei: „Unde ma uit, numai plete. In fata pleata, in spate pleata, in stanga pleata, in spate pleata. Ma simt acasa, locul asta este minunat.” Si exact astea erau si sentimentele mele. M-am intors cu o suvita impletita care mi-a stat in par vreo 2 ani si am simtit ca am rupt ceva din mine cand am dat-o jos. A durat cred ca doua ore sa fie impletita si cel care mi-a facut-o n-a vrut sa-mi ceara mai multi bani decat oferta initiala, desi el nu s-a prins de la bun inceput ca pentru mine era cererea :D.

Am stat pe plaja si intr-o zi vad doi punkeri, in cel mai agresiv aspect cu putinta, intanzand un cearceaf de cativa metri lungime. Mi-am spus in gand ca urma sa vina o gasca foarte mare si ca sigur vor agita atmosfera si eram destul de nemultumit. Insa dupa ce s-au asezat si n-a mai venit nimeni altcineva dupa ei, un vecin de plaja i-a intrebat de ce acest cearceaf imens. Raspunsul a fost pe atat de simplu pe cat de puternic: „Pai, noi tot il aveam si am zis ca poate mai stau si altii, care nu au adus cearceaf cu ei„. Mi-am inghitit gandurile si cu ele multe dintre prejudecati.

M-am dus sa iau o cafea, la unul din micile barulete de pe plaja care acum nu mai exista. In timp ce se pregatea, ascultam muzica de la bar, ceva in stil symphonic metal si clatin usor din cap, imi placea ce aud fara sa am habar cine canta. Barmanul ma intreaba daca-mi place si-i raspund ca suna bine dar ca ar merge si o voce feminina, ar completa stilul trupei. La care el imi prezinta pe domnisoara din bar, care tocmai pregatea cafeaua comandata, si-mi spune ca el este chitaristul si vocea masculina din trupa si ca din toamna, dupa ce se intorc din Vama, domnisoara ii va insoti ca voce feminina.

La 4 si ceva dimineata, in asteptarea rasaritului, pe terasa demult disparuta de la Jack, barmanul imi pune un pahar plin ochi de cafea si-n loc de 2,5 lei imi cere doar 2, „de ce sa ne mai complicam cu marunt la ora asta matinala„. Apoi la masa vine un tip, se aseaza langa noi, ciocnim berea si ne intreaba ce album Metallica ne place si de ce. Doua ore mai tarziu inca discutam despre muzica si nu numai. Nici acum nu stiu cum il cheama sau ce face – dar stiu ca avea gusturi muzicale foarte faine.

Corturi in Vama VecheAnul urmator ne-am hotarat sa lasam gazda sa se odihneasca si sa venim cu cortul – desi nu mai dormisem la cort din scoala generala. Ne-am apucat sa montam cortul, dupa ce de fapt am descoperit ca cel imprumutat de noi nu era complet si a trebuit sa cumparam cu 80 lei fix acelasi cort care in Metro era 45. N-am terminat bine ca langa noi s-a asezat, pe nisip, o domnisoara care ne-a oferit un borcan de miere. Ei tocmai plecau si s-au gandit ca noua nu va fi de mai mult ajutor, doar ce ne instalam. Pe seara, in aceeasi zi, cineva ne bate la usa cortului. Cum ies, dau de un tip care ne oferea doi stiuleti de porumb copt. La privirea mea mirata mi-a raspuns ca „noi am facut un foc si am copt stiuletii pe care-i aveam dar nu-i putem manca pe toti, sunt prea multi. Dar sunt buni tare, luati si voi. Pe seara o sa iesim si cu o chitara, daca vreti sa veniti va asteptam„. Si asa am descoperit magia unei seri pe plaja, langa un foc facut din te miri ce, cu o chitara si cateva voci impletite cu sunetul valurilor.

