ca-n viata, cu bicla, filme

o lume nebuna nebuna nebuna

Dar atat de frumoasa:

Preluare de la Biciclistul.ro

Suntem atat de diversi, atat de independenti, atat de plini de determinare atunci cand suntem pasionati de ceva. Si atunci, oamenii sunt cu adevarat stapanii acestei lumi.

Standard
Foto cuplu in Vama Veche
ca-n viata, ganduri

iubirea bat-o vina

Dragostea, ce sentiment atat de frumos. Atat de plin, de cald, de implinitor, mai ales de firesc. Si totusi atat de multi sunt cei care nu-l inteleg.

Din pacate, imi este dat sa vad cum oameni de langa mine, nu chiar putini, mai prieteni sau mai putin apropiati, aleg sa inteleaga cumva ciudat acest sentiment. Ma uit cum cuplu dupa cuplu, pe un drum ce deja imi este prea bine cunoscut, se inchide si se distanteaza de cam orice din afara sa. Frumos la inceput, firesc as putea spune – cine nu se bucura cand isi aminteste de cei doi porumbei indragostiti? Cine nu zambeste cand vede imbratisarile lungi si atotcuprinzatoare ale celor ce se indragesc?

Dar ce ne facem cand nu prea mai stim sa deosebim intimitatea de societate? Nu, nu ma refer la exhibitionism 😛 Ma refer la acel autism in doi care incepe sa se instaleze dupa un oarece timp. Ma refer la acele cupluri care, destul de repede, sunt trecute pe lista celor disparuti. Acei etern ocupati, prinsi, obositi sau fara chef.

Mai oameni, chiar nu realizati ca ceva nu-i chiar in regula? Ca dragostea, cuplul, iubirea nu-s facute pentru a inchide oameni ci dimpotriva pentru a le da aripi? Coincidenta sau nu, tot acei care fac parte din lista disparutilor sunt cei care, in putinele intamplari cand mai apar, nu stiu vorbi decat despre oboseala si probleme. Sau povestesc ce-a facut iubitul sau iubita – cel mult. Sunt acei carora le lipseste lumina, carora nu le simti entuziasmul.

Continuă lectura

Standard
Foto Philippe Petit The Man on Wire
evenimente, filme, ganduri

vise pe sarma

Ùnul dintre subiectele mele de suflet este urmarirea cu pasiune si determinare a unui vis – sau a mai multora. Poate si pentru ca eu nu ma numar printre acei fericiti care sa-si cunoasca visele inca de la inceput.

Am fost aseara din nou in vizita la MTRMuzeul Taranului Roman. Asta pentru ca in perioada 4 Octombrie20 Decembrie se intampla festivalul British Documentary, o serie de 12 filme documentare britanice, organizat de catre British Council. Am plecat pe ultima suta, fara sa am macar habar ce film este programat pentru aseara – dupa ce am vazut acum doua saptamani The Yes Man, nu mai aveam nevoie de recomandari si recenzii care sa ma convinga sa merg 😛

Cum spuneam, aseara la MTR am avut in meniu Man on Wire. Tin minte ca mi-a mai fost recomandat filmul dar nu am apucat sa-l si vad asa ca a picat la fix. Foarte pe si din scurt, m-au lovit tare rau doua observatii facute pe masura ce urmaream filmul. Si cam amandoua sunt marcate (si marcante) inca de pe la inceput. Filmul are ca subiect nebunia unui om (Philippe Petit) care si-a pus in cap sa mearga pe sarma intre cele turnuri ale fostului World Trade Center, la nivelul cel mai de sus – etajul 100+

Continuă lectura

Standard
filme, ganduri

n-am sa spun niciodata

Va invit, va rog sa urmariti conferinta TED de mai jos. Este o superba demonstratie de pasiune si entuziasm – cele doua lucruri care, poate, sunt de fapt de cea mai mare insemnatate. Cel putin pentru mine.

Benjamin Zander on music and passion

Conferinta se termina cu afirmatia: „I will never say anything that couldn’t stand as the last thing I ever say”

Standard
ganduri

Perfectiune

sweet lemons in a borrowed wine glass, originally uploaded by tetheredto.

 

Cautam atat de des perfectiunea. Cautam asta de cele mai multe ori la cei din jur sau la obiectele de langa noi. Mai rar sau chiar foarte rar cautam sa fim perfecti noi insine (dar nu despre asta vreau sa scriu acum – poate fi insa o idee buna de analizat pe viitor). Totusi, de ce avem nevoie de asa de multa perfectiune? De ce simtim ca daca nu este totul dar absolut totul perfect la o persoana sau obiect, nu ne putem apropia afectiv, nu ne putem deschide?

Mai ales sentimental, avem tendinta de a cauta zeci de „elemente de siguranta” la un potential partener. Constient sau nu, trecem pe oricine printr-un mult mai elaborat pat procustian. Si ne miram apoi de ce nu gasim un partener 😛 Chiar sunt necesare toate aceste „conditii”? Putem oare, cu adevarat, defini un partener, o relatie, o iubire sub o serie de conditii mai mult sau mai putin fixe? Oare nu incalcam astfel tocmai unul din principiile existentei unei iubiri: spontaneitatea? Ce cautam de fapt – o compatibilitate comoda, care sa nu ne ceara sa facem efortul de a ne schimba propriile tabieturi emotionale sau pasiunea, o iubire puternica, o poveste atat de intensa incat sa ne faca sa devenim altfel?

In primul caz, toate aceste reguli si conditii isi au rostul, cautam de fapt pe cineva care sa ceara un minim efort din partea noastra – dar poate fi aceasta o iubire cu adevarat? Sau doar o conventie, o placuta complezenta?

Cei ce cauta cu adevarat pasiunea, tumultul, sentimentul de pierdere de sine nu au dreptul de impune astfel de limitari. O pasiune apare acum si aici, niciodata nu te poti „pregati” pentru ea. Nu vad cum ai putea sa faci asa ceva, cum ai putea sa faci mise en scene pentru pasiune. Te poti pregati pe tine insuti, te poti „antrena” sa fii capabil sa simti si sa recunosti pasiunea dar nu ai cum sa o cultivi ca pe o planta. Taiem aici, ajustam dincolo, cantarim una sau alta si daca mai are si ochii albastrii, gata, apare pasiunea, iubirea, nebunia, pierderea de sine. Nu e asa de usor, nu e asa de simplu. Pasiunea nu se coace la cuptor, dupa o reteta ajustata conform gustului propriu. Pasiunea se simte sau nu, o intalnesti sau mai degraba o recunosti sau nu.

Am primit acum ceva timp imaginea de mai sus de la cineva drag. Fericirea celor doi este superba, poza surprinde „the morning after” 😉 Este poate cea mai buna ilustrare – in orice caz cea mai buna la care m-am putut gandi eu – a celor spuse mai sus. Cei doi sunt, aparent, din lumi complet diferite, complet paralele. Si totusi, dincolo de reguli si conditii, dincolo de expectante si validari, cei doi se regasesc in cel mai intim mod cu putinta si isi pot oferi unul altuia perfectiunea. Cred ca nici unul nu ar fi trecut prin setul de reguli ale celuilalt daca oricare dintre ei ar fi ales varianta comoda de a cauta o relatie. Si aceasta imagine nu ar fi existat niciodata.

Dar imagine este totusi perfecta, tocmai pentru ca nu a cautat perfectiunea ci pasiunea

Standard