citite, ganduri

When the area of Glacier National Park was first visited by naturalists in the late 1880s, it contained over 150 glaciers; now there are only about 35 left, mostly at just a fraction of their first-reported size

J. Diamond, Colapse (In citatul de mai sus e vorba de statul Montana, USA)

Citesc si ma ingrozesc – suntem atat de pierduti in fata naturii si facem atat de multe greseli incat zau nu vad ce sanse avem pe termen lung… Cartea asta (si nu numai) este un pomelnic de dat cu stangu-n dreptu’, in cele mai multe cazuri perfect constienti de consecinte (cel putin cele evident-imediate). Si totusi nu invatam nimic…

Este plina presa de articole si dezbateri pe tema Rosia Montana si mineritul cu cianuri, avem jde discutii despre fracking – asta in conditiile in care cei care le prezinta ca fiind mana cereasca pentru noi sunt fix cei care au fost alungati de la ei de acasa, cu interdictia de mai face astfel de exploatari (sau cu reglementari atat de aspre incat le fac ne-rentabile). Si totusi astfel de „afaceri” continua fara jena.

Nu, sincer nu cred ca ne mai facem bine. Nu mai avem timp sa facem asta elegant, fara consecinte majore – si mai ales dure. Daca ne-om mai face bine vreodata, intr-un mod cat de cat semnificativ, asta se va intampla numai in urma unor evenimente extreme. Evenimente care in nici un caz nu vor fi pasnice si care vor avea consecinte prea mari asupra unei populatii care nu le merita sub nici o forma.

As vrea sa cred altfel da’mi da destul de grav cu virgula. Ne trebuie o zguduire masiva – si chiar nu cred ca vom scapa doar cu doua linii la palma si-o nota scazuta la purtare, zau nu. Mai trist e ca, daca chiar nu reusim sa invatam nimic din atata amar de istorie adunata in spatele nostru, apai ne cam meritam soarta.

PS – Recomand cartea, merita citita.

Anunțuri

versus natura

Citat
ca-n viata, cu bicla, poz(n)e

duminica nu-i doar pentru lenevit

De atat de multe ori ne plangem ca nu avem timp. Ca nu avem timp sa ne vedem prietenii atat de mult pe cat am dori, ca nu avem timp sa petrecem timp alaturi de cei dragi, ca nu avem timp sa ne ocupam de pasiunile noastre.

In acelasi timp insa, de cele mai multe ori cand nu suntem presati sa ne ocupam intreaga perioada activa cu munca, alegem sa stam. Pur si simplu, stam si cel mult consumam programe TV fara sens real (cate ore de Discovery si/sau National Geographic ati adunat numai anul asta?).

Continuă lectura

Standard
Foto, umbra, eu si bicla
cu bicla, poz(n)e

cu bicicleta aproape de Bucuresti

De ceva timp, iar am o stare de-mi vine sa dau cu biciul si s-o iau de nebun hai-hui prin lume. Si poate n-as face rau dar asta-i alta discutie. Cum am prostul obicei sa nu stiu sa aman mai nimic, in ultima vreme am inceput sa resimt, tare, presiunea mai multor proiecte, atat de la firma cat si din cele particulare. Bag sama ca-s oleaca multe. Dar altcumva nu stiu 😛 Si in loc sa le aman, cum spuneam, am tot tras sa le vad aduse la o linie de plutire pe toate – evident ca n-am reusit, asa ca incordarea e cam mare.

Azi, pentru ca tot am sarbatorit Sfanta Maria – mica, cica –  am zis ca merit si eu juma’ de zi, pentru mine. Iac’asa. N-am avut parte nici de aia, ca a sunat telefonul tot la fiecare sfert de ora dar tot a fost bine. Mi-am ras in barba tot vorbind serios cu diversi, in timp ce eu eram pe coclauri, haladuind, cu camera in mana, vanand poze cu rate, maracini sau alte vietuitoare 😀 Acum stiu ca m-au aflat toti de la birou dar … asta e. N-o sa mor 😛

Si cu ocazia asta m-am si incarcat, pe langa ciulini si felurite gaze (cam trei capuse am dat jos de pe mine acasa :P), cu muuulta stare de bine. Timp de vreo patru ore n-am vazut si auzit om, doar gaze, vant, pasaret la greu si scartaitul biclei ce se cere unsa – are tot dreptul, saraca. Am vazut in schimb multa natura, multa viata, multa liniste, mult cer si multa, multa libertate. Si e bine. Acum e bine.

M-am si ratacit, am intrat in niste hatisuri de nu stiam cum mai ies de acolo 😀 E ciudat cum te poti rataci intr-un petec de padure, la cativa km de casa – ei, eu am reusit si zau ca nu m-am chinuit prea tare 😛

Cam tot drumul se inscrie pe o raza nu mai mare de 15-20 de Km de centrul Bucurestiului. Asa ca, zau, nu mai alergati dupa cine stie ce locuri minunate, aflate la ani-lumina distanta. Avem multe de vazut si aici, la doi pasi. Tot ce trebuie e o bicicleta si putin chef de duca. Apoi e bine. E foarte bine.

Această prezentare necesită JavaScript.

Acum e bine.

Update – daca tot mi s-a cerut, am facut si o harta a traseului, pentru curiosi 😛

Harta traseu bicicleta Chitila, Mogosoaia, Buftea

Harta in detaliu se poate gasi aici.

Standard