Stuful, cu ale sale dansuri pe plaja, langa eternul stalp/totem, ne-a gazduit intr-o seara furtunoasa, trei prieteni la o masa undeva langa izvorul fericirii, la o lunga noapte de povesti soptite printre Led Zepellin, Deep Purple, Pink Floyd si alti vechi prieteni. Era frig si foarte umed, asa ca perspectiva cortului nu ne imbia prea tare – dar Stuful a fost o buna gazda si acea noapte n-am s-o uit vreodata.

O amintire unica, tot din acel al doilea an, cand, dupa un mic dejun copios si fericit, am avut parte de vizita delfinilor. Trei, jucausi dar nu foarte activi, ne-au intampinat la putina vreme dupa rasarit si dupa cateva ture de onoare au plecat inspre larg.

Incepand din acel prin an si pana acum nu tin minte sa fi ajuns in Vama fara sa primesc – fara sa cer – cate ceva de la vreun strain. Ba un covrig, o gura de bere, o mana de pufuleti, o sticla de vin (da da, una intreaga, cu un vin de casa din zona Moldovei de ne-am lins pe bot dupa el :D), ba te miri ce alte bunatati. Toate doar pentru simpla bucurie a gestului. Este, intr-un fel, modul Vamii de a-mi spune bun venit.

Da, mi-e dor sa ma pierd pe plaja de acolo, sa uit de lume si de timp si sa fie totul simplu si firesc.

Standard
evenimente, muzica

dupa 30 de ani, Celelalte Cuvinte inca ard

Trece vremea, trece mai repede decat ne place sa credem. Cu toatea astea, cateodata se intampla si extraordinarul calatoriei in timp. Rar experimentat acest fenomen, totusi exista virtuozi ai timpului care au aceasta capacitate – de a ne transporta, dupa propria lor vointa, inapoi in trecut.

Asta au facut cu noi cei de la Celelalte Cuvinte pe 8 Decembrie 2011, intr-un concert aniversar sarbatorit la Sala Palatului. Da, poate fi greu de crezut dar Cuvintele devin una dintre cele mai vechi trupe romanesti – ca sunt una dintre cele mai bune, stiam demult. Un concert cum numai ei ar fi putut sa aduca pe scena, aniversarea Cuvintelor va ramane o amintire cu adevarat de suflet.

Afis turneu Celelalte Cuvinte - 30 de aniLocatie: Sala Palatului cu greu mai are nevoie de vreo descriere. In interpretarea celor de Celelalte Cuvinte am avut parte de-o scena imensa, goala, ornata doar de mebrii trupei. Si o panza imensa ce acoperea tot fundalul scenei la inceput, panza peste care au fost proiectate imagini din intreaga istorie a acestora, pe fundal avand piesa “Fara cuvinte” si vorbele neuitatului Pittis. Dupa introducere panza a cazut peste scena si a fost rapid retrasa undeva in culise – un efect interesant. Spatiul generos pus la dispozitie de Sala Palatului acopera fara probleme chiar si cele mai pretentioase concerte de sala. Instalatia de lumini a fost foarte bine pusa la punct si fara sa se exagereze in vreun fel am avut un joc de lumini pe scena cat se poate de placut. Totusi problema principala in Sala Palatului, in contextul unui concert rock, ramane prezenta scaunelor – pur si simplu nu sunt compatibile.

Concertul a inceput la 8.15, respectand astfel destul de bine ora anuntata – 20.00 – de incepere – eveniment din ce in ce mai rar, din pacate.

Sunet: Reglajele de sunet au fost facute foarte bine, asa ca ne-am bucurat de-o sonorizare la inaltime. Volumul a fost mai mult decat multumitor iar calitatea a fost chiar foarte buna – s-a auzit bine atat de sus, din zona “balconului” cat si din zona din fata scenei. Doar in lateralele extreme ale scenei sunetul devenea mai putin placut.

Public: Pe scurt, a fost cea mai mare (si de fapt singura) dezamagire. Stiu ca Celelalte Cuvinte au un public trecut de prima tinerete (public in care ma inscriu si eu, dealtfel) dar chiar si asa nu se justifica lipsa de miscare din sala. Da, s-a cantat (din greu), s-a scandat binecunoscutul “Cu-vin-te, Cu-vin-te, Cu-vin-te” mult, bine si tare – dar cam atat. Ma asteptam (si-mi doream) sa vad un public mai activ, mai prezent fizic in fata scenei. In afara de cativa zeci – majoritatea tineri – care au rupt cutuma serii si au venit in fata scenei, restul au stat pe scaune. Partea faina a fost ca plaja de varsta a celor prezenti sarea cred de 60 de ani diferenta intre cei mai mici si cei mai in varsta participanti.

Impresionant a fost cu adevarat urarea de La multi ani, cantata de-o sala intreaga – atat pentru public, cat mai ales pentru trupa. Calin Pop a cazut la propriu in genunchi si avea lacrimi in ochi. Gestul a fost atat de firesc si de natural in acel moment incat ar fi fost surprinzator sa faca altceva.

Concertul: A fost in cel mai deplin sens al cuvantului un maraton rock. Acoperind 30 de ani de activitate muzicala si intins pe 4 ore (din care doar 15 minute de pauza) este cred unul dintre cele mai lungi concerte din Romania. Asta tinand cont ca nu au avut nici o trupa in deschidere – si sincer, mi-e greu sa ma gandesc la vreo trupa capabila sa se descurce in fata unei asemenea provocari.

Asa cum ii stim de la alte cantari, Celelalte Cuvinte comunica foarte putin cu publicul – doar verbal insa. In afara prezentarii pieselor si a perioadei reprezentate in istoria trupei, Calin a adresat destul de putine cuvinte, cel putin la inceput. In rest, a stiut sa faca cu adevarat parte din noi, sa se faca simtit si inteles in felul sau special. Spun asta pentru ca vocalul – si liderul trupei – Calin Pop este nimic altceva decat un copil mare. Sub aparenta unui adult, in el se ascunde un copil ce traieste cu si pentru muzica. Placerea lui de a canta este sublima, are momente in care devine pur si simplu esenta muzicala. Nu vreau sa-l laud dar chiar stie sa transmita atat de bine starea de placere muzicala incat il pot suspecta de hipnoza in masa.

Calin Popvoce, chitara, Marcel Breazuchitara bas, Leontin Iovantobe si Tiberiu Popclape au facut ca timpul sa-si piarda substanta, sa-si uite curgerea. Pe langa intoarcerea de-a lungul celor 30 de ani de istorie a trupei, cele patru ore de concert au trecut in mod incredibil de repede. Nu mi-a venit sa cred cand am vazut ca era trecut de ora 24, ca deja era “maine” iar Cuvintele erau inca pe scena.

Prima parte: Desi au inceput putin timid si temator, dupa pauza concertul a crescut la un nou nivel de intensitate. Inceputa cu opera lor muzicala “Oglinda” si continuata cu piese din albumele mai noi, prima parte a concertului a parut a fi doar pentru incalzire, comparativ cu ce a urmat dupa pauza. Am avut in “meniu” piese precum: “Lupii”, “Armaghedon”, Lumea de apoi”, “WWW”, “Asa e viata mea”, “Zmeie” si … greu de tinut minte toata succesiunea de piese. Tot concertul a fost un regal de muzica si o desfatare pentru fanii Celelalte Cuvinte. Cum am spus, inceputul a fost destul de timid. Se vedea ca baietii au emotii, ca se simt putin tematori de reactia publicului. Tot ceea ce a spus Calin la inceput a fost ca urmeaza un concert lung – nu l-am crezut, desi a fost cat se poate de adevarat, pana la final.

Prima parte a fost mai ales o zona de maiestrie muzicala – au ales parca special piese “grele”, pe care le-au interpretat cu un profesionalism exceptional. Se vad anii de istorie comuna, se simte faptul ca actuala componenta are mai bine de 25 de ani impreuna – Celelalte Cuvinte fiind dealtfel una dintre cele mai longevive trupe romanesti.

Partea a doua: Ei bine, daca cineva ar mai fi avut retineri apropos de succesul acestui concert pana in acest moment, revenirea de la pauza a inchis orice temere. Linistiti de reusita de inceput, Celelalte Cuvinte au revenit pe scena hotarati sa tina un concert literalmente de neuitat. Gata cu temerile, gata cu emotiile – ma refer insa doar la cele muzicale. Caci ceea ce a urmat a insemnat, poate, in primul rand un fluviu de emotii sufletesti, lucru la care Cuvintele se pricep atat de bine.

Spre deosebire de alte concerte insa, de data aceasta valurile de emotii s-au regasit de ambele parti ale scenei. Atat publicul cat si (mai ales) trupa fiind transpusi intr-o alta lume. O lume in care Muzica, in cea mai curata forma a ei, poarta cu ea semnificatii si stari emotionale cu adevarat profunde. Au urmat piese ca “Daca vrei”, “Comoara”, “Fantana suspinelor”, “Ramai” (prima piesa a Cuvintelor), “Scrisori iubite” si altele din acelasi “registru”. Sunt piese pe care au crescut generatii intregi – sunt piese care au adunat in istoria lor nenumarate amintiri, vise, tanguiri si impliniri. Celelalte Cuvinte sunt o trupa care a crescut la randul ei impreuna cu aceste generatii – si desi si-au schimbat stilul de-a lungul timpului de mai multe ori, esenta lor a ramas aceeasi – o trupa profunda, plina de semnificatii si de emotii.

La “Daca vrei” am avut un conflict cat se poate de real si de puternic. Nu stiam daca sa cant, sa-mi exprim bucuria impreuna cu trupa sau sa tac, sa-mi tin respiratia si sa ascult publicul – felul in care se auzeau toate acele voci la unison a fost mult peste cuvantul impresionant.

Deja de aici cei de pe scena erau, la randul lor, transpusi intr-o stare de plutire. Privirile le straluceau permanent si nu doar odata am vazut lacrimi in ochii lui Calin. Lacrimi de fericire, de bucurie, de implinire. Felul in care ei s-au simtit acolo sus pe scena, la aceasta atat de importanta aniversare, a fost cu adevarat un cadou de neuitat. S-a simtit ca au asteptat mult acest concert, ca au pus multa energie in organizarea acestui turneu iar seara din Bucuresti avea o semnificatie speciala pentru ei. Si au oferit, la randul lor, tot ceea ce stiu ei sa faca cel mai bine – Muzica.

Iar la final, ca un cadou reciproc, “Iarba prin par” ne-a bucurat deopotriva pe toti – public, fani sau membrii ai trupei. Cadoul muzical al trupei Celelalte Cuvinte a facut ca toata lumea sa se ridice in picioare, dupa aproape patru ore de concert, si sa cante fara incetare “Iarba prin par, pe obrajii ei / Si pe ochii caprui / Ce plangeau la zei”.

Asta inseamna Celelalte Cuvinte, asta a insemnat si concertul lor aniversar: multa muzica buna, curata pana la desavarsire, multa emotie, multa foarte multa comunicare si traire.

La multi ani Celelalte Cuvinte, la foarte multi ani!

Standard
evenimente, ganduri, muzica

cand monstrii se joaca

Muuuuulta nebunie mai fierbe acum in presa muzicala dupa traznaia celor de la Metallica, pusa in scena impreuna cu nimeni altul decat Lou Reed (The Velvet Underground). O simpla cautare si va puteti delecta cu nenumarate articole ce darama practic fiecare nota si vers de pe acest album.

In cazul in care nu stiti despre ce vorbesc, Lulu (acesta este numele de care toti se leapada) este ultimul material discografic semnat de Metallica dar de data asta nu ca si creatie proprie ci in colaborare cu sus-mentionatul Lou Reed. Povestea oficiala o puteti gasi pe site-ul dedicat: http://www.loureedmetallica.com si tot acolo se pot asculta online toate piesele.

Recenziile de pana acum il clasifica drept cel mai prost album al tuturor timpurilor, in cazul celor mai vehemente, sau drept un material discografic foarte prost in cazul celor mai indulgenti redactori. Greu de crezut dar chiar asa arata aprecierile de pana acum.

De ce oare asa de multa critica negativa? Pai, unul dintre motive ar fi ca albumul chiar o merita – ca si produs muzical de masa este chiar dezastruos. Un test de anduranta si indarjire este parcurgerea piesei de final – Junior Dad – care dureaza nu mai putin de 19,29 minute agonice. DAR 😉 – exista si un foarte important dar. Nimeni dintre cei implicati nu a intentionat sa faca un produs comercial – si au declarat asta de la bun inceput. Este un experiment – si in acest caz, calitatea produsului final chiar nu conteza. Ce conteaza cel mai mult este experienta, in mod special a celor care au creat acest album, capatata si traita de-a lungul nasterii acestuia. Ceva imi spune ca, asa chinuit, ciudat si dezatruos cum e, acest album va aduce cu el si foarte multe inregistrari extraordinare – si spun asta in cel mai pozitiv sens.

Iar baietii de la Metallica, alaturi de Lou Reed, au spus asta de nenumarate ori – ca in primul si in primul rand ii intereseaza experienta in sine, nu atat produsul final. Daca cititi putin despre povestea din spatele acestui album, despre conceptul acestuia, despre istoria si personajul care acum mai bine de 100 de ani au dus la crearea unor piese de teatru pe cat de ciudate pe atat de profunde, acest album capata mult, foarte mult sens. Da-i mai usor sa zici ca-i prost si gata ;).

Personal mi-a placut sa-l ascult pentru ca intai am citit povestea. Iar apoi, peste imaginile create mental, sunetele si atmosfera acestuia au intregit toata experienta – da, este un album greu, ciudat, negru, apasator, chinuitor. Este un album cu care nu poti gandi in timp ce-l asculti – te blocheaza. Dar cred ca tocmai asta au cautat baietii si le-a iesit admirabil. Nu, n-am sa-l ascult pana se tocesc bitii de pe disc – dar in mod clar este o experienta muzicala pe care n-o regret nici o secunda. Si ma face sa vreau sa stiu mai multe despre aceasta poveste.

Si cred ca este cu atat mai relevanta remarca lui Brian Eno despre The Velvet Underground: „The first Velvet Underground album only sold 10,000 copies, but everyone who bought it formed a band.” Domnilor critici, luati aminte si la astfel de aspecte inainte sa daramati complet un material – fie el muzical sau orice alta forma de arta.

PS – Una din piesele de pe album o puteti asculta si aici:

Lou Reed & Metallica –  The View

I AM A CHORUS OF THE VOICES
THAT GATHER UP THE MAGNETS
SET BEFORE ME

I ATTRACT YOU AND REPEL YOU
A SCIENCE OF THE HEART
AND BLOOD AND MEANING

THE COLDNESS OF MOST BEAUTIES
IS A CHALLENGE THAT OUR YOUTH
MUST QUICKLY CONQUER

THERE IS NO TIME FOR GUILT
OR SECOND GUESSING, SECOND GUESSING
BASED ON FEELING

I AM THE TRUTH, THE BEAUTY
THAT CAUSES YOU TO CROSS
YOUR SACRED BOUNDARIES

I HAVE NO MORALS
SOME THINK ME CHEAP
AND SOMEONE WHO DESPISES
THE NORMALCY OF HEARTBREAK
THE PURITY OF LOVE

BUT I WORSHIP THE YOUNG
AND JUST FORMED ANGEL

WHO SITS UPON THE PIN OF LUST
EVERYTHING ELSE
BORES ME

I WANT TO SEE YOUR SUICIDE
I WANT TO SEE YOU GIVE IT UP
YOUR LIFE OF REASON
I WANT YOU ON THE FLOOR
AND IN A COFFIN YOUR SOUL SHAKING
I WANT TO HAVE YOU DOUBTING
EVERY MEANING YOU’VE AMASSED
LIKE A FORTUNE

OH THROW IT AWAY

FOR WORSHIP SOMEONE
WHO ACTIVELY DESPISES YOU

FOR WORSHIP SOMEONE
WHO ACTIVELY DESPISES YOU

I AM THE ROOT
I AM THE PROGRESS
I’M THE AGGRESSOR
I AM THE TABLET
THESE TEN STORIES

WORSHIP
WORSHIP

PAIN AND EVIL HAVE THEIR PLACE
SITTING HERE BESIDE ME
I OFFER THEM TO YOU AS SERVANTS
OF THE GOLD THAT YOU MUST GIVE

PAIN AND EVIL HAVE THEIR PLACE
SITTING HERE BESIDE ME
AND I’LL OFFER THEM, I OFFER THEM TO YOU
AS SERVANTS OF THE GOLD
THAT YOU MUST GIVE TO ME

I WANT TO SEE YOUR SUICIDE
I WANT TO SEE YOU GIVE IT UP, GIVE IT UP
YOUR YOUR LIFE OF REASON

I WANT TO SEE YOU ON THE FLOOR

AND IN A COFFIN, SOUL SHAKING
SOUL SHAKING
I WANT TO HAVE YOU DOUBTING
EVERY MEANING YOU’VE AMASSED
LIKE A FORTUNE, LIKE A FORTUNE
THROW IT AWAY

FOR WORSHIP OF SOMEONE WHO ACTIVELY DESPISES YOU

WHO ACTIVELY DESPISES YOU

Standard
evenimente, muzica

Iubire – o noua nebunie de la Travka

Da, stiu, sunt obsesiv cu Travka. Nu ca ei n-ar fi, la randul lor. Cum tocmai se pregatesc de-un nou concert MARE, maine seara la The Silver Church, hopa ca au lansat si un nou single: Iubire. Asa ceva nu se poate rata si iata si piesa, dupa problemele tehnice de aseara cand au cam pus pe butuci site-ul celor de Soundcloud, se pare:

Povestea acesteia, pe larg, o puteti citi pe site-ul Travka. Mie-mi place, cam ca orice alt material Travka, foarte foarte mult :D.

Standard
evenimente, muzica

o luna mare si matura – despre noul album Luna Amara – Pietre in alb

Coperta album Pietre in alb Luna AmaraCred ca nu-i nici o mirare cand spun ca dintre trupele romanesti active acum in viata muzicala am doua mari preferinte: Luna Amara si Travka. Cum Luna Amara tocmai a scos un nou album, la a carui lansare am ratat sa ajung, imi ramane doar sa ma bucur de piesele noi. Care piese sunt, dupa mine, cele mai Luna Amara de pana acum – triste, melancolice, puternice, profunde, cu mesaj si militante – un balsam intr-o mare de mizerii muzicale.

Dintre piesele noului album – Pietre in alb – am una pe care nu ma pot opri s-o ascult:

Luna Amara – Cand totul a murit tacut


PS – din pacate, oricat de mult am cautat, nu am reusit sa gasesc si versurile de la aceasta piesa :|. Promit sa revin cum am sa la gasesc si sa actualizez aceasta pagina.

PS2 – Iata si versurile mai jos, cu multumiri catre hopequeen19  :).

Luna Amara – Cand totul a murit tacut

Nu are rost să te prefaci
Că vrei ceva
Te-ai învăţat să te ascunzi
De viaţa ta.

Revoltă gri pe canapea
Şi de alcool
Ţi-au mai rămas patru pereţi
Şi-un suflet gol.

Refren : Sparge-mi clipa
De urât şi uitarea
Frânge-mi mâna
Şi-am să dau nepăsarea

Unde te duci cu ochi închişi
Stinşi şi amari
Te-aştept să cazi, să te răneşti
Şi să simţi iar.

Refren : …..

N-a fost să fie, nu-i nimic
Aşa s-a întâmplat
Să bem ceva şi să plecăm lăsând
Totul curat
Să nu mai credem în poveşti
Să nu visăm
Şi-atunci când totul a murit tăcut
Să nu urlăm..

Refren(x2): …..

Standard